luni, 29 decembrie 2008

.

Ce ma enerveaza cand unii reusesc sa-si impuna un punct de vedere.
Unii s-au invatat sa zica eu vreau sa fac asta acum, si sa se indeplineasca, pentru ca au reusit prin antisociabilitatea lor sa devina mai interesanti.
Poate sunt doar incapatanata,dar de fiecare daca cand eu as vrea ceva n-ar avea nimeni timp sa si-l dedice sa ma ajute. Insa eu stau si inghit de fiecare data ca da, hai sa fac ceva frumos.
Ma rog, am inghitit prea multe doar. Si cu cat is mai multi cu atat mai putin drept de a raspunde in vreun fel imprevizibil am. Poate nu vreau sa merg acolo, poate nu vreau sa dau atatia bani, poate nu vreau sa mai treaca timpul si poate nu vreau sa trec in anul nou cu voi.
Poate nu vreau sa ma imbrac asa, poate nu vreau sa ma dau cu parfum, poate nu vreau sa fac dus.
Poate nu vreau sa imi mai pese.
Si ce daca? Chestiile astea oricum tot de mine depind, si tot eu trebuie sa iau decizii asupra lor.
Screw this.

duminică, 28 decembrie 2008

Unde esti?

Ma intreb uneori. Daca te-as intalni, m-ai recunoaste, printre miile de schimbari, printre rasetele schimbate, zambete false, daca m-ai sti dupa cum eram eu candva.
Daca te-as lua de mana, ai simti aceeasi fluturi care i-as simti eu,daca ai zambi instant si ai simti ca plutesti.
Daca mi-as arunca pantofii in mare, si m-as arunca eu cu totul, cu haine, cu suflet... ai veni dupa mine?
Daca ti-as striga numele, ai raspunde?
Daca gatul meu sta la bronzat, asteptand un sarut de vampir, o alinare, l-ai alinta?
Ma intreb uneori unde au disparut atatia ani, atatea mii de zile, atatea sentimente acoperite de un strat gros de zapada, pierdute, ingropate in noroi, biodegradabile.
Unde au disparut atatea aventuri, acoperite de nisip, de valurile gentile. Unde suntem noi?
In ce oras mai esti? In ce secol traiesti?
Ma intreb uneori, cand ne-am schimbat atat...de la 2 adolescenti natangi, anti-sistem, cu blugi rupti si camasi in carouri. Unde au disparut toate conceptiile noastre puerile. Noi de ce ne-am maturizat?
Si daca ne-am maturizat, de ce nu impreuna?
Daca nu impreuna, de ce nu in acelasi loc?
Unde esti?

miercuri, 24 decembrie 2008

Idei

Nu voi mai spune nimic despre Craciun, e foarte over-rated, m-am plictisit de oamenii tristi.
Voi spune ca astazi sunt plina de energie, pentru ca ascult ultimul album Atmosphere. Ciudat, da, nu sunt mare fan, unii ar zice ca e naspa albumul, dar hei daca nu exista opinii pro si contra n-ar fi interesant, right?
Cele mai geniale melodii care le-am ascultat de multa vreme, chiar m-au trezit, gen sa screw Christmas, screw Hrusca. Nu de alta, foarte frumoasa sarbatoarea si astea, dar a devenit si asta prea comerciala, lipsita de implicare sau sentimente.
N-am bani frate de cadou. Dar consider ca un zambet valoreaza cat mii de cadouri, o urare mai buna decat orice, sau sa primesti un cadou cand repeti ca vrei acel lucru de mult timp si cand chiar primesti, zici : Uite frate, cineva chiar m-o ascultat.
Si iar am revenit la ideea de Craciun. Uf. Nu ne simtim bine daca nu avem cel putin 2 sarbatori in fiecare luna la care trebuie sa aruncam o gramada de bani. Oh, bine a zis cine a zis ce a zis.
Si stiu ca sunt multi care gandesc ca mine si sunt anti-sistem, dar singurul bine care il pot face este sa ignore, pentru ca ar fi mai bine pentru ei. Desi nu vad cata putere ar avea 10% din toata populatia care gandeste asa sa schimbe restul de 90% de mentalitate stricata de era vremurilor noastre.
People don't give a fuck.


ati observat vreodata ca cei mai tari oameni de la tv, gen mircea badea, carcotasii, bla bla, sunt doar barbati? chiar nu pot sa concep o femeie cu ton ironic, femeia are rolul de a zambi prosteste in fata camerei.... trist.

luni, 22 decembrie 2008

All i want for Christmas

Buna dimineata.
E soare afara, si 0 grade in Sibiu. Asta am auzit in trecere cand ma plimbam prin casa dupa o gura de Pepsi. Am auzit parca vag un '4 grade in Iasi' ? In orice caz, Sibiul a iesit in evidenta.
Mi-e dor de Sibiu. Foarte frumos orasul. Probabil acuma e asa de frumos aranjat tot.
Aseara am facut bradul, pe ritm de colinde. Nu de a lui Hrusca, ci de a lui Sinatra.
Chiar suna frumos... pana a intervenit mama cu nervii ei vesnici, cum ca ea vrea sa asculte si Schimb de mame.
Joy. Si astfel inca o parte din traditii s-a distrus. Si mi-aduceam aminte anul trecut de unele lucruri care mama le-a zis legat de felul meu de a sarbatori Craciunul, ceea ca ma facea sa ma simt atat de naiva.
Si in felul acesta imi venea in cap o imagine din viitor, cu un sot si copii. Mi-am promis ca voi avea grija sa existe acel spirit al Craciunului ca in toate filmele de la ora 10 dimineata de la tv. Voi avea grija ca Mos Craciun sa existe pana la o varsta inaintata, sa existe cozonaci facuti de mine,oricat de prosti facuti ar fi, sa fie un brad intr-adevar frumos si sa nu ma zgarcesc sa arate bine, sa am grija ca toata casa sa fie placuta, si sa zambesc la vederea instalatiilor.
Azi dimineata, mama facea cozonaci si era nervoasa ca au luat idiotii astia apa. Si asa imi aduc aminte de societate. Si realizez...nu e numai mama de vina ca toate traditiile au disparut pe parcurs. Toti sunt, si modul oamenilor de a-i influenta pe restul.
De ce n-am mai primit un cadou propriu-zis de ceva ani buni? Cel putin nu din partea parintilor? Cause it's not worth it.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

I'm dreaming of a white Christmas

Perioada asta de sarbatori se schimba de la an la an. Da, scriu iar despre asta.
Merg o data pe saptamana, hai acum a fost o exceptie si am mers de 2 ori. Nu se pot freca mai tare oamenii de tine, sa se grabeasca mai tare sa coboare din autobuz, sa se tipe unii la altii 'fa doamna loc ca nu vezi ca-s batran si abia ma tin picioarele' si 'inaintati ca ma prinde dracu intre usi' .
Stiu ca sunt putin naiva si nu am cum sa sper la asta, dar macar acum nu poate fi lumea mai calma, sa se concentreze sa cumpere niste cadouri cat de cat simbolice, sa fie calmi, sa zambeasca. Eu in ultima vreme zambesc, indiferent de starea mea, zambesc la oamenii care cer sa le compostez biletul, zambesc la sofer, la oamenii de pe strada, la oamenii care nu i-am vazut de mult timp. O fi un zambet fals dar intr-un final ma face si pe mine sa ma simt mai bine si dau senzatia unui om ca nu am nimic cu el.
E perioada aia din an cand se canta colinde si ar trebui sa fiu atat de incantata ca merg si raspandesc bucuria sarbatorilor si etc. Cand ma chinui sa fac un cadou chiar daca din buzunarul meu isi iau zborul mii si mii de fluturasi.
E perioada aia din an cand it's better to love and to give then to take and to hate.
Perioada din an cand ar trebui sa fie totul alb, si sa ninga o gramada, si sa ne tavalim toti in zapada si sa mergem uzi leoarca in Natura, sa bem un ceai cald.


....e anul in care toate parerile mele s-au schimbat si toate traditiile nu mai sunt traditii, si realizez cum cursul vietii isi pierde farmecul. Chiar cu aceasta perioada de an care ar fi trebuit sa imi aduca atata bucurie.
At least i have you.
Totul e bine cand se termina cu tine.
De-aia things are getting from bad to worse:)
Noapte buna.

joi, 18 decembrie 2008

Concert

Maine primul meu concert.
Staring : eu si D. de la mine din clasa.
Location : Cancelarie Vranceanu
:)))
da.. e cam prima oara cand cant in fata unui public mai matur, si am ceva emotii.
Bine, o sa iasa ok indiferent, chiar daca mai incurc cateva acorduri, it's gonna be fiine.
Okaay ma duc for some lady time, then for some friends time, then a bit of guitaring, then sleeep.

miercuri, 17 decembrie 2008

They're almost here

Astazi m-am simtit din nou tanara.
Joaca de-a copii si Mos Craciun au adus o oarecare buna dispozitie, chiar daca durerea mea de cap excela de 3 ore, sentimentul de 'sa spun sau nu o poezie lu mosu' chiar era interesant.
Nu cred ca poate spune cineva ca a sarit in spatele lui Mos Craciun la propriu si i-a dat ordine gen 'du-ma acum pana la banca'.
Astazi m-am simtit din nou copil, chiar daca din cand in cand degetele mele mai sufereau, urechile mele se mai plictiseau, cantand aceleasi colinde de doar 3 zile,dar de-ajuns cat sa ma exaspereze.
Nici creierul meu nu vrea sa mai perceapa ceasul dimineata, el deja e in vacanta.
Sunt pierduta pe meleagurile sarbatorilor, intr-o zapada alba si fascinanta, de un spiridus care imi ia usor mana, delicat, si ma conduce spre un loc pasnic si linistit. Acolo nu mai conteaza ce zi e, nu mai conteaza perioada din zi, conteaza in totalitate bunastarea ta, bunatatea si vointa ta.
Better to give then to take they say. Indeedee-o.
Zambetul unui om care a primit un cadou de la tine si entuziasmul cu care deschide cadoul te face sa uiti de cele 2h pierdute cu impachetatul, sa uiti toate cele rele care le ai pe cap, macar stii ca un om isi schimba parerea despre tine,despre el, se pot repara unele legaturi, si la urma urmei n-a fost in zadar toata munca ta.
You've outdone yourself!
Heh... I really am smart.
Abia astept sa ii revad pe toti, sa se intoarca in orasul lor, orasul meu,de unde toate au inceput.

marți, 16 decembrie 2008

Colinda trista...

Long time no write.
Trec printr-o perioada extrem de ciudata. Nu spun ca toata saptamana trecuta a fost un nou sens al expresiei 'a o duce prost'.
Din rau o duceam in mai rau.
Si din nu stiu exact ce motiv, totul a fost atat de previzibil, cu exceptia unor evenimente mai speciale.
Saptamana asta repetam colinde. Este sec. Si jalnic. Anul trecut tin minte ca simteam o bucurie, o stare de bine si de utilitate. Acum desi ma implic mai mult decat restul mi se pare ca ma implic degeaba, ca imi stric nervii inutil, ca ma tip la colegi care nu-si pot tine parerile pentru ei nici macar 5 minute pana se suna. Chiar daca raman in pauze, raman pentru voi, ca sa iasa ceva din toate astea, sa nu mai fim chiar ultimii tampiti in cancelarie.
Ma rog.
Nu stiu de ce ma refer la voi atat de direct, si-asa nu veti citi niciodata asta.
Imi revin atatea amintiri de anul trecut, de centrul de copii cu nevoi speciale, care nu pot fi fericiti, carora le lipseste o parte a corpului, sau mai rau, o parte a mintii. Simteam nevoia sa fiu mai buna, sa ajut cum pot pe oricine.
Era frumos anul trecut. Probabil si oamenii faceau sa fie asa. Nu mai sunt oamenii de a 12a de anu trecut. Da, poate n-aveam tangenta cu toti, dar simplul fapt ca vedeam niste oameni mai normali pe holurile preaiubitului nostru liceu, facea totul sa aiba o nota mai vesela.
Si-au luat toti alta viata, s-au mutat si au pierdut legatura pe parcurs, unii poate nici nu ma mai tin minte. Dar it was so nice.
Mi-e teama de anul 2009. 2009...heh..ce ciudat. pana cum 2008 era un numar porno si rotun. 2009 are o coada de albina in capat. Ah, o sa fie un an superb, prevad asta.

"Cand zurgalaii suiera-ntr-o dunga
Pe-o fila ultima de calendar..."

Uite un colind care reflecta cu adevarat parerea mea despre trecerea in anul nou. De-aia nu am niciodata chef de revelion,de-aia putin imi pasa unde il fac, cu cine il fac(mai nou), nu-mi mai pasa. Nu-mi vine sa sarbatoresc trecerea in noul an. Pentru ca odata cu trecerea timpului toti va schimbati. Nu am sa ma mai plang ca ma schimb eu, ci ca va schimbati voi. Si indirect ma afecteaza, si ma schimb si eu.
Si m-am saturat sa depind de voi. Nu va mai schimbati, la dracu! purtati aceleasi sosete(numai sa le spalati),aceleasi haine, nu va schimbati aspectul, nu-mi pasa ce faceti,doar stati naibii la fel.

Craciun fericit.

duminică, 7 decembrie 2008

Unexplainable

ce comedie, drama si fantastic.
ce intamplare, ce amintire.
ce dependenta!
ce?
tu.
un pepsi printre toate sucurile
pline de euri carbogazoase,
kilograme in plus, complexe.
o alocatie printre toate zilele lunii
mult dorita si asteptata
putin durabila,greu de mentinut.
dar putinele momente de fericire.
un greier ce creeaza acea armonie
din linistea de taiat cu cutitul.
un surplus binevenit intotdeauna.
un calm.
un jurnal ce mentine toate amintirile mele vii,
ce nu le-as putea pierde nciiodata.
nu mi-as permite.
si pe care-l urasc atat pentru ca ma intoarce unde nu vreau.
o pagina
de scrijelit,mototolit,desenat si scris.

esti matura ce ma invita la dans
in fiecare prima sambata a lunii.
tacuta si folositoare,
ce sterge toate regretele adunate
cel putin pentru o perioada.

esti imbratisarea mea in momentele singuratice,
esti lacrima calda ce-mi incalzeste obrajii,
esti sarutarea pasionala dupa care tanjesc o luna
si o primesc intr-un final
in fiecare prima sambata
a fiecarei luni.

ce drama,comedie,fantastic
ce inexistenta,ce dependenta.
tu.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Reflexie

Doua concluzii am de spus.. intr-un mod cat mai ambiguu posibil. Cat sa nu inteleaga multi.

Mi se pare atat de ciudat sa plangi. Dar si mai ciudat e sa te privesti plangand. Sa te duci in baie sa te speli pe ochi si sa te intalnesti cu tine in oglinda. Sa iti reflecteze toata durerea si toate regretele tale din momentul acela. Sau in camera, plimbandu-te alene incercand sa te calmezi, crezand ca esti pe strada si mii de ochi te privesc. Macar de propria demnitate sa opresti lacrimile, macar pentru faptul ca poate e prea mult. Toti au plans o data la viata lor. Ori de la un film stupid (a, si s-a dovedit ca femeile plang din cauza hormonilor maternali or smth. ca sa nu fie doar din motivul 'femei', ci motive biologice ), ori de la o taietura cand erau mici. Si suntem toti atat de urati cand plangem. Figura noastra capata alta culoare, buza superioara ia o forma patratoasa. Si devine intreaga fata mai elastica. Uneori ma gandesc daca pur si simplu se incalzeste de la nervii aia si de la lacrimile calde...si daca e ca fierul..bate fierul cat e cald gen. Va dati seama? Fetile noastre vor putea avea forme dreptunghico-triunghi-molecularo-drepte. Da, n-au legatura una cu alta, si e imposibil anyway dar mintea mea bolnava asta a scos.
Si nasul nostru n-ar mai fi carn, rotund in varf, drept, rupt. Ar putea fi ca un nas de clovn. O sfera rotunda si rosie. Si ochii nostri ar fi denivelati si sprancenele nepensate , una pe-un obraz,cealalta pe frunte. Ah, ce lume buna ar fi atunci. Toti am fi urati. Insa, partea buna cand te vezi in oglinda, e ca vezi cum zambetul tau e atat de frumos, indiferent cum e in general. Conteaza ca ai o fata mai draguta cand zambesti, decat cand plangi ..

M-am razgandit. Scriu doar despre asta. Cealalta e enervanta si pentru mine, si nu vreau sa mai vorbesc despre ea. Noapte buna dragilor. Mos Nicolae fericit si voua.

joi, 4 decembrie 2008

Improving

O figura plapanda se iveste de sub plapuma pufoasa a unei camere intunecoase, cu jaluzelele trase, hainele imprastiate, un pisic dormind printre haine, fara sa-ti dai seama care e bluza si care e pisicul.
Marlena este o fata cuminte, nu chiuleste, nu sare peste teme. Indiferent cate probleme are pe suflet si cat ar vrea sa spuna ce are, reuseste tot timpul sa treaca curajoasa peste probele vietii.
De mica a fost crescuta intr-un mediu de militara, mama ei murind in jurul varstei de 5 ani. A crescut cu tatal ei,care o iubea nespus, dar care de asemenea inghitind prea multe de la viata, inclusiv moartea iubirii sale, a hotarat sa o invete de mica cu greul, sa poata depasi mai usor situatiile.
Marlena este adolescenta acum. Certurile cu tatal ei desigur is din ce in ce mai dese. In acelasi timp si vanataile se inmultesc.
Odata cu cresterea ei, tatal ei devine tot mai violent. Tot mai nesigur, si tot timpul are grija ca ea sa aiba multa ocupatie, pe langa cele normale: citit,invatat,pian.
Are grija tot timpul ca totul din casa sa luceasca, sa i se vada figura clar pe spatele unei linguri.
Tatal ei n-a suportat niciodata pisica. Nu-i da niciodata de mancare, ii arunca priviri urate de fiecare data cand pisica miauna dupa atentie sau mancare. Eventual ranea si pisica cat sa nu mai dea ochii cu el timp de 3 saptamani. Nu a fost niciodata in stare sa-l dea afara pentru ca Marlena il iubea prea mult ; a fost cumparat exact dupa cateva zile de la inmormantarea mamei ei.
In aceasta dimineata, Marlena nu mai este fericita. Nu s-a mai putut trezi cu acel zambet de zi noua, nu putea nici sa se forteze. Nu vroia sa-si faca ghiozdanul, nu vroia sa parcurga acelasi drum spre liceu. Nu vroia sa se intoarca acasa sa fie batuta din nou pentru ca n-a sters praful cum trebuie.
Nu mai vroia. Si-a luat in ghiozdan 2-3 haine, niste bani si a plecat unde-au dus-o picioarele.
Desigur, tatal n-a sunat la politie. A presupus ca dupa atatia ani de educatie se poate descurca singura, si isi va da seama ca va trebui sa se intoarca.


Dupa 4 zile...
'Corpul unei adolescente de 16 ani a fost gasit in adancurile unei paduri in apropierea judetului Ilfov. Se sustine ca a fost violata de multiple dati, bluzele ei fiind sfasiate, lasata dezbracata in padure. Nu exista urme de suspecti, insa politia cerceteaza in continuare.'


Dupa 3 ani...
Pisicul moare.

2013...
'Nu-i an bun. Urmez eu,nu? Vin acum.'
Si dadu un sut la scaun, lasandu-se atarnat de tavan.

miercuri, 3 decembrie 2008

How to fall in love with a star

Vedeta huh? Asta esti?
Gresit. Esti in Romania. Da, vedeta, aici.
Haha crezi ca a mai auzit de tine cineva pe undeva? ma indoiesc.
Ma enerveaza ca multi devin atat de infumurati dupa atatia ani de vedetism. Si la urma urmei poate nu e vina lor, e normal sa aiba o anumita parere de ei, sa lase publicul tot timpul sa doreasca mai mult.
Dar e trist pentru oameni simpli ca mine care tot timpul traiesc cu senzatia ca sunt si ei oameni, si ei au fost candva ca mine.
Cat de gresit. Normal ca fiecare a avut copilaria lui, dar cel putin unii chiar nu cred ca ajung atat de mari din nimic.
Imi pare rau ca m-am atasat atat de tare de tine. Vedeto. Ma distrug singura intr-o oarecare masura.. avand in vedere ca nici macar nu ma cunosti, nici n-ai sa ma cunosti vreodata.doar daca din intamplare dau cu o cafea pe tine si cumva ai incepe sa comunici. Daar astea is fantezii,filme,scurt metraje, povesti,cum vrei tu.
De-aia m-am hotarat din momentul asta...sa nu te mai cunosc. Sa nu mai ascult povestile despre tine, sa nu mai ascult ce canti,ce spui, idealurile tale in viata.
I'm going to go on with my own life. Chiar daca tie nu-ti pasa de asta
Ah crap. (ce post de cacat)

marți, 2 decembrie 2008

So much for faith




Never have I been so dissapointed of my own town/country. Especially town.
De ce toti oamenii sunt atat de incruntati si supiciosi la vederea unor copii cu pancarde pe care scrie 'imbratisari gratuite'? De ce toti atat de incruntati si de speriati, mai ales cand suntem curati si zambitori?
Ideea campaniei Free Hugs n-a fost nici competitie, nici de a atrage mass-media. Ideea era pentru ca oamenii sa zambeasca si sa fie mai fericiti, mai linistiti.
De ce atat de grabiti? A fost 1 decembrie la naiba, ce aveati de facut? Majoritatea magazinelor erau inchise, 2 secunde pentru o imbratisare si un zambet nu era nicio problema.
De ce toate taxiurile treceau in viteza inainte sa se faca verde pentru ei? De ce un pas atat de grabit?!
Suntem in Bacau la naiba, e un oras de nimic, daca tot e un nimic, de ce nu il facem mai placut?
M-am saturat sa tot aud cat de rahat este tara noastra si sa nu se ia masuri. Si da, sunt in masura sa spun asta pentru ca eu am sustinut pentru prea mult timp ca nu este chiar atat de rau si ca ar trebui sa ne multumim ca totusi nu e lipsit de speranta totul : avem Subway-ul cu muzica de calitate buna, avem Folk Nights in Natura, avem ID Festul in vara, avem C.P.E.C.A aka antidrogul care se chinuie frate sa nu va mai drogati. Sa nu va mai ucideti degeaba. Am initiat pana si campania free hugs, si totul pentru societatea in care suntem, pentru a face tara asta un loc mai bun! Avem evenimente culturale, ceea ce nu poate fi mai minunat!
Pentru ce? Pentru ca orice parere buna a mea sa se sfarame in bucati, sa se dizolve si sa dispara, fara sa mai lase vreo urma.
Ca sa fiu pur si simplu acra si plictisita. Sa ma satur de toti oamenii de aici(da, cu exceptiile de rigoare). Sa incep din nou sa arunc hartii pe jos numai pentru ca oriunde as merge ori calc intr-o flegma, ori se lipeste o guma, ori vad un morman de mucuri de tigari.
Nu mai frate. Nu mai pot.



luni, 1 decembrie 2008

Un eu digital

Tasteaza-ma.
Parul si urechile.
Figura si mimica.
Tasteaza-ma
Gesturile, comportamentul,
Mâinile si unghiile.
Tasteaza-mi tricoul,
Decoltat,larg, mulat.
Tasteaza-mi pulpele carnoase,
Nasul mic si rotunjit,
Buzele pline si trandafirii.
Si genele lungi, si dintii albi.
Drepti.
Tasteaza-mi zâmbetul asa cum l-ai vrea tu.
Si lacrimile cu culoarea ta preferata.
Indiferent cât de straniu ar fi.

Fa-ma o artista,
Pudica si rusinoasa,
Ce traieste in poezii
Si literatura universala.
Ce canta niste corzi, nu conteaza care
De chitara,vioara poate chiar vocale.

Fa-ma realista,
Sa stiu ca doar tu
Ai putea fi tot ce-as dori,
Ca mi-ai oferi tot,
Arata tot.
Ca ai fi acel 'el'.
Tasteaza-ma cu toata ura si dorinta
Cu toata dragostea si neplacerea,
Tasteaza-ma exact asa cum vrei tu.

Priveste-ma,
M-ai creat.
Nu-mi spune nimic.
Nici ca esti mândru,
Nici ca sunt frumoasa.
Nu-mi spune cât ma adori.
Nici ca sunt tot ce ti-ai putea dori.
Priveste-ma doar,
Priveste-ma atent.

Iubeste-ma.
M-ai creat.
Tu mi-ai creat alunita de pe gât.
Tu mi-ai creat ochii
Si sprâncenele-mi pensate.
M-ai facut picioarele lungi,
Talie de viepse,
Pielea curata, lipsita de cosuri.
Am gresit.
Un cos se iveste, ascuns sub parul de pe frunte.
Dar sunt adorabila!
Fantastica, minunata!
Iubeste-ma dragule, sunt a ta.

