In mai putin de 10 ani

Cred ca e timpul sa recunosc ca nu mai sunt copil. Sunt in mentalitate, dar nu mai sunt copil care nu are griji si care se bucura la vederea unui leagan.
Nu mai simt nevoia sa ma joc cu papusile, ci doar sa le tin pe un raft in amintirea celor 7 ani pierduti. Si nici nu mai am fratele mai mare langa mine ca sa ma bata si sa imi intoarca mana pana plangeam de durere sau doar ca sa auda mama si sa-l certe.
Nu.
Acum am in jur de o luna pana fac 17 ani, si nu mai am nimic din ce am zis mai devreme... e normal, au trecut 10 ani nu?
Fratele e la 300 km distanta, muncindu-si creierul in continuu pentru a castiga un ban, papusile mele sunt cu mainile rupte asezate undeva sub canapeaua din sufragerie, pentru ca pur si simplu simt ca arunc tot daca le arunc si pe ele.
Leaganele sunt ruginite si urate, si nu simt nevoia de a mai fugi spre ele de parca ar fi ultima mea zi de trait pe pamant si n-am sa ma mai pot da niciodata in leagane.
Nu.
Acum sunt la liceu, si trec intr-o clasa care pretinde multe batai de cap, sunt la o varsta in care realizez ca banii nu provin doar din buzunarul parintilor si ca nici usor nu se fac (bine, asta se aplica doar la cei care sunt cat de cat cinstiti.). Si acum citesc diverse carti, toate dubioase cu teme dubioase, nu mai citesc Ursul pacalit de vulpe dupa care ma chinuiam singura sa invat sa si scriu si sa citesc.
Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am citit eu cu ochii mei Scufita Rosie sau Capra cu trei iezi.
Sau nu, capra cu trei iezi parca am citit-o.
In orice caz... Doamne. Au trecut 10 ani. Am 17 ani la naiba. Nu mai am nici frizura in forma de castron cand eram mica, am o chestie dubioasa dar care toata lumea o apreciaza.
Nu mai am prietenii din copilarie, pentru ca nu se prea puteau numi prieteni. Dar acuma am ... prieteni. Se pot numi si asa. Desi niciodata nu cred ca am avut in cap ca prietenii nu sunt cei care iti sunt acolo la bine si la rau. Unii sunt doar la bine, altii doar la rau. Sunt desigur si cateva exceptii care sunt la ambele.
Prieten? Hah. Nu intru in detalii in zona asta. Nu cred ca e locul potrivit de a imi plange de mila.

Oare am banuit vreodata ca in 10 ani voi ajunge aici, si voi fi cum sunt?
O luna domnule, o luna. O luna si o zi chiar.