Si iata cum retraiesc aceleasi lucruri. Totul e o bucla infinita, si nu se blocheaza nenorocita, cat sa dau un alt+ctrl+delete. Nu se blocheaza cat sa inchid tot si sa reiau totul de la 0.
Defapt o iau de la 0 in fiecare zi, insa nu cum as vrea eu. Pe moment traiesc cu impresia ca totul e ok insa va revad pe voi cum erati candva si cum sunteti acum. Si nu imi place cum sunteti voi, implicit nu-mi place si de mine, dar incerc sa raman cat de cat constanta, incerc sa iubesc ce am.
As vrea sa spun anumite lucruri despre oamenii cu care umblu, despre prietenii mei, dar cel mai probabil am sa regret daca ast face asta. Asa ca am sa ma abtin.
Despre prietenii mei cu care ma intalnesc mai rar, as vrea sa le spun doar ca mi-e dor de ei, fiecare dintre ei, pentru ca prin ironiile voastre si prin felul vostru de a va bate joc de mine imi demonstrati un lucru care evident nu il veti recunoaste niciodata. Si nici nu am sa il spun aici, pentru ca daca din intamplare veti citi asta, ati spune ca sunt intr-un moment mai delicat al lunii, sau intr-o ora nepotrivita, dupa cateva pahare de vin.
Mi-e dor de voi nenorocitilor, mi-e dor de banca noastra de afara. Banca noastra e ocupata de alti teribilisti care abia trec prin liceu, sau de niste tocilari care isi invata lectiile pentru diverse ore. Unde mai sunt glumele despre Rozi si despre ochiul lu Ficuta, unde mai este simtul ala al umorului ironic care imi lipseste cumplit.
Mi-e atat de ciuda ca suntem atat de influentabili si ne schimbam dupa vant, si voi nu realizati asta. Puteti sa spuneti ca sunt copil si ca ar trebui sa ma maturizez, ca la urma urmei ar trebui sa fac asta, dar vreau sa ma maturizez din alte puncte de vedere, nu cum faceti voi.
Hardcore. Chestia asta am sa o inteleg numai eu, nici nu m-as obosi sa o citesc in locul altcuiva..
Am sa las o concluzie : Mi-e dor de trecut, mi-e dor de el mai mult ca niciodata, urasc prezentul, si viitorul nu-mi suna bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu