Dupa cum am si promis, am tradus ce era mai jos, si acuma o voi posta. sper sa aiba acelasi farmec.
Mai jos este discursul acordat de Adrian Tan, un avocat şi de asemenea autorul cărţii “The Teenage Textbook”, ţinut pentru absolvirea promoţiei 2008 la ceremonia de convocare NTU. Hilar, dar totuşi plin de înţeles.
Trebuie să mulţumesc facultăţii şi staffului Şcolii de Comunicaţii şi Informaţii Wee Kim Wee pentru că m-au invitat să ţin acest discurs.E o minunată onoare şi privilegiu să vorbesc aici timp de 10 minute fără frică de contradicţie, defamare sau represalii. Spun asta în poziţia de Singaporean dar mai mult în poziţia de soţ.
Soţia mea este excepţională şi perfectă din toate punctele de vedere, exceptând unul. Ea este editorul unei reviste. Scopul ei e să corecteze oamenii. Deţine acest talent de mai bine de un sfert de secol, marea parte fiind exersată acasă prin certurile dintre mine şi ea.
Pe de altă parte, eu sunt un avocat. În principiu, îmi petrec întreaga zi explicând oamenilor cât de mult greşesc. Îmi câştig existenţa prin dezaprobare.
Dar în orice caz, în căsnicia noastră există o armonie perfectă. Asta pentru că de fiecare dată când un avocat şi un editor au o ceartă, cel care va câştiga dintre cei doi va fi întotdeauna soţia.
Şi aşa vreau să încep prin a da un sfat mai ales bărbaţilor: când deja i-ai câştigat inima, nu trebuie să câştigi fiecare ceartă.
Căsătoria e considerată o bornă kilometrică a vieţii. Unii dintre voi poate v-aţi căsătorit. Unii dintre voi poate nu vă veţi căsători niciodată. Unii dintre voi vă veţi căsători. Unii dintre voi veţi găsi această experienţă atât de plăcută, încât vă veţi căsători de multe, multe ori în viaţă. Foarte bine pentru voi.
Următoarea bornă de acest gen în viaţa voastră o întâlniţi astăzi: absolvirea. Sfârşitul educaţiei voastre. Aţi terminat cu tot ce ţine de învăţat.
Probabil vi s-a spus o mare minciună cum că “A învăţa e un proces lung de-o viaţă” şi astfel veţi continua să studiaţi şi să continuaţi mastere, doctorate, rezidenţiate şi aşa mai departe. Ştiţi cine vă spune toate acestea? Profesorii. Nu credeţi că e o măsură de conflict de interes? Ei sunt în această afacere de învăţat la urma urmei. Unde ar fi ei dacă nu aţi învăţa voi? Au nevoie de voi ca de nişte clienţi fideli.
Vestea bună e că ei greşesc.
Vestea rea este că nu mai aveţi nevoie de educaţie de acum încolo pentru că viaţa voastră s-a sfârşit. S-a dus. Pentru unii dintre voi poate e un şoc. Sunteţi în adolescenţă sau în începuturile vârstei de 20. Oamenii poate vă vor spune că veţi trăi 70, 80, 90 de ani. Aceasta e aşteptarea voastră de la viaţă.
Iubesc acest termen: aşteptarea de la viaţă. Cu toţii înţelegem prin asta media de viaţă a unui grup de oameni. Dar eu sunt aici să vă explic o idee mai bună, ceea ce e de fapt ce aşteptaţi voi de la viaţă.
Veţi fi foarte bucuroşi să aflaţi că acum Singapore este cotată drept cea de-a treia ţară cu cea mai înaltă aşteptare de viaţă. Suntem în urma Andorei şi Japoniei, şi la egalitate cu San Marino. E destul de clar de ce oamenii din acele ţări şi noi trăim atât de mult. Noi avem un lucru în comun: echipele noastre de fotbal sunt fără speranţă. Sunt foarte puţine şansele ca unuia din cetăţenii noştri să li se ridice pulsul prin a ne urmări cum jucăm la World Cup. Spectatorii sunt mult mai probabil să tragă un pui de somn în timpul acestui meci.
Singaporeeni au aşteptarea de viaţă 81.8 ani. Bărbaţii singaporeeni trăiesc o medie de 79,21 ani, cât timp femeile Singaporeene trăiesc cu cel puţin 5 ani mai mult, probabil pentru a folosi timpul în plus de care au nevoie în baie.
Deci, vă aflaţi aici, la vârsta de 20 de ani, crezând că mai aveţi încă 40 de ani de aici încolo. Patru decenii în care veţi trăi mult şi veţi prospera.
Veşti rele. Citiţi ziarele. Sunt oameni care mor la 50, 40, 30 de ani. Sau poate chiar imediat ce termină facultatea. Ei ar fi foarte dezamăgiţi pentru că nu au întâlnit aşteptarea lor de viaţă.
Sunt aici să vă spun asta: uitaţi orice aşteptare de viaţă.
La urma urmei, calculul e bazat pe o medie. Şi nu trebuie niciodată să vreţi să fiţi mediocru.
