duminică, 23 ianuarie 2011

Nostalgic

Să începem cu descrierea ambientului. "The piano has been drinking" de la Tom Waits, radio guerrilla, care de-altfel a cântat toată ziua de la laptopul ăsta mic, aflat pe birou. Probleme de mate interminabile, pauză mică de cafea, un serial mic, o poză mică de surprindere a momentului. Şi afară ninge.



Mă gândesc că mai sunt 5 luni până la unul din examenele... să spunem importante ale vieţii mele de adolescent. Sunt pe modul Overload, însă dau mai departe. Abia aştept într-un fel să se termine tot, să nu mai aud "de ce eşti fericit, ai uitat că ai bac?", să nu mă mai stresez inutil pentru chestiile inutile care nu-mi vor folosi niciodată.

Afară ninge. Şi se întunecă. Şi biroul e luminat de o lampă mică şi învechită. Toată atmosfera asta îmi dă o stare de nostalgie ciudată. Ca de altfel, orice îmi provoacă nostalgie când mă gandesc ca în mai puţin de un an s-au schimbat atât de multe în viaţa mea, iar în următorul an se vor schimba şi mai multe. Ninsoarea care se strânge la geam, şi lumina foarte slabă de afară, mi-aduce aminte de colind, şi de umblat prin frig cu mulţi oameni în orice unghi te uiţi, oameni fericiţi, fără griji de viaţă, mi-aduc aminte de glumele spuse pe drum, de vinul fiert din Subway, mi-aduc aminte de prieteni. Am avut un moment în vacanţa de iarna când începusem să mă reobişnuiesc cu oamenii cu care am stat atâţia ani, am crezut că sentimentul de depănări de amintiri nu se va termina niciodata, că vom continua să adunăm alte amintiri, vom continua să râdem de iepurii cu două picioare, să jucăm "Eu". Cum am găsit scris în jurnal, "For a moment I thought it would last forever".

Cerul e ceva mai mov acum.

Astăzi m-a izbit un curaj incredibil de a merge mai departe. De a mă ridica, de a lua tocul rupt şi să merg mai departe, de a-mi lega şireturile şi a continua să merg, de a şterge praful de pe haină. De a merge înainte. Pentru că viaţa e ca o bicicletă. Trebuie să mergi înainte ca să îţi menţii echilibrul. Şi am să încerc din răsputeri din nou să las trecutul să fie trecut, să îi zâmbesc când mă uit în urmă, şi să calc hotărâtă în ziua de mâine.


Afară încă ninge...

2 comentarii:

Anonim spunea...

well...>:D<

+a ;) & a :)

Anonim spunea...

Superb scris, intr-adevar, viata e o bicicleta :). >:D<