De multe ori tindem sa invinuim pe altii pentru greselile facute de noi. Nu vrem sa acceptam ideea ca noi suntem cei care defapt gresesc. Orice efect al unei greseli facute la urma urmei au loc asupra noastra, nu asupra celora care ii invinuim. Si intr-un sfarsit,tot noi avem de tras in urma lor.
De ce gresim? Simtim uneori nevoia de a iesi din monotonia perfecta..care pana si ea este perfecta.. Simtim nevoia de a face cate o chestie imatura din cand in cand. Ati observat cum uneori oamenii care par cele mai inteligente persoane sa faca un act de imaturitate completa, de iti vine sa-i rupi parul? (existent sau nu) ...(de pe cap).
Am mai observat cum cei ingrozitor de imaturi..uneori poti purta o discutie care te poate marca de ramai uimit. Poate, si eu uneori ma plictisesc sa fiu aceeasi fata. Poate de aia imi schimb stilul de imbracaminte, poate de-aia imi schimb modul de gandire constant. Totul din cauza greselilor. Ar trebui sa fim recunoscatori deci ca mai gresim.
Doar ca ...uneori doare atat de mult sa gresesti. Simti urmarile dureroase peste tot pe pielea ta. Si e mai trist cand gresesti si ai un timp atat de scurt pentru a hotari o viitoare actiune(care si ea poate sa fie o greseala la urma urmei).
Viata este atat de imprevizibila. Nu stii cand gresesti si cand poti sa previi asta. Uneori chiar n-as vrea sa mai gresesc. La mine, monotonia este formata din greseli. Greselile constante care desi ma scot din normalul de zi cu zi... deja m-am plictisit de ele. Toate actiunile noastre devin plictisitoare la un moment dat.
Stii ceva? M-am plictisit. De tot. De tine. De voi. De nenorocitii care intr-un final toti ajung sa fie la fel. Si noi de asemenea care intr-un final suntem aceleasi curve.
Cand se va termina razboiul asta interminabil dintre sexe din creierul meu?
Please stop. Please.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu