Marti,maine miercuri.

Ba(da, stiu ca suna nefeminin dar mie atat de putin imi pasa acum), atat a fost. Nu mai pot. Cum sa mergi la scoala si sa nu poti sa iti tii gatul drept? Cum sa iti fie lene sa te trezesti din pat dimineata si sa tragi covoru cu scaun ca sa iei hainele, si sa te schimbi pe sub patura, ca la naiba e frig daca iesi de sub patura, plus ca e intuneric afara.
Asta mi-e cel mai urat in perioada asta. Macar daca incep ziua cu lumina,parca tot iti da senzatia de o zi mai buna inainte. Asa, mergand pe intuneric, imi privesc umbra care se intinde pana pe sosea, calcata de toate masinile care te orbesc de la cei 300 de metri departare. Iti calca toti umbra. Nici macar atata respect nu au. Sau poate e lumina stalpilor de vina ca indreapta umbra in directia aia.
Ce poate fi mai urat ca o curte de liceu goala, nici macar un boboc care se chinuie sa invete sa fumeze. Nici macar atat. E pur si simplu pustiu. Putini se trezesc la ora aia.
Scarile liceului nu-s inca pline de mucurile de tigara. Magazinul nici macar nu s-a deschis. Nu au ajuns inca sendvisurile la 20 de mii sau piersicile stricate la 15 mii. (Scump domle scump).
Cand ajungi in clasa, mai vezi pe cate unu intr-un colt mai trist, mai ganditor. Eu, cu o fata de om care parca n-a dormit toata noaptea ca a baut ca un idiot, sau care nu a dormit din cine stie ce alt motiv tampit(da, tampit. Nu-ti arunca somnul de maxim 7h pe nimic! ).. ma gandesc atunci... la ce naiba te poti gandi la 7.30? Doar daca te gandesti ce bun era tortu ala de acasa sau ce moale era patul din camera.
Eu tot timpul mi-aduc aminte in fiecare dimineata de chitara mea care n-am mai atins-o de ceva timp . Praful se asterne pe ea intre fiecare coarda. Degetele mele ii duc dorul. Si uit tot timpul. In timpul zilei nu-mi aduc niciodata aminte de ea. Saraca.
Sunt chestii mult mai importante decat sa ma plang de invatamantul nostru superb, intr-adevar. Oh well, cred ca asta e modalitatea mea de a ma trezi desi nu prea a avut efect pana acum.
Concluzia? Ce viata minunaaaaata.