Revizitaţi acele aşteptări. Probabil urmăriţi să munciţi, să vă îndrăgostiţi, să vă căsătoriţi şi să creşteţi o familie. Vi s-a spus, mai ales ca absolveţi, că trebuie să vă aşteptaţi să găsiţi o slujbă care să vă plătească atât de mult, la care să munciţi atâtea ore, la care responsabilităţile să fie atât de multe.
Asta este ceea ce se aşteaptă de la voi. Iar daca voi veţi îndeplini această aşteptare, va avea un gust oribil.
Dacă voi asta aşteptaţi, vă limitaţi singuri. Vă veţi trăi viaţa în funcţie de nişte graniţe stabilite de nişte oameni mediocri. N-am nimic împotriva acestor oameni. Dar nimeni nu ar trebui să aspire să fie ca ei. Iar voi nu aveţi nevoie de ani întregi de educaţie acordaţi de unele din cele mai sclipitoare minţi din Singapore pentru a vă pregăti să fiţi mediocri.
Ceea ce voi ar trebui să faceţi este să vă pregătiţi pentru o mare încurcătură. Viaţa este o mare încurcătură. Nu sunteţi în poziţia în care să aveţi orice tip de aşteptare de la ea. Viaţa e nedreaptă. Nimic nu e în balanţă la sfârşit. Viaţa se întâmplă pur şi simplu iar voi nu aveţi niciun control asupra ei. Lucruri bune şi rele se întâmplă în fiecare zi, oră de oră, clipă de clipă. Diploma voastră este doar un foarte slab scut împotriva soartei.
Nu vă aşteptaţi la nimic. Efectiv ştergeţi toate aşteptările voastre de la viaţă. Doar trăiţi. Viaţa voastră este sfârşită din acest moment. În acest moment, aţi terminat de crescut în înalţime, fizic, sunteţi cel mai bine proporţionaţi decât veţi putea fi vreodată şi probabil arătaţi cel mai bine decât veţi putea arăta vreodată. Mai bine de atât nu se poate. De aici e jos în vale. Sau în deal. Nimeni nu ştie.
Ce înseamnă asta pentru voi? E bine că viaţa s-a sfârşit.
Din moment ce viaţa voastră s-a încheiat, sunteţi liberi. Daţi-mi voie să vă spun multele lucruri minunate care le puteţi face atâta timp cât sunteţi liberi.
Cel mai important lucru care trebuie să-l faceţi este: nu munciţi.
Munca este orice de care sunteţi competenţi să faceţi. Prin natura sa, este de nedorit.
Munca ucide. Japonezii au un termen “Karoshi”, care înseamnă moarte din surmenaj. Asta e cea mai dramatică formă prin care munca poate ucide. Dar te poate totuşi ucide prin forme mult mai subtile. Dacă veţi munci, atunci zi de zi, puţin câte puţin, sufletul vostru este rupt, dezintegrându-se până nu mai rămâne nimic. O piatră care a fost fărâmiţată, rămânând nisip şi praf.
Există o concepţie greşită cum că munca ar fi necesară. Veţi întâlni oameni care muncesc pentru nişte job-uri mizerabile. Vă vor spune că “îşi fac traiul”. Nu fac asta. Ei mor, îşi irosesc vieţile lor uşor irosibile prin lucruri care sunt, în cel mai bun caz, inutile, şi în cel mai rău caz, dureroase.
Oamenii vă vor spune că munca vă înnobilează, că munca vă împrumută un anume fel de demnitate. Munca te face liber. Sloganul “Arbeit macht frei” a fost plasat la intrarările unor campusuri de nazişti. Complet fără sens.
Nu vă irosiţi marea parte din viaţă făcând ceea ce urâţi doar pentru ca mult prea mica parte rămasă liberă din viaţa voastră să v-o petreceţi într-un modest confort. Oricum este posibil să nu ajungeţi niciodată la acel capăt.
Rezistaţi tentaţiei de a vă angaja unei slujbe. În loc, jucaţi-vă. Găsiţi ceva ce vă place să faceţi. Şi continuaţi să faceţi asta din nou, din nou şi din nou. Veţi deveni bun la asta din două motive: pentru că vă place şi pentru că o faceţi des. În curând, aceasta va avea valoare.
Mie îmi place să mă cert. Şi îmi place limbajul. Aşa că am devenit avocat. Mă simt bine făcând asta şi aş face asta pe gratis. Dacă nu aş fi făcut asta, aş fi fost implicat în alt tip de muncă care implica scrierea de ficţiune – probabil un jurnalist de sport.
Deci ce ar trebui voi să faceţi? Vă veţi găsi propria voastră nişă. Nu-mi imaginez că ar trebui să căutaţi prea mult. Până la momentul de faţă ar trebui să aveţi o idee foarte clară despre ceea ce vă place să faceţi în viaţă. De fapt, voi îndrăzni să merg mai departe spunând că situaţia ideală ar fi ca voi să nu fiţi în stare să vă opriţi din a vă urmări pasiunile. La momentul de faţă ar trebui să ştiţi care sunt obsesiile voastre. Dacă vă place să vă mândriţi cu cunoştiinţele voastre şi să vă simţiţi superior, ar trebui să deveniţi profesor.
