Si totusi, exista o chestie cu negatul propriilor dorinte. Iti doresti atat de putin sa se intample ceva, sau iti doresti atat de mult sa nu se intample acel ceva, si totusi, ajung in stadiul in care nu mai poti da inapoi. Sau nu prea usor.
Si nu-mi place cand ajung in aceeasi situatie de fiecare data, sa ajung eu aia cu sperante ridicate,dar stiind si eu ca ar fi cea mai mare prostie dintotdeauna care as face-o. Care oricum nu are sa se intample.
Si nu-mi place cand trebuie sa ma refuz si sa ma comport ca totul e ok cand e clar ca nu ma pot zambi fortat, si sa ma comport ca e perfect cand nu e. Nu-mi place sa stiu ca acel lucru nu este in totalitate al meu, ci este al tuturor. Si imi pare rau cand realizez ca nu pot sa fiu si eu asa, sa ma comport ca totul e ok.
Nu pot. Nu stiu sigur cat mai este pana se va umple paharul, nu stiu nici daca e pe jumate gol si jumate plin. Si nu, nu stiu care parte din astea 2 ar trebui sa le privesc...
Imi place, ca n-o sa stie niciodata asta. Nu, n-o sa stie cat de mult tin a acest lucru. Acest lucru este la urma urmei..un lucru. e un obiect fara suflet care nu poate face nimic, nu ? Poate este un obiect de pe raftul meu sau al tau. Poate e umbra cd-urilor de pe alt raft. Poate sunt cerceii mei din urechi..sau poate esti o carte. Da, o carte. Cartea poate fi rasfoita de toata lumea nu? Ea poate sa fie atinsa de toti, toata lumea poate sa o simta, poate sa o pipaie si sa profite de ea pana la ultimul randulet din carte, pana la ultima pagina numerotata, pana la editura si data publicatiei. Sau poate e o punga de seminte. Da, niste seminte care pot umbla nu doar prin gura mea, ci a oricui. Si trec prin saliva tuturor, si toata lumea profita de gustul lor. Sau poate e un mobil care e cel mai pervers dintre toate. Sta in buzunarul tau toata ziua, aproape de partile ce ne definesc. Da, deja povestea primeste un alt aer.
Ideea e ca urasc acel lucru, care nu poate fi doar al meu, pentru ca nu pot sa profit doar eu de el. Pentru ca nu pot sa-l uit si pentru ca nu pot sa renunt la el. Si pentru ca tot timpul, indiferent ca vreau sau nu, totul se invarte in jurul lui. Si isi va face aparitia, din cand in cand desigur, pentru ca atunci cand apare, sa ma sperie, sa fiu ceva de genul 'dar ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut'. Da, si atunci toate sentimentele mele adunate se vor elibera, si se va face loc pentru altele acumulate pentru momentul cand acel obiect va disparea din nou din viata mea.
Si se va da disparut.. poate o zi, o luna, un an. Poate 10 ani. Poate o viata. Dar voi fi tot timpul posesoara principala a acelui obiect... chiar daca nu o stie. Si voi tine tot timpul la el. Da, obiectule, sper ca intr-o zi sa citesti asta. Si sper sa nu-ti dai seama despre cine-i vorba.
Aberatii aberatii... unde ma vor duce?
To hell.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu