Isn't it funny that at Christmas something in you gets so lonely for - I don't know what exactly, but it's something that you don't mind so much not having at other times. ~Kate L. Bosher
Lucrand la cadourile pentru niste dragi amici, am dat peste citatul asta. Si m-a speriat ca avea dreptate...
Pentru un motiv sau altul, zilele astea tin cel mai mult sa am toti cei apropriati aproape. In schimb anul asta n-am reusit deloc sa ajung la idealul meu de Craciun. Tot timpul cand ma gandesc la un Craciun perfect, imi vine o imagine din "viata cu louie" de pe vechiul fox kids. as fi vrut sa am ceea ce vroiam eu cel mai mult anul asta. un brad frumos si placut pentru ochi, multe cadouri in jurul lui, o familie unita, cei mai dragi cat mai aproape, sau macar la 15 minute de mers pe jos, prin zapada. in schimb, a trebuit sa ma multumesc in prima zi cu multa tehnologie, multe convorbiri la microfon, mesaje, sute de mesaje pe mobil cu caldura in suflet, si lumini in ochi, sau cum or fi ele. oricum nu le citesc din lene excesiva.
a trebuit ca prima zi sa ma multumesc cu un ecran acoperit in totalitate si fara pauze de friends, de o ciocolata calda si o pozitie confortabila in scaun.
oricum, degeaba ma plang, pentru ca din cate stiu eu, nimeni nu a avut un craciun tocmai fericit.
am reusit sa termin jocul ielelor. n-am inteles nimic. ma simt putin incompetenta dar chiar nu am reusit sa gasesc un rost/sens acestei carti. am atatea carti care vreau sa le devorez, sa nu imi oboseasca ochii de la ele. de curand m-am plimbat prin alexandria (libraria) si am vazut cartea 'zero grade kelvin' iar pe spate era puternic recomandata de nu mai stiu exact cine, dar mi-a creat o curiozitate cumplita.
zilele astea ma simt in continuu frustrata. nu pot deloc sa ma hotarasc care parte din mine e bine sa domine... bine pentru mine. pentru ca general privind si la rece, stiu ce este bine. dar asta e si dilema mea. privesc totul la rece. si deci reusesc cu greu sa mai simt. sa imi pese. sau mi se pare ca sunt prea comoda ca sa realizez exact ce simt. si tot timpul am senzatia ca sunt o egoista si jumatate, si presupun ca ceea ce simt e doar o iluzie, si ca ceea ce spun e doar un ecou al iluziilor. sau pur si simplu cred ca daca spun anumite lucruri cu voce tare, asa voi crede mai mult in ele. si ma simt in continuu frustrata de acest fapt.
mi-e tot mai teama. si desi imi spun in continuu ca e inutil sa imi fie teama, ca e inutil sa gandesc prea departe, totusi nu imi pot pune un cartonas destul de puternic in fata gandurilor mele ca sa le spun stop.
mi-e teama sa nu regret, desi pana acum totusi n-am regretat aproape nimic din actiunile mele. mi-e teama totusi de chestiile care poate sunt imposibile, care nu vor avea niciodata loc... dar stiu ca sunt acolo si sunt posibile oricui.
uneori, sunt atat de pesimista, ca nu inteleg de ce ma mai chinui.
acesta este intr-adevar, cu o ironie cumplita in voce, cel mai frumos craciun experimentat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu