Ce senzatie stranie...
Am trecut prin locul oarecum interzis din mine, in care mi-am propus sa nu trec prea des. Si de 2 ani n-am mai trecut de maxim 2-3 ori prin acest spatiu..cel putin in atata detaliu si profunzime..
Astazi am facut asta iar. Si realizez de fiecare data cate greseli am putut sa fac in privinta lui.
Fiecare cu greselile lui? Din greseli ne formam. Am mai spus undeva o chestie ca ar trebui sa ne multumim ca gresim.
Nu. Oricat de mult se sustine ca nu trebuie sa regreti ce faci, etc etc. Asta o regret la cel mai serios mod.
Daca nu el, atunci altcineva, dar sincer n-as fi vrut ca V. sa treaca prin acea perioada a mea. M-a inteles atat de bine, dar se pare ca nu a reusit sa ma cunoasca destul,cat sa ma inteleaga mai bine.
Defapt,vorbesc prostii. Abia daca intelegeam care erau scopurile mele. N-aveam nici cea mai mica idee de viitor. N-aveam nicio idee despre nimic, n-aveam niciun talent. Eram un mare nimic. Si m-a acceptat. Macar pentru o perioada.
Imi pare rau ca n-am apreciat cand ar fi trebuit si cum ar fi trebuit ideea de flori primite de la el, de tipatul de la parter dupa mine(care stau la etajul 6), de venit prin noapte chiar daca eu stau la un alt capat de oras numai ca sa ma vada. Sa faca tot posibilul,sa ma oblige sa cobor.
Ma bucur atat de mult ca te-am cunoscut, omule, si nu stiu daca ai sa intelegi vreodata care a fost adevaru. Si atat de rau imi pare ca n-ai sa stii niciodata lucrurile astea.
Poate totusi. peste 10 ani.. restaurantul si muzica jazz... la pian.. you know.. poate poate.
Papa. Pe curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu