On the road

Nu,azi nu mai am stare. Ca am sau nu bani, ies din casa.
Primul meu gand a fost sa iau primul tren care pleaca de pe sinele Bacaului,chiar de-ar fi nevoie sa scot bani de pe card. Insa infoferul nu anunta decat un tren spre Piatra neamt. Mi-era foame, nu de alta, si singura pizzerie care o stiu e scumpa.
Mi-am luat ghiozdanul, mp3-ul, camera. Nu-mi pasa unde plecam, am plecat pur si simplu.
M-am gandit sa parcurg drumul din generala, exact aceeasi pasi pana la 19. Desigur, am mers pe Cuza-Voda, sa vad ce s-a mai schimbat.
La prima vedere nimic. Se aud manelele mai tare ca deobicei (asta cu tot cu castile de la mp3 in urechi). Ia te uita! Un oarecare Petrus Flenchea sau asa ceva si-a deschis birou de avocat. Ba nene, proasta locatia, nu de alta, ultima oara cand m-am plimbat pe strada asta mizerabila a fost in vara si din obligatie... In rest nimic schimbat, in afara de gradinita trista care acum arata ca un spital de nebuni, si blocurile usor daramabile la primul cutremur par ceva mai intregi, dar mai gri.
Am ajuns la o intersectie intre Cuza Voda si inca ceva. Rusinea mea ca dupa 10 ani nu stiu nici acum numele la strada aia.
Flashback: Vine Ami la mine si ma-ntreaba daca-mi place de P. de la el din clasa. Rusinata si total contrariata de aceasta aberatie, desi adevarata (doar pentru a face gelos pe altul)(o doamne), raspund socata un nu convins. Si-mi povesteste el tot drumul spre scoala cum pe tabla lui super smechera pe care scrii cu markerul si altele de genu, e scris de toate toantele din clasa aia cat de tare il plac eu pe respectivul si cat ma place el .
Rad cu pofta cand imi aduc aminte, pacat ca atunci nu mi se parea deloc amuzant, vroiam doar sa dispar de pe fata pamantului.
Si iata-ma in scoala. Mi-e dor de cor. Tot timpul ma uitam cu frica la usile amfiteatrului pentru ca eram constienta de ce scandal imi va face profu de muzica ca nu am mai fost la cor.
Uitati domn profesor. Sunt la liceu acum, ati fi mandru de mine daca ati sti cat sunt de pasionata de muzica, de notele muzicale, de chitara, de propria-mi voce. Dar cred ca ati strans prea multa ura pentru mine in urma celor doi an in care am absentat frecvent de la dumneavoastra.
Fereastra de la etajul 1. Cat m-ai refugiat de-a lungul clasei a 8-a. Cati nervi si cate drame ai strans. Sunt 2 ani de cand nu te-am mai vazut. De ai sti ce drame am trait de atunci. Cat nu mai sunt eu. Te-ai mira cate suport acum fata de atunci.
La intrarea profesorilor, nu mai sunt fantasticele expozitii de desen, a copiilor terorizati de doamna Ionescu. Mai e doar un tablou amarat de0al lui Cuza. Sa traiti! Defapt ati murit demult. La fel si scoala asta.
N mai e nimic la fel. Nici banca pe care scriu nu e la fel. Nu mai e gata sa se darame, e noua si proaspat vopsita.Rusine sa-mi fie ca stau cu picioarele pe ea. Ca nu mai respect nimic de aici.
Pacat. S-a intunecat acum. Si imi curge nasul. Nu prea mai imi e locul aici. Felinarul imi lumineaza drumul spre iesire. Am inteles aluzia. Nu mai sunt binevenita de multa vreme.
La revedere 8 ani de diverse drame copilaresti. La revedere pubertate si inceput de adolescenta. Ma maturizez.