De dragobete(2)

Pozele mele de avatar care de vreo 2 sapt le invart doar pe astea 3.
Da,stiu ca titlul n-are nicio legatura.

De Dragobete.

I can't help the fact I feel like shit.
Am sa incerc sa fie ultima chestie tampita care o scriu, dar ma simt atat de deprimata din niste motive atat de puerile.
Cred ca starea asta este multumita cuiva foarte drag mie care toata ziua a trebuit sa se planga din motive gen 'vreau si eu sa dau inimioara mea(de carton,data de cei care au organizat niste asa zise Dragobete in liceu) cuiva' si 'vreau si eu sa primesc un balon' si 'vreau si eu sa dansez dansuri tampite'. Nu credeam ca am sa ajung afectata din cauza asta. Si imi pare rau ca totusi sunt, pentru ca stiu ca daca totusi ar fi existat cineva care sa imi ofere mie toate astea, ori n-ar fi fost sentimentul destul de puternic, sau cel putin nu din partea amandurora. Sau daca ar fi fost, ziua ar fi trecut ca oricare alta si am fi ras amandoi de aceasta zi. Dar totusi ar fi facut diferenta daca era macar.
Ma gandeam, nici macar sa dau inima ca sa fie data doar n-am avut cui. Singura chestie care am putut sa o fac a fost sa imi prind inima de carton de sireturile de la adidasi(mersi alex de idee) ca sa o las sa fie calcata, pentru ca simt ca mai mult de atat nici nu merita.
Si trebuie sa merg la nora, si de 2 saptamani abia astept sa merg, nu stiu exact de ce, dar titlul piesei imi suna atat de dragut, ca am zis ca merg indiferent. Acum sunt atat de deprimata, nu am o senzatie buna despre dupa amiaza aceasta mirifica. Simt ca ar trebui sa dorm. Sau poate sunt doar cele 3 teste date in 2 zile(da, nu e mare chestie dar epuizant pentru mine) Am si o melodie care merge la perfectie in casti.

"Ce frig e-n mine astazi
Si simt cum o sa cada
Ninsoarea peste mine
Si peste calendar.

(bla bla)
Iarna ai venit fara sa ma-ntrebi
Daca sufletul meu te mai vrea astazi
Te implor sa pleci
Sunt destule ierni
De cand ninge in inima mea."

Cat iubesc eu iarna si toate traditiile de iarna, si totusi, atat o urasc acuma, si vreau doar sa fie soara, sa simt ca sunt incalzita, daca nu de cineva, atunci de ceva. Mare prostie ca scriu toate astea aici, pentru ca nu fac altceva decat sa ma plang de acelasi motiv care oricum n-o sa se schimbe doar pentru ca vreau eu. Si eu care credeam ca am ajuns sa ma obisnuiesc cu ideea.

Whatever.

Pauza publicitara. *Ecran Negru*

Acum stiu, my place is not here:)
This blog shall remain, but no longer other posts. at least until my selfconfidence says so. Good bye now.

don't seem to care?

Si iata cum retraiesc aceleasi lucruri. Totul e o bucla infinita, si nu se blocheaza nenorocita, cat sa dau un alt+ctrl+delete. Nu se blocheaza cat sa inchid tot si sa reiau totul de la 0.
Defapt o iau de la 0 in fiecare zi, insa nu cum as vrea eu. Pe moment traiesc cu impresia ca totul e ok insa va revad pe voi cum erati candva si cum sunteti acum. Si nu imi place cum sunteti voi, implicit nu-mi place si de mine, dar incerc sa raman cat de cat constanta, incerc sa iubesc ce am.
As vrea sa spun anumite lucruri despre oamenii cu care umblu, despre prietenii mei, dar cel mai probabil am sa regret daca ast face asta. Asa ca am sa ma abtin.
Despre prietenii mei cu care ma intalnesc mai rar, as vrea sa le spun doar ca mi-e dor de ei, fiecare dintre ei, pentru ca prin ironiile voastre si prin felul vostru de a va bate joc de mine imi demonstrati un lucru care evident nu il veti recunoaste niciodata. Si nici nu am sa il spun aici, pentru ca daca din intamplare veti citi asta, ati spune ca sunt intr-un moment mai delicat al lunii, sau intr-o ora nepotrivita, dupa cateva pahare de vin.
Mi-e dor de voi nenorocitilor, mi-e dor de banca noastra de afara. Banca noastra e ocupata de alti teribilisti care abia trec prin liceu, sau de niste tocilari care isi invata lectiile pentru diverse ore. Unde mai sunt glumele despre Rozi si despre ochiul lu Ficuta, unde mai este simtul ala al umorului ironic care imi lipseste cumplit.
Mi-e atat de ciuda ca suntem atat de influentabili si ne schimbam dupa vant, si voi nu realizati asta. Puteti sa spuneti ca sunt copil si ca ar trebui sa ma maturizez, ca la urma urmei ar trebui sa fac asta, dar vreau sa ma maturizez din alte puncte de vedere, nu cum faceti voi.
Hardcore. Chestia asta am sa o inteleg numai eu, nici nu m-as obosi sa o citesc in locul altcuiva..

Am sa las o concluzie : Mi-e dor de trecut, mi-e dor de el mai mult ca niciodata, urasc prezentul, si viitorul nu-mi suna bine.

Culcat! Drepti!

Cred ca intr-un razboi, cel mai potrivit este sa trimiti barbati care sufera din dragoste. Nu care au suferit, ci care sufera in acel moment. Cred ca ura lor stransa pentru femeia care i-au umilit, care le-a oferit atatea nopti albe si de neuitat, cearceafuri virgine, martore la nopti pasionale, pentru femeile care le-au oferit totul si in acelasi timp le-au luat tot ce le-au oferit, tot ceea ce i-au facut niste barbati, au luat fara nicio mila sau compasiune.
Se spune ca barbatii arata mai bine in uniforma. Eu consider ca nu uniforma ii fac sa arate bine, ci nervii lor, teama cu care merg inainte, cu pustile in mana, cu frica de moarte in ei, insa merg inainte. Felul in care sunt cu adevarat barbati, in care vocea lor puternica se simte mai bine ca oricand, pentru teama care o baga din varful degetelor care se plimba atat de repede ca nici nu constientizezi cand ajunge in crestetul capului. Momente cand toata viata le trece in fata ochilor, de la amintirile de la 12 ani, sau 4 ani, depinde care e cea mai veche amintire care o pot avea in momentul acela, pana la privirea sotiei sau iubirii tale cum te inseala.
Tot timpul m-a impresionat felul in care majoritatea barbatilor, cand iubesc, isi dedica intreaga viata pentru acele femei, bunele maniere ii indeamna sa se comporte diferit, sa renunte la multe din placerile lor pentru femeia pe care o iubesc, pentru ca atunci cand e nervoasa e mai frumoasa ca niciodata.
Pentru ele, un barbat merge in razboi si infrunta toate amintirile crude, pentru ele barbatii impusca fara mila, pentru ca ei considera inamicii ca fiind primii oameni care vor face avansuri iubitei lor, pentru ca tin cumplit de mult la ele. Insa noi feministe cum suntem niciodata nu vom realiza asta in totalitate, chiar daca ei uneori prefera meciuri de fotbal, chiar daca uneori ei nu asculta tot ce spunem, pentru ca la urma urmei, suntem niste femei, care barfesc fara incetare, pentru ca ceea ce spunem noi de cele mai multe ori este plictisitor, dar suntem adorabile tocmai pentru asta, pentru ca toate avem un farmec aparte, care fac barbatii sa innebuneasca la propriu.
A fost doar un gand, am simtit nevoia sa exprim asta, si am exprimat-o cu mainile si degetele mele tremurand.

