Bucuresti. Orasul in care agitatia este inimaginabila, orasul in care timpul se dilata si contracteaza, in care diversitatea oamenilor este de necrezut, in care "atentie se inchid usile" se aude de cel putin 2 ori pe zi. Orasul in care cersetorii sunt cei mai inventivi, in care locurile de parcare sunt aproape invizibile, in care strazile sunt aberante si soferii nebuni, in care simti ca traiesti si ca trebuie sa alergi. Unde trebuie sa tii ritmul cu restul.
Este locul unde emotiile nu-si mai au sens, unde sentimentele sunt de domeniul trecutului. Unde iubirea este superficiala, si nu mai simti nimic. Este locul care pur si simplu iti dovedeste toate parerile despre oameni. Si toata falsitatea este deodata normala.
In momentul in care devii si tu ca ei, si hotarasti sa iti arunci din principiile tale pentru a putea tine pasul... atunci esti cu adevarat in Bucuresti.
Sau probabil nici nu tine de oras. Probabil e doar o proba mai serioasa despre cat de mult trebuie sa fii independent. Si probabil e doar varsta. Sau poate sunt doar eu.
Cred ca nu orasul unde ai copilarit sau casa/apartamentul unde ai stat atata timp se poate numi acasa. Cred ca in momentul cand ai bagat un picior in lumea adevarata, cred ca atunci deja de desprinzi de casa, cred ca deja acasa inseamna de fapt perioada de viata, cand totul este linistit si la locul lui.
Am sa profit de acasa...
luni, 29 noiembrie 2010
duminică, 7 noiembrie 2010
Timp
Un prieten apropiat mi-a spus intr-o zi "time is the best superglue ever... when you're broken, pull all the pieces together... and time will stick them back". Desigur, definitii pentru timp ar fi destule, si multe. Dar asta a fost pe departe una din cele mai marcante din ultima vreme. Intr-adevar, oamenii au parte de atatea distrugeri sufletesti, incat crapaturile din inima sunt atat de largi. In momentul cand se aduna prea multe, crapaturile se adancesc, se innegresc, cheagurile de sange se formeaza, respiratia e mai grea. Insa timpul si viata in general este atat de fantastica cum reuseste cumva sa te faca sa te adaptezi situatiei. Nu conteaza. Asta e tot ce poti sa spui in urma unor probleme. Ca nu mai conteaza.
Te trezesti dimineata, reintri in rutina. Astepti. Uneori ma intreb daca e bine sa iti ocupi timpul cat mai mult pentru a evita sa te gandesti la probleme, sau e mai bine sa stai o vreme inactiv, sa fii Idle, sa nu mai ai contact cu nimeni, sa iti canalizezi toata energia, sa dai un pumn in perete si sa mergi mai departe, fara sa mai pomenesti sau sa iti mai aduci aminte de ce e mai greu.
Uneori reusesc. Sa ma trezesc dimineata, si sa am senzatia ca totul merge brici. Pur si simplu simt nevoia sa fiu buna, simt un curaj nestapanit, un chef de viata. Si toate melodiile care imi canta in casti se potrivesc cum nu trebuie mai bine. In lift nu ma pot abtine sa nu dansez. Tot timpul ma trezesc in lift ca incep sa cant cat pot de tare si sa dansez. Si pur si simplu, nu ploua, nu e vant, nu intarzii nicaieri, dar nici nu ma grabesc. Nu uit nimic, planurile merg mai mult sau mai putin cum trebuie. Si ma simt utila. Cred ca atunci sunt fericita. Cand sunt utila, si sunt constienta de asta.
Sunt zile in care cele mai bune sfaturi nu or sa imi schimbe parerea despre nimic. Sunt zile in care o cafea mica de un leu imi schimba total orientarea colturilor de la buze. Sunt zile cand sunt copilaroasa si ma joc cu lasere, si pisicile mele sunt cele mai adorabile fiinte de pe lume. Si sunt zile cand filosofez prea mult, si durerile de cap vin necontenit.
Timp. E dependenta mea. Viciul meu.
Te trezesti dimineata, reintri in rutina. Astepti. Uneori ma intreb daca e bine sa iti ocupi timpul cat mai mult pentru a evita sa te gandesti la probleme, sau e mai bine sa stai o vreme inactiv, sa fii Idle, sa nu mai ai contact cu nimeni, sa iti canalizezi toata energia, sa dai un pumn in perete si sa mergi mai departe, fara sa mai pomenesti sau sa iti mai aduci aminte de ce e mai greu.
Uneori reusesc. Sa ma trezesc dimineata, si sa am senzatia ca totul merge brici. Pur si simplu simt nevoia sa fiu buna, simt un curaj nestapanit, un chef de viata. Si toate melodiile care imi canta in casti se potrivesc cum nu trebuie mai bine. In lift nu ma pot abtine sa nu dansez. Tot timpul ma trezesc in lift ca incep sa cant cat pot de tare si sa dansez. Si pur si simplu, nu ploua, nu e vant, nu intarzii nicaieri, dar nici nu ma grabesc. Nu uit nimic, planurile merg mai mult sau mai putin cum trebuie. Si ma simt utila. Cred ca atunci sunt fericita. Cand sunt utila, si sunt constienta de asta.
Sunt zile in care cele mai bune sfaturi nu or sa imi schimbe parerea despre nimic. Sunt zile in care o cafea mica de un leu imi schimba total orientarea colturilor de la buze. Sunt zile cand sunt copilaroasa si ma joc cu lasere, si pisicile mele sunt cele mai adorabile fiinte de pe lume. Si sunt zile cand filosofez prea mult, si durerile de cap vin necontenit.
Timp. E dependenta mea. Viciul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)