joi, 12 august 2010

Feelin alright

Saptamana plina ochi, de luni la 00.01 pana duminica la 23.59. Si nu stii ce sa faci, pentru ca e deja a treia saptamana la rand cand nu ai un moment liber, e deja prea multa tristete in jurul tau, prea multi oameni obositi in autobuz, prea multi ochi injectati in metrou, prea multa tristete intr-un tren. Soarele ranjeste ironic, ca si cum ar spune "ai vrea tu sa profiti de mine". Canicula peste tot, incendii in Rusia, cod galben in Moldova.

Eu, ma alint intr-un cearceaf subtire de vara, pantaloni scurti si maieu. Ceva in camera miroase a mare, a scoici, si am senzatia ca acei copii din spatele blocului tipa de bucuria valurilor care ii darama. Am senzatia ca m-am teleportat din patul meu, intr-un pat necunoscut, intr-o casuta necunoscuta, dar mai aproape cu 400 de km de mare decat patul in care stau acum. Pulsul inimii se schimba total, incep ziua cu un zambet, un sentiment undeva intre bucurie copilareasca si dorinte perverse ma invaluie prin tot trupul, pana in capatul degetelor, pana in varful firelor de par de pe tot corpul. Deja imi imaginez o cafea pe plaja, chiar daca sunt 31 de grade la umbra, dar e marea pe fundal, e Louis Armstrong in urechi, Joe Cocker, Pat Coil, si o multitudine de melodii care iti misca membrele inferioare si superioare. Si pentru un moment, esti liber, si poti sa respiri. Simt cofeina cum aluneca pe gat, cum cheful de viata se schimba. Si mai ales, simti ca esti indragostit, chiar daca nu ai de cine. Ai inima blocata in gat de fericire, pentru ca intr-adevar, momentele de liniste intr-o viata agitata sunt momentele care le pretuiesti cu adevarat. Mai rarut, ca-i mai dragut.

Si, totusi, ridic capul, aceleasi blocuri gri, acelasi parc, dar, pentru prima oara in cateva luni, m-am trezit cu un zambet si cu un sentiment de bucurie, si in acele 5 minute de fantezie totala, am putut sa respir. Astazi, mai mult ca-n orice alta zi, decid sa schimb ritmul, decid sa imi iau geanta, sa sun un prieten apropiat, sa intram la prima cafenea. Astazi, am sa savurez o cafea, pe canicula, cu 31 de grade la umbra, cu ochelari de soare vintage, si profit de soare. Da soare, pot sa profit de tine. Astazi, zambesc.