Si totusi ma pierd pe drum tot timpul. Cred ca imi reincep telurile, ca am alte idealuri, ca s-au schimbat oamenii total din viata mea, ca totul capata un sens. Ca si cum as merge pe strada, si deodata cineva ma opreste si ma tranteste pe scaunul cu rotile. Ca si cum mi-ar zice ‘te inseli fetito, nimic nu se schimba, tu mergi, da bati pasul pe loc’ .
Chiar daca unele chestii sunt evident schimbate, some things will never change. Like you can never learn an old dog new tricks. Si e placut sa stii ca acele lucruri vor fi la fel, si ca amintirile care se vor aduna vor fi la fel indiferent, doar ca e obositor sa crezi ca in sfarsit poti merge intr-un ritm normal, da te impiedici tot timpul de acelasi scaun cu rotile, si nu doar ca te impiedici de el, cazi peste el, se rupe o roata, nu-l mai poti ridica.
Cred ca suntem niste masochisti cu totii. Ne place sa ne distrugem, eu in special imi place sa ma tachinez singura cu ideea ca poate candva ...
Ok, deja nu mai are sens. Si cand voi reciti asta deja nu voi intelege miile de ganduri care imi pot trece prin cap, toate perversitatile mintii mele si toate planurile mele, toate care oricum nu vor mai avea niciun rost, si de care nu-mi va mai pasa, pentru ca am sa le uit. Trebuie doar sa dispara anumiti factori, si totul va reveni la normal, pana ma voi impiedica de roata rupta, si-mi voi aminti totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu