Evadare

O zi obisnuita incepe. Un rasarit de soare de dupa blocurile monocromatice, un tipat de durere cauzat de limba arsa de cafeaua prea fierbinte, un scancet de copil care cere mancare, un sunet care la auzul lui te gandesti la “painea prajita-I gata!” . Un clopotel care anunta inceperea unei noi zi de scoala, elevi entuziasti care se ingramadesc la ocuparea unui loc in banca unde isi va petrece urmatoarele sapte ore din zi. Extaziati? Desigur, cererea disperata dupa teme incepe,se anunta o noua zi minunata.

Printre multimea de oameni care se imbulzeau pe scarile liceului , Andrei urcand scarile cu privirea plecata se opreste brusc si se uita in jur. Nimic de vazut decat un liceu care il vede de ceva timp ,aceeasi rutina zilnica. Ridicand un picior isi schimba total directia care o avea propusa. Un gand ii trecu in cap in momentul acela : “Nu si astazi, nu mai am chef!” . Asa deci, porni spre centrul orasului.

Ora 8 dimineata, oameni care se impingeau sa ajunga la destinatia dorita, elevi care se aranjau pe drum grabiti sa ajunga la scoala stiind ca au intarziat deja destul. Oarecum amuzat de toata multimea de oameni grabiti care nu au timp sa observe detaliile din jur, Andrei incepe sa se uite spre cer la un punct fix, inexistent totusi , urmarindu-l o perioada de timp, mergand cu fata in sus, cu spatele la oameni si mergand in sens invers, pana cand da peste o doamna in varsta. Isi cere scuze nepasator si merge mai departe. Observand in jur vede doar oameni care se uitau ori derutati la el , ori oameni care urmareau si ei cerul ,incercand sa observe ce era de vazut. In momentul acela un zambet aparu pe figura lui si incepuse sa numere in gand cati se uitau la cer. Erau treizeci si sapte in momentul respectiv,altii coborasera capul prea repede pentru a putea fi numarati.

Mergand in continuare pe un drum nu foarte précis, ajuns intr-un cartier marginas observa un domn cu un aspect murdar : ochelari de soare desi erau -20 de grade afara, vesta de piele, par lung si neingrijit,sprijinit de o motocicleta fumand. Curios,acesta merge la domn si il intreaba daca are un foc. Cu o privire indoielnica afirma din cap si ii intinde o bricheta. Acesta se cauta in buzunare dupa o tigara,desi el nu a pus niciodata o tigara in gura. Gaseste un pachet de tigari ramas de la un prieten bun cu care nu a mai vorbit de ceva vreme . Primul gand la vederea pachetului de tigari a fost : Oare cand am spalat pantalonii astia ultima oara? In sfarsit, scoate o tigara, o aprinde si trage un fum . Desigur, se inneaca dar reuseste sa ascunda pe cat posibil. Incearca sa intretina o discutie cat de cat interesanta cu noul amic,sprijinindu-se si el de motocicleta. Ajungand sa discute mai mult , il intreaba daca ar putea sa mearga si el pe motocicleta . Oarecum neincrezator acesta ii acorda permisiunea cu conditia de a merge pe ea numai in spatiul de acolo.

Primele douazeci de ture in jurul terenului au fost facute correct,insa adrenalina cerea mai mult,ceva mai riscant,ceva care sa te faca sa te rogi pentru viata ta. Asa deci trase de manerele vehiculului cu doua roti si se trezi mergand pe o singura roata. Ceea ce auzi in momentul urmator erau doar tipete de amenintare : “Sa nu te prind ca o zgarii pe Felicia! “ . Se opri, se daduse jos de pe masinarie si fugi cat il tineau picioarele. O piatra zbura pe langa el si realizase starea de nervi a posesorului motocicletei. Tot ceea ce putea simti in momentul acela era energia , ceea ce ii starnea un ras haotic.

Ceea ce urma a fost un traseu de circa un kilometru de alergat in continuu,chiar daca era obosit si nici macar nu-si mai simtea picioarele,chiar daca ceva in mijlocul pieptului il intepa,chiar daca oamenii de pe strada tipau in urma lui sa nu mai alerge ca un descreierat, nu il interesa. Singura lui grija era ghiozdanul care ii tot cadea de pe umeri.

S-a oprit si a ajuns pe un pod unde s-a intins pe asflat sa se odihneasca .Cand se uita la ceas , trecuse putin timp de cand s-a hotarat a pleca din curtea scolii. Era ora 10.08. Isi aduce aminte ca echipa scolii de fotbal aveau atrenament pe stadion . Se ridica, isi aranja gluga de la geaca, s-a sters de praf, si-a aranjat ochelarii care erau deja putin crapati intr-un colt dar a mers in continuare nepasator si linistit.

Ora 11.36. Ajunge la stadion iar un paznic nu ii da voie sa intre . Ce a ramas de facut decat sa intre cu forta? A dat senzatia ca pleaca dar s-a ascuns dupa un tufis dupa care a intrat pe furis in momentul cand paznicul s-a departat pentru a fuma o tigara. Tipic, trebuia sa vina si un moment de genul. Cand ajunge printre randurile unde aveau de gand sa stea fanii infocati ai echipei , realizeaza ca nu stie nimic despre fotbal,nefiind niciodata interesat. La fiecare gol care il dadeau acesta incepea sa tipe innebunit de fericire,sa fluiere si sa tiuie. Jucatorii uimiti de spectatorul lor, care la prima vedere ziceai ca e nebun, radeau de acesta.

In jur de ora pranzului se adunau mai multi spectatori. Meciul incepe. Totul foarte palpitant pana cand Andrei se hotaraste sa intre pe teren sa alerge alaturi de echipa de fotbal care adduce atat prestigiu liceului. Ajuns la poarta spre vestiare , a incercat sa se furiseze insa nu a fost destul de agil cat sa scape si de data asta de paznic. Nu a reusit sa faca altceva decat sa fie dat afara de tot de pe stadion.

Observand cat e ceasul se hotaraste sa se indrepte spre casa,doarece mama lui nu stia inca ca avea de gand sa faca tot ce a facut azi.

Ajuns acasa ,intrebarile uzuale erau puse , raspunsurile uzuale erau date.

- Ce-ai facut azi?
- Nimic interesant.

- Cum mai merge cu chimia?
- Nu a venit profesoara azi. Am inteles ca e bolnava.

- Mhm. zise mama neincrezatoare.

Era clar ca stia si ea ca el minte dar nu a zis altceva si l-a lasat sa manance. Acesta intors in camera lui,revizuind programul din acea zi,cum totul a luat o intorsatura radicala, se simtea mandru ca a reusit sa iasa din rutina zilnica. Dupa care a inceput sa-si sune colegul de banca pentru lectii. Oh,ce zi!