Sfarsit de-aprilie

Se incheie si aprilie.
Azi am iesit in maieu, fara alte tricouri sau camasi pe dedesubt
a fost placut sa simti cum bate vantul pe piele si sa nu simti nevoia de altceva deasupra. Desi a fost cam ciudat sa vad un motociclist loser care si-a tras scuter si un maieu de plastic mulat pentru a-si expune muschii. Infioratoare scena.
E mai. Luna lui cuptor? Sau era iulie? Care o fi. Va fi cald. Se chiuleste tot mai des, se aprind tigarile mai des. Azi la o ora normala, cand in timpul iernii nici in pauza nu erau ocupate atatea banci, astazi lumea a hotarat sa arunce obisnuitele caiete in banci, sa bage scuza unei gripe acumulate in cele 5 minute de pauza, sa duca munca de convingere sa mai caute inca un om cu care sa mai socializeze in ora.
Trebuie sa recunosc, pana acum nu prea am experimentat ideea de 'chiul'. Cel putin nu atat de spontana. Ma simt ca un copil rebel care a facut un lucru rau si asteapta ca cineva sa il observe si sa reactioneze.
Bine, nu asta era ideea la urma urmei. E totul verde si galben afara, si e frumos. Si gandurile mele se plimba agale pe aleea unei biblioteci prafuite si se mai impiedica de cate o carte distrusa si prea des rasfoita, dar incerc, chiar incerc, sa o asez frumos inapoi pe raft.
In schimb, apar unele carti noi editate, cu foile inca lipite intre ele, dar deja inceputul e ciudat si dubios, si este un inceput total diferit de celelalte carti. Am schimbat rutina, si nimeni nici macar nu banuieste. Si sper ca niciodata sa nu banuiasca, pentru ca mi-e tare bine asa:)
Desi imi tusesc plamanii afara (desi am tot pomenit de tigari mai sus, tin sa spun ca n-am fumat, nu fumez, n-o sa fumez) ma simt... bine. Pentru prima oara, nu mai iau toate cele ce mi se intampla ca o drama ce trebuie sa se intample, am schimbat pasii la toate planurile mele, si ma simt bine, si... "schimbata"
Si am repetat de atatea ori ca ma simt bine ca nici macar eu nu ma cred.

Spiritual

Soare, un soi de vara, verde!
Verde,da, pentru ca totul a inverzit, si e umbra peste tot.
Suflete parasite pe strada, prin marea de cupluri, creati de fabrica deschisa doar primavara (fabrica de creat cupluri adica), insa printre toate, sunt si cativa mai acri si secati de viata. Printre miile perechi de zambete, exista zambete false.
O statie de autobuz, un player zgomotos, urechi acoperite pentru a nu auzi zgomotele distribuite de cupluri, anume unirea zgomotoasa a buzelor, care creaza niste sunete poate scarboase sau poate excitante pentru unii perversi sau frustrati.
Nu e neaparat un comentariu, o observatie la urma urmei, pentru ca oricum majoritatea sunt perversi, iar cei care nu sunt, sunt naivi.
O mutra posomorata, pentru ca asa e la romani, urmeaza o zi obositoare de 7-8 ore, depinde de caz. La 2 metri distanta, alta mutra posomorata. Ambele par sa se gandeasca la multe, poate melodia din casca le aduce aminte de vreo drama ingropata demult in sertarul amintirilor, poate melodia care o asculta fiecare in parte e defapt aceeasi, poate imaginatia lor se completeaza, poate... Poate s-ar potrivi dar nu realizeaza asta niciunul, sau niciunul nu are acel curaj de a zambi celuilalt desi de cateva luni amandoi se trezesc mai devreme pentru a putea ramane in statie cat mai mult.
Nu stiu niciunul nimic despre celalalt, dar atractia fizica exista. Amandoi aveau un zambet de copil, dar care nu il aratau foarte des. Amandoi aveau pareri nonconformiste despre tot ce tine de realitatea inconjuratoare.

In fiecare dimineata, aceeasi poveste, ea ramane tot timpul printre ultimii care urca in autobuz, el o urmareste, si nu indrazneste sa o ia inaintea ei. In fiecare dimineata, ea isi pierde biletul, iar el are tot timpul 2 la el, si de multe ori ar fi vrut sa imparta unul din cele doua, dar e speriat de ceea ce ar putea fi denumita prejudecata.
In fiecare dimineata, amandoi asculta la player cu o singura casca, iar gusturile sunt la fel dar niciodata nu le vor sti. (sau poate...?)
In fiecare dimineata, ea se uita dupa soare, el vrea sa fie mai frig, pentru ca stie ca daca va fi prea cald, toate cuplurile isi vor face aparitia iar totusi sufletul lui ar fi la fel de rece.
In fiecare dimineata... amandoi nimeresc unul langa celalalt, amandoi simt o tensiune, amandoi se tin de mana. Desi nu au facut niciodata cunostiinta. Si nimeni nu-i vedea. Absurd nu?

Acea fata era speranta. Acel baiat era iubirea.

[original idea: roxo]

As I said : gol

Uhuu!

Ma tot chinui sa scriu ceva de cateva zile, cand defapt totul se poate scrie intr-un singur cuvant, si poate am realizat asta abia dupa ce am baut ca un boscau trist si impotent.
starea mea generala : goala.
Si asta depinde de cum o interpreteaza oricine, si cum vrea, si sincer, chiar nu imi pasa de ce se interpreteaza, plus ca nu stiu cui ii pasa.

Today shouldn't be today

Nu am unde sa scriu asta, dar sincer putin imi pasa acum de cine o sa citeasca, si ce interpretari o sa se faca, oricum cine ar fi fost mai important nu o sa citeasca asta ever, so cred ca e un refugiu bun.
5 dimineata, caldura, 2 amici buni. Pustietate desi sunt inconjurata de blocuri, stalpuri, fantani arteziene.
Un sentiment ce ma framanta de prea multa vreme, care a venit cu schimbarea vremii, si nu stiu cand va disparea.
Atat de mult ador cand pot sa fac absolut orice, pentru ca nu e nimeni sa te vada la ora aia, pentru ca e liniste si calm, nu e aglomeratia zilnica, e fascinant cum nu se aude decat ecoul tocurilor si sa ascult povesti de concursuri cu alcool.
Si imi place sa ajung acasa, sa n-am somn la 5 dimineata, sa dau drumu la friends, sa ma uit pana rasare soarele, si sa ma culc cand e lumina de tot, ca apoi sa ma trezesc in mai putin de 2 ore cu sfarsitul unui vis frumos, transpirata, cu o frica nestapanita de a iesi de sub plapuma. Cred ca mi-era frica ca s-a terminat tot, si ca nu va fi nimic mai mult decat am sperat, si teama ca totul sa se termine s-a acumulat in cele 2h de somn.
Acum, e seara, si as fi vrut atat de mult ca azi sa nu fie azi.