Găsiţi acel impuls care vă va energiza, vă va consuma, va deveni o obsesie. În fiecare zi trebuie să vă treziţi cu un entuziasm de neoprit. Dacă nu veţi face asta, veţi munci.
Marea parte din voi veţi ajunge în activităţi care implică comunicarea. Pentru cei care veţi face asta, am un al doilea mesaj pentru voi: aveţi grijă cu adevărul. Nu vă cer să îl spuneţi, să îl scrieţi, pentru că vor fi timpuri când va fi periculos şi imposibil să faceţi aşa ceva. Adevărul are marea capacitate de a lovi şi a umili, şi veţi observa că atunci cu cât sunteţi mai apropiaţi de cineva, cu atât mai mult veţi încerca să acoperiţi adevărul. De multe ori este o mare virtute să fii evaziv. În acelaşi timp este şi o mare calitate. Orice copil poate ascunde adevărul, fără a conştientiza consecinţele. Trebuie o maturitate foarte mare pentru a aprecia tăcerea.
Pentru a putea fi atenţi în legătură cu adevărul, trebuie mai întâi să-l cunoaşteţi. Asta necesită o mare deschidere faţă de voi. Niciodată să nu păcăliţi persoana din oglindă.
V-am spus că viaţa voastră s-a terminat, că nu trebuie să munciţi şi că ar trebui să evitaţi să spuneţi adevărul. Acum vă spun următoarea: fiţi detestaţi.
Nu e atât de uşor cât ar suna. Ştiţi pe cineva care vă detestă? Şi totuşi fiecare figură importantă care a contribuit la rasa umană a fost urâtă nu de o singură persoană ci de multe ori de multe persoane. Acea ură este atât de puternică încât a cauzat ca acele figuri să fie abuzate, ucise, şi într-un caz faimos, bătut în cuie pe o cruce.
Unul nu trebuie să fie viclean pentru a fi detestat. De fapt, este des întâlnită situaţia în care este detestat cel care încearcă să facă ceea ce e corect din propriile principii. Este mult prea uşor să fii plăcut, practic trebuie doar să te acomodezi şi să nu ţii atât de mult la propriile principii. Astfel veţi gravita în jurul unui centru şi veţi ajunge în mediocru. Acesta nu poate fi rolul vostru. Sunt mulţi oameni mari şi răi în lume, şi nu îi ofensaţi, trebuie să fiţi voi răi din sinea voastră. Popularitatea este un semn sigur că faceţi ceva rău.
Cealaltă parte a monedei este aceasta: iubiţi.
Nu am spus „fiţi iubiţi”. Asta necesită mult prea mult compromis. Dacă unul schimbă înfăţişarea celuilalt, personalitatea şi valorile, acel cineva poate fi iubit de oricine.
De fapt, vă îndemn să iubiţi altă fiinţă umană. V-ar putea părea bizar să vă cer eu asta. V-aţi putea aştepta ca aceasta să se întâmple în mod natural, din neant. Aceast fapt este fals. Societatea modernă este anti-dragoste. Am dus un microscop tuturor pentru a scoate în evidenţă defectele lor şi dezavantajele. Este mult mai uşor să găseşti motive să nu iubeşti o persoană decât invers. Respingerea necesită un singur motiv. Dragostea necesită acceptare completă. Este o muncă grea –singurul tip de muncă pe care îl găsesc agreabil.
A iubi pe cineva are beneficii enorme. Există admiraţie, învăţare, atracţie, şi ceva care noi numim, într-un cuvânt mai potrivit, fericire. Prin a iubi pe cineva, devenim inspiraţi să ne facem pe noi mai buni din toate punctele de vedere. Învăţăm adevărata inutilitate a lucrurilor materiale. Celebrăm umanitatea. A iubi este bun pentru suflet.
Deci, a iubi pe cineva este foarte important, şi de asemenea este foarte important să alegi persoana potrivită. În ciuda culturii populare, dragostea nu se întâmplă pur şi simplu, la prima vedere, pe un ring de dans. Creşte încet, adâncindu-şi rădăcinile întâi, înainte să crească şi să înflorească. Nu este o buruiană prostească, ci un copac puternic care trece prin orice furtună.
Veţi vedea că atunci când aveţi pe cine iubi, că faţa este mult mai puţin importantă decât creierul, iar corpul este mult mai puţin important decât inima.
Veţi găsi de asemenea că nu este cea mai mare tragedie dacă dragostea voastră nu este reciprocă. Nu faceţi asta pentru a fi iubiţi înapoi. Valoarea dragostei este pentru a vă inspira pe voi.
În final, veţi observa că nu există o măsură în a iubi pe cineva. Ori nu iubiţi pe cineva, ori iubiţi cu fiecare celulă mişcătoare din corpul vostru, fără inhibiţii sau scuze. Vă consumă şi vă renaşte.
Nu munciţi. Evitaţi să spuneţi adevărul. Fiţi detestaţi. Iubiţi.
Veţi avea o viaţă ocupată. Noroc că nu există aşteptare de viaţă.
