Este cald si tarziu. Si inca ma visez in maieuri si pantaloni scurti. Inca simt nisipul si inca aud pescarusii. Inca imi curge apa din urechi si inca urc cetatuia din Cluj. Inca dansez senzual pe muzica de jazz, inca e Janis Joplin idolul meu. Inca cant desteapta-te romane improvizat pentru dragul de dudu. Dudu nu e prietenul meu, e doar o persoana de care m-am atasat in prea putin timp si de care inca mi-e door cumplit. Mi-e dor si de multi si multe.
Ca deobicei, tipic mie.
Simt miros de caiete noi si pixuri nefolosite. Nu stiu cum sa exprim ce simt acum. Simt nevoia de un vin fiert.
De-un ceai fierbinte pentru gatul meu, pentru ca a avut prea mult de suferit vacanta asta.
Vara asta mi-am pierdut capul, si nu e o senzatie prea placuta, dar pe de o parte nu stiu daca regret tot ce am facut. Am invatat sa ascund, si sa mint. Da, in principiu asta e ceva rau, suntem invatati de mici cu ideea asta. Dar am realizat ca e una din condintiile de supravietuire.
Am invatat sa joc teatru, la modul cel mai serios. Nu sunt mandra de mine. Dar am invatat sa apreciez unele amanunte care multi le-am uitat.
Am invatat ca trebuie sa te descurci singur in unele situatii si sa incerci sa taci cat mai mult, pentru ca uneori prietenii folosesc lucrurile care le stiu despre tine impotriva ta.
Poate suna ca o vacanta trista, dar eu zic ca e un fel de sut in fund care te duce mai inainte. Nu o consider pierduta, ba chiar intr-un fel ma bucur de ea. Si asta pentru ca a avut multe multe momente placute. Si totusi n-as vrea sa o inchei asa, vreau sa fac o ultima chestie iesita din comun, sa stiu ca am incheiat o vara intr-un mod cum am inceput-o: dubios.