On the road

Nu,azi nu mai am stare. Ca am sau nu bani, ies din casa.
Primul meu gand a fost sa iau primul tren care pleaca de pe sinele Bacaului,chiar de-ar fi nevoie sa scot bani de pe card. Insa infoferul nu anunta decat un tren spre Piatra neamt. Mi-era foame, nu de alta, si singura pizzerie care o stiu e scumpa.
Mi-am luat ghiozdanul, mp3-ul, camera. Nu-mi pasa unde plecam, am plecat pur si simplu.
M-am gandit sa parcurg drumul din generala, exact aceeasi pasi pana la 19. Desigur, am mers pe Cuza-Voda, sa vad ce s-a mai schimbat.
La prima vedere nimic. Se aud manelele mai tare ca deobicei (asta cu tot cu castile de la mp3 in urechi). Ia te uita! Un oarecare Petrus Flenchea sau asa ceva si-a deschis birou de avocat. Ba nene, proasta locatia, nu de alta, ultima oara cand m-am plimbat pe strada asta mizerabila a fost in vara si din obligatie... In rest nimic schimbat, in afara de gradinita trista care acum arata ca un spital de nebuni, si blocurile usor daramabile la primul cutremur par ceva mai intregi, dar mai gri.
Am ajuns la o intersectie intre Cuza Voda si inca ceva. Rusinea mea ca dupa 10 ani nu stiu nici acum numele la strada aia.
Flashback: Vine Ami la mine si ma-ntreaba daca-mi place de P. de la el din clasa. Rusinata si total contrariata de aceasta aberatie, desi adevarata (doar pentru a face gelos pe altul)(o doamne), raspund socata un nu convins. Si-mi povesteste el tot drumul spre scoala cum pe tabla lui super smechera pe care scrii cu markerul si altele de genu, e scris de toate toantele din clasa aia cat de tare il plac eu pe respectivul si cat ma place el .
Rad cu pofta cand imi aduc aminte, pacat ca atunci nu mi se parea deloc amuzant, vroiam doar sa dispar de pe fata pamantului.
Si iata-ma in scoala. Mi-e dor de cor. Tot timpul ma uitam cu frica la usile amfiteatrului pentru ca eram constienta de ce scandal imi va face profu de muzica ca nu am mai fost la cor.
Uitati domn profesor. Sunt la liceu acum, ati fi mandru de mine daca ati sti cat sunt de pasionata de muzica, de notele muzicale, de chitara, de propria-mi voce. Dar cred ca ati strans prea multa ura pentru mine in urma celor doi an in care am absentat frecvent de la dumneavoastra.
Fereastra de la etajul 1. Cat m-ai refugiat de-a lungul clasei a 8-a. Cati nervi si cate drame ai strans. Sunt 2 ani de cand nu te-am mai vazut. De ai sti ce drame am trait de atunci. Cat nu mai sunt eu. Te-ai mira cate suport acum fata de atunci.
La intrarea profesorilor, nu mai sunt fantasticele expozitii de desen, a copiilor terorizati de doamna Ionescu. Mai e doar un tablou amarat de0al lui Cuza. Sa traiti! Defapt ati murit demult. La fel si scoala asta.
N mai e nimic la fel. Nici banca pe care scriu nu e la fel. Nu mai e gata sa se darame, e noua si proaspat vopsita.Rusine sa-mi fie ca stau cu picioarele pe ea. Ca nu mai respect nimic de aici.
Pacat. S-a intunecat acum. Si imi curge nasul. Nu prea mai imi e locul aici. Felinarul imi lumineaza drumul spre iesire. Am inteles aluzia. Nu mai sunt binevenita de multa vreme.
La revedere 8 ani de diverse drame copilaresti. La revedere pubertate si inceput de adolescenta. Ma maturizez.

Rotile,amintiri.

Si totusi ma pierd pe drum tot timpul. Cred ca imi reincep telurile, ca am alte idealuri, ca s-au schimbat oamenii total din viata mea, ca totul capata un sens. Ca si cum as merge pe strada, si deodata cineva ma opreste si ma tranteste pe scaunul cu rotile. Ca si cum mi-ar zice ‘te inseli fetito, nimic nu se schimba, tu mergi, da bati pasul pe loc’ .
Chiar daca unele chestii sunt evident schimbate, some things will never change. Like you can never learn an old dog new tricks. Si e placut sa stii ca acele lucruri vor fi la fel, si ca amintirile care se vor aduna vor fi la fel indiferent, doar ca e obositor sa crezi ca in sfarsit poti merge intr-un ritm normal, da te impiedici tot timpul de acelasi scaun cu rotile, si nu doar ca te impiedici de el, cazi peste el, se rupe o roata, nu-l mai poti ridica.
Cred ca suntem niste masochisti cu totii. Ne place sa ne distrugem, eu in special imi place sa ma tachinez singura cu ideea ca poate candva ...
Ok, deja nu mai are sens. Si cand voi reciti asta deja nu voi intelege miile de ganduri care imi pot trece prin cap, toate perversitatile mintii mele si toate planurile mele, toate care oricum nu vor mai avea niciun rost, si de care nu-mi va mai pasa, pentru ca am sa le uit. Trebuie doar sa dispara anumiti factori, si totul va reveni la normal, pana ma voi impiedica de roata rupta, si-mi voi aminti totul.

Crize

Si a ajuns sa fie februarie. Personal tind sa cred ca e cea mai bizara luna din tot anul. Luna cu 14 si 24, 14 cel mai important probabil, pentru toti.
Niciodata nu mi-a placut in mod special, nu doar pentru faptul ca nu era cineva langa mine la acea data, pur si simplu mi s-a parut o alta metoda de marketing, o alta metoda de a trimite felicitari prostesti pentru cei care chiar ii placi.
Mi-aduc aminte de un episod din Simpsons cand isi dadeau copii de gradinita felicitari facute pe loc cu creioane si carioci in care spuneau cate cuiva din clasa ca il/o place.
Insa acolo reactiile erau altfel, se vede diferenta de mentalitate.
Tin minte ca am facut asta in clasa a 3a sau a 4a. Pentru ora de engleza. Insa consecintele au fost ca atare: jumatate de clasa a aflat cine era anonima care i-a dat lui T. felicitarea. Au urmat cateva luni de cantece stupide gen 'tarzan and jane sitting in a tree k-i-s-s-i-n-g' doar ca pe o varianta romaneasca si mult mai puerile si mai putin amuzante.
Mi-e dor desigur, de anumite lucruri din trecut. Mi-e dor sa fie iarna, cu zapada alba de la care sa orbesti, sa mergi pe strada si sa auzi cum apesi pe zapada cand mergi, sa iti ninga pe gluga, si cand intri la caldura sa te simti mai bine decat acasa. M-am saturat de trotuare gri si umede, de frigul ce-mi starneste robinetul interior nasului.
M-am saturat de bani aruncati pe tampenii si lipsa acestora in mod desavarsit. As vrea uneori sa ma intorc in zilele alea, cand poate nu aveam prieteni, dar totul era lipsit de drama si de stres, totul era mai simplu si fara inteles, si nu trebuia sa imi pese de chestiile de adulti, in mod desavarsit de cele de adolescenti.
Vreau doar sa o am pe doamna invatatoare in fata, cu vocea ei blanda, care sa ma invete sa citesc desi stiam deja sa fac asta, si care sa ma invete sa scriu, desi stiam majoritatea literelor.
Vreau sa imi primesc bulina neagra pentru neatentie si vreau sa ma iau la paruit pentru jucarii.
Si totusi, nimic posibil.