Arta?

Sunt atat de usor impresionabila, din punctul de vedere al eseticului.
Momentele cheie pentru mine in anumite carti, cuvintele de incheiere sa fie cu adevarat pasionale, care sa insemne ceva.
Spre exemplu in Maitreyi(pentru ca asta citesc acum)(recitesc defapt).. Eliade noteaza diverse sentimente in momentul in care simte ceva mai intens decat deobicei, cand vrea sa noteze ceva in jurnal si nu mai scrie, incheind cu "Prostii...".
Sau un capitol terminandu-se, un sfert de pagina lasata alba. Ultimele cuvinte din acel capitol : "O iubesc?"
Poate e putin siropos,dar reuseste cumva sa imi starneasca subtil o rotunjire ale colturilor buzelor. Imi provoaca o stare de 'vai ce tare'. Da, intr-adevar nimic profund in asta, dar ideea ma uimeste, cum poate un om sa reuseasca sa scrie cu 70 de ani in urma o carte atat de buna care sa ma impresioneze atat de profund cat sa nu refuz sa o mai citesc o data.
Desigur, Eliade poate fi considerat de multi un patetic, un iubitor pasional prea siropos, prea lingusitor. Poate si eu in viitor mi se va parea un fals, care a scris unele carti doar in scop comercial, pentru a-si vinde 'marfa' si pentru a trai, insa nu cu totii trebuie sa traim?
Cum spunea profesoara de desen,fie cat o fi ea de ciudata si de boema, totusi e o artista, care totusi cand spune anumite lucruri le spune bine : 'crezi ca artistii pot trai doar din arta?'
Mi-e ciuda cand ma gandesc ca acum 2 secole,artistii erau cei mai cautati, si nici nu erau prea multi. Acum, toti suntem artisti intr-o oarecare masura, dar renuntam la toate lucrurile care chiar ne-ar place sa le facem in viata, pentru ca am fi muritori de foame. Poate nu muritori de foame, dar in orice caz n-ar fi cea mai... buna..slujba.

Heh. Uneori ma intreb de ce scriu totul ca si cum m-as adresa cuiva. Ma indoiesc ca cineva citeste asta. Dar pentru cei care citesc nu pot decat sa spun felicitari pentru rabdarea de a citi toate aberatiile mele.