ceai, viață și alte cele.

Heh. N-am mai scris demult, dar ceva se întâmplă că de câteva zile intru în mod constant și parcă din reflex aici, nu știu exact de ce. Poate caut ce am fost sau alte dramatisme de genul ăsta. Nu spun că mă întorc, doamne ferește. De fapt, nu cred că spun nimic. Stau cu un ceai care îmi ciupește limba câte puțin cât îl beau. Și o carte primită la împlinirea de douăj' de ani. O tot las cam la fiecare paragraf, și folosesc cardul ca semn de carte. Și mă gândesc între timp că aș putea să economisesc destul cât să îmi iau Kindle-ul ăla cu care mă tot bate Remus la cap să-l iau. Bine, drept că mi-am format o mică obsesie pentru kindle și caut oferte de peste tot. Băi, am cunoscut de-a oameni în ultimul timp... care mai de care. Știu sigur că mi-am propus la un moment dat să îi iau ca atare, să nu-i judec, să le acord mai multă încredere din prima. N-am chef frate să stau o sceptică și juma'. Da' totuși, cum pot face asta fără să mai fiu dezamăgită? Things just happen. Cred că e învățătura pe care mi-o acord din ultimele luni, ani, whatevs. Nu se întâmplă pentru că faci tu ceva sau ai intrat într-un cerc vicios. Dacă ai intrat în el, mișcă-ți fundu și ieși de acolo. Ia pe bune sfaturile, dar prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui e dacă te va ajuta sau nu, sau dacă se încadrează în valorile tale morale. Dacă nu, poți să te oprești acolo. Aș putea să îmi mai dau singură sfaturi destule aici, dar mi-e teamă că poate apare cineva din greșeală și citește. Continuarea e găsibilă într-un document word pe desktop. Figure it out. Edit: am lăsat cartea aia. M-am apucat de Femei de Bukowski. Îmi place sentimentul de a începe o carte nouă. Parcă îți iei viața de la capăt pentru puțin.

Am o ora de cand am coborat din trenul accelerat Mangalia - Suceava. Am ajuns acasa, si m-a patruns un sentiment de siguranta... pana am deschis laptopul.

Curiozitatea m-a impins totusi sa aflu detalii despre un baiat care s-a inecat pe aceeasi plaja unde am fost si eu. Pentru prima oara in viata mea, am experimentat senzatia de a cunoaste mai mult sau mai putin (foarte putin) acea persoana... si m-a afectat cumplit. Si ce a fost mai dureros e ca era printre the good guys din ce am inteles de la un prieten apropiat (prin intermediul caruia auzisem de el...). Nu prea conteaza ce am sa spun mai departe, sau sa imi vars eu sufletul pentru ca ar fi ipocrit din partea mea, insa, m-a uimit reactia mea instanta de dupa aflarea vestii...

Vreau doar sa tin un moment (in cazul de fata, post) de reculegere pentru acest baiat. RIP Mihai. Asta e o drama, pe care n-as vrea s-o traiesc in vama.

Despre BAC

Si iata-ma aici cu ...2 saptamani inainte de bac. Da, inca imi gasesc timp sa fac si un post inutil pe blog. M-am saturat de integrale, limite, matrici, determinanti, rezistente, puteri maxime, polinoame, unitati de masura, sisteme de coordonate, bildungsroman, arte poetice, EMINESCU, grupuri si subgrupuri si lista continua pana la infinit. Desigur, daca toate acestea ar fi de fapt 1/lista continua, acestea ar putea tinde spre 0. Hmmm, oare nu exista o solutie reala pentru asta? Cat chiar sa se poata aplica? Anywho. Cred ca pot crea un mic ghid de sfaturi pentru bac:

1. cand cineva va zice sa nu deveniti dependenti de cafea, nu-i ascultati. faceti asta, si profitati de cafeaua aia intr-un mod atat de pervers, si atat de satisfacator, considerati fiecare cafea ca ultima de pe pamant. face minuni pentru urmatoarele 20 de integrale.

