for now

si am plecat. pentru trei zile de chitara multa, putina mancare, mult efort, distractie geniala. pa. gonna miss you>:D<

Post fara titlu

Mi-ar place sa fiu un jukebox, din ala din anii 50 cred?
Sa cant, si sa se nimereasca melodia la fix pentru multi. Sa ma transpun in sentimentele oamenilor, sa atrag oameni la dans. Un jazz calm, usor de dansat, pe gustul tuturor. Sau un rock agresiv brusc, care face pe oricine sa tresara, sa urasca melodia la inceput pentru agresivitate, sa o iubeasca pana la urma din acelasi motiv.
Sa incep sa cant fix cand e nevoie, nu neaparat sa fie inserata o moneda ca sa cant. Sa fiu motivul principal pentru care intri intr-un local, doar ca sa asculti ce melodii mai scoate acel jukebox.
Sau as putea fi o rama foto. Alba,neagra,de lemn,plastic. Ce conteaza forma, textura? Ce conteaza ca nu se potriveste cu restul camerei? N-ai cum sa nu indragesti o rama foto. E plina de amintiri, zambesti cand o vezi, e adorabila. E perfecta pe un anumit raft, din cand in cand o stergi de praf. Nu cer multe,doar sa fiu admirata.
Nu. Vreau...vreau sa fiu o sina de metrou. Sa fiu locul unde multi aluneca si mor. Sa fiu vinovatul si suspectul principal pentru o crima, dar fara sa fiu acuzata pentru asta.
Nu, e trist, nu vreau sa am o viata trista...
As putea fi un tramvai dragut, nu foarte aglomerat, util pentru multi.... Unul vechi, vintage, depozit de amintiri, saruturi furate, certuri inutile. Depozit de iubiri ascunse si intersize, inca de pe vremea anilor '70. As putea fi atat de dorita.

Sau as putea sa fiu doar eu.

Romani. Un popor pesimist

Ce este un popor, la urma urmei? Este o societate. O grupare de oameni, care traiesc pe aceeasi suprafata, vorbind aceeasi limba.
Da, aceste conditii le indeplinim, nu in totalitate, dar le indeplinim.
Ce inseamna un popor pesimist? Un popor care este comod, care prefera sa traiasca acelasi destin de nenumarate ori, fara a schimba ceva doar din cauza ideii preconcepute ca un singur om nu ar putea schimba situatia unui popor intreg.
Corect, dar suntem atat de multi care ar dori o schimbare, insa datorita acestui pesimism, acestei idei preconcepute cum am numit-o, destinul va fi acelasi.
Pesimismul nu este doar o stare generala, este atractia de energii negative. Ati mers vreodata pe strada, si ati simtit cum intr-adevar blocurile sunt gri, cerul innorat, asfaltul decolorat? Ati simtit cum toate emana o energie negativa, influentand astfel o zi intreaga?
E un efect constant asupra oricarui roman. De aceea aceasta situatie, de aceea multi se abtin de la a riposta, sau a incerca sa schimbe ceva din soarta poporului sau. Cei mai multi fug de aceasta responsabilitate, mergand in tari straine, deoarece, evident, sunt conditii mai bune, din punct de vedere financiar dar si pe celalalte planuri.
Alt exemplu pentru care romanii sunt un popor pesimist? Revolutia din 1989. Cati ani de comunism ne-au trebuit pentru ca pana la urma cineva care nici macar nu era roman, sa porneasca aceasta revolutie. Cati ani de suportat toate cozile infernale de la ora 4-5 dimineata, ante meridian, de stat la lapte si carne, care era dozata au trebuit, pentru ca toti sa se intoarca impotriva? Poate unii din voi pot afirma asta din amintirile parintilor.
Desigur, toate acestea se vor schimba in momentul in care toti oamenii de politica vor cunoaste un nou inceput, cei vechi vor avea un sfarsit, cei noi un inceput. Sa speram ca cei care vor veni ne vor face un popor mai putin pesimist.

If (bored) return read;

Well well, it's sunday . (lalalala)(and then comes monday..nooo we don't like monday)
Nori multi, 3 carti in capul patului, dezastru in camera. Eagles in urechi, o sticla de apa la 45 de grade de unde e indreptata privirea mea (pi/4, mate info ruleaza).
Asa-i ca nu conteaza toate astea? Indeed nu conteaza. N-am pus in calcul primul volum din Shogun care e putin mai sus de monitor. Sta cred ca de 2 saptamani sau mai bine acolo. Ma tot gandesc sa o citesc, dar of course nu e niciodata timp sau chef, chiar daca am primit atatea indrumari sa las orice si sa citesc Shogun.
YYYeah. Anything important in my life?
M-am saturat de drama, cumplit. Nu mai suport filmele romantice, nu mai suport nicio drama de pe HBO, evit dramele din viata mea. Now this was a bit unexpected, avand in vedere ca pana acum alte filme in afara de porcarii cu adolescenti nu vedeam.
Desi A. mi-a zis ca marele roman a lu Camil Petrescu e cel mai oribil roman citit(ma rog, unul din ele)(vai, nu, n-am sa scriu tot titlul) mie chiar mi-a starnit un oarecare interes.
Ba, ce post. Si eu care credeam ca daca ma fortez putin iese ceva interesant. Da, whatever, alt post scris cu scopul de a-mi evidentia existenta. Please ignore if not at your taste:) thank you. Have a good day.

nic.

Oh how cruel i can be sometimes.:|
(post cu scopul de a arata ca exist)

Vorbeste.Nu te-ascult

E ca si cum peste tot e cate un ochi te urmareste.
In spatele fiecarei cortine a fiecarei scene pe care pasesti.
Fiecare zambet urmarit din unghiurile, toate cutele care le lasa pe fata, toate colturile indoite, spre nord sau sud.
Ca si cum orice mic gest e urmarit, iar tu nu ai nimic de spus despre asta, si nu ai ce face pentru a opri. E doar cursul vietii.
Ca si cum actiunile tale sunt prejudecate, chiar daca intentiile pot fi altele decat aparente.

Oh, if life would be a musical, i know i would be the lamest one singing. But at least not the only one.

(lipsa totala de luciditate. creierul meu vorbeste fara ca eu sa percep ce zice,ce simte, ce cere)

Si scriu. Indiferent

Scriu acum, printre ochi semideschisi, pleoape acoperite de nisip, un folk simpatic in urechi.
Scriu acum, cand chiar daca nu am ce scrie, chiar daca evenimentele din viata mea anosta au luat o intorsatura ambigua.
Scriu acum cand totul pare in regula desi nu e. E doar un remediu pana cand va veni acel mare bum.
Scriu acum cand sunt o antiteza intre pesimism-realism-optimism. Cand toata energia mea e secata, cand toata oboseala mea s-a acumulat intr-un singur punct.
Scriu acum, cand putin imi pasa de viata ta. Atat de putin imi pasa de a mea, atat de putin de-a ta.

Soarele meu rasare cand se lasa intunericul.
Dar acum apune total, pentru ca ochii mei sunt deschisi la un unghi de teta = 1 care nu stiu ce sinus (pacat) (haha, rad singura) si cosinus are, si putin imi pasaaaa.
G'Night.

A,da,tu, mi-am adus aminte, miss you. Ma rog, n-ai sa te prinzi, dar i do.
Ok,really now, good night.

Insemnari asupra celor trei femei-minune

Am ajuns la concluzia ca nu dau destula importanta unor detalii inconjuratoare, asa ca am fost mai atenta zilele astea. Si probabil am sa fiu si zilele urmatoare. Concluziile mele? Priviti si uimiti-va:

12 ianuarie 2009

12.14 – Pseudofemeia abereaza ideile sale care nu par a fi un subiect interesant pentru multi dintre noi.
12.15 – Femeia cocalar zace tacuta fara a schita vreun gest de inteligenta.
- Femeia Barbat este surprinsa luandu-si pozitia sa tipica care ii caracterizeaza masculinitatea, incercand sa atraga atentia prin coolimea sa pentru ca nu este atenta la ora ci citeste cine stie ce porcarie de jurnal emo
12.20 - pseudofemeia isi arunca parul atat de suav peste al sau cap, descoperind figura ei plapanda in acelasi timp odioasa
12.21 - femeia cocalar inca nu schiteaza vreun gest de inteligenta
12.22 - femeia barbat iese din lumea sa neinteleasa, exprimand un gest de fericire absoluta la exclamatia profesoarei : notati!



13 ianuarie 2009

8.39 – Pseudofemeia isi divulga o mare cantitate din grasimea asezata pe supla-i talie
8.44 – Femeia cocalar da dovada de inteligenta atins la nivel maxim ( pentru ea ) iesind la tabla la ora de matematica si scriind dupa dictare.
8.50 – Femeia- barbat este atentionata de marele Cosa sa-si ridice capul, ea exprimand prin figura ei ca abia a iesit din lumea sa emo. Vai ce teroare!
9.20 – Femeia cocalar isi afirma dragostea sa eterna pentru femeia-barbat : piiiiisiiii meeeeu! Lucurile deja incep sa prinda sens
10.20 – In acest moment pseudofemeia a reusit sa ma scoata din rabdari, mai pe romaneste, reusind sa suport 50 de minute asculdant-o pe ea incercand sa creeze un fel de critica literara proasta exprimata, care nu reuseste decat sa streseze inclusiv pe profesoara de romana.
10.21 – Enervata pe langa geamul deschis, imbracata intr-un tricou subtire, cu parul ravasit si rebel, femeia- barbat isi exprima nemultumirea asupra usei deschise, folosind corzile ei vocale pana la epuizare
10.44 – Gura pseudofemeii a fost inchisa intr-un mod evident, creand astfel un mare STROPIX!

15.52 – Astfel s-a mai terminat o zi din viata fantastica a celor 3 femei-minune: plictisitor, nesemnificativ, neinteresant. Astfel am dovedit teorema cum ca o zi din viata este de cele mai multe ori insusita de caracterul tau, fiind valabila si reciproca. Oricat ai logaritma, inmulti, imparti, scoate radicali de ordin n, generalizarea teoremei va fi oricand valabila, mai ales in cazul celor 3 cobai.

Am incheiat. Fara a pomeni de “puritatea metafizica a sufletului”, concept neclar in mintea micutei noastre pseudofemei.

Arta?

Sunt atat de usor impresionabila, din punctul de vedere al eseticului.
Momentele cheie pentru mine in anumite carti, cuvintele de incheiere sa fie cu adevarat pasionale, care sa insemne ceva.
Spre exemplu in Maitreyi(pentru ca asta citesc acum)(recitesc defapt).. Eliade noteaza diverse sentimente in momentul in care simte ceva mai intens decat deobicei, cand vrea sa noteze ceva in jurnal si nu mai scrie, incheind cu "Prostii...".
Sau un capitol terminandu-se, un sfert de pagina lasata alba. Ultimele cuvinte din acel capitol : "O iubesc?"
Poate e putin siropos,dar reuseste cumva sa imi starneasca subtil o rotunjire ale colturilor buzelor. Imi provoaca o stare de 'vai ce tare'. Da, intr-adevar nimic profund in asta, dar ideea ma uimeste, cum poate un om sa reuseasca sa scrie cu 70 de ani in urma o carte atat de buna care sa ma impresioneze atat de profund cat sa nu refuz sa o mai citesc o data.
Desigur, Eliade poate fi considerat de multi un patetic, un iubitor pasional prea siropos, prea lingusitor. Poate si eu in viitor mi se va parea un fals, care a scris unele carti doar in scop comercial, pentru a-si vinde 'marfa' si pentru a trai, insa nu cu totii trebuie sa traim?
Cum spunea profesoara de desen,fie cat o fi ea de ciudata si de boema, totusi e o artista, care totusi cand spune anumite lucruri le spune bine : 'crezi ca artistii pot trai doar din arta?'
Mi-e ciuda cand ma gandesc ca acum 2 secole,artistii erau cei mai cautati, si nici nu erau prea multi. Acum, toti suntem artisti intr-o oarecare masura, dar renuntam la toate lucrurile care chiar ne-ar place sa le facem in viata, pentru ca am fi muritori de foame. Poate nu muritori de foame, dar in orice caz n-ar fi cea mai... buna..slujba.

Heh. Uneori ma intreb de ce scriu totul ca si cum m-as adresa cuiva. Ma indoiesc ca cineva citeste asta. Dar pentru cei care citesc nu pot decat sa spun felicitari pentru rabdarea de a citi toate aberatiile mele.

Pa. Pe bune,pa!

Oh, buna si tie. Te-ai gandit sa dai un semn de viata?
Ma bucur ca am risipit un an din viata doar ca sa mentin o prietenie demult pierduta si uitata. Nu de mine, ci de tine, oricat de victima ai fi tu, si oricat ai da tu senzatia ca iti pasa.
Ma bucur de cele impartasite, si ma bucur ca totusi candva, te-am cunoscut. Am inteles, te-ai maturizat, orice te maturizeaza, eu am cele mai ciudate conceptii fata de anul trecut. Da, inteleg sa te schimbi. Dar nu inteleg de ce sa ma bagi pe mine in gloata de oameni care intr-adevar nu au nici cea mai mica tangenta.
Nu ma mai saluta. Nu mai spune nimic. Nu mai imi spune 'pa' de parca ai fi cea mai distrusa fiinta doar pentru ca nu te-am salutat. E vina ta la urma urmei. Pentru ca eu am reusit sa studiez buzele mele in asa fel incat sa-ti pupe partea dorsala atata amar de vreme, in asa fel incat la cel mai mic gest prostesc din partea ta sa explodez si sa nu mai suport nimic.
Stiu ca mi-ai sugerat ca deja nu va mai fi nimic la fel. Dar anumite gesturi te fac jalnica. Imi pare rau ca s-a ajuns aici, sincer, dar am obosit sa alerg intr-una si sa ma ignori. Sa imi cer scuze pentru orice porcarie mica as face, si sa inghit toate ipocriziile tale. Aroganta ta reuseste cumva sa ma faca sa te dispretuiesc cumplit.
La revedere, prieten vechi si bun. Cand iti vei reveni, cand vei pune tu piciorul in prag si vei veni la mine, am sa te ascult. Pana atunci, buzele mele pupacioase-n fund vor lua o lunga si minunata pauza. Pentru ca s-au saturat cumplit.
Pa!
really now.
Pa!

Si-am ajuns si-aici

Am rupt ultima fila de calendar, am tras o linie la toate, am inceput o lista de 'to do for this year'. Am crescut, am iubit, am urat. M-am schimbat teribil.
Uite dragul meu ninge, pentru noi ninge. Pentru ca tu nu esti aici si n-ai sa fii pentru multa vreme. Pentru ca n-ai sa ma inviti niciodata la dans, pentru ca n-ai sa fii niciodata aici sa ma tii de mana cand voi avea nevoie cel mai tare de asta. N-ai sa ma strivesti de pieptul tau, nu vei fi niciodata destul de aproape incat sa-ti pot sopti numele.
Pentru ca mi-e dor de tine, cumplit, pentru ca ai disparut si m-ai lasat singura.
Acum dansez singura, mai bine decat cu tine, macar nu te mai calc de picioare.
Iti strig numele, anemic, chiar daca tu nu auzi.
Acum ma plimb singura pe strazi, si imi imaginez stangerea ta puternica de mana.
Imi amintesc de tot... de la parfum pana la cele mai mici gesturi. Ticul tau de a pocni degetele intr-un ritm placut, cosurile tale care te ingrijorau desi erau practic invizibile, strada noastra, pe care ma duceai tot timpul, chiar daca era total diferita de unde trebuia sa ajungem noi.
Cant un acord fals, si-am sa-l cant pana va suna perfect. Pana va suna normal.
Scriu pe o tablita, si nu-mi pasa ca scartaie creta, am sa scriu pana se toceste si va suna mai putin enervant.
Am sa beau pana ultima picatura din sticla va disparea, am sa sun pana cand creditul mi se va termina, am sa strig pana voi avea avea cea mai oribila raguseala din univers, in clipa aceea.
Toate acestea pana cand ai sa apari, macar sa ma rogi sa termin.
Pentru ca nu ai fost niciodata aici cand trebuia, si pentru ca de fiecare data cand aruncam o piatra in rau, ma gandeam la tine, nu pentru ca ar fi avut vreo legatura, ci pentru ca eram singura.

Toate astea pentru tine. Care nu vei fi niciodata, dragul meu.
Pentru ca nu existi.