Si iata cum s-a sfarsit tot. Am defilat pe centru, desi mi se parea atat de departe momentul, am realizat la jumatatea banchetului ca banchetul e dedicat mie, si tuturor celor care termina a 12a, patru ani de liceu. Am dansat, am baut, m-am simtit bine si am plans. De ce? Pentru ca am avut un liceu genial, cu bune si rele, cu extreme in special. Sunt unele chestii care as fi vrut sa nu se fi intamplat, insa ma bucur ca s-au intamplat, pentru ca stiu ca de aici inainte ... va fi bine. Sau incerc sa cred asta. Zilele astea am fost si sunt si voi fi nostalgica, si am sa tot vorbesc cu toti oamenii care au avut un oarecare impact asupra mea in 4 ani de liceu. Pentru ca sunt oamenii care m-au adus unde sunt, si le sunt recunoscatoare. Pentru ca fiecare caramida asezata in mine, chiar daca multe sunt asezate gresit, m-au format ce sunt. Ramane doar sa mai dau eu cu ciocanul pe alocuri ca sa formez o copila mica si ambitioasa.
Sunt zilele cand am lacrimi in ochi constant, dar sunt lacrimi de fericire. Sunt zilele cand am un zambet trist si un nod in gat, dar stiu ca voi face tot posibilul sa nu pierd de tot oamenii care i-am cunoscut de-a lungul liceului. Si vorba unui prieten, nu e vorba de liceu ca si clasa sau cladire, ca sincer, pot sa declar ca am avut o clasa... hai sa nu fiu rea, dubioasa. In principiu nu am reusit sa ma integrez foarte bine, cel putin nu cu toti. Dar oamenii care i-am cunoscut along the way... priceless.
Sunt zilele cand ma chinui sa gasesc un rost in viata si ma tot intreb what's the point to it all. Dar, stiu ca am sa gasesc usor usor motivul.
Stage-ul nu va fi niciodata la fel cum a fost ultimul an jumate. Pentru toti cei care i-am cunoscut, care m-au cladit in ceea ce sunt, we salute you.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu