Pentru ca nu esti aici

Azi e seara Tapinarii.
Au un mod atat de ironic de a canta, de a prezenta viata, de statuturile sociale si de ideile preconcepute ale sociatatii. Au un mod atat de superb de a ma scoate dintr-o stare cumplita de nervi.
Acum sunt doar obosita si secata. Sunt obosita sa mai accept atatea compromisuri, sa mai accept sa mi se spuna 'esti proasta,fato! trezeste-te!'... sunt treaza. doar ca umblu cu ochii inchisi pe o gresie rece cu picioarele goale. Si ma lasa rece de fiecare data. La figurat si propiu.
Sunt inca socata, da, socata, de faptul ca modul meu de percepere a lucrurilor este din ce in ce mai putin conturat. Nu mai pricep multe lucruri, totul incepand de la viata mea fantastic de amoroasa, pana la problemele existentiale in fizica, matematica etc. Pot sa declar ca am o 'viata su-per-ba'.
Nu-mi mai place sa mi se spuna ce sa fac.
Nu mai accept sa fac ce vor ei cand eu nu vreau.
Nu mai accept sa imi fac atatea griji pentru o chestie absolut inutila, de care nu imi va mai pasa mai tarziu.
Nu mai accept sa inghit dumele oricui. Nu mai sunteti interesanti bai!


... si totusi, sunt atat de naiva, ca as crede orice, si as asculta oricand ce ai avea de zis. As vrea acum sa ies din casa, sa ma duc la un ceai sau o cafea cu tine, sa vorbim pe indelete tot ce avem de zis. Fara sa-mi fie frica de golanii de pe strada pe drum spre casa. Te-as asculta, ti-as zambi, ti-as spune ca esti adorabil, fara sa itnelegi daca esti adorabil doar atunci si nu si altadata. Te-as strange in brate, asigurandu-te ca voi fi acolo intotdeauna, chiar daca timpul nu ne va permite asta intotdeauna. Chiar daca n-ar fi corect.


Doamne, cat bat campii. Cat nu mai sunt eu.