Acum...
Sterge-ma.
Nu da niciun print.
Nu ma reciti.
Sterge-ma,
Pentru ca totul sa ramâna perfect.
Asa cum sunt acum.
O amintire perfecta.

duminică, 30 noiembrie 2008

Locuri interzise


Ce senzatie stranie...
Am trecut prin locul oarecum interzis din mine, in care mi-am propus sa nu trec prea des. Si de 2 ani n-am mai trecut de maxim 2-3 ori prin acest spatiu..cel putin in atata detaliu si profunzime..
Astazi am facut asta iar. Si realizez de fiecare data cate greseli am putut sa fac in privinta lui.
Fiecare cu greselile lui? Din greseli ne formam. Am mai spus undeva o chestie ca ar trebui sa ne multumim ca gresim.
Nu. Oricat de mult se sustine ca nu trebuie sa regreti ce faci, etc etc. Asta o regret la cel mai serios mod.
Daca nu el, atunci altcineva, dar sincer n-as fi vrut ca V. sa treaca prin acea perioada a mea. M-a inteles atat de bine, dar se pare ca nu a reusit sa ma cunoasca destul,cat sa ma inteleaga mai bine.
Defapt,vorbesc prostii. Abia daca intelegeam care erau scopurile mele. N-aveam nici cea mai mica idee de viitor. N-aveam nicio idee despre nimic, n-aveam niciun talent. Eram un mare nimic. Si m-a acceptat. Macar pentru o perioada.
Imi pare rau ca n-am apreciat cand ar fi trebuit si cum ar fi trebuit ideea de flori primite de la el, de tipatul de la parter dupa mine(care stau la etajul 6), de venit prin noapte chiar daca eu stau la un alt capat de oras numai ca sa ma vada. Sa faca tot posibilul,sa ma oblige sa cobor.
Ma bucur atat de mult ca te-am cunoscut, omule, si nu stiu daca ai sa intelegi vreodata care a fost adevaru. Si atat de rau imi pare ca n-ai sa stii niciodata lucrurile astea.
Poate totusi. peste 10 ani.. restaurantul si muzica jazz... la pian.. you know.. poate poate.
Papa. Pe curand!

joi, 27 noiembrie 2008

Mai stii, iubitule?

Bună iubitule,
Mă mai recunoşti?
Mi-am cumpărat o geantă,
În care îmi ţin toate cele necesare.
Ştii ce am aici?
O poză cu noi doi.
Alb-negru.
Ştii unde e? E cu noi. În Gara de Nord.
Când? Nu mai ştiu,dragul meu.
Cred că are 30 de ani pe puţin.
Dar uite, e o dată pe spate.
1974. An bun.
Dragostea mea, ce-ai mai făcut între timp?
Defapt nu-mi spune. Probabil ţi-ai găsit o soţie
Care ţi-a satisfăcut toate dorinţele.
Nu vreau să ştiu.

Dar uite ce mai am?
Am un trandafir.
Îl ţii minte, iubitule?
Da, l-am presat, în cartea aceea,
Care am găsit-o aruncată şi călcată în parc
Da, da, cea care am citit-o amândoi
Din care recitam câte o pagină,
Şi la care stăteam până când luna ne veghea
Şi citeam chicotind la cuvintele indecente.
Da, mi-ai lăsat mie cartea aia.
Mai ţii minte trandafirul?
L-am găsit fix după un an de când ne cunoscusem.
Da dragul meu, atâta timp a trecut.

Mai ţii minte asta?
E o bucată din geaca ta de piele.
E de la banchetul nostru, unde toţi ne invidiau
Unde mă simţeam ca o regină, firavă şi gingaşă,
Asta eram în braţele tale.
Şi pluteam amândoi deasupra meselor.
Şi săruturile noastre erau pline de pasiune.
Mai ţii minte, scumpul meu?
Atunci când mă conduceai spre casă
Şi te-ai agăţat de-acel gard nenorocit
Şi erai foarte supărat.
Şi am promis că vom râde când vom vedea acea bucată.

Mai ştii, dragostea mea?
Din păcate, eu plângeam când o vedeam.
Erau clipele când chiar mă simţeam împlinită.
Mai ştii prima noastră noapte de dragoste
Când ascultam o melodie de jazz.
Dumnezeu mai ştie care
Când dansam şi săruturile erau mai deosebite
Şi amândoi trăiam într-un univers diferit
Şi tu ai început să plângi?

Mai ştii?
Când nenea Ion ne fugărea
Pentru că ne pupam în faţa scării lui?
Pentru că nu suportă tinerimea de astăzi fără respect?
Mai ţii minte cum nu ne dădeam drumul de la mână
Nici când un profesor trecea pe lângă noi
Mai ţii minte când ne băteau inimile simultan
Şi cum fiorii ne treceau
Din cap până-n picioare.
Mai ţii minte?!

Da. Le-am luat după mine.
În eternul meu.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Christmas wish

Iar a nins. Putin dar de ajuns cat sa ma faca sa zambesc, sa nu mai fiu atenta la vreo 2-3h. Chiar daca era o vreme posomorata, lumina nu indraznea sa bata si in clasa noastra, toata lumea tindea sa isi aseze capul pe banca... eu zambeam. Si imi venea in cap numai melodia de mai jos. Si in acelasi timp aveam in minte o imagine atat de ..previzibila as zice. Un tip, unul oarecare. Un el. Unul zambitor. Unul caruia as fi vrut sa-i sar in brate, sa stiu ca pot sa il mangai, sa-l alint, sa fiu plina de afectiune fata de cineva. Traiesc niste hormoni foarte ciudati acum. Sunt atat de simpatizata de unii, atat de mult invidiata de altii. (De ce sa fiu modesta acum? Ma simt bine, prefer sa cred ca restul ma invidiaza, nu ma urasc). Dar lipseste acel ceva care la un moment dat trebuie sa existe in viata tuturor. Simteam (fredonand melodia asta in cap) cum stau in fata unui semineu, ca zambesc acelui 'el' .. si el zambeste. Si amandurora ne-ar fi placut sa ne tinem de maini. Dar ne multumeam doar cu prezenta celuilalt. Asta vedeam eu. Si vedeam o camera goala. Cu pereti albi, pe care se reflectau doar umbrele noastre. Se simteau prin acele umbre, caldura si afectiunea pe care erau amandoi dispusi sa o ofere.
Desi frustrarile exista, nu simt nevoia de a .. vâna ca sa spun asa. Ma imbrac la fel, nu ma stresez sa arat mai bine ca doar doar unul ma va vedea. Nu. Nici nu-mi pasa sa se dea un oarecare la mine, nici nu vreau sa vad un tupeu de acela nemaivazut, si cat de grozavi sunt unii. Nici nu vreau sa-i vad grozavi. Vreau sa-i vad cat de cat intelectuali, sociabili. Cat de cat creativi si artisti. De ce? Pentru ca mi-ar place din cand in cand sa primesc cate un biletel cu 'stii, tin la tine'. Si mi-ar place ca fara motiv sa primesc o floare, nu un trandafir de 100 de mii firul sau cat o mai fi acum. O floricica de pe strada. Mi-ar place din cand in cand sa ma sune, sa ma lase sa vorbesc doar ca sa imi auda glasul. Mi-ar place sa nu fie el durul care poate inghiti multe din partea tuturor. Sa aiba nevoie de un om caruia sa se descarce, si sa fiu prima care o suna, pentru ca in primul rand el tine la mine ca o prietena, nu ca o simpla papusa care intamplator o pupa ocazional, cand o vede.
Mi-ar place ca din plictiseala sa deseneze un desen stupid si sa mi-l dea mie, doar pentru ca eu sa nu uit niciodata de el, desi stie ca indiferent ca vrea sau nu imi va lasa o gaura in mine, plina pana la momentul despartirii, vindecata doar dupa un timp dar nu in totalitate.
Mi-ar place sa cumpere un pix special pentru mine, sau special pentru mine sa faca un efort .. de genul...daca spun ca vreau o faţă zambitoare facuta doar din felii de cartofi. Sa o faca, oricat de stupid ar suna. Bine a fost un exemplu tampit.
Sau daca vreau un dans. Da, un dans, oricat de talambi am fi amandoi la asta, sa incercam, si sa ne simtim bine. Cred ca oricine stie sa invarta o fata, ignorand faptul ca m-as impiedica.
Sa radem amandoi de cat de prosti putem fi uneori, sa ne spunem cat suntem de prosti in gluma, fara ca celalalt sa se supere, sa ne obisnuim cu felul nostru de a fi, sa nu ne suparam de la unele jigniri in gluma.
Sa ne batem pana celalalt tipa de durere si ne oprim. Radem doar ca sa il facem pe celalalt sa rada,chiar daca ne simtim rau ca l-am facut sa-l doara.
Cred ca incep sa inteleg de ce nu mai am dorinte de Craciun. De ce de cativa ani nu pot concepe ce vreau. Pentru ca n-aveam nevoie. Si poate nici acum n-am nevoie. Dar mi-ar place.


sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Statusul universal astazi : ninge!

Traiesc fix o senzatie ca in filme.
Ninge, se depune zapada peste tot.. Asta pe vocea lui Louis Armstrong.
Give me your lips for just a moment,
And my imagination will make that moment live.
Da, asta as vrea. Niste buze. Nu sa le contopesc cu ale mele. Niste buze vorbitoare. Sa ies acum cu cineva, sa ne plimbam intr-o cafenea si intr-o librarie, sa iesim si fulgii sa se aseze pe genele noastre. Da, inspirat dintr-un fapt real:).
Ah, canta saxofonul. Ma simt imbratisata, simt cum toti fiorii ma trec. Stau pe scaun, cu castile pe urechi. Stiti imaginea aceea de stat pe un acoperis de casa, intr-un hanorac gros si ciocolata calda? N-am ciocolata calda doar.
Vreau o cafea, extra-zucchero. Vreau sa alunec pe gheata de pe trotuar, sa tremur de frig, sa ma ia cineva in brate chiar daca cu tot cu geaca mea enorma sunt greu de cuprins.
Vreau. Vreau un vin fiert! Sa rad atat de tare, sa-mi dea lacrimile de ras, sa rad atat de tare pe o melodie atat de calma, sa rad incat sa rasune peste tot. Sa arat cat de fericita sunt ca ai venit, doamna. Da, te-astept de mult timp, si stiai asta. Si-ti multumesc ca ai ajuns. Indiferent ca toti te urasc, poate anul asta totusi imi indeplinesti dorinta. Gandeste-te ca multi dintre noi la anul pe vremea asta nu mai sunt copii. Daca nu pentru mine, atunci pentru ei, acorda-le ocazia sa vada cat de frumoasa esti. Lasa-ti zapada peste tot, lasa-ne sa ne bucuram de ea.
Sunt atat de entuziasmata, ca imi tremura degetele. Insa suspin.
How I wish you would be here for me,with me.

joi, 20 noiembrie 2008

N-am chef.

Nu am chef azi,
nu am chef azi,
n-am chef de nimic
Nu am chef azi, nu am chef azi
De vodca sau de gin,
Tequila, rom sau vin
Tigari, nu mai vorbesc
Iar pe tine, pe tine,
Pe tine te urasc.
Nu te vreau azi.

Melodia devenita mult prea populara de-a lungul anilor. Toti cocalarii o stiu. Toti cocalarii ii cunosc sensul. Da. Nu mai are farmec. Melodia care de-a lungul anilor m-a obsedat, m-a enervat. Dar pica atat de bine uneori. Te miri cum winampul se joaca starile tale, cum pica o melodie de genul asta si te caracterizeaza atat de bine. Si incepi s-o fredonezi usor, si simti cum esti invaluit de propria ta voce. Asta e una din melodiile care cand le cant suna bine. Si nu sunt singura care face asta.
Insa imi pare rau cum s-a comercializat atata. Ce a ajuns din ea. Cum ea e folosita in contexte de genul n-am chef sa fac teme, n-am chef sa merg la scoala. Banale, jalnice.
La mine tot timpul a picat in momentele cand..nu aveam chef. Tango cu matura in camera. N-am chef. Poze? N-am chef.
Chitara!
Nu, n-am chef.
Subway, vin fiert la naiba.
Nu-am-chef.
Este melodia care reprezinta la perfectie starea mea. Nu simt nicio nevoie fizica sau spirituala. Sunt doar frustrata si plina de nervi. Nu vreau sa mai aud problemele voastre, nu vreau sa mai fac nimic public, nimic care sa influenteze oamenii spre a-si face o parere despre mine, sa aiba ce sa critice.
Defapt, why do I care? Si-asa sunt total indiferenta de parerea oamenilor la care tin, apai la cei care nici nu ma cunosc. Nu-mi mai pasa cum ma imbrac(bine exagerez, de-aia stau cel putin 10 minute in fiecare seara sa vad cu ce merg next day) .. nu-mi pasa cum ma pieptan, nu-mi pasa de cosurile mele, nu-mi pasa ca am burta, nu-mi pasa ca am par pe picioare si ca am ochii obositi. Sa fiu curata si sunt multumita. E ... minunat. Sunt total revoltata pe tot ceea ce ma inconjoara, inclusiv incadrarea mea temporala.
Oh..wish i was a punk-rocker with flowers in my hair.
Vreau doar sa vina iarna, sa beau vin fiert si sa rad de un chelner pe nume dragos dar cu fata de petrica. (copyright Emilia)
Cate poate face un vin fiert.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Groovie baby!

Anii 70. Anii 'groovie'. Anii disco.
Anii Abba si Queen. Anii parintilor nostri. Anii cand 'te iubesc' chiar insemna ceva.
Cand se inventau formule matematice pentru niste texte, cand pasiunea pentru ceva era pura, cand exista acea indragire de a invata, de a scrie la fizica si a lucra la matematica. Placerea de a citi.
N-aveai ce sa vezi la televizor. Calculatoarele erau niste satanisme. Defapt nici nu existau. Oamenii nu aveau de unde sa stie ca vor aparea. Nu in Romania.

Dragi parinti,
V-as ruga din tot sufletul sa nu uitati niciodata pentru ce v-ati casatorit. Iubirea voastra care ati promis ca va fi eterna. Sa nu uitati acele vremuri, pentru ca acelea sunt niste vremuri cu adevarat bune. Indiferent de comunismul implementat, indiferent de legile stupide. Atunci au fost vremurile cand barbatii erau cu adevarat romantici. E drept, tot o dadeau in bara. Dar pentru asta sunt facuti nu? Sa o dea in bara, sa se arunce in fata trenurilor ca sa isi ceara scuze. N-am mai vazut de mult un baiat cu parul mare si o mustata caraghioasa sa alerge la tren dupa femeia pe care o iubeste, sa o stranga in brate, sa o invarte, rochie fetei sa se razboiasca cu vantul, incercand sa acopere genunchii fetei pe cat posibil. Sa-i zboare un papuc pe sub tren si sa nu o intereseze, atata vreme cat el era sa o tina in brate, sa stea la pieptul lui si sa-i asculte bataile inimii. Sa ii porneasca si ei si lui fiori in tot trupul. Sa fie un poet dar un iubitor al electronicii.
Nu mai exista oamenii astia, mama. Si da tata, de tine sunt foarte mandra. De nepasarea ta de parerea lumii, si de curajul tau de a spune exact ce simti. Lucru pentru care te apreciez si te respect cu adevarat. Lucru care nu stiu cand ai sa il afli. Dar sper cat mai curand.
Nu mai exista. Nu mai auzi nicaieri o chitara. Nu mai exista fotografii rare. Exista fotografii editate-n photoshop. Toate fiid o imitatie jalnica de poze de acum 30 de ani. Jalnic va spun. Pozele voastre sunt atat de frumoase. Exprima atatea lucruri. Si sunt atat de putine incat le pretuiesti pe fiecare.
Si podul de la insula a ramas la fel mama. Poate cateva scanduri schimbate si cateva gauri in el. Dar e la fel. Si vazand aceste poze, stiu exact locul si unghiul din care e facuta poza.
Si acea poza unde aveai parul prins,o suvita atarnand pe fata ta palida, rochia ta cu buline. Unde stateai pe o banca ciudata. Si aveai un zambet atat de bland. Si acel loc il stiu. Si toate salciile de pe fundal. Inca sunt.
Si ma simt atat de bine cand stiu ca ceva din ce a fost acum 30 de ani a ramas. Si ma bucur atat de mult ca am avut ocazia sa traiesc atatea amintiri acolo.
Dar oamenii s-au schimbat, toti, dragii mei. Si regret atat de mult sa spun asta, si ar fi fost atat de minunat sa descopar si eu oameni cum ati fost voi: cu aceleasi conceptii despre tot, de la bani la muzica, adevaratele pasiuni, frica de a merge in armata, frica de a intra la o facultate buna. Oameni care se multumesc cu un cadou mic de ziua lor, care primesc o cravata, si care o poarta oricat de caraghiosa ar fi. Cand o floare culeasa conta atat de mult, cand duminica reprezenta cea mai minunata zi. Nu existau cai de comunicare, decat telefonul fix. Exista acea teama ca 'taticu' sa nu afle ca va intalniti. Exista acel dor cumplit, acea dorinta arzatoare de a auzi glasul celuilalt. De nimic mai mult. Cand numarai orele pana cand te suna, cand te ingrijorai pentru fiecare minut al celuilalt, si te gandeai daca se simte bine. Cand regretai toata viata pentru orice rau faceai. Da tata, cand o faceai sa planga, si iti parea atat de rau.
Nimic nu mai e asa.

Cu dragoste si cu regret,
Eu.

vineri, 14 noiembrie 2008

Schimbari cotidiene

Ziua mea a inceput inca de dimineata sa fie diferita.
Nu. mint. de aseara.
Serile mele obisnuite de pierdut vremea pana la 12 pe mess au avut o intorsatura grava in seara precedenta. Calculatorul a zacut inchis de la ora 8.30 p.m. Am cautat sa citesc o carte buna, dupa care am realizat ca incepe Senfield pe pro cinema. Da, din fericire mai este bun la ceva cutiuta mea mica din camera, care sta deschisa de 2 ori pe saptamana in cel mai bun caz.
De ce palavragesc despre asta? Ideea este ca am dormit 9h intr-un final toata noaptea, ceea ce este extraordinar, am batut recordul meu de tinut o ciocolata in gura cat mai mult : 22 de minute.
Insa, pe langa toate astea...am realizat din nou cum lucrurile nu mai sunt cum erau altadata, desigur. Era normal, intr-adevar, insa de la 20 de prieteni buni sa ajungi sa ai doar 1? Si cel mai trist e ca nu sunt singura care trece prin asta, am ajuns la concluzia asta cu mai multi.
Cum oamenii pot avea o influenta atat de mare asupra ta... Cum am ajuns sa ma resemnez cu situatia mea. Cred ca cele mai fericite momente ale mele sunt cand imi fac un castron de popcorn si ma uit la cinestie ce serial de pe calculator, iau o carte si citesc, ascult o melodie frumoasa care daca o sa o gasesc am sa o pun aici, dansez singura, cant singura, cant la chitara. Activitati foarte...solitare.. Nu mai am nevoie de nimeni mai nou, nici de un sfat, am ajuns sa imi dau singura sfaturile. Pentru multi asta inseamna o mare realizare si multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar nu mai e bucuria aia de a depinde de cineva. Defapt..din contra..depind de multi din moment ce scriu asta.
Cum spunea cineva, am momente cand mi-e dor de oameni si am momente cand nu. Realizez cum multe legaturi s-au rupt, multe lucruri nu mai sunt deloc cum erau pana acum. Multe din ele nici macar nu mai exista, sau exista dar exista pentru ca respira, sau ceva in genul. Mi-e dor de multi dintre voi, dar devin rece in momentul cand vad ca interesul vine doar din partea mea.
Nu stiu exact ce s-a intamplat de toata lumea este ongrozitor de ocupata acum.. Nimeni nu mai are timp sa scrie o scrioase, un mail, sa dea un cadou mic, sa spuna un salut. Nimeni nu mai face niciun gest. Multi sunt prea ocupati de persoana lor proprie, de realizarea lor in viata, de gasirea fericirii si a scopurilor proprii.
Eu ce fac? Probabil la fel.
Nu ma mai atrage nimic. Nimic din ce faceam pana acum. Parca nu mai sunt om odata cu inaintarea mea in societate si varsta. Trebuie doar o zi ca asta. Cand totul ia o intorsatura grava. Cand mai cresc cate putin.
Cand suspin.

duminică, 9 noiembrie 2008

Must go on

Astazi am dat peste aceasta melodie, printre altele de la Queen. Mi-aduc aminte cu cata pasiune traiam melodiile astea acum vreo 2-3 ani si cat de tare m-am schimbat de atunci. Si ma uit la jurnalul meu de acum 2-3 ani.. si cum scrisesem versuri de la Queen in destule din paginile mototolite alte jurnalului... Cata influenta avea muzica asupra mea, cum ea hotara starea mea.
Melodia asta spune tot despre optimism, chiar daca ea poate are o tenta trista.. Dar e realista.. e tot ce inseamna viata..e tot ce omul doreste. Dorinta spre bun, chiar daca ai trait drame de-a lungul anilor, chiar daca ai un accident, chiar daca te-ai facut de ras la un moment dat. Totul merge, nu sta pe loc, si nu poti sa te opresti pentru ca te prinde totul din urma. Da, nu poti sa fugi tot timpul, dar atata timp cat poti, de ce sa nu o faci?
'I can fly, my friends' ... Toata lumea a vrut la un moment dat sa zboare, fie ca era un copil si se urca pe dulap sa vada daca poate sa zboara, fie ca era adolescent sa zboara ca sa nu mai simta problemele inutile din timpul adolescentei. Sa nu se mai confrunte cu realitatea... Nu stiu daca am intalnit pe cineva care sa declare fericit asta, ca poate sa zboare. Nu trebuie sa ai aripi, nu trebuie sa plutesti neaparat. Trebuie doar sa crezi in asta cu putere.
'Does anybody know what are we living for?' Este aceeasi intrebare care devine obsedanta... e ca si cum ai pune intrebarea 'care e scopul vietii?' sau 'care e raspunsul vietii?'. Desigur multi dintre noi nu avem niciun scop, sau cel putin nu unul definit, dar totusi traim mai departe. Cautam acel scop. Cred ca asta face viata sa merite traita, sa aiba un rost. Sa-ti cauti acel scop pentru ca intr-un final sa fii fericit.
'I'm facing with the grin, i'm never giving in'. Da! Asta este ideea! Nu renunta niciodata, indiferent ca ai un picior rupt sau o mana paralizata. Nu renunta doar pentru ca te doare capul. Nu-i pasa nimanui ca ai asta. Ai capul si ai sufletul. Asta e tot ce conteaza.
Everything has it's own road, and it's only end is death.


sâmbătă, 8 noiembrie 2008

For ...

For all those times i was really happy, I salute you

Coboara jos,
sa te bati cu mine,
eu sunt Ahile
si sunt nervos!

Pai ce crezi tu,
mai Elohime,
Te bat in rime,
sunt mai bengos!


Astazi iar am inchis un vis..
intr-o cutie efemera
Astazi iar mi-e dor de tine
Ieri sa stii nu m-am simtit bine
in mine

(tapinarii versuri... chiar daca nu sunt asa..astea imi plac mai mult pe langa multe altele..acum poze memorabile. enjoy )














vineri, 7 noiembrie 2008

Viata mai joaca si feste

Si totusi, exista o chestie cu negatul propriilor dorinte. Iti doresti atat de putin sa se intample ceva, sau iti doresti atat de mult sa nu se intample acel ceva, si totusi, ajung in stadiul in care nu mai poti da inapoi. Sau nu prea usor.
Si nu-mi place cand ajung in aceeasi situatie de fiecare data, sa ajung eu aia cu sperante ridicate,dar stiind si eu ca ar fi cea mai mare prostie dintotdeauna care as face-o. Care oricum nu are sa se intample.
Si nu-mi place cand trebuie sa ma refuz si sa ma comport ca totul e ok cand e clar ca nu ma pot zambi fortat, si sa ma comport ca e perfect cand nu e. Nu-mi place sa stiu ca acel lucru nu este in totalitate al meu, ci este al tuturor. Si imi pare rau cand realizez ca nu pot sa fiu si eu asa, sa ma comport ca totul e ok.
Nu pot. Nu stiu sigur cat mai este pana se va umple paharul, nu stiu nici daca e pe jumate gol si jumate plin. Si nu, nu stiu care parte din astea 2 ar trebui sa le privesc...
Imi place, ca n-o sa stie niciodata asta. Nu, n-o sa stie cat de mult tin a acest lucru. Acest lucru este la urma urmei..un lucru. e un obiect fara suflet care nu poate face nimic, nu ? Poate este un obiect de pe raftul meu sau al tau. Poate e umbra cd-urilor de pe alt raft. Poate sunt cerceii mei din urechi..sau poate esti o carte. Da, o carte. Cartea poate fi rasfoita de toata lumea nu? Ea poate sa fie atinsa de toti, toata lumea poate sa o simta, poate sa o pipaie si sa profite de ea pana la ultimul randulet din carte, pana la ultima pagina numerotata, pana la editura si data publicatiei. Sau poate e o punga de seminte. Da, niste seminte care pot umbla nu doar prin gura mea, ci a oricui. Si trec prin saliva tuturor, si toata lumea profita de gustul lor. Sau poate e un mobil care e cel mai pervers dintre toate. Sta in buzunarul tau toata ziua, aproape de partile ce ne definesc. Da, deja povestea primeste un alt aer.
Ideea e ca urasc acel lucru, care nu poate fi doar al meu, pentru ca nu pot sa profit doar eu de el. Pentru ca nu pot sa-l uit si pentru ca nu pot sa renunt la el. Si pentru ca tot timpul, indiferent ca vreau sau nu, totul se invarte in jurul lui. Si isi va face aparitia, din cand in cand desigur, pentru ca atunci cand apare, sa ma sperie, sa fiu ceva de genul 'dar ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut'. Da, si atunci toate sentimentele mele adunate se vor elibera, si se va face loc pentru altele acumulate pentru momentul cand acel obiect va disparea din nou din viata mea.
Si se va da disparut.. poate o zi, o luna, un an. Poate 10 ani. Poate o viata. Dar voi fi tot timpul posesoara principala a acelui obiect... chiar daca nu o stie. Si voi tine tot timpul la el. Da, obiectule, sper ca intr-o zi sa citesti asta. Si sper sa nu-ti dai seama despre cine-i vorba.
Aberatii aberatii... unde ma vor duce?
To hell.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Pentru ca nu esti aici

Azi e seara Tapinarii.
Au un mod atat de ironic de a canta, de a prezenta viata, de statuturile sociale si de ideile preconcepute ale sociatatii. Au un mod atat de superb de a ma scoate dintr-o stare cumplita de nervi.
Acum sunt doar obosita si secata. Sunt obosita sa mai accept atatea compromisuri, sa mai accept sa mi se spuna 'esti proasta,fato! trezeste-te!'... sunt treaza. doar ca umblu cu ochii inchisi pe o gresie rece cu picioarele goale. Si ma lasa rece de fiecare data. La figurat si propiu.
Sunt inca socata, da, socata, de faptul ca modul meu de percepere a lucrurilor este din ce in ce mai putin conturat. Nu mai pricep multe lucruri, totul incepand de la viata mea fantastic de amoroasa, pana la problemele existentiale in fizica, matematica etc. Pot sa declar ca am o 'viata su-per-ba'.
Nu-mi mai place sa mi se spuna ce sa fac.
Nu mai accept sa fac ce vor ei cand eu nu vreau.
Nu mai accept sa imi fac atatea griji pentru o chestie absolut inutila, de care nu imi va mai pasa mai tarziu.
Nu mai accept sa inghit dumele oricui. Nu mai sunteti interesanti bai!


... si totusi, sunt atat de naiva, ca as crede orice, si as asculta oricand ce ai avea de zis. As vrea acum sa ies din casa, sa ma duc la un ceai sau o cafea cu tine, sa vorbim pe indelete tot ce avem de zis. Fara sa-mi fie frica de golanii de pe strada pe drum spre casa. Te-as asculta, ti-as zambi, ti-as spune ca esti adorabil, fara sa itnelegi daca esti adorabil doar atunci si nu si altadata. Te-as strange in brate, asigurandu-te ca voi fi acolo intotdeauna, chiar daca timpul nu ne va permite asta intotdeauna. Chiar daca n-ar fi corect.


Doamne, cat bat campii. Cat nu mai sunt eu.

marți, 4 noiembrie 2008

My generation

Inocenta nu-si mai spune cuvantul. A disparut de peste tot. De-ajuns ca la liceu, inocenta este deja data disparuta, nici macar printre cei mici nu mai vezi asta. Ma dezamageste ideea ca vor sa se maturizeze atat de repede, sa fie ca 'aia mari'. Cand vad pe cate un pici de a 3a pe la un colt cu tigara in gura, fete care nici nu ajung intr-a 5a si au avut deja 4 relatii. La fel si baietii. Cocalareala grava peste tot.
Copii mici nici macar nu mai au teama aia de cei mai mari. Si inteleg sa nu le fie teama de cei care au ceva de spus contra lor...dar nu sa se ia din proprie initiativa de fetele de 2 ori mai mari decat ei si ca varsta si intaltime. (Evident, asta am patit-o azi si de-aia o zic aici. )
Eu intr-a 5a traiam cu impresia ca tot ce zboara se mananca, ca oamenii sunt atat de buni, si putini sunt aia rai. Traiam ca in basme, cu ideea ca eu sa fiu buna, sa nu raspund urat oamenilor, sa imi respect parintii, sa cred in Dumnezeu, sa nu fur, sa nu injur, etc. Desigur, nu tot timpul imi reusea .. deja incepusem sa raspund parintilor, deja treceam prin primele etape ale pubertatii, si deja mi se pareau multe nedrepte. Dar cred ca inca credeam ca in viata voi avea o sursa infinita de dulciuri si de bunatati. Si ca sunt doar anumite perioade.
Acum imi dau seama cat de puerila eram. Nu regret, in niciun caz, dar pentru vremurile astea, se pare ca eram prea puerila. Deja a fi 'mare' e la moda. Imi pare rau pentru astia micii care au senzatia ca asa e mai interesanta viata. Si ca nu au cum sa-si dea seama ca e mai frumoasa cand esti mic,dragut si inocent.
Acum am 16 ani, si regret in fiecare zi ca nu m-am nascut cu 30-40 de ani in urma. Nu ajung mizeriile din politica, care indirect ne afecteaza si pe noi din ce in ce mai tare. Acum sunt mizerii si printre multimea de oameni cu care ai de a face in fiecare zi.
We're going down down down... [gen, ne ducem rau pe rapa, foarte rau]. Si nu cred ca se poate face ceva pentru a schimba asta. Oricate sperante as avea eu ca totul se poate face cu putina vointa, incep sa ma indoiesc, cel putin daca un singur om vrea asta, nu cred ca ar putea avea un efect..oricata vointa ar avea.
Oh well.. inca o zi.

luni, 3 noiembrie 2008

Calendar peste calendar

E atat de ciudat sa revezi datile astea. Sunt peste tot. Calendare, caiete, jurnal(da, detin un jurnal ciudatel), tabla... commenturi pe hi5.
E ciudat ... difera doar anul. Cate s-au putut schimba intr-un singur an. Relatiile mele cu oamenii sunt total diferite, eu am un mod total diferit de gandire. Bine,era normal sa se intample asta, doar ca privesc altfel multe situatii. Si imi pare rau cand ma gandesc ca ma schimb atat. Ca ma maturizez. Da, si iata cum ajungem din nou la subiectul timp si schimbare, de care toti se tem acuma, si de care toti se feresc. Nimeni nu vrea sa creasca. Nici eu.
Ma sperie ideea de tigani de 12-13 ani care scuipa fete in fata, de copchii ai strazii perversi care freaca bete intre picioare (not kidding, surse reale:| ) din Bucuresti...dar in acelasi timp, abia astept. Pentru ca m-am plictisit de Bacau, m-am plictisit de aceleasi locuri de vizitat. M-am plictisit sa nu pot sa merg pe insula decat vara, si iarna doar in subway. M-am plictisit sa ma stresez cu fizica vietii, cu chimia si cu toate.
Vreau sa ajung acolo, unde nu mai conteaza daca ai caiet sau pix. Nu conteaza daca te duci sau nu. Nu conteaza daca e vara sau iarna. Poti sa faci ce vrei. Mai putin terasa La Motoare care se inchide pe timpul iernii din cate am inteles.
Vreu sa ma duc iar in varful unui munte, deasupra norilor, sa alerg ametita si sa tip dume tampite ale youtube-ului si sa nu-mi pese ca rad ceilalti de mine, chiar si generatia de cocalari-boboci. Sa fiu doar eu, si sa nu-mi simt picioarele, si sa tip de fericire, si sa fie remediul tuturor problemelor.
Si-as vrea sa mai innot in marea sarata si tulbure, sa fac ca o sirena pe sub apa, sa fiu mandra ca stiu sa innot si sa fac pluta fara cursuri speciale. Sa fiu mandra ca sunt libera. Chiar daca in curand multe din libertati aveau sa-mi fie furate.

Ce se-aude in casti? You can't always get what you want. Oh, destin, esti atat de ironic uneori.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Before Sunrise

Asta este unul din filmele care m-a marcat prima oara cand l-am vazut, si mai tare acum a 2a oara cand l-am vazut. Poate si pentru faptul ca si eu am trecut prin cele intamplate.
O data as vrea sa mai (re)intalnesc un tip frumos din punctul meu de vedere, care sa ma priveasca din cap pana in picioare, si sa ii ramana ochii atintiti asupra figurii, sa se uite fix in ochii mei inainte si dupa ce ma saruta, sa ma stranga in brate ca si cum n-ar vrea sa imi mai dea drumul vreodata. Sa ma doreasca si sa stie care sunt limitele. Sa imi dea parul la o parte de pe fata atunci cand vorbesc, si sa imi pierd vorbele cand face gesturi de genul. Sa il sarut doar pentru ca nu mai am ce zice. Nu cer romantismul absolut. Nu cer apusuri de soare, rasarituri, nisip, luna,stele, nu cer sa ma ia tot timpul in brate precum se face la nunti si sa ma treaca pragul.. sau alte chestii de genul. Nici nu vreau sa fie visator. Nu vreau sa fie genul 'ai sa vezi ce frumos o sa fie, si o sa avem copii, si lalala si o sa avem o fetita pe numele Adina si un baietel cu numele Andrei'. Nu. Chiar vreau sa il vad misogin, si eu misogina(da, pentru ca nu-mi plac fetele din ziua de azi deloc, dar nici baietii nu-mi plac cum se comporta in cosecinta). Si sa ne contrazicem reciproc pana ajungem la un acord si ne deschidem noi orizonturi, si ne maturizam impreuna. Si vreau sa nu-i pese de oameni, sa nu fie complexat de cum ar putea fi vazut de lume. Sa aiba sperantele la pamant ca eu sa i le ridic. Sa ii zic sa se tunda si el sa sustina clar ca nu se va tunde. Sa poarte ochelari de soare(nu de aia house) intr-o zi de iarna. Sa isi lase barba doar pentru ca ador sa o simt atunci cand ii dau cate un mic sarut pe obraz. Sa se tunda cand il rog sa-l lase, pentru ca imi place sa-mi plimb mana prin firele dese.
Si, pe de o parte... as vrea sa stiu cand sa ma opresc, sa stiu ca nu va fi niciodata ceva perfect pana la capat, ci doar pana la un anumit punct.
Imi pare rau ca am intins cu tine coarda mai mult decat ar fi trebuit. Poate ar fi trebuit sa vorbim unele chestii mai deschis, si poate totul ar fi ramas perfect... si poate totul ramanea doar o amintire frumoasa pentru amandoi. Oricum nu e doar vina mea.

Heavy night

Acum sunt in unul din momentele alea cand am senzatia sunt inutila. Si cand am senzatia ca unii tind sa le pese tot mai putin. Da,da, sigur asta e deja un cliseu auzit de toata lumea, sigur ca asta e o chestie care am simtit-o de atatea ori pe pielea mea. Sigur ca deja m-am obisnuit...dar.. cred ca traiam cu speranta ca eu ma insel. Think instinct said its word.
In fiecare zi mi se reproseaza toate defectele mele. Printre acestea se numara 'nesimtita, egooista,zgarcita' si in special 'naspa'. Cu timpul pur si simplu ma obisnuisem cu ideea ca sunt toate astea dar incercam sa repar.
Very bad move. Do not be selfless! Be selfish! ( imi cer scuze ca o tot dau in engleza, alte cuvinte nu-mi vin si trebuie sa exprim astea) Pentru ca atunci cand vrei sa fii bun te calca toti in picioare si considera ca un amanunt mic este nesemnificativ si inutil de pasat. Poate si eu as fi reactionat la fel. E o reactie in lant la urma urmei i guess.
Nu, n-am sa spun nimic concret despre ce s-a intamplat, pentru ca intamplarea asta va fi data uitarii in curand, subconsitentul criticandu-ma de asemenea cum fac toti 'ai fost fraiera la faza aia' . Da, am fost, dar asta e.
A da, inca o chestie care o regret enorm. Cum din orice petrecere daca nu se da house(haus,hauzz cum naiba se mai scrise acum) nu are farmec. Putin drum and base ii deprima pe toti. Like dudes, that is so sad! Nu-i rock, nu-s manele! E dnb! Nu muriti daca incercati si altceva.
Ma rog, generatia noastra se duce urat de rapa. Si nu, n-am nimic cu cei care asculta house, ma enerveaza doar conceptiile lor despre alte genuri de muzica, si cum au pretentia de la restu sa accepte muzica lor, dar ei sa nu accepte altceva. Cred ca e stadiul ala in care toti isi cauta o personalitate, insa ei se considera mai puternici.
Doamne, de ce fac teorii despre muzica? I'm so passed that age.
Noapte buna pentru cel care chiar citeste asta

marți, 28 octombrie 2008

Ma tête fait mal

De dimineata m-am trezit binedispusa, optimista,chiar daca abia am putut sa ma trezesc. Defapt m-am trezit luni bine...si m-am simtit relativ bine toata ziua..si ieri si azi. Chiar daca au fost 2 teste unu dupa altul, chiar daca era o caldura de vreo 30 de grade in clasa, 27 de suflete inchise, eu langa calorifer si soarele batandu-mi in ceafa. Da, a fost o zi frumoasa.. pe hol zambeam oamenilor chiar si fostii colegi cu care nu prea mai aveam nicio tangenta. Defapt...nu, pe ei nu ii salutam, as fi tinut minte reactia lor ciudata daca ii salutam. Dar in orice caz m-am simtit bine din punctul asta de vedere.
Ar fi fost bine daca ramanea totul asa.. M-a lovit o durere ingrozitoare de cap, care m-a facut sa pierd 3h din aceasta dupa amiaza mirifica. Si tot ma doare, si sunt putin irascibila cu ocazia asta. Deci nu raspund de viitoarele mele actiuni. Test chimie maine (si engleza, dar asta e cantitate neglijabila). Daca citeste cineva asta, si se simte bun la materia de organica a 10a. Please do announce:) (god, am ajuns disperata)

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Definitie

Societate - sunt grupări mai mari de oameni care convieţuiesc, trăiesc împreună

Societatea nu traieste impreuna, din moment ce nu stie sa isi accepte oamenii cu calitatile si defectele lor.
Societatea nu va scoate niciodata in evidenta oamenii cinstiti si buni.
Societatea nu accepta ideea de incalcare a legii. Accepta doar legi stricte, care nu sunt respectate.
Societatea nu stie sa puna in valoare ce are bun, doar tot ce-i mai rau, reusind sa atraga atentia asupra problemelor,fara sa caute o solutie.
Societatea nu va scoate niciodata in evidenta artistii, adevaratii oameni cu care n-am fi nimic. Am fi doar un punct.
Societatea stie doar sa te fure de tot ce ai mai bun, sa-ti fure sufletul si sa nu ti-l dea inapoi. Ca un mic copil care iti ia jucaria doar pentru ca ea nu are, dar vrea.
Societatea e egoista! Societatea doarme atunci cand tu ai probleme!
Societatea se plimba cu mainile in buzunar, tinand in mana un mobil bun impreuna cu alte bunatati, pe cand tu te tii de cheile tale, sperand sa nu ti le fure cineva... pentru ca e tot ce ai mai valoros. In afara de familie.
Societatea rade atunci cand tu dai cu pumnii in pereti, cand simti ca ai o cadere nervoasa, cand simti ca totul se contrasteaza si tu nu-ti gasesti locul.
Societatea isi cumpara pahare noi cand tu incerci sa il lipesi pe cel spart.
Ea copiaza la teste si bea noaptea, cand tu te scufunzi in hartii si pixuri.
Societatea se va mentine tot timpul printre primii in absolut toate, pe cand tu te vei uita urat la ea. Si nu o sa ii pese.
Societatea mananca fructe de mare, in timp ce tu te multumesti cu niste hamsii nenorociti.
Societatea inoata in mare cand tu te uiti dupa trenul 'Suceava-Mangalia'.
Tu vei fi acela care se uita la un televizor de 17 inch, ea va avea 5 televizoare in camera. Plasma... 30 inch pe putin.
Tu ai sa fii cel care isi cauta maruntul in buzunar si il pune intr-o pusculita si il numara la fiecare sfarsit de saptamana. Societatea va fi cea care va arunca maruntul doar pentru a fi mai usor buzunarul.
Tu vei fi cel care va zambi la vederea unui prieten nou si la o bucatica de turta dulce. Un zambet din toata inima. Ea se va scarbi, va zambi doar la vederea 'malaiului'.
Societatea stie doar sa profite si sa manipuleze.
La urma urmei... societatea nu te va ajuta niciodata cand o sa ai nevoie. Din contra, va da vina pe tine ca nu esti destul de atent in viata. Si ca vei invata din greseli. Societatea nu va fi niciodata de partea ta.
Nu sunt antisociala. Sunt doar anti-societate.

vineri, 24 octombrie 2008

Destainuri

Da, trebuie sa spun neaparat si asta. Daca tot n-am mai scris asa mult, scriu azi pentru mai multe zile.
Bine zicea, cine zicea,ce zicea. Nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om. Nu-mi ajunge deloc. Ce te credeam initial cu suflet bun, trecuta prin multe, cu multe idei ca ale mele. Esti acum doar un egoist. De ce te mai superi cand nu esti acceptat in anumite lucruri, si de ce te implici daca stii ca nu te 'implici' ? Ce rost are sa te chinui singur daca si-asa nu faci nimic sau doar faci sa stresezi oamenii, fara ca tu sa te stresezi singur.
Poate unele nevoi sunt mai importante, dar uneori trebuie facute compromise pentru ceea ce vrei sa faci, pentru ca ceva sa iasa bine. De ce de fiecare data cand cineva spune ceva, tu trebuie sa ai ceva mai bun de facut? Macar de-ar fi bun.
Ma dezamagesti tot mai tare pe zi ce trece. Si nu doar tu.
Poate totul a pornit de la mine:| Next time i shall be more careful with what i chose.

Aberant

Well, well, long time no write.
Probabil cea mai mare framantare a mea in momentul asta este trecerea timpului, care vesnic ma va speria. Dar subiectul l-am dezbatut atat de des ca nu as sti neaparat ce sa mai spun. As putea sa zic cauzele si cum ma simt cand observ anumite chestii... da, asta am sa fac.
Astazi, la balul bobocilor, pur si simplu imi parea rau din anumite puncte de vedere de ce sunt eu. Bobocii si boboacele parca proaspati porniti pe drum. Toti antrenati sa spuna anumite lucruri, sa faca anumite gesturi. Toti pareau rigizi, de frica sa nu greseasca, sa nu dea totul in bara. Mi se pare stupid. Eu ma imaginam cum daca as fi fost din nou a 9a, de data asta as fi participat, si m-as fi pus serios pe slabit burta mea fantastica. Si ma imaginam dansand ca o besmetica pe "Jet - are you gonna be my girl". Nu dansuri aranjate, nu repetitii inainte. As fi facut totul spontan, aveam o scena intreaga pentru mine. Multi probabil ar fi ras, poate cineva m-ar fi fugarit pe scena. Heh... ma imaginez pe tocuri alergand de cine stie ce prof care ar zice ca fac de rusine liceul . Nu mai pot eu frate.
Mi se pare atat de ciudat ...sa fiu a 10a.. da, mai sunt 3 ani intregi aproape,dar uite,acusi vine vacanta de vara deja. E noiembrie... deja se apropie tezele. Doamne, cand trece timpul asa?
Ideea este, imediat ce termin a 12a, totul se schimba. Absolut totul. Nu mai e cand esti boboc de liceu, ca vai s-au schimbat profii, vai ca is naspa profi, e infricosatoare Rozi, te omoara Ciobanu. In bucuresti sau orice alt oras sau tara unde faci facultatea, totul se schimba. Mediul inconjurator, mai multa poluare, prieteni noi, prieteni vechi mai putini. Prietena/prieten.. E trist ca practic intr-un final urmezi tot cursul vietii care il urmeaza toata lumea. Iti promiti in liceu ca 'nu bai, eu nu o sa fiu parinte de ala care nu lasa copilu la petreceri, nu o sa fiu parinte de ala care il freaca cu notele, nu o sa pierd legatura cu oamenii, nu o sa ma casatoresc pana la 30 de ani sau chiar deloc.' ..da...cati chiar fac asta? nu toti ajungem tot acolo? Nu tot la schimbat scutece si plimbat caruciorul in lift o sa ajungem?
Se schimba tot, te maturizezi nu mai ai teribilismul ala in tine ca totul va fi diferit pentru ca asa vrea muschiul tau si pentru ca e viata ta si tu o controlezi. Pana la urma n-ai incotro, de ce sa-ti complici viata fiind altfel daca nu faci decat sa fii considerat imatur?
Ce spuneam?
Da, am ajuns de la o idee la alta.
Totul se leaga... si e trist ca sunt atatea evenimente din viata unui om care promiti ca nu le faci dar tot le faci. sau promiti ca le faci si n-ai sa le faci. As vrea sa fiu remarcata prin ceva. Sa fac ceva de care chiar sa fiu mandra, si sa stiu ca nimeni n-a mai facut asta.
As vrea ca timpul sa fie mai ingaduitor cu mine si sa ma lase sa experimentez mai mult micile bucurii. Acel timp,de care momentan ma indoiesc daca mai exista.
Uhm...consider chestia asta putin aberanta si abstracta, si nici foarte interesanta,deci ma voi opri aici. read you guys around:)

miercuri, 22 octombrie 2008

duminică, 19 octombrie 2008

Simulare de fericire

Si totusi, nimic nu ar putea inlocui starea euforica care am avut-o de la o simpla bautura traditionala de iarna.
De ce iubesc iarna? Iarna nu ai sanse sa te imbeti, poti doar sa fii ametit si daca stai putin afara, nu mai esti ametit. Nu ai ce pati rau. O cana intreaga de vin fiert, alergat pe munti abrupti, hohot nebun dupa 20 de ore de liniste contagioasa. Adrenalina, asta se cheama intr-un final.
Vinul fiert este mai bun decat sexul. N-am experimentat a 2a, e drept, dar se zice ca sexul te scapa de raceala. Vinul fiert m-a scapat de gripa.
Vinul fiert e mai bun chiar decat Chuck Norris!
Mai bun decat ecstasy. Mai bun decat viata.
Ce poate fi mai placut decat sa te joci cu aburii vinului fiert, la 1950 m altitudine, deasupra norilor( cea mai superba senzatie sa treci printre nori )? Sa inviti aburii la dans, si ei, beti, accepta dansul, zburand in toate partile. Nu era chip sa-i prinzi. Degetele iti treceau pur si simplu prin ei.
Ce poate fi mai minunat decat sa alergi pe un munte abrupt, sa razi, sa tipi 'Halloooo! I'm linsday lohaaaan!', cu 2-3 grade afara maxim(s-ar putea chiar mai putin, pielea mea deja nu mai simtea nimic). Sa nu iti simti picioarele practic cand alergi. sa vezi ca norii sunt sub tine si tu alergi deasupra lor. Sa nu-ti simti picioarele!
Am sa va ignor pe toti. Si nu-mi pasa daca ma credeti nebuna. E singura mea ocazie de a ma simti bine.
(poate nu e cea mai buna chestie scrisa,defapt nu e buna deloc, dar sunt rupta de somn, si trebuia sa exprim lucrurile astea. noapte buna)

adanc.

Ii priveam cum amandoi deveneau unul. cum se completau reciproc si se contrastau prin comportament

[...prea trist pentru a continua]

joi, 16 octombrie 2008

Totally abstract

De maine probabil multe lucruri se vor clarifica si probabil multe lucruri se vor schimba.
Cum sa te am? Cand Dumnezeu se joaca cu mine, indreptandu-ti privirea doar spre altii. Cum sa te am cand tu existi doar pentru ea, nu pentru tine in principiu? Cum sa te am cand n-ai sa stii niciodata toate lucrurile astea?
Am sa te privesc fix in ochi! Si stim amandoi ce inseamna asta.

E ciudat cum din toate frustrarile astea un singur om ma poate scoate din toate rahaturile mele emotionale de nerezolvat si incredibil de complicate. Cum prin simpla lui prezenta el reuseste tot timpul sa ma calmeze. Sa realizez ca oceanul de pesti nu e format doar din mal, si ca pestii buni sunt undeva la mari adancimi si undeva departe de mal. Poate sentimentele mele pentru el nu se vor sfarsi niciodata, cel putin nu in totalitate. Dar ma bucur ca stie atat de bine cum sa ...'schimbe subiectul'. El ma face sa ii uit pe toti. Si toti sa devina nesignifianti. Multumesc ca existi,chiar daca prezenta ta e din ce in ce mai rara. No, haidem la un vin fiert:)!

marți, 14 octombrie 2008

16 ani

Pesimism.
Persistenta.
Nu-i inclinatia mea.
Nu pricep.
Confuzie.
Iubire.
Nerusinare.
Nerespect
Lieeeer!
can't please you.
incapatanare.
ambitionare.
confuzie...
persistenta
pesimism..
teribilism.
nervozitate.
greata.
raceala.
indecizie.
neconventional.
stupiditate.


astea sunt cuvintele care ma reprezinta atat de bine in momentul asta. Atat de bine. Nu inteleg cum un lucru care asta vara l-am inteles atat de bine, acum nu mai am deloc incredere in el,deloc incredere in mine. Cum toata munca mea de o vara s-a dus de rapa. Nu inteleg cum reusesc unii sa ma doboare atat de usor doar prin cuvinte. Cuvintele sunt uitabile. Dar totusi, ma slabesc si ma lasa fara vlaga.
Trist. Speram sa nu mai ajung asa

Marti,maine miercuri.

Ba(da, stiu ca suna nefeminin dar mie atat de putin imi pasa acum), atat a fost. Nu mai pot. Cum sa mergi la scoala si sa nu poti sa iti tii gatul drept? Cum sa iti fie lene sa te trezesti din pat dimineata si sa tragi covoru cu scaun ca sa iei hainele, si sa te schimbi pe sub patura, ca la naiba e frig daca iesi de sub patura, plus ca e intuneric afara.
Asta mi-e cel mai urat in perioada asta. Macar daca incep ziua cu lumina,parca tot iti da senzatia de o zi mai buna inainte. Asa, mergand pe intuneric, imi privesc umbra care se intinde pana pe sosea, calcata de toate masinile care te orbesc de la cei 300 de metri departare. Iti calca toti umbra. Nici macar atata respect nu au. Sau poate e lumina stalpilor de vina ca indreapta umbra in directia aia.
Ce poate fi mai urat ca o curte de liceu goala, nici macar un boboc care se chinuie sa invete sa fumeze. Nici macar atat. E pur si simplu pustiu. Putini se trezesc la ora aia.
Scarile liceului nu-s inca pline de mucurile de tigara. Magazinul nici macar nu s-a deschis. Nu au ajuns inca sendvisurile la 20 de mii sau piersicile stricate la 15 mii. (Scump domle scump).
Cand ajungi in clasa, mai vezi pe cate unu intr-un colt mai trist, mai ganditor. Eu, cu o fata de om care parca n-a dormit toata noaptea ca a baut ca un idiot, sau care nu a dormit din cine stie ce alt motiv tampit(da, tampit. Nu-ti arunca somnul de maxim 7h pe nimic! ).. ma gandesc atunci... la ce naiba te poti gandi la 7.30? Doar daca te gandesti ce bun era tortu ala de acasa sau ce moale era patul din camera.
Eu tot timpul mi-aduc aminte in fiecare dimineata de chitara mea care n-am mai atins-o de ceva timp . Praful se asterne pe ea intre fiecare coarda. Degetele mele ii duc dorul. Si uit tot timpul. In timpul zilei nu-mi aduc niciodata aminte de ea. Saraca.
Sunt chestii mult mai importante decat sa ma plang de invatamantul nostru superb, intr-adevar. Oh well, cred ca asta e modalitatea mea de a ma trezi desi nu prea a avut efect pana acum.
Concluzia? Ce viata minunaaaaata.

luni, 13 octombrie 2008

Ideea de a gresi




De multe ori tindem sa invinuim pe altii pentru greselile facute de noi. Nu vrem sa acceptam ideea ca noi suntem cei care defapt gresesc. Orice efect al unei greseli facute la urma urmei au loc asupra noastra, nu asupra celora care ii invinuim. Si intr-un sfarsit,tot noi avem de tras in urma lor.
De ce gresim? Simtim uneori nevoia de a iesi din monotonia perfecta..care pana si ea este perfecta.. Simtim nevoia de a face cate o chestie imatura din cand in cand. Ati observat cum uneori oamenii care par cele mai inteligente persoane sa faca un act de imaturitate completa, de iti vine sa-i rupi parul? (existent sau nu) ...(de pe cap).
Am mai observat cum cei ingrozitor de imaturi..uneori poti purta o discutie care te poate marca de ramai uimit. Poate, si eu uneori ma plictisesc sa fiu aceeasi fata. Poate de aia imi schimb stilul de imbracaminte, poate de-aia imi schimb modul de gandire constant. Totul din cauza greselilor.
Ar trebui sa fim recunoscatori deci ca mai gresim.
Doar ca ...uneori doare atat de mult sa gresesti. Simti urmarile dureroase peste tot pe pielea ta. Si e mai trist cand gresesti si ai un timp atat de scurt pentru a hotari o viitoare actiune(care si ea poate sa fie o greseala la urma urmei).
Viata este atat de imprevizibila. Nu stii cand gresesti si cand poti sa previi asta. Uneori chiar n-as vrea sa mai gresesc. La mine, monotonia este formata din greseli. Greselile constante care desi ma scot din normalul de zi cu zi... deja m-am plictisit de ele. Toate actiunile noastre devin plictisitoare la un moment dat.
Stii ceva? M-am plictisit. De tot. De tine. De voi. De nenorocitii care intr-un final toti ajung sa fie la fel. Si noi de asemenea care intr-un final suntem aceleasi curve.
Cand se va termina razboiul asta interminabil dintre sexe din creierul meu?

Please stop. Please.

duminică, 12 octombrie 2008

Astazi...

Astazi traiesc mai multe sentimente decat in mod normal. Astazi trebuie sa iau anumite decizii. Simple, dar greu sa ma hotarasc asupra lor.
Astazi... au pornit in mine. Astazi simt mai intens. N-a trecut mult ce-i drept. N-a trecut mult cat sa imi incalc anumite principii. Dar poate totusi nu mi-am incalcat promisiunea inca. Trebuie doar sa imi dovedeasca anumite lucruri si sa fie altfel fata de restul. Daca intr-adevar va fi diferit, atunci nu voi putea sa mai zic ca mi-am incalcat promisiunea mea. Va fi chiar perfect. Voi fi fericita..si daca el va fi cum as vrea sa fie.. si el va fi fericit. Mai fericit decat inainte.
Ambiguu tare nu? Da, mi s-a intamplat des astazi. Astazi putini ma vor intelege. Putini vor intelege ce simt. As vrea sa nu fi fost atat de sigura pe mine in anumite privinte, pentru ca anumite sperante mi s-au format si anumite ganduri au inceput sa-mi rascoale imaginatia si gandirea in principiu.
Stiti senzatia aia de inceput, cand nu ai chef de nimic, vrei doar sa fii fericit, sa razi in prostie de parca ai fi beat. Sa nu faci altceva decat sa te gandesti cum esti in momentul ala, sa nu tii minte ce ai facut cu o zi in urma sau ce vei face ziua urmatoare...doar sa te plimbi prin camera visator? Sa te uiti pe balcon la cerul cenusiu si norii care prind diverse forme?
Azi...sunt schimbata.

Visul meu stupid de-aseara

Cred ca unul din lucrurile care iti pot marca o zi intreaga sunt visele care au loc in timpul noptii..intr-un somn adanc de care nu poti avea parte in timpul saptamanii.
Visul de aseara a fost putin cam ...deranjant. In sensul ca reflecta una din cele mai adanci dorinte ale mele si de care nu vreau sa imi aduc aminte prea des pentru a nu ma ...tachina ca sa spun asa ca nu pot face rost prea devreme de acel lucru.
De ce bat atata campii? Si-asa e destul de evident din una din postarile mele anterioare. Am visat ca trebuia sa ma duc la Bucuresti, din nu stiu exact ce motiv, si ma duceam fix dupa scoala ca aveam ceva bani la mine,mama stia, si aveam tren pe la 4 si ceva.. Ajung in gara, plecand imediat dupa scoala, si urc in primul tren care era acolo. Era portocaliu si avea niste scaune foarte ciudate..erau ca la autobuz, ferestrele erau foarte mari si curate, erau tip vagon si erau unele scaune tip pat in diverse forme de triunghi si alte lucruri (cum poate mintea mea sa creeze un vis cu scaune in forma de pat in forma de triunghi? hmm looked a bit like a pizza..err nevermind). Ce era mai ciudat: cand am urcat si au mai urcat cativa oameni aud o voce sictirita zicand 'Atentie se inchid usile' . Foarte ciudat. Insa am observat ca parca trenul o luase in directia gresita. Intreb un domn in costum : stiti cumva unde merge acest tren?
El : nu stiu exact...cred ca Garla.
Eu: Garla fiind ultima statie? (Mi-am adus aminte ca am vazut pe infofer ca inainte de trenu de Bucuresti era si un tren spre Garla)
El : Da.
Eu : bine multumesc atunci
Cobor la prima statie si ma gandesc daca e necesar sa imi cumpar bilet sa ma intorc sau puteam sa o iau pe jos. Vad mai multe indicatoare care aratau spre diverse localitati de care nu auzisem, (da, nici de Garla nu pot sa garantez ca exista dar fie) printre care intr-un final vad Bacau 648m. Am zis ca n-are rost si ca probabil am timp sa merg pe jos, si am pornit pe jos inapoi.
Prin nu stiu ce minune am ajuns acasa si m-am luat de vorba cu mama,iar pe la 5 si ceva am zis ca bai pierd trenul. Si m-am dus sa imi mai iau niste lucruri esentiale gen pijama, periuta de dinti etc.
Ajungand in gara, cumpar bilet,plec cu trenul, in sfarsit cel bun. Dupa aia imediat eram deja in Bucuresti, eram in statiile de metrou, m-am intalnit cu fratele meu, m-am dus la el. Dupa aceea din nu stiu ce minune, am ajuns inapoi in Bacau, iar duminica cum ar fi ziceam ca trebuie sa ma intorc la bacau dar defapt ma duceam spre bucuresti.
De aici chiar nu prea am mai inteles nimic din ce se intampla dar e putin cam traumatizant sa ajungi sa visezi chestia asta..
Abia astept sa te revad, chiar daca toti te urasc.

sâmbătă, 11 octombrie 2008

un weekend memorabil

Weekendul a inceput frumos. Amenda RATB de bacau (da,ma rog autobuzele noastre frumoase fara niciun nume) din primele ore dupa scoala chiar. Partea faina era ca o vazut ca n-aveam niciun ban la mine nenea ala da el nu frate acuma te iau la politie si iti fac referat. Like..what the hell is 'referat' ? Ma duce dincolo de graninta pentru marea infractiune care am savarsit-o ? Ce pot pati? Is la liceu bun, el nici macar nu stiu daca are vreo facultate. Whatever. Ideea este ca n-am platit amenda. Prima mea amenda ever in afara de cele de la biblioteca:> Societatea nu stie cum sa ia bani de pe unde apuca,chiar si de la copchii ca doar ce naiba, au salariu.
Spre seara, a fost mai bine, doar ca naspa ca nu prea imi gasesc cardul meu. Si pe langa card mi-am adus aminte ca nici buletinul nu prea l-am mai vazut..acuma am si mai multe griji, doar asa ca sa imi fac weekendul mai frumos.
Sper ca macar de acuma sa fie mai bine..chiar sper..
La multi ani,tata!
La multi ani, Diana!
>:D<

miercuri, 8 octombrie 2008

BW Session

tocmai am descoperit ce minunatii poate face photoshopul. feeling pretty proud de pozele astea:)


A domina sau a fi dominat

Oamenii vor ori sa domine ori sa fie dominati. Astea sunt cele doua mari categorii. Sa conduca sau sa fie condusi. De asta toate "razboaiele intre sexe"..de aia sexul tare si frumos. Femeile vor sa fie dominate, chiar daca multe din ele nu vor sa recunoasca asta, iar barbatii sa domine(ei stiu asta). Ne place sa fim condusi de niste ate, sa fim niste marionete intr-un teatru de papusi... nu ne place sa luam decizii asupra vietii noastre pentru ca o singura decizie poate sa distruga tot. Sau macar pentru o perioada de timp. De aceea multi preferam sa fim acele marionete. Sa ni se spuna cand sa miscam,sa respiram...Ne-ar conveni sa ne cada piciorul de lemn si sa nu simtim nimic. Sa nu ne doara si sa il lipim cu Superglue. Fara sange, fara durere. Ne-ar place sa ia altcineva deciziile importante pentru noi. Poate nu ne-ar place ca ei sa intervina in teritoriul nostru, am vrea sa mai luam si noi unele decizii...insa..nu le putem amesteca. Ori una,ori alta.
Sa ne spuna cineva cand sa dam cu ciocanul in cui, cand sa ripostam, cand sa mancam sanatos si cand nu. De ce sa ne complicam existenta punandu-ne unele intrebari atat de neimportante. De ce sa nu avem pe cineva care sa ne fereasca de ce e rau si ce e bun? Sa fim condusi, ca intr-un vals sau intr-un tango.
Cu referire la chestia cu femeile care deobicei sunt dominate. Aceasta generalizare se face si la dansuri. Tot timpul femeia va fi cea condusa. Tot timpul pentru ea va fi mai usor.
Da, stiu ca sunt fata, si stiu ca practic indirect eu ma fac o femeie plangacioasa si ... dominata. Suntem usor de manipulat, ce mai? Nu noi suntem cele care plang dupa orice natarau care are niste texte mai interesante decat 'ce faci, papusa?' si 'ochii tai ca .....' (folosind evident o comparatie mai inteligenta decat cea care imi vine mie in cap acum). Nu noi ne facem griji din toate prostiile? Nu noi suntem cele care preferam sa facem niste usoare isterii intai, abia dupa aceea sa cautam solutii rationale? Nu noi alergam in bratele lui cand suferim din diverse motive? Asta ne place domnule! Ocrotire si ingrijirea. Nu putem avea grija de noi. De-aia poate uneori...prefer sa fiu o marioneta. Sa nu fiu responsabila de cum actionez. Sa nu existe critici asupra comportamentului meu.

si deci...
tu vrei sa domini sau sa fii dominat?

luni, 6 octombrie 2008

Astenie de toamna...?

'A venit a venit toamna...acopera-mi inima cu ceva.'

Hm.. nu ma simt implinita daca a venit toamna. Nu ma simt nici dezamagita. Sunt dezamagita din anumite puncte de vedere dar nicio legatura cu toamna. De toamna sunt intotdeauna dezamagita. Aceleasi frunze aramii tot timpul. Nici macar nu formeaza covorul despre care tot spunem noi in compunerile noastre din clasa 1a. De covorul multicolor. De minunatiile naturii cand se schimba,cand isi da jos haina, devine usor usor nuda. Nu.. nu ma impresioneaza. La fel si iarna. Singurul anotimp care chiar l-am iubit sincer de cand eram mica. De zapada sa.. valul de nea ce acopera casutele cu hornuri fumegande. Suna a Alecsandri asta. Da... de cativa ani nu mai e la fel. As vrea sa prind o iarna..sa fie luna plina, sa ma urc pe un acoperis, sa am un hanorac gros si o ciocolata calda. Ca o imagine din desene animate, cu pisicile care se uita la luna plina. Eu sa fiu pisica. Sa imi fie frig si sa simt nevoia de a ma incalzi. Da, nu sunt ceea ce multi ar crede. Nu sunt fata care nu se lasa doborata. Nu sunt fata care sta in banca si rade in continuu si care nu e niciodata trista. Nu sunt deloc asa. Undeva in spatele tuturor aparentelor se ascunde o fetita iubareata de ciocolata calda, de plapumi de zapada, de ingerasi, de baietii romantici carora le plac fulgii din parul fetelor. Iubareata in general. As vrea sa retraiesc unele clipe din iarna, de cand eram mica. Zapada din alocuri galbena(din habar nu am ce motive:) ),cum ieseau omuleti de care intr-un final imi era frica ca ma vor urmari pana la bloc. De-aia le construiam fata tot timpul spre strada. Sa nu vada unde ma duc cand urc in scara..sa nu cumva sa ma urmareasca.
Un singur lucru nu imi place la iarna. Cateii vagabonzi, uzi si cu ochii rosii care dimineata la 6 stau la usa unui magazin care se deschide abia la 9. Deschid ochii la fiecare pas care trece pe langa ei..si le vezi ochii injectati.
Vreau iarna mea de altadata.

duminică, 5 octombrie 2008

Ramas bun prietene

Pur si simplu nu puteai sa te abtii nu? Nu ai stiut sa stapanesti simturile tale de animal primitiv:). Uneori doare.. Doare cand stiu ca si ea trece prin ce am trecut si eu doar ca in cazul ei, ea e mai fericita. Si eu sunt fericita. De cateva zile simt ca iubesc si ma simt chiar bine. Dansez, cant, ma simt apreciata intr-o oarecare masura. Nu de tine ce-i drept. Mai ai pretentia ca noi sa fim buni prieteni. De unde cand tu nu ai putut sa fii sincer si nu poti fi nici macar acum. Nu ai cum. As fi vrut sa nu fie asa. As fi vrut sa alergam ca doi nebuni din titan pana in piata muncii.As fi vrut sa nu ne mai simtim picioarele si sa ne oprim pe o banca si sa ne unim buzele. Sa fi urcat pe TNB, sa fi baut o cola la motoare, sa fi stat in Eroilor 10 minute pana venea un metrou. Sa fi auzit vocea aia enervanta cu 'Atentie se-nchid usile!'. Acum, abia astept sa ajung acolo. Dar nu pentru tine. Ci pentru mine...pentru ca acolo uit de mine..uit de tot ce a fost si ce este...Uit ca tu ai fost un nenorocit. Zilele astea probabil ai primit ...atatea pseudonime din partea mea de care probabil nu ai sa afli niciodata. Pentru ca de fiecare data cand ma vei saluta, eu ma voi preface ca sunt fericita si ca tu nu ai avut niciun impact vreodata asupra mea. Si in curand nu vei mai avea deloc. Adio.

joi, 2 octombrie 2008

Back


Hei there guys. Mi-am adus aminte de blog si mi-am adus aminte ca ar trebui putin refacut. Da,treaba de neprofesionist ce am facut pe aici dar hei, e un inceput, e o dupa amiaza plina de teme si plina de stres, ce altceva poti face decat un blog? :P
Cu timpul o sa mai public cateva din ideile mele despre viata. Hope to read you guys around! >:D<

joi, 21 februarie 2008

Evadare

O zi obisnuita incepe. Un rasarit de soare de dupa blocurile monocromatice, un tipat de durere cauzat de limba arsa de cafeaua prea fierbinte, un scancet de copil care cere mancare, un sunet care la auzul lui te gandesti la “painea prajita-I gata!” . Un clopotel care anunta inceperea unei noi zi de scoala, elevi entuziasti care se ingramadesc la ocuparea unui loc in banca unde isi va petrece urmatoarele sapte ore din zi. Extaziati? Desigur, cererea disperata dupa teme incepe,se anunta o noua zi minunata.

Printre multimea de oameni care se imbulzeau pe scarile liceului , Andrei urcand scarile cu privirea plecata se opreste brusc si se uita in jur. Nimic de vazut decat un liceu care il vede de ceva timp ,aceeasi rutina zilnica. Ridicand un picior isi schimba total directia care o avea propusa. Un gand ii trecu in cap in momentul acela : “Nu si astazi, nu mai am chef!” . Asa deci, porni spre centrul orasului.

Ora 8 dimineata, oameni care se impingeau sa ajunga la destinatia dorita, elevi care se aranjau pe drum grabiti sa ajunga la scoala stiind ca au intarziat deja destul. Oarecum amuzat de toata multimea de oameni grabiti care nu au timp sa observe detaliile din jur, Andrei incepe sa se uite spre cer la un punct fix, inexistent totusi , urmarindu-l o perioada de timp, mergand cu fata in sus, cu spatele la oameni si mergand in sens invers, pana cand da peste o doamna in varsta. Isi cere scuze nepasator si merge mai departe. Observand in jur vede doar oameni care se uitau ori derutati la el , ori oameni care urmareau si ei cerul ,incercand sa observe ce era de vazut. In momentul acela un zambet aparu pe figura lui si incepuse sa numere in gand cati se uitau la cer. Erau treizeci si sapte in momentul respectiv,altii coborasera capul prea repede pentru a putea fi numarati.

Mergand in continuare pe un drum nu foarte précis, ajuns intr-un cartier marginas observa un domn cu un aspect murdar : ochelari de soare desi erau -20 de grade afara, vesta de piele, par lung si neingrijit,sprijinit de o motocicleta fumand. Curios,acesta merge la domn si il intreaba daca are un foc. Cu o privire indoielnica afirma din cap si ii intinde o bricheta. Acesta se cauta in buzunare dupa o tigara,desi el nu a pus niciodata o tigara in gura. Gaseste un pachet de tigari ramas de la un prieten bun cu care nu a mai vorbit de ceva vreme . Primul gand la vederea pachetului de tigari a fost : Oare cand am spalat pantalonii astia ultima oara? In sfarsit, scoate o tigara, o aprinde si trage un fum . Desigur, se inneaca dar reuseste sa ascunda pe cat posibil. Incearca sa intretina o discutie cat de cat interesanta cu noul amic,sprijinindu-se si el de motocicleta. Ajungand sa discute mai mult , il intreaba daca ar putea sa mearga si el pe motocicleta . Oarecum neincrezator acesta ii acorda permisiunea cu conditia de a merge pe ea numai in spatiul de acolo.

Primele douazeci de ture in jurul terenului au fost facute correct,insa adrenalina cerea mai mult,ceva mai riscant,ceva care sa te faca sa te rogi pentru viata ta. Asa deci trase de manerele vehiculului cu doua roti si se trezi mergand pe o singura roata. Ceea ce auzi in momentul urmator erau doar tipete de amenintare : “Sa nu te prind ca o zgarii pe Felicia! “ . Se opri, se daduse jos de pe masinarie si fugi cat il tineau picioarele. O piatra zbura pe langa el si realizase starea de nervi a posesorului motocicletei. Tot ceea ce putea simti in momentul acela era energia , ceea ce ii starnea un ras haotic.

Ceea ce urma a fost un traseu de circa un kilometru de alergat in continuu,chiar daca era obosit si nici macar nu-si mai simtea picioarele,chiar daca ceva in mijlocul pieptului il intepa,chiar daca oamenii de pe strada tipau in urma lui sa nu mai alerge ca un descreierat, nu il interesa. Singura lui grija era ghiozdanul care ii tot cadea de pe umeri.

S-a oprit si a ajuns pe un pod unde s-a intins pe asflat sa se odihneasca .Cand se uita la ceas , trecuse putin timp de cand s-a hotarat a pleca din curtea scolii. Era ora 10.08. Isi aduce aminte ca echipa scolii de fotbal aveau atrenament pe stadion . Se ridica, isi aranja gluga de la geaca, s-a sters de praf, si-a aranjat ochelarii care erau deja putin crapati intr-un colt dar a mers in continuare nepasator si linistit.

Ora 11.36. Ajunge la stadion iar un paznic nu ii da voie sa intre . Ce a ramas de facut decat sa intre cu forta? A dat senzatia ca pleaca dar s-a ascuns dupa un tufis dupa care a intrat pe furis in momentul cand paznicul s-a departat pentru a fuma o tigara. Tipic, trebuia sa vina si un moment de genul. Cand ajunge printre randurile unde aveau de gand sa stea fanii infocati ai echipei , realizeaza ca nu stie nimic despre fotbal,nefiind niciodata interesat. La fiecare gol care il dadeau acesta incepea sa tipe innebunit de fericire,sa fluiere si sa tiuie. Jucatorii uimiti de spectatorul lor, care la prima vedere ziceai ca e nebun, radeau de acesta.

In jur de ora pranzului se adunau mai multi spectatori. Meciul incepe. Totul foarte palpitant pana cand Andrei se hotaraste sa intre pe teren sa alerge alaturi de echipa de fotbal care adduce atat prestigiu liceului. Ajuns la poarta spre vestiare , a incercat sa se furiseze insa nu a fost destul de agil cat sa scape si de data asta de paznic. Nu a reusit sa faca altceva decat sa fie dat afara de tot de pe stadion.

Observand cat e ceasul se hotaraste sa se indrepte spre casa,doarece mama lui nu stia inca ca avea de gand sa faca tot ce a facut azi.

Ajuns acasa ,intrebarile uzuale erau puse , raspunsurile uzuale erau date.

- Ce-ai facut azi?
- Nimic interesant.

- Cum mai merge cu chimia?
- Nu a venit profesoara azi. Am inteles ca e bolnava.

- Mhm. zise mama neincrezatoare.

Era clar ca stia si ea ca el minte dar nu a zis altceva si l-a lasat sa manance. Acesta intors in camera lui,revizuind programul din acea zi,cum totul a luat o intorsatura radicala, se simtea mandru ca a reusit sa iasa din rutina zilnica. Dupa care a inceput sa-si sune colegul de banca pentru lectii. Oh,ce zi!