luni, 18 mai 2009

Deschide Ochii



Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un ceas zgomotos după o noapte adâncă.
Nu.
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un surâs de femeie, un miros dulce tresărind dintre cearşafuri.
Nu!
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un copil pierdut, care realizează ce e nedreptatea.
Deschide ochii. Căci se întâmplă un fenomen, aici şi pretutindeni.
Deschide ochii. Căci te invadează, te prind, te distrug.
Mai ştii albumul lui Jim Morrison?
Primul ascultat vreodată?
Deschide ochii, adu-ţi aminte.
Avea o vorbă: Drogurile sunt un pariu cu mintea ta.
Sunt curioasă care dintre voi câştigă.
Deschide ochii. Căci eşti prea urât când dormi.
Deschide-ţi ochii înfăşuraţi de pânza ruptă
Murdară şi uzată.
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La laşitatea oamenilor de a vedea dincolo de ei înşişi.
Greşit.
Când îţi spun deschide ochii, cum reacţionezi?
Mă înfurii, mă calmez. Realizez.
Deschide ochii, încotro mergi?
Umbrela aceea nu îţi acoperă decât chipul.
Tremurul tău subtil nu e de la frig.
Ochii tăi bolnavi vor trebui să vadă.
Deschide ochii.
Căci umbrele nu sunt difuze, iar afară nu plouă.
Asfaltul nu-i albastru, iar cerul nu e gri,
Oamenii nu sunt veseli, dar nu sunt nici trişti.
Ploaia nu-ţi şterge lacrimile,
Iar tu nu pluteşti.
Iar sub pământ, Morrison se căieşte
Căci fanii lui copiază ce regretă.
Deschide ochii, căci te împiedici de prelungitoare.
Drogurile nu vor fi mereu acolo.
Sunt efemere, sunt distrugătoare.
Sunt tot ceea ce nu ai vrea.
Deschide ochii, lumina este vie.
Oraşul şopteşte:
Trăieşte, nu visa.
Visul e ireal, viaţa este singurul drog de care ai nevoie.
Deschide ochii.
Căci eşti urât când dormi.
Şi nimănui nu-i place urâtul.


3 comentarii:

Unknown spunea...

frumos...

Ozana spunea...

Exceptional, Miru! Ma uimesti pe zi ce trece! :D >:D<

Misu spunea...

te-as putea contrazice aducand in discutie estetica uratului, dar asta e doar o apreciere venita din neant, menita sa amuze.