2. daca ascultati muzica buna, ascultati radio guerrilla, daca nu aveti posibilitatea sa prindeti, atunci faceti-va un playlist bun pentru mate si fizica/info/chimie, ce faceti voi. personal, merg atat de bine. de romana nu pot zice acelasi lucru, ca sa intelegi toate aberatiile tine de atentie totala.

3. incercati pe cat posibil sa nu deveniti roboti. insa, o sa deveniti. dar evitati asta.

Daca stau sa ma gandesc, nu stiu ce sfaturi sa dau, si e poate putin cam mult sa incep eu sa dau sfaturi. Cred ca principalul sfat e sa nu clacati, sa nu va panicati, chestie care eu o fac frecvent.
Urasc bac-ul in momentul asta, ataaaaat de tare, si chiar daca stiu ca ma asteapta sesiuni de 3 ori mai urate decat bac-ul, atat urasc bac-ul, cand stiu ca e atat de ... vaaaaara afara (ironic, acuma ploua cu galeata, ca banuiesc ca la Saucesti deja porcii inoata cu gastele din curtile fiecaruia).
Ma simt ca un tanc. Nu am niciun simt al umorului, am o scarba pe chip de fiecare data cand cineva vorbeste cu mine, rad isteric de la orice gluma fie ea cat de proasta (Momma tomato walks with kid tomato, and the kid tomato was always running behind. Momma tomato then told the kid tomato: hey! catch-up!). A da, si ma enerveaza isteria asta cu camerele de supraveghere. Presimt ca vor fi oribil de inutile, pentru ca asa se intampla in general in Romania, se va gasi tot timpul o cale de ocolire, va fi tot timpul o solutie pentru orice, si la cum e Romania, presimt ca va fi o mare tiganeala si cu camerele in sine. Eventual profesorii supraveghetori or sa uite sa o porneasca.

Destula palavra(j/g)eala. Back to bac.

And don't forget: Ce razi, ba?! Ai uitat ca ai bac?

Sfarsit. Sau un nou inceput.

Si iata cum s-a sfarsit tot. Am defilat pe centru, desi mi se parea atat de departe momentul, am realizat la jumatatea banchetului ca banchetul e dedicat mie, si tuturor celor care termina a 12a, patru ani de liceu. Am dansat, am baut, m-am simtit bine si am plans. De ce? Pentru ca am avut un liceu genial, cu bune si rele, cu extreme in special. Sunt unele chestii care as fi vrut sa nu se fi intamplat, insa ma bucur ca s-au intamplat, pentru ca stiu ca de aici inainte ... va fi bine. Sau incerc sa cred asta. Zilele astea am fost si sunt si voi fi nostalgica, si am sa tot vorbesc cu toti oamenii care au avut un oarecare impact asupra mea in 4 ani de liceu. Pentru ca sunt oamenii care m-au adus unde sunt, si le sunt recunoscatoare. Pentru ca fiecare caramida asezata in mine, chiar daca multe sunt asezate gresit, m-au format ce sunt. Ramane doar sa mai dau eu cu ciocanul pe alocuri ca sa formez o copila mica si ambitioasa.

Sunt zilele cand am lacrimi in ochi constant, dar sunt lacrimi de fericire. Sunt zilele cand am un zambet trist si un nod in gat, dar stiu ca voi face tot posibilul sa nu pierd de tot oamenii care i-am cunoscut de-a lungul liceului. Si vorba unui prieten, nu e vorba de liceu ca si clasa sau cladire, ca sincer, pot sa declar ca am avut o clasa... hai sa nu fiu rea, dubioasa. In principiu nu am reusit sa ma integrez foarte bine, cel putin nu cu toti. Dar oamenii care i-am cunoscut along the way... priceless.

Sunt zilele cand ma chinui sa gasesc un rost in viata si ma tot intreb what's the point to it all. Dar, stiu ca am sa gasesc usor usor motivul.

Stage-ul nu va fi niciodata la fel cum a fost ultimul an jumate. Pentru toti cei care i-am cunoscut, care m-au cladit in ceea ce sunt, we salute you.