Locuri interzise

Ce senzatie stranie...
Am trecut prin locul oarecum interzis din mine, in care mi-am propus sa nu trec prea des. Si de 2 ani n-am mai trecut de maxim 2-3 ori prin acest spatiu..cel putin in atata detaliu si profunzime..
Astazi am facut asta iar. Si realizez de fiecare data cate greseli am putut sa fac in privinta lui.
Fiecare cu greselile lui? Din greseli ne formam. Am mai spus undeva o chestie ca ar trebui sa ne multumim ca gresim.
Nu. Oricat de mult se sustine ca nu trebuie sa regreti ce faci, etc etc. Asta o regret la cel mai serios mod.
Daca nu el, atunci altcineva, dar sincer n-as fi vrut ca V. sa treaca prin acea perioada a mea. M-a inteles atat de bine, dar se pare ca nu a reusit sa ma cunoasca destul,cat sa ma inteleaga mai bine.
Defapt,vorbesc prostii. Abia daca intelegeam care erau scopurile mele. N-aveam nici cea mai mica idee de viitor. N-aveam nicio idee despre nimic, n-aveam niciun talent. Eram un mare nimic. Si m-a acceptat. Macar pentru o perioada.
Imi pare rau ca n-am apreciat cand ar fi trebuit si cum ar fi trebuit ideea de flori primite de la el, de tipatul de la parter dupa mine(care stau la etajul 6), de venit prin noapte chiar daca eu stau la un alt capat de oras numai ca sa ma vada. Sa faca tot posibilul,sa ma oblige sa cobor.
Ma bucur atat de mult ca te-am cunoscut, omule, si nu stiu daca ai sa intelegi vreodata care a fost adevaru. Si atat de rau imi pare ca n-ai sa stii niciodata lucrurile astea.
Poate totusi. peste 10 ani.. restaurantul si muzica jazz... la pian.. you know.. poate poate.
Papa. Pe curand!

Mai stii, iubitule?

Bună iubitule,
Mă mai recunoşti?
Mi-am cumpărat o geantă,
În care îmi ţin toate cele necesare.
Ştii ce am aici?
O poză cu noi doi.
Alb-negru.
Ştii unde e? E cu noi. În Gara de Nord.
Când? Nu mai ştiu,dragul meu.
Cred că are 30 de ani pe puţin.
Dar uite, e o dată pe spate.
1974. An bun.
Dragostea mea, ce-ai mai făcut între timp?
Defapt nu-mi spune. Probabil ţi-ai găsit o soţie
Care ţi-a satisfăcut toate dorinţele.
Nu vreau să ştiu.

Dar uite ce mai am?
Am un trandafir.
Îl ţii minte, iubitule?
Da, l-am presat, în cartea aceea,
Care am găsit-o aruncată şi călcată în parc
Da, da, cea care am citit-o amândoi
Din care recitam câte o pagină,
Şi la care stăteam până când luna ne veghea
Şi citeam chicotind la cuvintele indecente.
Da, mi-ai lăsat mie cartea aia.
Mai ţii minte trandafirul?
L-am găsit fix după un an de când ne cunoscusem.
Da dragul meu, atâta timp a trecut.

Mai ţii minte asta?
E o bucată din geaca ta de piele.
E de la banchetul nostru, unde toţi ne invidiau
Unde mă simţeam ca o regină, firavă şi gingaşă,
Asta eram în braţele tale.
Şi pluteam amândoi deasupra meselor.
Şi săruturile noastre erau pline de pasiune.
Mai ţii minte, scumpul meu?
Atunci când mă conduceai spre casă
Şi te-ai agăţat de-acel gard nenorocit
Şi erai foarte supărat.
Şi am promis că vom râde când vom vedea acea bucată.

Mai ştii, dragostea mea?
Din păcate, eu plângeam când o vedeam.
Erau clipele când chiar mă simţeam împlinită.
Mai ştii prima noastră noapte de dragoste
Când ascultam o melodie de jazz.
Dumnezeu mai ştie care
Când dansam şi săruturile erau mai deosebite
Şi amândoi trăiam într-un univers diferit
Şi tu ai început să plângi?

Mai ştii?
Când nenea Ion ne fugărea
Pentru că ne pupam în faţa scării lui?
Pentru că nu suportă tinerimea de astăzi fără respect?
Mai ţii minte cum nu ne dădeam drumul de la mână
Nici când un profesor trecea pe lângă noi
Mai ţii minte când ne băteau inimile simultan
Şi cum fiorii ne treceau
Din cap până-n picioare.
Mai ţii minte?!

Da. Le-am luat după mine.
În eternul meu.

Christmas wish

Iar a nins. Putin dar de ajuns cat sa ma faca sa zambesc, sa nu mai fiu atenta la vreo 2-3h. Chiar daca era o vreme posomorata, lumina nu indraznea sa bata si in clasa noastra, toata lumea tindea sa isi aseze capul pe banca... eu zambeam. Si imi venea in cap numai melodia de mai jos. Si in acelasi timp aveam in minte o imagine atat de ..previzibila as zice. Un tip, unul oarecare. Un el. Unul zambitor. Unul caruia as fi vrut sa-i sar in brate, sa stiu ca pot sa il mangai, sa-l alint, sa fiu plina de afectiune fata de cineva. Traiesc niste hormoni foarte ciudati acum. Sunt atat de simpatizata de unii, atat de mult invidiata de altii. (De ce sa fiu modesta acum? Ma simt bine, prefer sa cred ca restul ma invidiaza, nu ma urasc). Dar lipseste acel ceva care la un moment dat trebuie sa existe in viata tuturor. Simteam (fredonand melodia asta in cap) cum stau in fata unui semineu, ca zambesc acelui 'el' .. si el zambeste. Si amandurora ne-ar fi placut sa ne tinem de maini. Dar ne multumeam doar cu prezenta celuilalt. Asta vedeam eu. Si vedeam o camera goala. Cu pereti albi, pe care se reflectau doar umbrele noastre. Se simteau prin acele umbre, caldura si afectiunea pe care erau amandoi dispusi sa o ofere.
Desi frustrarile exista, nu simt nevoia de a .. vâna ca sa spun asa. Ma imbrac la fel, nu ma stresez sa arat mai bine ca doar doar unul ma va vedea. Nu. Nici nu-mi pasa sa se dea un oarecare la mine, nici nu vreau sa vad un tupeu de acela nemaivazut, si cat de grozavi sunt unii. Nici nu vreau sa-i vad grozavi. Vreau sa-i vad cat de cat intelectuali, sociabili. Cat de cat creativi si artisti. De ce? Pentru ca mi-ar place din cand in cand sa primesc cate un biletel cu 'stii, tin la tine'. Si mi-ar place ca fara motiv sa primesc o floare, nu un trandafir de 100 de mii firul sau cat o mai fi acum. O floricica de pe strada. Mi-ar place din cand in cand sa ma sune, sa ma lase sa vorbesc doar ca sa imi auda glasul. Mi-ar place sa nu fie el durul care poate inghiti multe din partea tuturor. Sa aiba nevoie de un om caruia sa se descarce, si sa fiu prima care o suna, pentru ca in primul rand el tine la mine ca o prietena, nu ca o simpla papusa care intamplator o pupa ocazional, cand o vede.
Mi-ar place ca din plictiseala sa deseneze un desen stupid si sa mi-l dea mie, doar pentru ca eu sa nu uit niciodata de el, desi stie ca indiferent ca vrea sau nu imi va lasa o gaura in mine, plina pana la momentul despartirii, vindecata doar dupa un timp dar nu in totalitate.
Mi-ar place sa cumpere un pix special pentru mine, sau special pentru mine sa faca un efort .. de genul...daca spun ca vreau o faţă zambitoare facuta doar din felii de cartofi. Sa o faca, oricat de stupid ar suna. Bine a fost un exemplu tampit.
Sau daca vreau un dans. Da, un dans, oricat de talambi am fi amandoi la asta, sa incercam, si sa ne simtim bine. Cred ca oricine stie sa invarta o fata, ignorand faptul ca m-as impiedica.
Sa radem amandoi de cat de prosti putem fi uneori, sa ne spunem cat suntem de prosti in gluma, fara ca celalalt sa se supere, sa ne obisnuim cu felul nostru de a fi, sa nu ne suparam de la unele jigniri in gluma.
Sa ne batem pana celalalt tipa de durere si ne oprim. Radem doar ca sa il facem pe celalalt sa rada,chiar daca ne simtim rau ca l-am facut sa-l doara.
Cred ca incep sa inteleg de ce nu mai am dorinte de Craciun. De ce de cativa ani nu pot concepe ce vreau. Pentru ca n-aveam nevoie. Si poate nici acum n-am nevoie. Dar mi-ar place.

Statusul universal astazi : ninge!

Traiesc fix o senzatie ca in filme.
Ninge, se depune zapada peste tot.. Asta pe vocea lui Louis Armstrong.
Give me your lips for just a moment,
And my imagination will make that moment live.
Da, asta as vrea. Niste buze. Nu sa le contopesc cu ale mele. Niste buze vorbitoare. Sa ies acum cu cineva, sa ne plimbam intr-o cafenea si intr-o librarie, sa iesim si fulgii sa se aseze pe genele noastre. Da, inspirat dintr-un fapt real:).
Ah, canta saxofonul. Ma simt imbratisata, simt cum toti fiorii ma trec. Stau pe scaun, cu castile pe urechi. Stiti imaginea aceea de stat pe un acoperis de casa, intr-un hanorac gros si ciocolata calda? N-am ciocolata calda doar.
Vreau o cafea, extra-zucchero. Vreau sa alunec pe gheata de pe trotuar, sa tremur de frig, sa ma ia cineva in brate chiar daca cu tot cu geaca mea enorma sunt greu de cuprins.
Vreau. Vreau un vin fiert! Sa rad atat de tare, sa-mi dea lacrimile de ras, sa rad atat de tare pe o melodie atat de calma, sa rad incat sa rasune peste tot. Sa arat cat de fericita sunt ca ai venit, doamna. Da, te-astept de mult timp, si stiai asta. Si-ti multumesc ca ai ajuns. Indiferent ca toti te urasc, poate anul asta totusi imi indeplinesti dorinta. Gandeste-te ca multi dintre noi la anul pe vremea asta nu mai sunt copii. Daca nu pentru mine, atunci pentru ei, acorda-le ocazia sa vada cat de frumoasa esti. Lasa-ti zapada peste tot, lasa-ne sa ne bucuram de ea.
Sunt atat de entuziasmata, ca imi tremura degetele. Insa suspin.
How I wish you would be here for me,with me.

N-am chef.

Nu am chef azi,
nu am chef azi,
n-am chef de nimic
Nu am chef azi, nu am chef azi
De vodca sau de gin,
Tequila, rom sau vin
Tigari, nu mai vorbesc
Iar pe tine, pe tine,
Pe tine te urasc.
Nu te vreau azi.

Melodia devenita mult prea populara de-a lungul anilor. Toti cocalarii o stiu. Toti cocalarii ii cunosc sensul. Da. Nu mai are farmec. Melodia care de-a lungul anilor m-a obsedat, m-a enervat. Dar pica atat de bine uneori. Te miri cum winampul se joaca starile tale, cum pica o melodie de genul asta si te caracterizeaza atat de bine. Si incepi s-o fredonezi usor, si simti cum esti invaluit de propria ta voce. Asta e una din melodiile care cand le cant suna bine. Si nu sunt singura care face asta.
Insa imi pare rau cum s-a comercializat atata. Ce a ajuns din ea. Cum ea e folosita in contexte de genul n-am chef sa fac teme, n-am chef sa merg la scoala. Banale, jalnice.
La mine tot timpul a picat in momentele cand..nu aveam chef. Tango cu matura in camera. N-am chef. Poze? N-am chef.
Chitara!
Nu, n-am chef.
Subway, vin fiert la naiba.
Nu-am-chef.
Este melodia care reprezinta la perfectie starea mea. Nu simt nicio nevoie fizica sau spirituala. Sunt doar frustrata si plina de nervi. Nu vreau sa mai aud problemele voastre, nu vreau sa mai fac nimic public, nimic care sa influenteze oamenii spre a-si face o parere despre mine, sa aiba ce sa critice.
Defapt, why do I care? Si-asa sunt total indiferenta de parerea oamenilor la care tin, apai la cei care nici nu ma cunosc. Nu-mi mai pasa cum ma imbrac(bine exagerez, de-aia stau cel putin 10 minute in fiecare seara sa vad cu ce merg next day) .. nu-mi pasa cum ma pieptan, nu-mi pasa de cosurile mele, nu-mi pasa ca am burta, nu-mi pasa ca am par pe picioare si ca am ochii obositi. Sa fiu curata si sunt multumita. E ... minunat. Sunt total revoltata pe tot ceea ce ma inconjoara, inclusiv incadrarea mea temporala.
Oh..wish i was a punk-rocker with flowers in my hair.
Vreau doar sa vina iarna, sa beau vin fiert si sa rad de un chelner pe nume dragos dar cu fata de petrica. (copyright Emilia)
Cate poate face un vin fiert.

Groovie baby!

Anii 70. Anii 'groovie'. Anii disco.
Anii Abba si Queen. Anii parintilor nostri. Anii cand 'te iubesc' chiar insemna ceva.
Cand se inventau formule matematice pentru niste texte, cand pasiunea pentru ceva era pura, cand exista acea indragire de a invata, de a scrie la fizica si a lucra la matematica. Placerea de a citi.
N-aveai ce sa vezi la televizor. Calculatoarele erau niste satanisme. Defapt nici nu existau. Oamenii nu aveau de unde sa stie ca vor aparea. Nu in Romania.

Dragi parinti,
V-as ruga din tot sufletul sa nu uitati niciodata pentru ce v-ati casatorit. Iubirea voastra care ati promis ca va fi eterna. Sa nu uitati acele vremuri, pentru ca acelea sunt niste vremuri cu adevarat bune. Indiferent de comunismul implementat, indiferent de legile stupide. Atunci au fost vremurile cand barbatii erau cu adevarat romantici. E drept, tot o dadeau in bara. Dar pentru asta sunt facuti nu? Sa o dea in bara, sa se arunce in fata trenurilor ca sa isi ceara scuze. N-am mai vazut de mult un baiat cu parul mare si o mustata caraghioasa sa alerge la tren dupa femeia pe care o iubeste, sa o stranga in brate, sa o invarte, rochie fetei sa se razboiasca cu vantul, incercand sa acopere genunchii fetei pe cat posibil. Sa-i zboare un papuc pe sub tren si sa nu o intereseze, atata vreme cat el era sa o tina in brate, sa stea la pieptul lui si sa-i asculte bataile inimii. Sa ii porneasca si ei si lui fiori in tot trupul. Sa fie un poet dar un iubitor al electronicii.
Nu mai exista oamenii astia, mama. Si da tata, de tine sunt foarte mandra. De nepasarea ta de parerea lumii, si de curajul tau de a spune exact ce simti. Lucru pentru care te apreciez si te respect cu adevarat. Lucru care nu stiu cand ai sa il afli. Dar sper cat mai curand.
Nu mai exista. Nu mai auzi nicaieri o chitara. Nu mai exista fotografii rare. Exista fotografii editate-n photoshop. Toate fiid o imitatie jalnica de poze de acum 30 de ani. Jalnic va spun. Pozele voastre sunt atat de frumoase. Exprima atatea lucruri. Si sunt atat de putine incat le pretuiesti pe fiecare.
Si podul de la insula a ramas la fel mama. Poate cateva scanduri schimbate si cateva gauri in el. Dar e la fel. Si vazand aceste poze, stiu exact locul si unghiul din care e facuta poza.
Si acea poza unde aveai parul prins,o suvita atarnand pe fata ta palida, rochia ta cu buline. Unde stateai pe o banca ciudata. Si aveai un zambet atat de bland. Si acel loc il stiu. Si toate salciile de pe fundal. Inca sunt.
Si ma simt atat de bine cand stiu ca ceva din ce a fost acum 30 de ani a ramas. Si ma bucur atat de mult ca am avut ocazia sa traiesc atatea amintiri acolo.
Dar oamenii s-au schimbat, toti, dragii mei. Si regret atat de mult sa spun asta, si ar fi fost atat de minunat sa descopar si eu oameni cum ati fost voi: cu aceleasi conceptii despre tot, de la bani la muzica, adevaratele pasiuni, frica de a merge in armata, frica de a intra la o facultate buna. Oameni care se multumesc cu un cadou mic de ziua lor, care primesc o cravata, si care o poarta oricat de caraghiosa ar fi. Cand o floare culeasa conta atat de mult, cand duminica reprezenta cea mai minunata zi. Nu existau cai de comunicare, decat telefonul fix. Exista acea teama ca 'taticu' sa nu afle ca va intalniti. Exista acel dor cumplit, acea dorinta arzatoare de a auzi glasul celuilalt. De nimic mai mult. Cand numarai orele pana cand te suna, cand te ingrijorai pentru fiecare minut al celuilalt, si te gandeai daca se simte bine. Cand regretai toata viata pentru orice rau faceai. Da tata, cand o faceai sa planga, si iti parea atat de rau.
Nimic nu mai e asa.

Cu dragoste si cu regret,
Eu.

Schimbari cotidiene

Ziua mea a inceput inca de dimineata sa fie diferita.
Nu. mint. de aseara.
Serile mele obisnuite de pierdut vremea pana la 12 pe mess au avut o intorsatura grava in seara precedenta. Calculatorul a zacut inchis de la ora 8.30 p.m. Am cautat sa citesc o carte buna, dupa care am realizat ca incepe Senfield pe pro cinema. Da, din fericire mai este bun la ceva cutiuta mea mica din camera, care sta deschisa de 2 ori pe saptamana in cel mai bun caz.
De ce palavragesc despre asta? Ideea este ca am dormit 9h intr-un final toata noaptea, ceea ce este extraordinar, am batut recordul meu de tinut o ciocolata in gura cat mai mult : 22 de minute.
Insa, pe langa toate astea...am realizat din nou cum lucrurile nu mai sunt cum erau altadata, desigur. Era normal, intr-adevar, insa de la 20 de prieteni buni sa ajungi sa ai doar 1? Si cel mai trist e ca nu sunt singura care trece prin asta, am ajuns la concluzia asta cu mai multi.
Cum oamenii pot avea o influenta atat de mare asupra ta... Cum am ajuns sa ma resemnez cu situatia mea. Cred ca cele mai fericite momente ale mele sunt cand imi fac un castron de popcorn si ma uit la cinestie ce serial de pe calculator, iau o carte si citesc, ascult o melodie frumoasa care daca o sa o gasesc am sa o pun aici, dansez singura, cant singura, cant la chitara. Activitati foarte...solitare.. Nu mai am nevoie de nimeni mai nou, nici de un sfat, am ajuns sa imi dau singura sfaturile. Pentru multi asta inseamna o mare realizare si multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar nu mai e bucuria aia de a depinde de cineva. Defapt..din contra..depind de multi din moment ce scriu asta.
Cum spunea cineva, am momente cand mi-e dor de oameni si am momente cand nu. Realizez cum multe legaturi s-au rupt, multe lucruri nu mai sunt deloc cum erau pana acum. Multe din ele nici macar nu mai exista, sau exista dar exista pentru ca respira, sau ceva in genul. Mi-e dor de multi dintre voi, dar devin rece in momentul cand vad ca interesul vine doar din partea mea.
Nu stiu exact ce s-a intamplat de toata lumea este ongrozitor de ocupata acum.. Nimeni nu mai are timp sa scrie o scrioase, un mail, sa dea un cadou mic, sa spuna un salut. Nimeni nu mai face niciun gest. Multi sunt prea ocupati de persoana lor proprie, de realizarea lor in viata, de gasirea fericirii si a scopurilor proprii.
Eu ce fac? Probabil la fel.
Nu ma mai atrage nimic. Nimic din ce faceam pana acum. Parca nu mai sunt om odata cu inaintarea mea in societate si varsta. Trebuie doar o zi ca asta. Cand totul ia o intorsatura grava. Cand mai cresc cate putin.
Cand suspin.

Must go on

Astazi am dat peste aceasta melodie, printre altele de la Queen. Mi-aduc aminte cu cata pasiune traiam melodiile astea acum vreo 2-3 ani si cat de tare m-am schimbat de atunci. Si ma uit la jurnalul meu de acum 2-3 ani.. si cum scrisesem versuri de la Queen in destule din paginile mototolite alte jurnalului... Cata influenta avea muzica asupra mea, cum ea hotara starea mea.
Melodia asta spune tot despre optimism, chiar daca ea poate are o tenta trista.. Dar e realista.. e tot ce inseamna viata..e tot ce omul doreste. Dorinta spre bun, chiar daca ai trait drame de-a lungul anilor, chiar daca ai un accident, chiar daca te-ai facut de ras la un moment dat. Totul merge, nu sta pe loc, si nu poti sa te opresti pentru ca te prinde totul din urma. Da, nu poti sa fugi tot timpul, dar atata timp cat poti, de ce sa nu o faci?
'I can fly, my friends' ... Toata lumea a vrut la un moment dat sa zboare, fie ca era un copil si se urca pe dulap sa vada daca poate sa zboara, fie ca era adolescent sa zboara ca sa nu mai simta problemele inutile din timpul adolescentei. Sa nu se mai confrunte cu realitatea... Nu stiu daca am intalnit pe cineva care sa declare fericit asta, ca poate sa zboare. Nu trebuie sa ai aripi, nu trebuie sa plutesti neaparat. Trebuie doar sa crezi in asta cu putere.
'Does anybody know what are we living for?' Este aceeasi intrebare care devine obsedanta... e ca si cum ai pune intrebarea 'care e scopul vietii?' sau 'care e raspunsul vietii?'. Desigur multi dintre noi nu avem niciun scop, sau cel putin nu unul definit, dar totusi traim mai departe. Cautam acel scop. Cred ca asta face viata sa merite traita, sa aiba un rost. Sa-ti cauti acel scop pentru ca intr-un final sa fii fericit.
'I'm facing with the grin, i'm never giving in'. Da! Asta este ideea! Nu renunta niciodata, indiferent ca ai un picior rupt sau o mana paralizata. Nu renunta doar pentru ca te doare capul. Nu-i pasa nimanui ca ai asta. Ai capul si ai sufletul. Asta e tot ce conteaza.
Everything has it's own road, and it's only end is death.

For ...

For all those times i was really happy, I salute you

Coboara jos,
sa te bati cu mine,
eu sunt Ahile
si sunt nervos!

Pai ce crezi tu,
mai Elohime,
Te bat in rime,
sunt mai bengos!


Astazi iar am inchis un vis..
intr-o cutie efemera
Astazi iar mi-e dor de tine
Ieri sa stii nu m-am simtit bine
in mine

(tapinarii versuri... chiar daca nu sunt asa..astea imi plac mai mult pe langa multe altele..acum poze memorabile. enjoy )

Viata mai joaca si feste

Si totusi, exista o chestie cu negatul propriilor dorinte. Iti doresti atat de putin sa se intample ceva, sau iti doresti atat de mult sa nu se intample acel ceva, si totusi, ajung in stadiul in care nu mai poti da inapoi. Sau nu prea usor.
Si nu-mi place cand ajung in aceeasi situatie de fiecare data, sa ajung eu aia cu sperante ridicate,dar stiind si eu ca ar fi cea mai mare prostie dintotdeauna care as face-o. Care oricum nu are sa se intample.
Si nu-mi place cand trebuie sa ma refuz si sa ma comport ca totul e ok cand e clar ca nu ma pot zambi fortat, si sa ma comport ca e perfect cand nu e. Nu-mi place sa stiu ca acel lucru nu este in totalitate al meu, ci este al tuturor. Si imi pare rau cand realizez ca nu pot sa fiu si eu asa, sa ma comport ca totul e ok.
Nu pot. Nu stiu sigur cat mai este pana se va umple paharul, nu stiu nici daca e pe jumate gol si jumate plin. Si nu, nu stiu care parte din astea 2 ar trebui sa le privesc...
Imi place, ca n-o sa stie niciodata asta. Nu, n-o sa stie cat de mult tin a acest lucru. Acest lucru este la urma urmei..un lucru. e un obiect fara suflet care nu poate face nimic, nu ? Poate este un obiect de pe raftul meu sau al tau. Poate e umbra cd-urilor de pe alt raft. Poate sunt cerceii mei din urechi..sau poate esti o carte. Da, o carte. Cartea poate fi rasfoita de toata lumea nu? Ea poate sa fie atinsa de toti, toata lumea poate sa o simta, poate sa o pipaie si sa profite de ea pana la ultimul randulet din carte, pana la ultima pagina numerotata, pana la editura si data publicatiei. Sau poate e o punga de seminte. Da, niste seminte care pot umbla nu doar prin gura mea, ci a oricui. Si trec prin saliva tuturor, si toata lumea profita de gustul lor. Sau poate e un mobil care e cel mai pervers dintre toate. Sta in buzunarul tau toata ziua, aproape de partile ce ne definesc. Da, deja povestea primeste un alt aer.
Ideea e ca urasc acel lucru, care nu poate fi doar al meu, pentru ca nu pot sa profit doar eu de el. Pentru ca nu pot sa-l uit si pentru ca nu pot sa renunt la el. Si pentru ca tot timpul, indiferent ca vreau sau nu, totul se invarte in jurul lui. Si isi va face aparitia, din cand in cand desigur, pentru ca atunci cand apare, sa ma sperie, sa fiu ceva de genul 'dar ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut'. Da, si atunci toate sentimentele mele adunate se vor elibera, si se va face loc pentru altele acumulate pentru momentul cand acel obiect va disparea din nou din viata mea.
Si se va da disparut.. poate o zi, o luna, un an. Poate 10 ani. Poate o viata. Dar voi fi tot timpul posesoara principala a acelui obiect... chiar daca nu o stie. Si voi tine tot timpul la el. Da, obiectule, sper ca intr-o zi sa citesti asta. Si sper sa nu-ti dai seama despre cine-i vorba.
Aberatii aberatii... unde ma vor duce?
To hell.

Pentru ca nu esti aici

Azi e seara Tapinarii.
Au un mod atat de ironic de a canta, de a prezenta viata, de statuturile sociale si de ideile preconcepute ale sociatatii. Au un mod atat de superb de a ma scoate dintr-o stare cumplita de nervi.
Acum sunt doar obosita si secata. Sunt obosita sa mai accept atatea compromisuri, sa mai accept sa mi se spuna 'esti proasta,fato! trezeste-te!'... sunt treaza. doar ca umblu cu ochii inchisi pe o gresie rece cu picioarele goale. Si ma lasa rece de fiecare data. La figurat si propiu.
Sunt inca socata, da, socata, de faptul ca modul meu de percepere a lucrurilor este din ce in ce mai putin conturat. Nu mai pricep multe lucruri, totul incepand de la viata mea fantastic de amoroasa, pana la problemele existentiale in fizica, matematica etc. Pot sa declar ca am o 'viata su-per-ba'.
Nu-mi mai place sa mi se spuna ce sa fac.
Nu mai accept sa fac ce vor ei cand eu nu vreau.
Nu mai accept sa imi fac atatea griji pentru o chestie absolut inutila, de care nu imi va mai pasa mai tarziu.
Nu mai accept sa inghit dumele oricui. Nu mai sunteti interesanti bai!


... si totusi, sunt atat de naiva, ca as crede orice, si as asculta oricand ce ai avea de zis. As vrea acum sa ies din casa, sa ma duc la un ceai sau o cafea cu tine, sa vorbim pe indelete tot ce avem de zis. Fara sa-mi fie frica de golanii de pe strada pe drum spre casa. Te-as asculta, ti-as zambi, ti-as spune ca esti adorabil, fara sa itnelegi daca esti adorabil doar atunci si nu si altadata. Te-as strange in brate, asigurandu-te ca voi fi acolo intotdeauna, chiar daca timpul nu ne va permite asta intotdeauna. Chiar daca n-ar fi corect.


Doamne, cat bat campii. Cat nu mai sunt eu.

My generation

Inocenta nu-si mai spune cuvantul. A disparut de peste tot. De-ajuns ca la liceu, inocenta este deja data disparuta, nici macar printre cei mici nu mai vezi asta. Ma dezamageste ideea ca vor sa se maturizeze atat de repede, sa fie ca 'aia mari'. Cand vad pe cate un pici de a 3a pe la un colt cu tigara in gura, fete care nici nu ajung intr-a 5a si au avut deja 4 relatii. La fel si baietii. Cocalareala grava peste tot.
Copii mici nici macar nu mai au teama aia de cei mai mari. Si inteleg sa nu le fie teama de cei care au ceva de spus contra lor...dar nu sa se ia din proprie initiativa de fetele de 2 ori mai mari decat ei si ca varsta si intaltime. (Evident, asta am patit-o azi si de-aia o zic aici. )
Eu intr-a 5a traiam cu impresia ca tot ce zboara se mananca, ca oamenii sunt atat de buni, si putini sunt aia rai. Traiam ca in basme, cu ideea ca eu sa fiu buna, sa nu raspund urat oamenilor, sa imi respect parintii, sa cred in Dumnezeu, sa nu fur, sa nu injur, etc. Desigur, nu tot timpul imi reusea .. deja incepusem sa raspund parintilor, deja treceam prin primele etape ale pubertatii, si deja mi se pareau multe nedrepte. Dar cred ca inca credeam ca in viata voi avea o sursa infinita de dulciuri si de bunatati. Si ca sunt doar anumite perioade.
Acum imi dau seama cat de puerila eram. Nu regret, in niciun caz, dar pentru vremurile astea, se pare ca eram prea puerila. Deja a fi 'mare' e la moda. Imi pare rau pentru astia micii care au senzatia ca asa e mai interesanta viata. Si ca nu au cum sa-si dea seama ca e mai frumoasa cand esti mic,dragut si inocent.
Acum am 16 ani, si regret in fiecare zi ca nu m-am nascut cu 30-40 de ani in urma. Nu ajung mizeriile din politica, care indirect ne afecteaza si pe noi din ce in ce mai tare. Acum sunt mizerii si printre multimea de oameni cu care ai de a face in fiecare zi.
We're going down down down... [gen, ne ducem rau pe rapa, foarte rau]. Si nu cred ca se poate face ceva pentru a schimba asta. Oricate sperante as avea eu ca totul se poate face cu putina vointa, incep sa ma indoiesc, cel putin daca un singur om vrea asta, nu cred ca ar putea avea un efect..oricata vointa ar avea.
Oh well.. inca o zi.

Calendar peste calendar

E atat de ciudat sa revezi datile astea. Sunt peste tot. Calendare, caiete, jurnal(da, detin un jurnal ciudatel), tabla... commenturi pe hi5.
E ciudat ... difera doar anul. Cate s-au putut schimba intr-un singur an. Relatiile mele cu oamenii sunt total diferite, eu am un mod total diferit de gandire. Bine,era normal sa se intample asta, doar ca privesc altfel multe situatii. Si imi pare rau cand ma gandesc ca ma schimb atat. Ca ma maturizez. Da, si iata cum ajungem din nou la subiectul timp si schimbare, de care toti se tem acuma, si de care toti se feresc. Nimeni nu vrea sa creasca. Nici eu.
Ma sperie ideea de tigani de 12-13 ani care scuipa fete in fata, de copchii ai strazii perversi care freaca bete intre picioare (not kidding, surse reale:| ) din Bucuresti...dar in acelasi timp, abia astept. Pentru ca m-am plictisit de Bacau, m-am plictisit de aceleasi locuri de vizitat. M-am plictisit sa nu pot sa merg pe insula decat vara, si iarna doar in subway. M-am plictisit sa ma stresez cu fizica vietii, cu chimia si cu toate.
Vreau sa ajung acolo, unde nu mai conteaza daca ai caiet sau pix. Nu conteaza daca te duci sau nu. Nu conteaza daca e vara sau iarna. Poti sa faci ce vrei. Mai putin terasa La Motoare care se inchide pe timpul iernii din cate am inteles.
Vreu sa ma duc iar in varful unui munte, deasupra norilor, sa alerg ametita si sa tip dume tampite ale youtube-ului si sa nu-mi pese ca rad ceilalti de mine, chiar si generatia de cocalari-boboci. Sa fiu doar eu, si sa nu-mi simt picioarele, si sa tip de fericire, si sa fie remediul tuturor problemelor.
Si-as vrea sa mai innot in marea sarata si tulbure, sa fac ca o sirena pe sub apa, sa fiu mandra ca stiu sa innot si sa fac pluta fara cursuri speciale. Sa fiu mandra ca sunt libera. Chiar daca in curand multe din libertati aveau sa-mi fie furate.

Ce se-aude in casti? You can't always get what you want. Oh, destin, esti atat de ironic uneori.

Before Sunrise

Asta este unul din filmele care m-a marcat prima oara cand l-am vazut, si mai tare acum a 2a oara cand l-am vazut. Poate si pentru faptul ca si eu am trecut prin cele intamplate.
O data as vrea sa mai (re)intalnesc un tip frumos din punctul meu de vedere, care sa ma priveasca din cap pana in picioare, si sa ii ramana ochii atintiti asupra figurii, sa se uite fix in ochii mei inainte si dupa ce ma saruta, sa ma stranga in brate ca si cum n-ar vrea sa imi mai dea drumul vreodata. Sa ma doreasca si sa stie care sunt limitele. Sa imi dea parul la o parte de pe fata atunci cand vorbesc, si sa imi pierd vorbele cand face gesturi de genul. Sa il sarut doar pentru ca nu mai am ce zice. Nu cer romantismul absolut. Nu cer apusuri de soare, rasarituri, nisip, luna,stele, nu cer sa ma ia tot timpul in brate precum se face la nunti si sa ma treaca pragul.. sau alte chestii de genul. Nici nu vreau sa fie visator. Nu vreau sa fie genul 'ai sa vezi ce frumos o sa fie, si o sa avem copii, si lalala si o sa avem o fetita pe numele Adina si un baietel cu numele Andrei'. Nu. Chiar vreau sa il vad misogin, si eu misogina(da, pentru ca nu-mi plac fetele din ziua de azi deloc, dar nici baietii nu-mi plac cum se comporta in cosecinta). Si sa ne contrazicem reciproc pana ajungem la un acord si ne deschidem noi orizonturi, si ne maturizam impreuna. Si vreau sa nu-i pese de oameni, sa nu fie complexat de cum ar putea fi vazut de lume. Sa aiba sperantele la pamant ca eu sa i le ridic. Sa ii zic sa se tunda si el sa sustina clar ca nu se va tunde. Sa poarte ochelari de soare(nu de aia house) intr-o zi de iarna. Sa isi lase barba doar pentru ca ador sa o simt atunci cand ii dau cate un mic sarut pe obraz. Sa se tunda cand il rog sa-l lase, pentru ca imi place sa-mi plimb mana prin firele dese.
Si, pe de o parte... as vrea sa stiu cand sa ma opresc, sa stiu ca nu va fi niciodata ceva perfect pana la capat, ci doar pana la un anumit punct.
Imi pare rau ca am intins cu tine coarda mai mult decat ar fi trebuit. Poate ar fi trebuit sa vorbim unele chestii mai deschis, si poate totul ar fi ramas perfect... si poate totul ramanea doar o amintire frumoasa pentru amandoi. Oricum nu e doar vina mea.

Heavy night

Acum sunt in unul din momentele alea cand am senzatia sunt inutila. Si cand am senzatia ca unii tind sa le pese tot mai putin. Da,da, sigur asta e deja un cliseu auzit de toata lumea, sigur ca asta e o chestie care am simtit-o de atatea ori pe pielea mea. Sigur ca deja m-am obisnuit...dar.. cred ca traiam cu speranta ca eu ma insel. Think instinct said its word.
In fiecare zi mi se reproseaza toate defectele mele. Printre acestea se numara 'nesimtita, egooista,zgarcita' si in special 'naspa'. Cu timpul pur si simplu ma obisnuisem cu ideea ca sunt toate astea dar incercam sa repar.
Very bad move. Do not be selfless! Be selfish! ( imi cer scuze ca o tot dau in engleza, alte cuvinte nu-mi vin si trebuie sa exprim astea) Pentru ca atunci cand vrei sa fii bun te calca toti in picioare si considera ca un amanunt mic este nesemnificativ si inutil de pasat. Poate si eu as fi reactionat la fel. E o reactie in lant la urma urmei i guess.
Nu, n-am sa spun nimic concret despre ce s-a intamplat, pentru ca intamplarea asta va fi data uitarii in curand, subconsitentul criticandu-ma de asemenea cum fac toti 'ai fost fraiera la faza aia' . Da, am fost, dar asta e.
A da, inca o chestie care o regret enorm. Cum din orice petrecere daca nu se da house(haus,hauzz cum naiba se mai scrise acum) nu are farmec. Putin drum and base ii deprima pe toti. Like dudes, that is so sad! Nu-i rock, nu-s manele! E dnb! Nu muriti daca incercati si altceva.
Ma rog, generatia noastra se duce urat de rapa. Si nu, n-am nimic cu cei care asculta house, ma enerveaza doar conceptiile lor despre alte genuri de muzica, si cum au pretentia de la restu sa accepte muzica lor, dar ei sa nu accepte altceva. Cred ca e stadiul ala in care toti isi cauta o personalitate, insa ei se considera mai puternici.
Doamne, de ce fac teorii despre muzica? I'm so passed that age.
Noapte buna pentru cel care chiar citeste asta