gen.

2011-07-27T06:07:00.002+03:00

Am o ora de cand am coborat din trenul accelerat Mangalia - Suceava. Am ajuns acasa, si m-a patruns un sentiment de siguranta... pana am deschis laptopul.

Curiozitatea m-a impins totusi sa aflu detalii despre un baiat care s-a inecat pe aceeasi plaja unde am fost si eu. Pentru prima oara in viata mea, am experimentat senzatia de a cunoaste mai mult sau mai putin (foarte putin) acea persoana... si m-a afectat cumplit. Si ce a fost mai dureros e ca era printre the good guys din ce am inteles de la un prieten apropiat (prin intermediul caruia auzisem de el...). Nu prea conteaza ce am sa spun mai departe, sau sa imi vars eu sufletul pentru ca ar fi ipocrit din partea mea, insa, m-a uimit reactia mea instanta de dupa aflarea vestii...

Vreau doar sa tin un moment (in cazul de fata, post) de reculegere pentru acest baiat. RIP Mihai. Asta e o drama, pe care n-as vrea s-o traiesc in vama.

Despre BAC

2011-06-09T21:57:00.004+03:00

Si iata-ma aici cu ...2 saptamani inainte de bac. Da, inca imi gasesc timp sa fac si un post inutil pe blog. M-am saturat de integrale, limite, matrici, determinanti, rezistente, puteri maxime, polinoame, unitati de masura, sisteme de coordonate, bildungsroman, arte poetice, EMINESCU, grupuri si subgrupuri si lista continua pana la infinit. Desigur, daca toate acestea ar fi de fapt 1/lista continua, acestea ar putea tinde spre 0. Hmmm, oare nu exista o solutie reala pentru asta? Cat chiar sa se poata aplica? Anywho. Cred ca pot crea un mic ghid de sfaturi pentru bac:

1. cand cineva va zice sa nu deveniti dependenti de cafea, nu-i ascultati. faceti asta, si profitati de cafeaua aia intr-un mod atat de pervers, si atat de satisfacator, considerati fiecare cafea ca ultima de pe pamant. face minuni pentru urmatoarele 20 de integrale.

2. daca ascultati muzica buna, ascultati radio guerrilla, daca nu aveti posibilitatea sa prindeti, atunci faceti-va un playlist bun pentru mate si fizica/info/chimie, ce faceti voi. personal, merg atat de bine. de romana nu pot zice acelasi lucru, ca sa intelegi toate aberatiile tine de atentie totala.

3. incercati pe cat posibil sa nu deveniti roboti. insa, o sa deveniti. dar evitati asta.

Daca stau sa ma gandesc, nu stiu ce sfaturi sa dau, si e poate putin cam mult sa incep eu sa dau sfaturi. Cred ca principalul sfat e sa nu clacati, sa nu va panicati, chestie care eu o fac frecvent.
Urasc bac-ul in momentul asta, ataaaaat de tare, si chiar daca stiu ca ma asteapta sesiuni de 3 ori mai urate decat bac-ul, atat urasc bac-ul, cand stiu ca e atat de ... vaaaaara afara (ironic, acuma ploua cu galeata, ca banuiesc ca la Saucesti deja porcii inoata cu gastele din curtile fiecaruia).
Ma simt ca un tanc. Nu am niciun simt al umorului, am o scarba pe chip de fiecare data cand cineva vorbeste cu mine, rad isteric de la orice gluma fie ea cat de proasta (Momma tomato walks with kid tomato, and the kid tomato was always running behind. Momma tomato then told the kid tomato: hey! catch-up!). A da, si ma enerveaza isteria asta cu camerele de supraveghere. Presimt ca vor fi oribil de inutile, pentru ca asa se intampla in general in Romania, se va gasi tot timpul o cale de ocolire, va fi tot timpul o solutie pentru orice, si la cum e Romania, presimt ca va fi o mare tiganeala si cu camerele in sine. Eventual profesorii supraveghetori or sa uite sa o porneasca.

Destula palavra(j/g)eala. Back to bac.

And don't forget: Ce razi, ba?! Ai uitat ca ai bac?

Sfarsit. Sau un nou inceput.

2011-05-22T10:55:00.003+03:00

Si iata cum s-a sfarsit tot. Am defilat pe centru, desi mi se parea atat de departe momentul, am realizat la jumatatea banchetului ca banchetul e dedicat mie, si tuturor celor care termina a 12a, patru ani de liceu. Am dansat, am baut, m-am simtit bine si am plans. De ce? Pentru ca am avut un liceu genial, cu bune si rele, cu extreme in special. Sunt unele chestii care as fi vrut sa nu se fi intamplat, insa ma bucur ca s-au intamplat, pentru ca stiu ca de aici inainte ... va fi bine. Sau incerc sa cred asta. Zilele astea am fost si sunt si voi fi nostalgica, si am sa tot vorbesc cu toti oamenii care au avut un oarecare impact asupra mea in 4 ani de liceu. Pentru ca sunt oamenii care m-au adus unde sunt, si le sunt recunoscatoare. Pentru ca fiecare caramida asezata in mine, chiar daca multe sunt asezate gresit, m-au format ce sunt. Ramane doar sa mai dau eu cu ciocanul pe alocuri ca sa formez o copila mica si ambitioasa.

Sunt zilele cand am lacrimi in ochi constant, dar sunt lacrimi de fericire. Sunt zilele cand am un zambet trist si un nod in gat, dar stiu ca voi face tot posibilul sa nu pierd de tot oamenii care i-am cunoscut de-a lungul liceului. Si vorba unui prieten, nu e vorba de liceu ca si clasa sau cladire, ca sincer, pot sa declar ca am avut o clasa... hai sa nu fiu rea, dubioasa. In principiu nu am reusit sa ma integrez foarte bine, cel putin nu cu toti. Dar oamenii care i-am cunoscut along the way... priceless.

Sunt zilele cand ma chinui sa gasesc un rost in viata si ma tot intreb what's the point to it all. Dar, stiu ca am sa gasesc usor usor motivul.

Stage-ul nu va fi niciodata la fel cum a fost ultimul an jumate. Pentru toti cei care i-am cunoscut, care m-au cladit in ceea ce sunt, we salute you.

Enter

2011-02-28T18:55:00.002+02:00

Mi-am privit viața printr-un fel de flashback, să văd ce s-a întâmplat până acum, ce sunt....

Nu, nu-mi place ce-am scris.

Aș vrea să mă adresez oamenilor care abia își încep viața. Cei care realizează că e timpul să o înceapă. Fie că ei sunt a 9a, fie că sunt a 12a, fie că au 30 de ani.

Nu, that doesn't sound right at all.
Ah fuck it, am să scriu cât pot din suflet.

Reciteam multe din postările nefinalizate de-a lungul anilor, mă uitam peste diverse articole din revistele școlii. Și am realizat cât am evoluat dar și cât am pierdut din mine. Exista un timp când puteam să mă deschid mult mai ușor. Nu oamenilor, că scepticismul meu la acest capitol crește proporțional cu vârsta. Dar îmi găseam evadarea în scris. Wasn't ever really really good at it, but people seemed to have appreciated it. În orice caz, scopul era îndeplinit, acela de a mă simți eu eliberată de niște gânduri, realizând și imaginația mea destul de bogată. Am realizat cum sufletul mi s-a închis, încet încet, și ușurința de spune tot verde în față s-a diminuat ... proporțional cu vârsta. Da, nu mai sunt la fel de egoistă, da, nu mai sunt "all talk, no listen". Acum pot să-mi stăpânesc orgoliul și să am o răbdare ieșită total din comun pentru mine. Și încă mai am mult de învățat. Dar, simt cum devin serioasă, și pierd din mine mult. Și nu mai iubesc cu aceeași flacără. Oamenii mi-au distrus ușor ușor flacăra, fără ca ei să realizeze, și m-am lăsat influențată de cotidian. Nu mai am acel spirit boem despre care am menționat în prima mea încercare de scriere a postului. (De fapt, acum când dau un scroll up, văd că acea descriere boemă intră la cele care le-am backspace-uit). Am lăsat alea pentru că efectiv mă plictisisem de dat backspace în continuu. Nu-mi place ce a ieșit, dar am zis că dacă nu încep să îl duc până la capăt, va fi încă un post intrat între postările mele nefinalizate.

Am realizat că nu îmi mai pasă atât de mult. Nu mai am aceleași drame. Și într-un fel e tristă maturizarea asta, takes out all the fun of life. Mi-aș dori să rămân un copil, să pot să mă strâmb în oglindă, să pot să mai simt bucuria sinceră când primeam o păpușă Barbie originală, cu păr adevărat, nu păr din plastic și enervant. Mi-aș dori în același timp să pot lua deciziile corecte, pentru că știu că viața aici începe și acum începe să se complice. Să rămân veșnic un copil care nu are alte dureri în viață decât să se joace, să simtă, și să realizeze cât mai târziu ce îl așteaptă de fapt. Și să creadă în Moș Crăciun până târziu în generală. Ah, cu toate astea, să am permis. Sentimentul când conduci e genial.

8.07.2009
Vreau o poza in care zambesc.
Una in care zambesc sincer, fara cearcane, plina de cosuri, plina de orice daca e nevoie dar sa simt ca totusi am simtit un strop de ceva numit fericire.

Am realizat că nu pot cere fericire. Și că cel mai bine e să nu încerci să îți pui întrebarea "ce e fericirea?", ci să te simți bine cât poți de des, să nu stai să analizezi când are loc fericirea. Am avut plăcuta surpriză să realizez după mult timp... că sunt fericită. Deși poate am pierdut multe din cele mai importante persoane din viața mea, deși a fost greu să ajung aici... Sunt fericită. Pentru că am avut parte de experiențe și trăiri care nimeni nu le poate avea.

7.08.2009

Cred ca cel mai bine simti marea nu atunci cand esti inconjurata de bine si de prieteni, ci atunci cand esti singur.
Marea a reusit sa imi ofere linistea de care aveam nevoie. A inghitit in sec si a ascultat tot ce am avut de spus, m-a invelit cand mi-era frig si in special m-a lasat sa plutesc atunci cand poate nu vroiam sa mai raman la suprafata. Dar a stiut sa ma ascunda cand nu vroiam sa ma vada nimeni.

Am realizat că marea mi-a fost acolo tot timpul. Nu am simțit-o niciodată la fel ca ceilalți, am simțit-o diferit, și am știut că și ea mă vedea pe mine diferit față de restul. Cumva, tot timpul am fost în același ritm cu ea.

10.08.2009
Si iata-ma aici. Din nou.
Acum 17 ani urlam si plangeam si distrugeam psihic unele persoane.
Acum toate astea le fac in interiorul meu, in liniste si mai dureros.
E... liniste. A trecut totul ca o zi frumoasa de mai. Tacuta si fara surprize. Fara asteptari.

17 ani. Parcă au trecut secole de atunci. Parcă încă eram revoltată de tot, parcă încă simt furia de atunci, hormonii care îmi făceau cele mai pesimiste gânduri. Parcă ..

12.09.2009

Si a trecut. Gata cu maieurile (indiferent cum s-ar scrie), gata cu pantalonii scurti, cu grijile de greutate, gata cu plimbatul in continuu cu trenul, gata cu dramele. Am supravietuit inca o vara.

Și am supraviețuit multe veri de atunci. Bine, de fapt doar una, dar plină de... tot.

Și încă câte și câte postări nefinalizate. Cred că toată lumea are postări nefinalizate. Fie ele într-un notepad, fie pe un sfârșit de caiet de mate plin de limite și integrale, fie doar în capul lor, uitate și aruncate într-un sertar, dar care stârnesc o tresărire în colțul buzelor. Curios mi se pare cum toată lumea reacționează la genul acesta de postări nefinalizate, ca și cum ar spune "naiv". Ca și cum am crescut toți incredibil de atunci. Oare?

E timpul să închei. Și e timpul să deschid ochii la ceea ce urmează în fața mea. Și desigur, să am grijă să nu mai scap frâna de la mașină, și să încerc să nu mai înec motorul. There's a big life ahead of ya, kid. Start enjoying it.

*Heh. Naive*

-Finalizat-

Senzație de duminică dimineața

2011-02-20T12:06:00.002+02:00

Un vis sadic, un moment de speranță, o melodie genială și o dorință arzătoare pentru o cafea. Nu sunt omul cafelei, niciodată n-am tânjit atât de tare după o cafea cât să am senzația că adorm pe picioarele mele dacă nu am cafeaua în față. E doar un fel de obicei, prost poate, dar care îmi creează speranța aia de ”hai să mai merg o zi„.

Am visat că eram la mare. Am visat cum râdeam, cum nu spusesem mamei că am plecat, am visat cum nu răspundea la telefon măcar cât să-i spun ”mamă, sunt în Vamă, nu-ți fă griji, eu doar vreau să simt”. Am visat că vroiam să iau trenu din Constinești înapoi în Constanța ca să iau altul spre Mangalia. Și dimineață am primit wake-up call-ul la propriu, care zicea ”Încă ai Bac, nu-ți fă griji”. Și m-am uitat pe geam și era zăpada peste tot. Și o durere de cap m-a luat. Era liniște. Când m-am uitat la ceas, o limbă a ceasului era spre 12, una spre 9. Prima impresie a fost că e 12 fără un sfert, că am dormit ca ultima scroafă, că am atâtea de făcut, că n-am timp de vise despre mare. Când m-am trezit mai bine, am văzut că de fapt era 9 fix. Și da, m-am trântit înapoi cu fața în pernă, revoltată că mă trezesc atât de devreme într-o duminică atât de liniștită. Pisicile hoinăreau prin casă, dar tiptil de tot. Nu se auzea nimic, se vedea doar lumina orbitoare de la zăpada împrăștiată peste tot. Ironic, de altfel, cum de la un vis atât de călduros, să intru in așa o vreme rece. De altfel, și sufletul mi-e rece de-un timp încoace. Și nu vreau să-l pierd pe drum.

Vreau să vină vara, chiar dacă majoritatea celor în situația mea vor să amâne cât mai mult, eu vreau să termin. Știu, Bacul n-ar trebui să fie atât de solicitant, dar obișnuiesc să mă agit cât mai mult pentru chestiile cele mai mici. E felul meu de a fi.

You can buy me with a coffee, i'm so cheap.

Nostalgic

2011-01-23T17:14:00.004+02:00

Să începem cu descrierea ambientului. "The piano has been drinking" de la Tom Waits, radio guerrilla, care de-altfel a cântat toată ziua de la laptopul ăsta mic, aflat pe birou. Probleme de mate interminabile, pauză mică de cafea, un serial mic, o poză mică de surprindere a momentului. Şi afară ninge.

Mă gândesc că mai sunt 5 luni până la unul din examenele... să spunem importante ale vieţii mele de adolescent. Sunt pe modul Overload, însă dau mai departe. Abia aştept într-un fel să se termine tot, să nu mai aud "de ce eşti fericit, ai uitat că ai bac?", să nu mă mai stresez inutil pentru chestiile inutile care nu-mi vor folosi niciodată.

Afară ninge. Şi se întunecă. Şi biroul e luminat de o lampă mică şi învechită. Toată atmosfera asta îmi dă o stare de nostalgie ciudată. Ca de altfel, orice îmi provoacă nostalgie când mă gandesc ca în mai puţin de un an s-au schimbat atât de multe în viaţa mea, iar în următorul an se vor schimba şi mai multe. Ninsoarea care se strânge la geam, şi lumina foarte slabă de afară, mi-aduce aminte de colind, şi de umblat prin frig cu mulţi oameni în orice unghi te uiţi, oameni fericiţi, fără griji de viaţă, mi-aduc aminte de glumele spuse pe drum, de vinul fiert din Subway, mi-aduc aminte de prieteni. Am avut un moment în vacanţa de iarna când începusem să mă reobişnuiesc cu oamenii cu care am stat atâţia ani, am crezut că sentimentul de depănări de amintiri nu se va termina niciodata, că vom continua să adunăm alte amintiri, vom continua să râdem de iepurii cu două picioare, să jucăm "Eu". Cum am găsit scris în jurnal, "For a moment I thought it would last forever".

Cerul e ceva mai mov acum.

Astăzi m-a izbit un curaj incredibil de a merge mai departe. De a mă ridica, de a lua tocul rupt şi să merg mai departe, de a-mi lega şireturile şi a continua să merg, de a şterge praful de pe haină. De a merge înainte. Pentru că viaţa e ca o bicicletă. Trebuie să mergi înainte ca să îţi menţii echilibrul. Şi am să încerc din răsputeri din nou să las trecutul să fie trecut, să îi zâmbesc când mă uit în urmă, şi să calc hotărâtă în ziua de mâine.

Afară încă ninge...

Micul Paris

2010-11-29T14:47:00.004+02:00

Bucuresti. Orasul in care agitatia este inimaginabila, orasul in care timpul se dilata si contracteaza, in care diversitatea oamenilor este de necrezut, in care "atentie se inchid usile" se aude de cel putin 2 ori pe zi. Orasul in care cersetorii sunt cei mai inventivi, in care locurile de parcare sunt aproape invizibile, in care strazile sunt aberante si soferii nebuni, in care simti ca traiesti si ca trebuie sa alergi. Unde trebuie sa tii ritmul cu restul.
Este locul unde emotiile nu-si mai au sens, unde sentimentele sunt de domeniul trecutului. Unde iubirea este superficiala, si nu mai simti nimic. Este locul care pur si simplu iti dovedeste toate parerile despre oameni. Si toata falsitatea este deodata normala.
In momentul in care devii si tu ca ei, si hotarasti sa iti arunci din principiile tale pentru a putea tine pasul... atunci esti cu adevarat in Bucuresti.

Sau probabil nici nu tine de oras. Probabil e doar o proba mai serioasa despre cat de mult trebuie sa fii independent. Si probabil e doar varsta. Sau poate sunt doar eu.

Cred ca nu orasul unde ai copilarit sau casa/apartamentul unde ai stat atata timp se poate numi acasa. Cred ca in momentul cand ai bagat un picior in lumea adevarata, cred ca atunci deja de desprinzi de casa, cred ca deja acasa inseamna de fapt perioada de viata, cand totul este linistit si la locul lui.

Am sa profit de acasa...

Timp

2010-11-07T22:30:00.001+02:00

Un prieten apropiat mi-a spus intr-o zi "time is the best superglue ever... when you're broken, pull all the pieces together... and time will stick them back". Desigur, definitii pentru timp ar fi destule, si multe. Dar asta a fost pe departe una din cele mai marcante din ultima vreme. Intr-adevar, oamenii au parte de atatea distrugeri sufletesti, incat crapaturile din inima sunt atat de largi. In momentul cand se aduna prea multe, crapaturile se adancesc, se innegresc, cheagurile de sange se formeaza, respiratia e mai grea. Insa timpul si viata in general este atat de fantastica cum reuseste cumva sa te faca sa te adaptezi situatiei. Nu conteaza. Asta e tot ce poti sa spui in urma unor probleme. Ca nu mai conteaza.

Te trezesti dimineata, reintri in rutina. Astepti. Uneori ma intreb daca e bine sa iti ocupi timpul cat mai mult pentru a evita sa te gandesti la probleme, sau e mai bine sa stai o vreme inactiv, sa fii Idle, sa nu mai ai contact cu nimeni, sa iti canalizezi toata energia, sa dai un pumn in perete si sa mergi mai departe, fara sa mai pomenesti sau sa iti mai aduci aminte de ce e mai greu.

Uneori reusesc. Sa ma trezesc dimineata, si sa am senzatia ca totul merge brici. Pur si simplu simt nevoia sa fiu buna, simt un curaj nestapanit, un chef de viata. Si toate melodiile care imi canta in casti se potrivesc cum nu trebuie mai bine. In lift nu ma pot abtine sa nu dansez. Tot timpul ma trezesc in lift ca incep sa cant cat pot de tare si sa dansez. Si pur si simplu, nu ploua, nu e vant, nu intarzii nicaieri, dar nici nu ma grabesc. Nu uit nimic, planurile merg mai mult sau mai putin cum trebuie. Si ma simt utila. Cred ca atunci sunt fericita. Cand sunt utila, si sunt constienta de asta.

Sunt zile in care cele mai bune sfaturi nu or sa imi schimbe parerea despre nimic. Sunt zile in care o cafea mica de un leu imi schimba total orientarea colturilor de la buze. Sunt zile cand sunt copilaroasa si ma joc cu lasere, si pisicile mele sunt cele mai adorabile fiinte de pe lume. Si sunt zile cand filosofez prea mult, si durerile de cap vin necontenit.

Timp. E dependenta mea. Viciul meu.

Feelin alright

2010-08-12T15:59:00.001+03:00

Saptamana plina ochi, de luni la 00.01 pana duminica la 23.59. Si nu stii ce sa faci, pentru ca e deja a treia saptamana la rand cand nu ai un moment liber, e deja prea multa tristete in jurul tau, prea multi oameni obositi in autobuz, prea multi ochi injectati in metrou, prea multa tristete intr-un tren. Soarele ranjeste ironic, ca si cum ar spune "ai vrea tu sa profiti de mine". Canicula peste tot, incendii in Rusia, cod galben in Moldova.

Eu, ma alint intr-un cearceaf subtire de vara, pantaloni scurti si maieu. Ceva in camera miroase a mare, a scoici, si am senzatia ca acei copii din spatele blocului tipa de bucuria valurilor care ii darama. Am senzatia ca m-am teleportat din patul meu, intr-un pat necunoscut, intr-o casuta necunoscuta, dar mai aproape cu 400 de km de mare decat patul in care stau acum. Pulsul inimii se schimba total, incep ziua cu un zambet, un sentiment undeva intre bucurie copilareasca si dorinte perverse ma invaluie prin tot trupul, pana in capatul degetelor, pana in varful firelor de par de pe tot corpul. Deja imi imaginez o cafea pe plaja, chiar daca sunt 31 de grade la umbra, dar e marea pe fundal, e Louis Armstrong in urechi, Joe Cocker, Pat Coil, si o multitudine de melodii care iti misca membrele inferioare si superioare. Si pentru un moment, esti liber, si poti sa respiri. Simt cofeina cum aluneca pe gat, cum cheful de viata se schimba. Si mai ales, simti ca esti indragostit, chiar daca nu ai de cine. Ai inima blocata in gat de fericire, pentru ca intr-adevar, momentele de liniste intr-o viata agitata sunt momentele care le pretuiesti cu adevarat. Mai rarut, ca-i mai dragut.

Si, totusi, ridic capul, aceleasi blocuri gri, acelasi parc, dar, pentru prima oara in cateva luni, m-am trezit cu un zambet si cu un sentiment de bucurie, si in acele 5 minute de fantezie totala, am putut sa respir. Astazi, mai mult ca-n orice alta zi, decid sa schimb ritmul, decid sa imi iau geanta, sa sun un prieten apropiat, sa intram la prima cafenea. Astazi, am sa savurez o cafea, pe canicula, cu 31 de grade la umbra, cu ochelari de soare vintage, si profit de soare. Da soare, pot sa profit de tine. Astazi, zambesc.

Si voi fi...

2010-06-25T23:13:00.002+03:00

Nu exista frig mai friguros si rece mai inghetat cum erau mainile tale. Nu exista sentiment cum am simtit eu, cand ochii tai s-au inchis si nu s-au mai deschis. Nu exista o durere mai mare cand stii ca un om valoros s-a dus inainte de vremea lui. Nu exista zi in care sa nu-mi aduc aminte fiecare sfat, fiecare vorba, dar mai ales niciodata vocea ta nu mi-a fost mai clara ca acum.

Dar totusi, viata merge mai departe. Si e greu cand stii ca sunt atati care poate nu merita sa aiba atatea, si eu am un asa mare gol in mine care cel mai probabil nu se va mai umple niciodata. Si totusi, mai existi. Cartile de fizica de pe hol imi vegheaza iesirea din camera, biblioteca din toata casa ma ingrijeste, si mai ales, de unde esti, tu ma urmaresti si imi porti de grija.

Dar zambesc in fiecare zi, pentru ca stiu ca asta ai fi vrut. Si am senzatia ca merg exact pe pasii tai, si traiesc exact tot ce ai trait. Si incerc sa nu mai gresesc, si incerc sa pun in practica ce m-ai invatat. Pentru ca intr-adevar, realizezi ce importanti sunt anumiti oameni abia atunci cand nu mai sunt. Si mi-e greu sa imi imaginez viata fara tine, fara glumele tale, fara zambetul tau, a unui om bland si intelept. Mi-e ciuda ca te-ai nascut intr-o era gresita. Si tara gresita. Si doctori gresiti. Si tot. Si nu ce meritai tu.

Dar stiu ca tu esti fericit unde esti. Stiu ca zambesti usor cand mama mai coase ceva, cand eu pornesc pe drumuri pentru sponsorizari si organizari de diferite evenimente. Si stiu ca esti mandru de mine si de el. El munceste si pentru tine acum. Si e greu. Acum in orice caz spun doar in numele meu. Sper doar, ca tot ce am facut, sa iti fi umplut inima macar putin pe cat meritai, pentru ca ai reusit sa creezi atatea care atati oameni n-au putut. Sa unesti o familie, sa ne faci oameni, in adevaratul sens al cuvantului. Si stiu ca acum poti sa te relaxezi, pentru ca ne-ai lasat pe maini bune, si ne descurcam mai bine decat ai fi crezut. Dar tot, ar fi fost mai usor daca erai si tu. Si am fi avut cu totii alta inima.

E doar trist, ca tu aveai o inima atat de mare, si totusi nu a putut sustine atata dragoste din partea noastra.

E ultima oara cand am sa mai plang, pentru ca stiu ca ti-e ciuda ca nu poti fi aici sa imi stergi lacrimile de pe obraz. Si stiu ca ai vrea sa ma vezi fericita. Si voi fi.

Never say goodbye

2010-05-15T22:09:00.002+03:00

Mi-e frica sa incep si mi-e frica in acelasi timp sa termin.
Mi-e greu sa spun unele verbe la trecut, mi-e greu sa realizez si sa trec de prima etapa, anume cea a negarii. As vrea cumva, sa trec de toate etapele si sa ajung in ultima, insa din multe discutii am realizat ca nici dupa ani intregi multi nu ajung la cea de acceptare.
Fratele meu si cu mine, vizionand un cer senin, intr-o masina izolata fonic de plansetele din jur. Eram amandoi intr-o stare de ... nu stiu sa o denumesc. Doar o calmitate stresanta, si sacaitoare, si un racnet tacut ce zacea in noi fara a il scoate la iveala. Nimic clar, nimic concret. Aveam dovada in fata ochilor, si totusi nu realizam. Si totusi eu personal nu cred nici acum. Si n-am sa cred. Prea multe "de ce"-uri si prea putine "pentru ca"-uri. Prea multe frustrari.
Tatal meu. Voi incepe ca o compunere de clasa a 2a pentru "Show and tell" .
Un om genial. Si parerea mea e ca nu sunt doar subiectiva. Evident, sunt, doar e tatal meu, dar il consider un om genial. A fost intotdeauna un idealist, un optimist, si a vrut tot timpul sa se depaseasca. Unele dintre primele panouri publicitare care au existat in Romania, au existat aici in Bacau, creat de tatal meu. Poate nu a facut el toata ideea de la inceput, poate a auzit totusi pe la radio de ele, nu stiu cum l-a conceput, dar ideea e ca a facut asta. Si probabil foarte multi nici nu stiu sau au stiut, de fapt, de existenta lui.
Printre primele ceasuri electronice, cel care se afla intr-un colt din sufrageria mea, inca functionabil, acelasi creator. E mult spus creator, stiu, nu el a inventat la urma urmei... Dar, ideea ca a vrut tot timpul sa fie cu un pas inaintea modei tehnologice... M-a uimit tot timpul cum a reusit. Eu personal nici acum nu inteleg cum functioneaza becul. Dar mi se pare uimitor ca el a reusit sa faca atat. Si inca sunt multe care nu le stiu. Si totusi modestia lui a fost enorma, nu a cerut niciodata laude, nu a vrut niciodata nimic mai mult decat o viata tihnita, o familie fericita si cat mai putine datorii.
Mama mea, de asemenea o femeie geniala. O femeie care a trecut prin atat de multe si totusi a reusit sa supravietuiasca atatea "rahaturi" spus pe romaneste. A trecut prin comunism, a trecut prin cresterea a doi copii tare dar tare incapatanati. Si acum duce una din cele mai grele misiuni care i s-au oferit in viata.
Acesti doi oameni sunt intr-adevar modelul meu in viata. Pentru ca fara ei, nu as fi crezut niciodata intr-o dragoste adevarata. Sunt ingrozitor de sceptica la acest subiect, insa atunci cand ii vedeam pe ei, dupa 27 de ani de casatorie, inca atat de indragostiti.
Tot timpul am sa stiu ca tata era un geniu optimist si modest. El mi-a acordat corzile de la chitara cand nu intelegeam de ce mi-ul suna ciudat, el mi-a explicat 2-3 tehnici de sah, el mi-a reinstalat windows-ul de atatea si atatea ori, si statea pana noaptea tarziu sa-mi instaleze norton-ul si tot ce era nevoie, si el tot timpul ma tragea de nas intr-un mod atat de protector si de simpatic ca nu am sa pot uita niciodata.
A fost omul. Like, "The Man". Nu am crezut ca pot ajunge in punctul in care sa nu-i pot reprosa nimic. Citez, ce sa-i reprosezi? Ca il ura pe Basescu? Ca uraste francezii? Ca nu suporta rusii?
El a fost cel care atunci cand mama avea atatea de reprosat, el zambea si tacea, pentru ca o vedea pe mama cat de frumoasa e, si a vrut tot timpul sa o protejeze. Rar raspundea, foarte rar, si atunci putin si bland, in asa fel incat sa nu o supere mai tare. Cand am luat primele mele note de 2 si 3 in liceu, mi-a luat apararea in fata mamei. In clasa a 12a, primul an al lui impreuna cu mama, a fost efectiv cel mai minunat iubit care il poate avea o fata. Pur si simplu cand citeam un jurnal de-al lui scris toata perioada de a 12a, incepea cu descrierea mamei, si simteam cum sentimentul avanseaza, se intensifica pe parcurs, si simteam iubirea sincera dintre ei doi, iubire in care eu la un moment dat imi pierdusem speranta ca ar mai exista in oricine. Ce m-a impresionat atat de mult au fost descrierea discutiilor la telefonul fix, grijile care si le faceau fiecare pentru celalalt, si cel mai si cel mai tare m-a impresionat ultima intrare in jurnal, care descria drumul lung cu trenul spre locul unde avea sa stea 9 luni in armata.
Singurul lucru care il regret din tot sufletul este ca el nu si-a terminat scopurile propuse. Si pe langa faptul ca a fost un om atat de minunat, n-a fost respectat deloc in momentele mai grele. Efectiv, am strans cel mai acru sentiment posibil in mine pentru acesti oameni care nu au stiut sa isi exprime un ultim respect pentru un om care nici macar nu il pot numi normal. A fost si nebun, dar a fost la urma urmei un om bun. Cel mai bun...

As vrea cumva sa il fac cunoscut, sa ma mandresc cu el, si cu mama, si sa se stie ca superficialitatea si aparentele nu mai sunt la moda. Nu in momentul in care realizezi ce oameni valorosi se pot pierde. As vrea sa se stie ca prin ignoranta unora se pierd oamenii valorosi. As vrea sa se stie ca a fost un om minunat. Si inca este. In inima mea este, si va fi intotdeauna. Sper tata ca esti intr-adevar intr-un loc mai bun. Si sper ca esti mai fericit. Ai sa vezi, ca optimismul meu nu a murit, ba s-a amplificat acum. Voi continua sa fac derivate, dar tot va trebui sa ma ajuti, ca tot nu le dau de cap. Si voi continua cu ce mi-am propus, dar te rog sa fii aici sa ma mai tragi din cand in cand de nas, ca mi-e dor deja de asta. Sau da-mi doar un semn, ca fac eu asta pentru tine. Esti genial, sa nu uiti asta oriunde te-ai duce.

De ce nu te trezesti?

2010-05-10T12:50:00.001+03:00

Life and how to survive it - romana

2010-04-06T12:48:00.002+03:00

Dupa cum am si promis, am tradus ce era mai jos, si acuma o voi posta. sper sa aiba acelasi farmec.

Mai jos este discursul acordat de Adrian Tan, un avocat şi de asemenea autorul cărţii “The Teenage Textbook”, ţinut pentru absolvirea promoţiei 2008 la ceremonia de convocare NTU. Hilar, dar totuşi plin de înţeles.

Trebuie să mulţumesc facultăţii şi staffului Şcolii de Comunicaţii şi Informaţii Wee Kim Wee pentru că m-au invitat să ţin acest discurs.E o minunată onoare şi privilegiu să vorbesc aici timp de 10 minute fără frică de contradicţie, defamare sau represalii. Spun asta în poziţia de Singaporean dar mai mult în poziţia de soţ.

Soţia mea este excepţională şi perfectă din toate punctele de vedere, exceptând unul. Ea este editorul unei reviste. Scopul ei e să corecteze oamenii. Deţine acest talent de mai bine de un sfert de secol, marea parte fiind exersată acasă prin certurile dintre mine şi ea.

Pe de altă parte, eu sunt un avocat. În principiu, îmi petrec întreaga zi explicând oamenilor cât de mult greşesc. Îmi câştig existenţa prin dezaprobare.
Dar în orice caz, în căsnicia noastră există o armonie perfectă. Asta pentru că de fiecare dată când un avocat şi un editor au o ceartă, cel care va câştiga dintre cei doi va fi întotdeauna soţia.

Şi aşa vreau să încep prin a da un sfat mai ales bărbaţilor: când deja i-ai câştigat inima, nu trebuie să câştigi fiecare ceartă.

Căsătoria e considerată o bornă kilometrică a vieţii. Unii dintre voi poate v-aţi căsătorit. Unii dintre voi poate nu vă veţi căsători niciodată. Unii dintre voi vă veţi căsători. Unii dintre voi veţi găsi această experienţă atât de plăcută, încât vă veţi căsători de multe, multe ori în viaţă. Foarte bine pentru voi.

Următoarea bornă de acest gen în viaţa voastră o întâlniţi astăzi: absolvirea. Sfârşitul educaţiei voastre. Aţi terminat cu tot ce ţine de învăţat.

Probabil vi s-a spus o mare minciună cum că “A învăţa e un proces lung de-o viaţă” şi astfel veţi continua să studiaţi şi să continuaţi mastere, doctorate, rezidenţiate şi aşa mai departe. Ştiţi cine vă spune toate acestea? Profesorii. Nu credeţi că e o măsură de conflict de interes? Ei sunt în această afacere de învăţat la urma urmei. Unde ar fi ei dacă nu aţi învăţa voi? Au nevoie de voi ca de nişte clienţi fideli.

Vestea bună e că ei greşesc.

Vestea rea este că nu mai aveţi nevoie de educaţie de acum încolo pentru că viaţa voastră s-a sfârşit. S-a dus. Pentru unii dintre voi poate e un şoc. Sunteţi în adolescenţă sau în începuturile vârstei de 20. Oamenii poate vă vor spune că veţi trăi 70, 80, 90 de ani. Aceasta e aşteptarea voastră de la viaţă.

Iubesc acest termen: aşteptarea de la viaţă. Cu toţii înţelegem prin asta media de viaţă a unui grup de oameni. Dar eu sunt aici să vă explic o idee mai bună, ceea ce e de fapt ce aşteptaţi voi de la viaţă.

Veţi fi foarte bucuroşi să aflaţi că acum Singapore este cotată drept cea de-a treia ţară cu cea mai înaltă aşteptare de viaţă. Suntem în urma Andorei şi Japoniei, şi la egalitate cu San Marino. E destul de clar de ce oamenii din acele ţări şi noi trăim atât de mult. Noi avem un lucru în comun: echipele noastre de fotbal sunt fără speranţă. Sunt foarte puţine şansele ca unuia din cetăţenii noştri să li se ridice pulsul prin a ne urmări cum jucăm la World Cup. Spectatorii sunt mult mai probabil să tragă un pui de somn în timpul acestui meci.

Singaporeeni au aşteptarea de viaţă 81.8 ani. Bărbaţii singaporeeni trăiesc o medie de 79,21 ani, cât timp femeile Singaporeene trăiesc cu cel puţin 5 ani mai mult, probabil pentru a folosi timpul în plus de care au nevoie în baie.
Deci, vă aflaţi aici, la vârsta de 20 de ani, crezând că mai aveţi încă 40 de ani de aici încolo. Patru decenii în care veţi trăi mult şi veţi prospera.

Veşti rele. Citiţi ziarele. Sunt oameni care mor la 50, 40, 30 de ani. Sau poate chiar imediat ce termină facultatea. Ei ar fi foarte dezamăgiţi pentru că nu au întâlnit aşteptarea lor de viaţă.

Sunt aici să vă spun asta: uitaţi orice aşteptare de viaţă.

La urma urmei, calculul e bazat pe o medie. Şi nu trebuie niciodată să vreţi să fiţi mediocru.

Revizitaţi acele aşteptări. Probabil urmăriţi să munciţi, să vă îndrăgostiţi, să vă căsătoriţi şi să creşteţi o familie. Vi s-a spus, mai ales ca absolveţi, că trebuie să vă aşteptaţi să găsiţi o slujbă care să vă plătească atât de mult, la care să munciţi atâtea ore, la care responsabilităţile să fie atât de multe.

Asta este ceea ce se aşteaptă de la voi. Iar daca voi veţi îndeplini această aşteptare, va avea un gust oribil.

Dacă voi asta aşteptaţi, vă limitaţi singuri. Vă veţi trăi viaţa în funcţie de nişte graniţe stabilite de nişte oameni mediocri. N-am nimic împotriva acestor oameni. Dar nimeni nu ar trebui să aspire să fie ca ei. Iar voi nu aveţi nevoie de ani întregi de educaţie acordaţi de unele din cele mai sclipitoare minţi din Singapore pentru a vă pregăti să fiţi mediocri.

Ceea ce voi ar trebui să faceţi este să vă pregătiţi pentru o mare încurcătură. Viaţa este o mare încurcătură. Nu sunteţi în poziţia în care să aveţi orice tip de aşteptare de la ea. Viaţa e nedreaptă. Nimic nu e în balanţă la sfârşit. Viaţa se întâmplă pur şi simplu iar voi nu aveţi niciun control asupra ei. Lucruri bune şi rele se întâmplă în fiecare zi, oră de oră, clipă de clipă. Diploma voastră este doar un foarte slab scut împotriva soartei.

Nu vă aşteptaţi la nimic. Efectiv ştergeţi toate aşteptările voastre de la viaţă. Doar trăiţi. Viaţa voastră este sfârşită din acest moment. În acest moment, aţi terminat de crescut în înalţime, fizic, sunteţi cel mai bine proporţionaţi decât veţi putea fi vreodată şi probabil arătaţi cel mai bine decât veţi putea arăta vreodată. Mai bine de atât nu se poate. De aici e jos în vale. Sau în deal. Nimeni nu ştie.

Ce înseamnă asta pentru voi? E bine că viaţa s-a sfârşit.

Din moment ce viaţa voastră s-a încheiat, sunteţi liberi. Daţi-mi voie să vă spun multele lucruri minunate care le puteţi face atâta timp cât sunteţi liberi.
Cel mai important lucru care trebuie să-l faceţi este: nu munciţi.
Munca este orice de care sunteţi competenţi să faceţi. Prin natura sa, este de nedorit.

Munca ucide. Japonezii au un termen “Karoshi”, care înseamnă moarte din surmenaj. Asta e cea mai dramatică formă prin care munca poate ucide. Dar te poate totuşi ucide prin forme mult mai subtile. Dacă veţi munci, atunci zi de zi, puţin câte puţin, sufletul vostru este rupt, dezintegrându-se până nu mai rămâne nimic. O piatră care a fost fărâmiţată, rămânând nisip şi praf.

Există o concepţie greşită cum că munca ar fi necesară. Veţi întâlni oameni care muncesc pentru nişte job-uri mizerabile. Vă vor spune că “îşi fac traiul”. Nu fac asta. Ei mor, îşi irosesc vieţile lor uşor irosibile prin lucruri care sunt, în cel mai bun caz, inutile, şi în cel mai rău caz, dureroase.

Oamenii vă vor spune că munca vă înnobilează, că munca vă împrumută un anume fel de demnitate. Munca te face liber. Sloganul “Arbeit macht frei” a fost plasat la intrarările unor campusuri de nazişti. Complet fără sens.

Nu vă irosiţi marea parte din viaţă făcând ceea ce urâţi doar pentru ca mult prea mica parte rămasă liberă din viaţa voastră să v-o petreceţi într-un modest confort. Oricum este posibil să nu ajungeţi niciodată la acel capăt.

Rezistaţi tentaţiei de a vă angaja unei slujbe. În loc, jucaţi-vă. Găsiţi ceva ce vă place să faceţi. Şi continuaţi să faceţi asta din nou, din nou şi din nou. Veţi deveni bun la asta din două motive: pentru că vă place şi pentru că o faceţi des. În curând, aceasta va avea valoare.

Mie îmi place să mă cert. Şi îmi place limbajul. Aşa că am devenit avocat. Mă simt bine făcând asta şi aş face asta pe gratis. Dacă nu aş fi făcut asta, aş fi fost implicat în alt tip de muncă care implica scrierea de ficţiune – probabil un jurnalist de sport.

Deci ce ar trebui voi să faceţi? Vă veţi găsi propria voastră nişă. Nu-mi imaginez că ar trebui să căutaţi prea mult. Până la momentul de faţă ar trebui să aveţi o idee foarte clară despre ceea ce vă place să faceţi în viaţă. De fapt, voi îndrăzni să merg mai departe spunând că situaţia ideală ar fi ca voi să nu fiţi în stare să vă opriţi din a vă urmări pasiunile. La momentul de faţă ar trebui să ştiţi care sunt obsesiile voastre. Dacă vă place să vă mândriţi cu cunoştiinţele voastre şi să vă simţiţi superior, ar trebui să deveniţi profesor.

Găsiţi acel impuls care vă va energiza, vă va consuma, va deveni o obsesie. În fiecare zi trebuie să vă treziţi cu un entuziasm de neoprit. Dacă nu veţi face asta, veţi munci.

Marea parte din voi veţi ajunge în activităţi care implică comunicarea. Pentru cei care veţi face asta, am un al doilea mesaj pentru voi: aveţi grijă cu adevărul. Nu vă cer să îl spuneţi, să îl scrieţi, pentru că vor fi timpuri când va fi periculos şi imposibil să faceţi aşa ceva. Adevărul are marea capacitate de a lovi şi a umili, şi veţi observa că atunci cu cât sunteţi mai apropiaţi de cineva, cu atât mai mult veţi încerca să acoperiţi adevărul. De multe ori este o mare virtute să fii evaziv. În acelaşi timp este şi o mare calitate. Orice copil poate ascunde adevărul, fără a conştientiza consecinţele. Trebuie o maturitate foarte mare pentru a aprecia tăcerea.
Pentru a putea fi atenţi în legătură cu adevărul, trebuie mai întâi să-l cunoaşteţi. Asta necesită o mare deschidere faţă de voi. Niciodată să nu păcăliţi persoana din oglindă.

V-am spus că viaţa voastră s-a terminat, că nu trebuie să munciţi şi că ar trebui să evitaţi să spuneţi adevărul. Acum vă spun următoarea: fiţi detestaţi.
Nu e atât de uşor cât ar suna. Ştiţi pe cineva care vă detestă? Şi totuşi fiecare figură importantă care a contribuit la rasa umană a fost urâtă nu de o singură persoană ci de multe ori de multe persoane. Acea ură este atât de puternică încât a cauzat ca acele figuri să fie abuzate, ucise, şi într-un caz faimos, bătut în cuie pe o cruce.

Unul nu trebuie să fie viclean pentru a fi detestat. De fapt, este des întâlnită situaţia în care este detestat cel care încearcă să facă ceea ce e corect din propriile principii. Este mult prea uşor să fii plăcut, practic trebuie doar să te acomodezi şi să nu ţii atât de mult la propriile principii. Astfel veţi gravita în jurul unui centru şi veţi ajunge în mediocru. Acesta nu poate fi rolul vostru. Sunt mulţi oameni mari şi răi în lume, şi nu îi ofensaţi, trebuie să fiţi voi răi din sinea voastră. Popularitatea este un semn sigur că faceţi ceva rău.
Cealaltă parte a monedei este aceasta: iubiţi.

Nu am spus „fiţi iubiţi”. Asta necesită mult prea mult compromis. Dacă unul schimbă înfăţişarea celuilalt, personalitatea şi valorile, acel cineva poate fi iubit de oricine.

De fapt, vă îndemn să iubiţi altă fiinţă umană. V-ar putea părea bizar să vă cer eu asta. V-aţi putea aştepta ca aceasta să se întâmple în mod natural, din neant. Aceast fapt este fals. Societatea modernă este anti-dragoste. Am dus un microscop tuturor pentru a scoate în evidenţă defectele lor şi dezavantajele. Este mult mai uşor să găseşti motive să nu iubeşti o persoană decât invers. Respingerea necesită un singur motiv. Dragostea necesită acceptare completă. Este o muncă grea –singurul tip de muncă pe care îl găsesc agreabil.

A iubi pe cineva are beneficii enorme. Există admiraţie, învăţare, atracţie, şi ceva care noi numim, într-un cuvânt mai potrivit, fericire. Prin a iubi pe cineva, devenim inspiraţi să ne facem pe noi mai buni din toate punctele de vedere. Învăţăm adevărata inutilitate a lucrurilor materiale. Celebrăm umanitatea. A iubi este bun pentru suflet.
Deci, a iubi pe cineva este foarte important, şi de asemenea este foarte important să alegi persoana potrivită. În ciuda culturii populare, dragostea nu se întâmplă pur şi simplu, la prima vedere, pe un ring de dans. Creşte încet, adâncindu-şi rădăcinile întâi, înainte să crească şi să înflorească. Nu este o buruiană prostească, ci un copac puternic care trece prin orice furtună.
Veţi vedea că atunci când aveţi pe cine iubi, că faţa este mult mai puţin importantă decât creierul, iar corpul este mult mai puţin important decât inima.
Veţi găsi de asemenea că nu este cea mai mare tragedie dacă dragostea voastră nu este reciprocă. Nu faceţi asta pentru a fi iubiţi înapoi. Valoarea dragostei este pentru a vă inspira pe voi.

În final, veţi observa că nu există o măsură în a iubi pe cineva. Ori nu iubiţi pe cineva, ori iubiţi cu fiecare celulă mişcătoare din corpul vostru, fără inhibiţii sau scuze. Vă consumă şi vă renaşte.

Nu munciţi. Evitaţi să spuneţi adevărul. Fiţi detestaţi. Iubiţi.

Veţi avea o viaţă ocupată. Noroc că nu există aşteptare de viaţă.

Feminist.

2010-03-31T22:31:00.002+03:00

Am un moment Carrie din Satc. Si am avut parte de un eveniment mai special in seara asta, putin coplesitor. Ma uimesc unele fete, femei in devenire, cum trec prin primele drame serioase ale vietii lor, neconstientizand ca in viata apar probleme mai mari de atat, si daca nu mai mari, vor fi oricum mai multe de genul. Poate sunt ipocrita ca spun asta, dar cursa e lunga si noi trebuie sa o supravietuim.
Dar totusi ma uimeste cum unele femei reusesc sa tina atatea sentimente acumulate de multe zile, si devin atat de vulnerabile si atat de sincere. Dragostea scoate cea mai mare sinceritate din om inainte si dupa relatie. In timpul unei relatii, in momentul cand te indragostesti, inveti sa minti.
Ma uimeste cat de mult se chinuie sa fie puternice, sa para ca nu le pasa, dar tot rabufneste totul din ele cu primul pahar de vin. Sau cele care sunt proaspat despartite inca traiesc dorinta de impacare. Ma uimesc cat de nervoase sunt, cat de contrariate sunt de perceptiile barbatilor in general in momentul acela, dar in acelasi timp cate sufera si cate sunt in stare sa sufere pentru a putea simti iubirea.
Ma uimeste cum in momentul in care ele sufera, sunt cele mai curajoase. Pentru ca ele totusi chiar recunosc ceea ce simt. Si ar renunta oricand la orice tip de orgoliu pentru a putea merge bine. Indiferent de persoana, in momentul in care o femeie s-a indragostit, e in stare sa suporte orice ca sa mentina acea flacara vie.
Cred ca asta e farmecul vietii, barbatii sa fie radicali si rationali si femeile vulnerabile si delasatoare. Da, sunt feminista acum, dar ma uimeste cat de mult se poate schimba o persoana in acel moment, in acel apogeu a ultimelor cateva luni, ani, de stres.
Si cel mai tare ma uimeste ca au inca puterea sa mearga mai departe. Au inca o ramasita de demnitate in ele necalcata in picioare, iar cand valurile se calmeaza, se aud pescarusii. Si pentru prima oara in ceva timp se vor calma si vor realiza ca demintatea aceea trebuie refacuta si sa mearga mai departe. Si vor trebui sa zambeasca.

Pentru toate fetele si femeile care in momentul acesta sufera, indiferent, din cauza unei despartiri recente sau nu, din cauza oricarei chestii care le-ar putea determina sa spuna "destul" si totusi continua, we salute you with all our dignity.

Un cuvant scurt despre generatia actuala

2010-03-29T16:50:00.002+03:00

De un deceniu incoace, aproape 2, s-au schimbat cumplit de multe. Da, se stie ca in orice domeniu te-ai uita, statistici, muzica, filosofie, tipologii de oameni, seriale, si tot asa, sunt schimbari majore de la un deceniu la altul. Zilele astea am avut timp sa realizez ca sunt diferente majore si de la un an la altul, cel putin in urma unui training camp la care am luat parte, format doar din copii de liceu practic, plus copii de clasa a 8a, mi se pareau unele diferente uriase de comportament intre oameni de clasa a 11a si a 10a, sa nu mai zis intre cei de a 11a si a 8a, dar probabil asta e si normal sa se intample avand in vedere ca acum e perioada schimbarilor.
Oricum, lucru care l-am observat cel putin in videoclipurile si versurile de la melodiile de pe VH1 mi se par lipsite de inhibitii, doritoare de schimbari, evolutioniste, cum vreti voi. Dar nu stiu cat de bine. Miscarile Madonnei in Celebration mi se par exagerate, atat pentru varsta ei cat si pentru un clip video, dar e oricum adorat de multe tipologii de oameni pentru curajul care il arata... Cat am prins din melodia Rude Boy a Rihannei, n-am apucat sa inteleg tot, stiu doar ca spunea ceva gen "boy show me how you get it up" si "how big is it" sau ma rog, asta din ce tin minte, imi cer scuze pentru cei carora chiar le place melodia. Oricum, nu mai exista decenta as spune eu, si mai ales melodiile de genul vor sa "deschida" mintile inchise a multora, sa promoveze lipsa de inhibitii, sa isi spuna "uite, si eu as putea sa fac asta" dar nu sunt de acord sa existe totusi atat de multa ... deschidere.
Ma uitam la noua moda, toate showurile de fashion. Bluza nu e interesanta daca nu e destul de transparenta cat sa se faca macar un sfarc la model, nu e interesant daca nu arata acea "let's get naked and know each other". Nu am sa imi dau cu parerea prea mult aici, e doar ce am observat din punctul de vedere a unui om caruia nu i-a pasat niciodata de moda, tot timpul am cautat sa imi creez propria mea moda.
Cartile sau scrisul in general, s-a schimbat. Dar si discutam cu tatal meu, prefer o poezie de Eminescu care are totusi decenta in ea, nu versuri de genul "iau in palma urina iubitei mele si mi-o preling pe corp". Nu stiu unde am citit asta, nu cred ca e exact asa, dar sunt sigura ca am citit ceva in genul asta sigur. Si mai multe carti care le-am citit de curand, scrise de scriitori relativ noi, cu carti chiar apreciate pe recenziile de pe net, nu ma impresioneaza de niciun fel. Cel putin Zero grade kelvin de care eram foarte curioasa sa o citesc, dupa ce am citit-o am ramas dezamagita, pentru ca poate stilul mi se parea prea deschis si prea multe detalii despre sex, si nu doar unul normal, si nu erau subtile deloc. Si nu cred ca pot spune despre mine ca am o gandire conservatoare de pe vremea comunismului pentru ca totusi nici n-am reusit sa traiesc macar cativa ani in perioada aceea. Mi se par doar deplasate multe din lucrurile care se intampla acum, si pur si simplu nu exista subtilitate. Nu spun, si eu sunt deschisa, si eu discut despre una alta, si eu sunt relativ dezinhibata, dar in acelasi timp cred eu subtila.

La urma urmei, nu schimb nimic in lume cu parerea mea, dar cred eu ca e bine sa se pastreze o parte din decenta si sensul acestui cuvant sa nu se piarda sau sa se schimbe sau sa devina mult prea relativ pentru a putea fi discutat.

Oh, grow up!

2010-03-16T17:26:00.002+02:00

E atat de ciudat sa redecorezi cand esti la o varsta fragila si usor atasabil de obiecte...
Am hotarat dupa cativa ani buni, cu o camera plina de poze si postere(nu postere cu formatii stupide, postere de la evenimente la care am participat sau am organizat), biletele, memorii inconjurandu-ma, am realizat ca totusi atatea memorii in doar 4 pereti e prea mult pentru un adolescent pierdut si confuz si care are inca multe de invatat despre viata.
Am dat jos tot, am strans toate memoriile acestea intr-un loc, cel putin sa fie ascunse in marea parte a timpului, sa le vad doar cand chiar imi este dor... Si e foarte dureros sa faci aceasta "redecorare". E un fel de a da cu vopsea peste inima, incercand sa ascunzi ca era rupta pe alocuri. E dureros cand dupa multi ani esti obisnuit sa te intorci sa te uiti la camera, si sa iti sara in ochi toate, sa iti aduci aminte in fiecare zi de tot... Cred ca de-aia adultii devin uituci, pentru ca sunt obisnuiti sa ingroape toate lucrurile care dor pentru ca au trecut, sa le ingroape intr-un sertaras care e mai bine sa nu se deschida tot timpul. Mi se pare atat de gol sa vad un dulap simplu, cu o oglinda pe el si atat. Dar e ca si cum mi-as spune "it's time to grow up". E timpul sa renunt la toate prostiile care da, inviorau camera, dar nu stiu cat bun mi-aduceau mie.
Devine o camera simpla si matura. De ce prin simplitate definim maturitatea? Pentru ca probabil asta inseamna sa fii matur, sau cel putin intelept. Pentru ca la un moment dat deciziile cele mai bune sunt cele simple. Cele in care eviti tot dezastrul, toata drama, te axezi pe exact ce trebuie si o iei pe calea cea mai scurta. Asta doar pentru a ramane cat de cat calm, lipsit de agitatie si pentru a evita un stop cardiac la o varsta ambigua pentru asa ceva.
Cel mai probabil, apar multe semne de intrebare dupa articolul asta, dar ma simt cum incerc constant sa-mi reamintesc ca e timpul sa cresc, si sa las copilariile in urma, sa consider un capitol incheiat si sa pornesc pe drumul deciziilor. Now ain't that a bitch.

Life and how to survive it

2010-02-22T18:40:00.002+02:00

E varianta in engleza, dar aia in romana e in decurs de traducere(de mine), dar incercati asa, suna mult mai bine:D

Below is a speech to the graduating class of 2008 at NTU convocation ceremony last week by Adrian Tan, a litigation lawyer and the author of The Teenage Textbook. Read it! It's hilarious but very meaningful.

I must say thank you to the faculty and staff of the Wee Kim Wee School of Communication and Information for inviting me to give your convocation address. It’s a wonderful honour and a privilege for me to speak here for ten minutes without fear of contradiction, defamation or retaliation. I say this as a Singaporean and more so as a husband.

My wife is a wonderful person and perfect in every way except one. She is the editor of a magazine. She corrects people for a living. She has honed her expert skills over a quarter of a century, mostly by practising at home during conversations between her and me.

On the other hand, I am a litigator. Essentially, I spend my day telling people how wrong they are. I make my living being disagreeable.

Nevertheless, there is perfect harmony in our matrimonial home. That is because when an editor and a litigator have an argument, the one who triumphs is always the wife.

And so I want to start by giving one piece of advice to the men: when you’ve already won her heart, you don’t need to win every argument.

Marriage is considered one milestone of life. Some of you may already be married. Some of you may never be married. Some of you will be married. Some of you will enjoy the experience so much, you will be married many, many times. Good for you.

The next big milestone in your life is today: your graduation. The end of education. You’re done learning.

You’ve probably been told the big lie that “Learning is a lifelong process” and that therefore you will continue studying and taking masters’ degrees and doctorates and professorships and so on. You know the sort of people who tell you that? Teachers. Don’t you think there is some measure of conflict of interest? They are in the business of learning, after all. Where would they be without you? They need you to be repeat customers.

The good news is that they’re wrong.

The bad news is that you don’t need further education because your entire life is over. It is gone. That may come as a shock to some of you. You’re in your teens or early twenties. People may tell you that you will live to be 70, 80, 90 years old. That is your life expectancy.

I love that term: life expectancy. We all understand the term to mean the average life span of a group of people. But I’m here to talk about a bigger idea, which is what you expect from your life.

You may be very happy to know that Singapore is currently ranked as the country with the third highest life expectancy. We are behind Andorra and Japan, and tied with San Marino. It seems quite clear why people in those countries, and ours, live so long. We share one thing in common: our football teams are all hopeless. There’s very little danger of any of our citizens having their pulses raised by watching us play in the World Cup. Spectators are more likely to be lulled into a gentle and restful nap.

Singaporeans have a life expectancy of 81.8 years. Singapore men live to an average of 79.21 years, while Singapore women live more than five years longer, probably to take into account the additional time they need to spend in the bathroom.

So here you are, in your twenties, thinking that you’ll have another 40 years to go. Four decades in which to live long and prosper.

Bad news. Read the papers. There are people dropping dead when they’re 50, 40, 30 years old. Or quite possibly just after finishing their convocation. They would be very disappointed that they didn’t meet their life expectancy.

I’m here to tell you this. Forget about your life expectancy.

After all, it’s calculated based on an average. And you never, ever want to expect being average.

Revisit those expectations. You might be looking forward to working, falling in love, marrying, raising a family. You are told that, as graduates, you should expect to find a job paying so much, where your hours are so much, where your responsibilities are so much.

That is what is expected of you. And if you live up to it, it will be an awful waste.

If you expect that, you will be limiting yourself. You will be living your life according to boundaries set by average people. I have nothing against average people. But no one should aspire to be them. And you don’t need years of education by the best minds in Singapore to prepare you to be average.

What you should prepare for is mess. Life’s a mess. You are not entitled to expect anything from it. Life is not fair. Everything does not balance out in the end. Life happens, and you have no control over it. Good and bad things happen to you day by day, hour by hour, moment by moment. Your degree is a poor armour against fate.

Don’t expect anything. Erase all life expectancies. Just live. Your life is over as of today. At this point in time, you have grown as tall as you will ever be, you are physically the fittest you will ever be in your entire life and you are probably looking the best that you will ever look. This is as good as it gets. It is all downhill from here. Or up. No one knows.

What does this mean for you? It is good that your life is over.

Since your life is over, you are free. Let me tell you the many wonderful things that you can do when you are free.

The most important is this: do not work.

Work is anything that you are compelled to do. By its very nature, it is undesirable.

Work kills. The Japanese have a term “Karoshi”, which means death from overwork. That’s the most dramatic form of how work can kill. But it can also kill you in more subtle ways. If you work, then day by day, bit by bit, your soul is chipped away, disintegrating until there’s nothing left. A rock has been ground into sand and dust.

There’s a common misconception that work is necessary. You will meet people working at miserable jobs. They tell you they are “making a living”. No, they’re not. They’re dying, frittering away their fast-extinguishing lives doing things which are, at best, meaningless and, at worst, harmful.

People will tell you that work ennobles you, that work lends you a certain dignity. Work makes you free. The slogan "Arbeit macht frei" was placed at the entrances to a number of Nazi concentration camps. Utter nonsense.

Do not waste the vast majority of your life doing something you hate so that you can spend the small remainder sliver of your life in modest comfort. You may never reach that end anyway.

Resist the temptation to get a job. Instead, play. Find something you enjoy doing. Do it. Over and over again. You will become good at it for two reasons: you like it, and you do it often. Soon, that will have value in itself.

I like arguing, and I love language. So, I became a litigator. I enjoy it and I would do it for free. If I didn’t do that, I would’ve been in some other type of work that still involved writing fiction – probably a sports journalist.

So what should you do? You will find your own niche. I don’t imagine you will need to look very hard. By this time in your life, you will have a very good idea of what you will want to do. In fact, I’ll go further and say the ideal situation would be that you will not be able to stop yourself pursuing your passions. By this time you should know what your obsessions are. If you enjoy showing off your knowledge and feeling superior, you might become a teacher.

Find that pursuit that will energise you, consume you, become an obsession. Each day, you must rise with a restless enthusiasm. If you don’t, you are working.

Most of you will end up in activities which involve communication. To those of you I have a second message: be wary of the truth. I’m not asking you to speak it, or write it, for there are times when it is dangerous or impossible to do those things. The truth has a great capacity to offend and injure, and you will find that the closer you are to someone, the more care you must take to disguise or even conceal the truth. Often, there is great virtue in being evasive, or equivocating. There is also great skill. Any child can blurt out the truth, without thought to the consequences. It takes great maturity to appreciate the value of silence.

In order to be wary of the truth, you must first know it. That requires great frankness to yourself. Never fool the person in the mirror.

I have told you that your life is over, that you should not work, and that you should avoid telling the truth. I now say this to you: be hated.

It’s not as easy as it sounds. Do you know anyone who hates you? Yet every great figure who has contributed to the human race has been hated, not just by one person, but often by a great many. That hatred is so strong it has caused those great figures to be shunned, abused, murdered and in one famous instance, nailed to a cross.

One does not have to be evil to be hated. In fact, it’s often the case that one is hated precisely because one is trying to do right by one’s own convictions. It is far too easy to be liked, one merely has to be accommodating and hold no strong convictions. Then one will gravitate towards the centre and settle into the average. That cannot be your role. There are a great many bad people in the world, and if you are not offending them, you must be bad yourself. Popularity is a sure sign that you are doing something wrong.

The other side of the coin is this: fall in love.

I didn’t say “be loved”. That requires too much compromise. If one changes one’s looks, personality and values, one can be loved by anyone.

Rather, I exhort you to love another human being. It may seem odd for me to tell you this. You may expect it to happen naturally, without deliberation. That is false. Modern society is anti-love. We’ve taken a microscope to everyone to bring out their flaws and shortcomings. It far easier to find a reason not to love someone, than otherwise. Rejection requires only one reason. Love requires complete acceptance. It is hard work – the only kind of work that I find palatable.

Loving someone has great benefits. There is admiration, learning, attraction and something which, for the want of a better word, we call happiness. In loving someone, we become inspired to better ourselves in every way. We learn the truth worthlessness of material things. We celebrate being human. Loving is good for the soul.

Loving someone is therefore very important, and it is also important to choose the right person. Despite popular culture, love doesn’t happen by chance, at first sight, across a crowded dance floor. It grows slowly, sinking roots first before branching and blossoming. It is not a silly weed, but a mighty tree that weathers every storm.

You will find, that when you have someone to love, that the face is less important than the brain, and the body is less important than the heart.

You will also find that it is no great tragedy if your love is not reciprocated. You are not doing it to be loved back. Its value is to inspire you.

Finally, you will find that there is no half-measure when it comes to loving someone. You either don’t, or you do with every cell in your body, completely and utterly, without reservation or apology. It consumes you, and you are reborn, all the better for it.

Don’t work. Avoid telling the truth. Be hated. Love someone.

You’re going to have a busy life. Thank goodness there’s no life expectancy.

Inside life

2009-12-28T11:10:00.002+02:00

Sunt Irwin sisunt un pliculet de ceai de la Twinings. Aroma mea e de apple, cinnamon & raisin. Una din preferatele stapanei mele. In fiecare zi stau la barfa cu celelalte pliculete de ceai din cutia mea. Analizam bucataria din unghiul nostru. Deasupra noastra sta un cuptor cu microunde din care tot timpul miroase a cascaval topit. In dreapta noastra sunt multe alte ceaiuri, dar se pare ca nu stapana noastra le bea. Ba din contra, pare sa aiba un fel de repulsie totala de fiecare data cand le vede. Insa domnul casei se pare ca le ia, cu un zambet fortat dar le ia. Nu o sa inteleg niciodata de ce.

Sub noi, la baza dulapului pe care stam, se plimba zi de zi o pisica. Ea ori mananca ori nu mananca. Cert e ca are tot timpul ceva de spus, chiar daca farfuria e plina. Tipic, s-a acomodat repede cu familia asta.

Cutia noastra ramane tot timpul deschisa, pentru ca stapana ne intelege ca avem nevoie de subiecte de barfa. Spre exemplu, ieri una din damele casei gatea ceva, si din neant a inceput sa planga. Nu canta nimic in radioul bucatariei, nu spunea nimeni nimic. S-a uitat peste niste poze de pe dulapurile mari vis-a-vis de noi si a inceput sa planga. E trist cum o casa atat de frumoasa poate sa inghita atatea tristeti.

Dupa aia vine stapana noastra. Ea e singura care ne bea. Cred ca a dezvoltat un fel de simpatie pentru mine. De fiecare data cand se apropie, stiu ca ma priveste exact pe mine. Sunt al 6lea pliculet din stanga. Si totusi evita de fiecare data, si o vad cum sopteste usor: Nu astazi, Irwin. Curios e de unde imi stie numele. N-am facut niciodata cunostiinta propriu zis. Si privesc dupa aia cum si ea melancolica isi face ritualul: pune apa la fiert, tot timpul toarna din ibric macar un strop de apa inapoi in chiuveta. Dupa care, pune o lingurita plina de miere intr-una din canile ei gigantice. Nu stiu de ce prefera una atat de mare, pentru ca oricum o umple doar pe jumatate. Si asteapta... Se joaca cu pliculetul in jur de 5 minute. Cred ca ar trebui sa o cronometrez o data. Nu lasa niciodata apa sa clocoteasca, o lasa doar sa fie fierbinte. Atunci adevaratul joc incepe. Dupa ce a turnat apa, pliculetul de ceai are parte de toata distractia. E invartit in toate partile. Face piruete, sarituri... aproape ca e un fel de patinaj artistic. Si stapana are niste ochi atat de mari si expresivi. De fiecare data sticlesc de un fel de voiosie cand se joaca cu pliculetul. Si ne invata pe fiecare un vals atat de frumos.
Uneori parca auzim un fel de melodie lenta, cum erau in desenele cu Tom si Jerry. Da, ne mai uitam si noi cand deschide televizorul din bucatarie.

Cam asta e viata noastra. Nu pot sa o etichetez ca una trista sau vesela. Dar tare as vrea sa stiu ce e cu ceaiurile de langa noi.

Ganduri de Craciun

2009-12-26T16:37:00.003+02:00

Isn't it funny that at Christmas something in you gets so lonely for - I don't know what exactly, but it's something that you don't mind so much not having at other times. ~Kate L. Bosher

Lucrand la cadourile pentru niste dragi amici, am dat peste citatul asta. Si m-a speriat ca avea dreptate...
Pentru un motiv sau altul, zilele astea tin cel mai mult sa am toti cei apropriati aproape. In schimb anul asta n-am reusit deloc sa ajung la idealul meu de Craciun. Tot timpul cand ma gandesc la un Craciun perfect, imi vine o imagine din "viata cu louie" de pe vechiul fox kids. as fi vrut sa am ceea ce vroiam eu cel mai mult anul asta. un brad frumos si placut pentru ochi, multe cadouri in jurul lui, o familie unita, cei mai dragi cat mai aproape, sau macar la 15 minute de mers pe jos, prin zapada. in schimb, a trebuit sa ma multumesc in prima zi cu multa tehnologie, multe convorbiri la microfon, mesaje, sute de mesaje pe mobil cu caldura in suflet, si lumini in ochi, sau cum or fi ele. oricum nu le citesc din lene excesiva.
a trebuit ca prima zi sa ma multumesc cu un ecran acoperit in totalitate si fara pauze de friends, de o ciocolata calda si o pozitie confortabila in scaun.
oricum, degeaba ma plang, pentru ca din cate stiu eu, nimeni nu a avut un craciun tocmai fericit.
am reusit sa termin jocul ielelor. n-am inteles nimic. ma simt putin incompetenta dar chiar nu am reusit sa gasesc un rost/sens acestei carti. am atatea carti care vreau sa le devorez, sa nu imi oboseasca ochii de la ele. de curand m-am plimbat prin alexandria (libraria) si am vazut cartea 'zero grade kelvin' iar pe spate era puternic recomandata de nu mai stiu exact cine, dar mi-a creat o curiozitate cumplita.
zilele astea ma simt in continuu frustrata. nu pot deloc sa ma hotarasc care parte din mine e bine sa domine... bine pentru mine. pentru ca general privind si la rece, stiu ce este bine. dar asta e si dilema mea. privesc totul la rece. si deci reusesc cu greu sa mai simt. sa imi pese. sau mi se pare ca sunt prea comoda ca sa realizez exact ce simt. si tot timpul am senzatia ca sunt o egoista si jumatate, si presupun ca ceea ce simt e doar o iluzie, si ca ceea ce spun e doar un ecou al iluziilor. sau pur si simplu cred ca daca spun anumite lucruri cu voce tare, asa voi crede mai mult in ele. si ma simt in continuu frustrata de acest fapt.

mi-e tot mai teama. si desi imi spun in continuu ca e inutil sa imi fie teama, ca e inutil sa gandesc prea departe, totusi nu imi pot pune un cartonas destul de puternic in fata gandurilor mele ca sa le spun stop.

mi-e teama sa nu regret, desi pana acum totusi n-am regretat aproape nimic din actiunile mele. mi-e teama totusi de chestiile care poate sunt imposibile, care nu vor avea niciodata loc... dar stiu ca sunt acolo si sunt posibile oricui.

uneori, sunt atat de pesimista, ca nu inteleg de ce ma mai chinui.

acesta este intr-adevar, cu o ironie cumplita in voce, cel mai frumos craciun experimentat.

Azi si maine

2009-11-29T22:44:00.002+02:00

Nimic.
Am tot scris si sters ce am vrut sa scriu. Un backspace nu poate sterge tot ce am in cap acum. Dar aparent sterge ceea ce m-ar putea face vulnerabila.
Dilema mea cea mai mare acum este cum pot oamenii sa supravietuiasca. Avand in vedere ca primim constant diverse provocari. Iar in momentul cand esti destul de puternic ti se da o provocare suprema. Si pentru mine asta e prea mult.
Mi-e greu sa pot trece si peste asta. Mi-e greu pentru ca abia reusisem sa ma obisnuiesc cu tot trendul asta de optimism. Abia am inteles de ce e bun optimismul, de ce e bine sa consideri provocarile astea niste mici damburi peste care tre sa topai zambind ca sa fie viata frumoasa...
Si mi-am fortat zambetul...mult...
Si am tot topait. Dar picioarele mele au obosit.
Si am tot zis "va fi bine".
Azi am fost trista. Azi am ascultat Metallica. Multa multa metallica. For good old days. Deobicei muzica mai agresiva imi exprima starea de spirit cel mai bine. Nu tot felul de melodii optimiste cu mesaje gen don't worry be happy. Si ... nici macar atat nu a functionat. Doar cat sa raman pe ganduri.
Azi... am plans. Si am fost slabita. Si sunt. Si tremur. Nu stiu daca de frig sau teama. Si tot azi mi s-a spus ca sunt diferita si schimbata. Si mi-e frica sa nu cad in extrema care nu trebuie. Dar tot azi, mi s-a mai spus, in aceeasi zi ca va fi si nu va fi bine.
Nu mai stiu ce sa cred. Caci sunt atat de confuza... despre cum ar trebui sa reactionez. Stiu ca ce faceam pana acum era cel mai sanatos pentru sanatatea mintala, dar din nou lupta mea pentru moment a luat sfarsit.

Maine. Toata speranta mea merge pe ziua de maine.

Transport in comun

2009-11-01T15:01:00.004+02:00

E o zi obişnuită, într-un oraş monoton dintr-o parte uitată a României. E un autobuz aglomerat, cu diverşi indivizi ce nu au cunoscut termenul de deodorant, de scaune cu miros de ţigani (sunt rasistă când vine vorba de ţigani, nu-mi pasă.), păr mai mult sau mai puţin viu, vopsit de nenumărate ori la unele dame. Se simte tensiunea erotică din toţi, se simte cum bărbaţii urmăresc damele, îsi pun un pariu cu propria persoană. "Oare cât îmi trebuie să o aduc la mine acasă?", aşa nu ar trebui să mai plătească prostituatele. Din păcate, toate sunt căsătorite. Şi poate sunt fidele. Da, un oraş mic şi liniştit, cu prea mulţi perverşi şi prea mulţi mincinoşi.
Se aude un radio, pe frecvenţa 104.2, Europa FM. Nu sunt sigură ce se aude, dar ştiu că nimeni nu e încântată de melodia respectivă. Poate pentru că e de pe vremurile frumoase, poate pentru că are o importanţă sentimentală, sau poate doar sunt mulţi manelişti care nu ar aprecia niciodată muzica bună. Se leagănă toţi la fiecare dâmb de pe străzile minunate ale oraşului, nepăsător, gândindu-se la copii sau pisica de acasa, ratele de la bancă, criza financiară, pe cine să voteze ca preşedinte, dacă să voteze pentru un parlament uni sau bicameral...
Sau se gândesc doar că ploua.
Doamna din faţa mea se uită în gol. Mobilul îi sună. Nu mişcă niciun muşchi, nu vrea să răspundă. Domnul de lânga ea, la fel, aceeaşi situaţie. Şi de asemenea se auzeau prin tot autobuzul mobile care sunau. Şi strângeau toţi din ochi, evitând să răspundă. Şi până la urma, luau o gură bună de aer proaspăt îmbibat cu transpiraţie şi apăsau pe butonul verde înfioraţi.
Trecem pe lângă o biserică. Toţi fac grăbiţi cruce. Sunt toţi atât de grăbiţi că nici nu au răbdare să spună în gând cele 3 divinităţi. Nu spun de mine, ştiu că nu sunt cea mai credincioasă. Aş fi prea ipocrită. Spun că şi ceilalţi sunt mai ipocriţi pentru că nici nu au răbdarea necesară măcar pentru divinitatea în care se presupune că îşi depun toată credinţa. Ceea ce am constatat, că de când eram mică până în prezent, sunt tot mai puţini oameni care totuşi se obosesc să facă cruce când autobuzul trece pe lângă biserică.

De aici deja nu mai e problema mea.

Eu? Eu zâmbesc. Pentru că mă îndrept spre o locaţie care mă va face să zâmbesc.

Praf.

2009-10-14T22:39:00.003+03:00

Stiu ca dupa ce voi pleca
Biroul va fi lipsit de lucruri,
Ojele nu vor mai colora un raft intreg,
Patul va fi facut, cearceafurile adunate,
Nu vor mai fi farfurii murdare sau servetele aruncate.
Dar va fi praf,
Mult si adunat.
Nu va mai fi dezordine, haos, amintiri,
Nu vor mai fi cerceii pe masa de langa usa
Si nici cani pe rafturi, sau nisip sau scoici.
Dar vor fi urme, pete, praf.
Stiu ca dupa ce voi pleca,
Animalutele nu vor mai fi atat de fericite
Desi zambetul lor inspira afectiune.
Iar cartile vor ramane intacte,
Dar filele se vor ingalbeni.
Stiu ca dupa ce voi pleca,
Singurul suflet ratacitor in camera
Nu voi fi eu, ci o pisica batrana.
Si va cauta vesnic un suflet cald
Langa care sa doarma noaptea si langa care sa toarca
Dar nu va mai fi de gasit,
Nu in camera asta.
Stiu ca atunci cand voi pleca,
Chitara nu va mai avea nimic de spus
Pozele nu vor mai reprezenta decat trecutul
Hainele din dulap isi vor gasi alt dulap.
Si stiu ca atunci cand voi pleca...
Nu va mai fi viata aici.

Se picura frunze

2009-09-13T21:14:00.002+03:00

Este cald si tarziu. Si inca ma visez in maieuri si pantaloni scurti. Inca simt nisipul si inca aud pescarusii. Inca imi curge apa din urechi si inca urc cetatuia din Cluj. Inca dansez senzual pe muzica de jazz, inca e Janis Joplin idolul meu. Inca cant desteapta-te romane improvizat pentru dragul de dudu. Dudu nu e prietenul meu, e doar o persoana de care m-am atasat in prea putin timp si de care inca mi-e door cumplit. Mi-e dor si de multi si multe.
Ca deobicei, tipic mie.
Simt miros de caiete noi si pixuri nefolosite. Nu stiu cum sa exprim ce simt acum. Simt nevoia de un vin fiert.
De-un ceai fierbinte pentru gatul meu, pentru ca a avut prea mult de suferit vacanta asta.
Vara asta mi-am pierdut capul, si nu e o senzatie prea placuta, dar pe de o parte nu stiu daca regret tot ce am facut. Am invatat sa ascund, si sa mint. Da, in principiu asta e ceva rau, suntem invatati de mici cu ideea asta. Dar am realizat ca e una din condintiile de supravietuire.
Am invatat sa joc teatru, la modul cel mai serios. Nu sunt mandra de mine. Dar am invatat sa apreciez unele amanunte care multi le-am uitat.
Am invatat ca trebuie sa te descurci singur in unele situatii si sa incerci sa taci cat mai mult, pentru ca uneori prietenii folosesc lucrurile care le stiu despre tine impotriva ta.

Poate suna ca o vacanta trista, dar eu zic ca e un fel de sut in fund care te duce mai inainte. Nu o consider pierduta, ba chiar intr-un fel ma bucur de ea. Si asta pentru ca a avut multe multe momente placute. Si totusi n-as vrea sa o inchei asa, vreau sa fac o ultima chestie iesita din comun, sa stiu ca am incheiat o vara intr-un mod cum am inceput-o: dubios.

Leapsa preluata oricum ca n-am facut asta niciodata

2009-08-26T16:54:00.003+03:00

Imi placea cum suna, poate doar plictiseala si dorinta de ceva mai simplu

1) Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 18 şi scrie al patrulea rând.

hah asta o sa fie amuzant, am cartea de mate la indemana de a 11a
"4). Xn = (6-n)/(5n-1), n>=1; 5). Xn = 1/(n+1) + 1/(n+2) +...+ 1/2n, n>=1;

2) Fara să verifici, cât e ceasul?
16.26 e prea mult nu?

3) Verifică.
16.58. pe-aproape

4) Cum eşti imbrăcata?
Haaah. Tricoul albastru de la Antidrog, pantaloni de pijama galbeni.

5) Înainte să răspunzi la chestionarul ăsta, la ce te uitai?
Blogu lu adi cred? Si inainte de asta citeam Shogun @-).

6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?
Am castile pe urechi deci nici macar calculatoru nu-l aud. Oricum, aud matchbox twenty - how far we've come. Ah, dor de ID fest... Ah, nu, s-a schimbat. Omu Gnom - Terapie acum. (Totu-i foarte bine!)

7) Când ai ieşit ultima dată şi ce ai făcut atunci?
Ieri, la Valea Budului cu oamenii de la Braila. Joculete, intalnit niste oameni minunati! Si de care mi-e dor atat de tare.

8) Ce-ai visat azi-noapte?
Hah. Eu cu fostul meu coleg din generala care il uram si acuma doar il ignor, el facand niste gesturi ciudate dar aveam o relatie foarte deep cu el. Weird.

9) Când ai râs ultima oara?
Ieri cand radea Raisa cred. Sau ieri seara cand eram foarte aeriana si radeam de la orice. Oricum rasul Raisei ruleaza.

10) Ce ai pe pereţii camerei în care te afli?
Hm... pe un perete am un skateboard cu tot felul de chestii agatate, badge-uri si legitimatii, pe alt perete pictate niste patratele faine, si un raft mare in forma de scara cu multe chestii dragute pe rafturi. Si un panou de amintiri intr-un fel.

11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpăra prima dată?
Hm... Cred ca tot ce mi-ar face viata mai simpla si frumoasa. Daca ar fi sa zic ceva exact, o casa de vacanta pe plaja. Sau una la tara. Sau amandoua.

12) Care-i ultimul film pe care l-ai vazut?
The Hangover cred, daca nu se pun seriale gen simpsons sau sex and the city.

13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?
Azi nu. Declaratia lu B. de ieri cred ca da.

14) Ce părere ai despre chestionarul asta?
Simplu dar fain de completat.

15) Spune-ne ceva ce nu ştim incă.
Haaaah you don't wanna know.

16) Ce nume i-ai da fetei tale?
Raisa sau Nova sau Emma. Sau nu stiu.

17) Dar băiatului tau?
Matei(am ideea asta de vreo 3 ani) sau Mihai.

18) Te-ai gandit deja să locuieşti în străinătate?
Da, evident, Anglia all the way.

19) Ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când intrii pe Porţile Raiului?
Sa-mi spuna exact unde am gresit si what's the meaning of life.

20) Daca ai putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce ai schimba?
Inima oamenilor.

21) Îţi place să dansezi?
Si-nca cum.

22) George Bush?
God damn red-neck.

23) Care a fost ultima chestie pe care ai vazut-o la teveu?
Reportajul vietii de la Realitatea Tv Bacau:X.

24) Care-s cei patru oameni ce ar trebui sa preia chestionaru’ asta?
Hai ca la asta nu mai zic.

Deschide becu

2009-08-26T16:38:00.002+03:00

" In three words, I can sum up everything I have learned about life: it goes on." (Robert Frost)

Beau o gura de pepsi, trag aer in piept, inspir, expir, si merg.
Da. Pentru ca am realizat din nou, (deoarece se pare ca uitasem) ce e mai important in viata. E important sa stii cum sa rezisti si sa stii cand sa pui stop la energia negativa si sa mergi mai departe. E important sa stii sa zambesti chiar daca inauntru, inima poate sangereaza. Pentru ca din nou, esti singur si doar tu poti trece peste tot.

"Nu trebuie sa fii magician ca sa te ridici de la sol, si nu trebuie sa fii actor ca sa joci un rol."
Chiar daca implica sa te minti, te minti intr-o anumita masura pana te convingi singur ce se merita tinut si ce nu. Ideea e asa: te ridici, scuturi praful, asezi ochelarii si mergi mai departe. Zambesti oamenilor care nu i-ai mai vazut de multa vreme, si cand te intreaba ce-ai mai facut, rememoreaza partile bune. Nu cred ca negativismul va reusi vreodata sa ma domine in totalitate. Chiar daca intai asta ar parea totul. Chiar daca uneori poate ma mint atat de mult, cred ca uneori minciuna e mai buna, pentru ca asa ranesti putine persoane din jur. Si candva vei avea timp sa reanalizezi toate minciunile.

I don't care. I am free.
Si nepasarea e o forma de a supravietui. Doar ca eu am incercat asta de prea multe ori, si nepasarea aduce in acelasi timp si un fel de lipsa de viata si de energie. Si cred ca la mine astea sunt singurele atu-uri care ma fac pe mine o persoana placuta. Dar voi invata sa pun un zid de forta, si sa nu-l deschid decat dupa multe insistente de batai. Dar atunci, inca va fi pus un zavor, doar pentru siguranta. Complicat nu?

In orice caz, totul se va rezolva. Cred ca asta e cea mai importanta lectie care o poate invata un om si ar trebui sa o stie oricand.

Cheers darlin'!

2009-08-20T22:03:00.002+03:00

E joi seara. Seara preferata a saptamanii. Nu intrebati de ce, nu stiu.
Defapt, multe din lucrurile care le fac nu stiu de ce le fac. Cred ca sunt o semimasochista caruia ii place sa se loveasca in continuu da la un moment dat doare si mai zic si stop.
Am un castron de popcorn in fata. Facut la ceaun. Cu unt.
Cheers darlin`.
Am sa astept, banuiesc. Pentru ca se pare ca nu apare oricum nimic mai bun. Da, asta spun, pentru ca la urma urmei asta e toata poanta. Asta e poanta intre toti. Apare din cand in cand cineva mai bun.
Dar, hei, esti cel mai bun acum. Sau undeva pe acolo. Ceva ma face sa nu trec peste.

Cheers darlin'.
Here's to you.

Melodia originala e adresata unei tipe, si nu pot spune chiar versurile intregi, pentru ca sunt inca straight.
Ma aflu acum pe limita dintre mal si largul marii. Nu stii ce-i sub tine si nu stii ce patesti daca treci limita. Dar e al naibii de bine. E atat de linistitor sa te scufunzi in continuu pentru ca uiti, pentru ca te bate gandul sa ramai acolo, dar evident apare teama, si iesi din nou la suprafata. Si te uiti la cer. Oh, si ce cer. E albastru in intregime, nu-i urma de nor. Sunt acolo unde toate lacrimile s-au varsat deja si nu mai ai ce sa storci si oricum nu ar conta pentru ca deja esti ud.

Cheers darlin'.
Darlin' cause you're so amazing though so dumb sometimes, but I guess that's what makes you special. And I can't believe how awesome you can react sometimes and how you make me feel.

Cheeeeeers darlin'. What am I? A whisper in your ear or a piece of your cake?
Si uite cum ultimul strop dispare si el. Si nu e bine, pentru ca reapare realitatea. Cu toti norii ei. Si uite iar ceaunul de popcorn. Si butonul de la pause de la film asteapta. Tare as vrea sa mai uit de mine intr-un mod sanatos, dar sa uit in asa fel incat sa nu reapara totul. Pentru ca e atat de sobru de cativa ani incoace.
Prea multi pentru ca, prea multi de ce. Si pentru ca sunt raspunsurile la alte de ce-ri de care nu-mi pasa sincer. De ce-urile cele mai importante nici nu sunt adresate nimanui sau scoase la iveala pentru ca vor ramane acolo indiferent daca sunt spuse cu voce tare sau nu. Pentru ele nu vor exista pentru ca-uri.

Cheers darlin'. Darlin' la modul cel mai serios.

Damien Rice - Cheers Darlin'
Asculta mai multe audio Diverse

Luni lumea e murdara

2009-07-27T13:51:00.002+03:00

Asternuturi nestranse, haine aruncate in toate partile, par ciufulit. Nu e o partida de sex, e o dimineata normala, dar mai anormala decat restul diminetilor.
Cred ca toata lumea luni este altfel, poate mai implinita decat in alte zile pentru a a fost un weekend bine meritat, o excursie de multa vreme planuita si tanjita sau pur si simplu o evadare din monoton.
Poate a fost un weekend plin de realizari, de dezamagiri, de bucurii.
Indiferent de situatie, oamenii sunt altfel luni dimineata.
Ori casc de plictiseala, ori au un sictir incredibil care se citeste pe fata lor dintr-un tren.
Ori poate sunt doar impliniti.
Timp indelungat am crezut ca lunea este planuita sa iti strice tot restul saptamanii.
Acum zambesc cand realizez ca si oamenii ordonati si obsedati de o anumita ordine in viata lor, sunt dezordonati. Si strang tristi sosetele din coltul camerei luni dupa amiaza, pentru ca atunci realizeaza ca weekendul chiar s-a incheiat si e cazul sa revina la programul normal.
Si zambesc cand realizez ca desi totul e dezordonat si in viata mea, si in coltul meu de camera, totusi dezordinea asta ma mentine fericita macar pentru putin.
E ceva pervers in aceasta dezordine, ceva care iti gadila anumite simturi, nu stiu exact ce e, e ceva care iti duce imaginatia in locuri nebanuite. Pentru ca nu ai de unde sa stii ce e sub maldarul de haine din mijlocul camerei, n-ai de unde sa stii ce se afla sub pungile de pe birou, n-ai de unde sa stii unde iti sunt multe lucruri. Cred ca totul e un fel de drama dupa care tanjim toti, o drama ca sa nu fie totul chiar atat de plictisitor si calculat.
Dezordinea de luni dimineata e rezultatul unui weekend placut. Parerea mea.

In mai putin de 10 ani

2009-07-09T11:46:00.004+03:00

Cred ca e timpul sa recunosc ca nu mai sunt copil. Sunt in mentalitate, dar nu mai sunt copil care nu are griji si care se bucura la vederea unui leagan.
Nu mai simt nevoia sa ma joc cu papusile, ci doar sa le tin pe un raft in amintirea celor 7 ani pierduti. Si nici nu mai am fratele mai mare langa mine ca sa ma bata si sa imi intoarca mana pana plangeam de durere sau doar ca sa auda mama si sa-l certe.
Nu.
Acum am in jur de o luna pana fac 17 ani, si nu mai am nimic din ce am zis mai devreme... e normal, au trecut 10 ani nu?
Fratele e la 300 km distanta, muncindu-si creierul in continuu pentru a castiga un ban, papusile mele sunt cu mainile rupte asezate undeva sub canapeaua din sufragerie, pentru ca pur si simplu simt ca arunc tot daca le arunc si pe ele.
Leaganele sunt ruginite si urate, si nu simt nevoia de a mai fugi spre ele de parca ar fi ultima mea zi de trait pe pamant si n-am sa ma mai pot da niciodata in leagane.
Nu.
Acum sunt la liceu, si trec intr-o clasa care pretinde multe batai de cap, sunt la o varsta in care realizez ca banii nu provin doar din buzunarul parintilor si ca nici usor nu se fac (bine, asta se aplica doar la cei care sunt cat de cat cinstiti.). Si acum citesc diverse carti, toate dubioase cu teme dubioase, nu mai citesc Ursul pacalit de vulpe dupa care ma chinuiam singura sa invat sa si scriu si sa citesc.
Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am citit eu cu ochii mei Scufita Rosie sau Capra cu trei iezi.
Sau nu, capra cu trei iezi parca am citit-o.
In orice caz... Doamne. Au trecut 10 ani. Am 17 ani la naiba. Nu mai am nici frizura in forma de castron cand eram mica, am o chestie dubioasa dar care toata lumea o apreciaza.
Nu mai am prietenii din copilarie, pentru ca nu se prea puteau numi prieteni. Dar acuma am ... prieteni. Se pot numi si asa. Desi niciodata nu cred ca am avut in cap ca prietenii nu sunt cei care iti sunt acolo la bine si la rau. Unii sunt doar la bine, altii doar la rau. Sunt desigur si cateva exceptii care sunt la ambele.
Prieten? Hah. Nu intru in detalii in zona asta. Nu cred ca e locul potrivit de a imi plange de mila.

Oare am banuit vreodata ca in 10 ani voi ajunge aici, si voi fi cum sunt?
O luna domnule, o luna. O luna si o zi chiar.

Bes-ti-al!

2009-06-26T15:17:00.006+03:00

Bes-ti-al!
Asa imi plac chestiile astea scurte facute de romani, chiar daca sunt triste in mare, mi se par...cu un rost. De cate ori nu ma enervau si pe mine oamenii care casca dimineata, si de cate ori ma enervez pe mine in special ca dimineata am un sictir in mine incredibil. Si eu deep down inside, nu sunt asa, si tare as vrea sa gasesc o modalitate sa nu mai fiu asa.

P.S. Rip Michael Jackson. Pacat, chiar daca nu mi-a placut in special, are o istorie interesanta.

Ingenious Drama Festival

2009-06-25T00:03:00.004+03:00

Pentru ca era imposibil sa nu apara si ceva de genul asta aici.
I.D. Fest. sau Ingenious Drama Festival este un festival de teatru in limba engleza organizat de adolescenti pentru adolescenti, aflat la cea de-a 10a editie. De-a lungul anilor, desi componenta organizatorilor s-a schimbat, spiritul a ramas la fel iar scopul este acelasi: teatrul.
Cu fiecare editie am incercat sa devenim din amatori profesionisti, iar de cele mai multe ori incercarile ne-au fost apreciate atat de catre participanti cat si de juriu.
In fiecare an se strang trupe din toata tara, trupe din orase precum Bucuresti, Craoiva, Piatra-Neamt, Timisoara, Bacau pentru a-si demonstra talentul actoricesc si pentru a putea transmite un mesaj publicului bacauan.
Piesele sunt jucate si cu un alt scop, acela de a iesi in evidenta in ochii juriului, pentru a putea castiga diverse premii de la cel mai bun actor/actrita la cea mai buna lumina in scena.
In fiecare an am avut parte de un juriu bine selectat format din profesionisti precum Coca Bloos, Mihaela Ularu, Stefan Peca, fiecare fiind corecti in notarea lor.
Festivalul de anul acesta va avea loc intre 12 - 18 iulie.
As putea de asemenea sa dau cateva mici detalii de inside, cum ar fi tema care va fi 9+1. Da, ati citit bine, nu e pentru ca nu ar sti oamenii cat fac 9+1 (desi ati fi uimiti ce am descoperit prin sondaje), ci pentru ca 9 reprezinta tot ce a fost in I.D. Fest iar 1 este detaliul ce va face diferenta. Culoarea acestui festival va fi un roz, insa un roz cu mult mai special decat cel pe care probabil multi si-l imagineaza, roz de sugereaza dinamism si energie.
Altceva? Sper ca nu am uitat nimic. Important e sa ajungeti pe 12 iulie la Teatrul Municipal Bacovia pentru a ne acompania la deschiderea acestei editii.

Lame excuses

2009-06-23T23:31:00.002+03:00

Pathetic.
I'm one of those women who shall forever have something to be unsatisfied, even a small detail. Why? Because it's in the blood damn it. I can't be glad with what I have, and the sad part is i can't realize that's not healthy and not even useful. I know there are people starving in Africa, people are dying of cancer, maybe getting divorces. Yeah well, I strongly believe this should pass. Maybe world hunger won't ever disappear and maybe the cure for cancer will never be found, but I'm sure I'm gonna pass all the crap I have to deal with now and maybe one day I'll wake up and smile to the sun. Because in the end, it doesn't matter what shit you've been trough, cause no one really cares. It's just you and the sun, baby. Smile to it, it's glowing for ya' and it's embracing you're every inch of white skin.
It's summer, why bother caring?
Now this is one screwed up shit. And i used the words shit and crap too many times already.
Alrighty! I'm done now.

Suffocating

2009-06-22T17:10:00.002+03:00

Stadiu: mentally chalenged
Stau de cateva zile in patul meu, cu o patura de iarna care ma mentine calda pentru cateva ore, vizionand prea mult Sex and the City pentru un om cu prea multe de rezolvat in prea putin timp. Am vazut in doar 2 zile un sezon intreg. Simt ca e singura chestie care ma face sa uit de ale mele, sa ma implic in altele si sa ajung intr-un final tot mai dezamagita de mine, pentru ca realizez cat de neemancipata sunt, si ca n-as putea sa ma descurc singura.
Nu e pentru ca as considera ca ceea ce fac nu are vreun rost, insa tind sa ma duc sa fac numai ceea ce nu imi face placere si care nu ar aduce niciun avantaj pe viitor pe planurile mele financiare, sociale, familiale, bla bla bla.
Simt ca tot ce stiu sa fac este sa imping oamenii dincolo de peretii mei, si sa pun un semn cu 'do not disturb' pe clanta. Simt ca oamenii cei mai importanti nu sunt aici langa mine sa ma ajute sa trec peste anumite faze de probabil adolescenta.
Mi-e ciuda cand realizez ca peste tot sunt doi oameni. Doi oameni care ies in oras, doi oameni care se plimba romantic pe insula, doi oameni care urca niste scari. Nici macar o data n-am reusit sa vad de ceva luni incoace un om singur. Decat pe mine.
Nu vreau neaparat ceea ce multi vor acum, mai ales la caldurile care sunt. Nu vreau lust, nu vreau dragoste, pentru ca m-am saturat de rahaturi emotionale. Pardon my french.
Nu vreau sa ma plang ca nu mi-am gasit sufletul pereche pentru ca defapt nici nu-mi pasa de asta. As vrea sa stiu ca nu sunt absolut singura, si mai ales nu intre 4 pereti vopsiti ca sa isi ascunda defectele. Nu vreau intr-un final sa raman doar eu si monitorul si castile. (evident si celelalte chestii care fac in asa fel sa pot vedea Satc, dar astea-s detalii tehnice)
As vrea ca semnul de carte sa ajunga la ultima coala, sa gasesc o finalitate la ceea ce am acum. As vrea sa iau primul tren spre Bucuresti, sa ma duc imediat la B'estfest, sa termin cu ceea ce ma enerveaza mai tare, sa treaca si festul, nu pentru ca nu mi-ar place da am obosit de-a binelea sa caut sa muncesc tot timpul si sa nu-mi fie recunoscut, pentru ca se nimereste sa nu muncesc atunci cand sunt verificata.
Whatever.
Cred ca exista o parte buna si din toate astea. Macar acum papucii mei se asorteaza cu singura rochie care o ador. Nu ca toate intamplarile astea ar fi albastrit papucii mei sau ar fi facut rochia mea mai frumoasa. Pur si simplu asta e printre putinele lucruri care ma mai incanta cu adevarat.

Plec,plec, jur ca plec

2009-05-26T21:40:00.002+03:00

Okay, moment emo.
Vreau sa plec, ca intotdeauna, ca oricine, dar acum chiar vreau. Sunt prea acaparata de prea multe probleme, si simt cum se aduna toate peste mine si eu nu am voie sa ma exteriorizez, am voie doar sa ascult si sa inghit. Simt cum cineva imi pune un cutit la gat si ma obliga sa fac lucruri care nu-mi plac. Trebuie sa iau prea multe hotarari intr-un timp prea scurt, si mi-e frica de urmarile hotararilor. Sunt o femeie imputita si fricoasa, ii e frica de toate chestiile inconjuratoare, mi-e frica pana si sa vorbesc cu tatal meu. Chiar am o teama pentru tot acuma, desi stiu ca o zi fara nicio activitate speciala m-ar plictisi si m-ar deprima, astfel considerandu-ma inutila. Dar m-am saturat de ce e acum, si vreau doar o pauza.
Vreau sa plec, oriunde, sa stiu ca pot pentru o vreme sa las totul deoparte, sa pot sa ma simt bine in alta parte, sa respir, sa simt cum am curajul sa pun mana pe mana celui care indreapta cutitul spre mine, sa o indepartez si sa zambesc.
Abia astept, ca macar jumate din toate problemele sa dispara subit.
Sper.

Neintelegere

2009-05-24T12:19:00.003+03:00

Promit de-aici inainte sa fiu puternica, sa nu-mi arat slabiciunile.
Promit sa nu plang cand ce e mai rau se va intampla, promit sa vad partea plina a paharului, sa arat ca nu-mi pasa. Sa ignor justitia si nedreptatea, sa ignor nefericirea, sa devin o depravata doar pentru a putea fi impotriva statului si a omenirii.
Promit sa nu mai las oamenii sa ma afecteze. Nici macar eu.
Nici cei care tin la ei enorm, nici cei care nu-i cunosc.
Am sa ignor moartea lina a tuturor, am sa ignor nasterea unor copii care vor ajunge intr-un final ca mine, sa realizeze ca nu exista pic de roz in toata lumea.
Am sa ignor tot ceea ce voi distrugeti, si am sa imi duc viata mai departe.
Am sa ignor frica voastra de responsabilitati, de a lua o decizie care sa fie buna pentru toti, nu pentru propriul ego.
Am sa inchei totul intr-un final, in momentul cand voi fi o ignoranta si mi se va reprosa, iar mie nu-mi va pasa nici atunci, iar sansele de revenire la normal vor fi minime.

Deschide Ochii

2009-05-18T21:54:00.003+03:00

Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un ceas zgomotos după o noapte adâncă.
Nu.
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un surâs de femeie, un miros dulce tresărind dintre cearşafuri.
Nu!
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La un copil pierdut, care realizează ce e nedreptatea.
Deschide ochii. Căci se întâmplă un fenomen, aici şi pretutindeni.
Deschide ochii. Căci te invadează, te prind, te distrug.
Mai ştii albumul lui Jim Morrison?
Primul ascultat vreodată?
Deschide ochii, adu-ţi aminte.
Avea o vorbă: Drogurile sunt un pariu cu mintea ta.
Sunt curioasă care dintre voi câştigă.
Deschide ochii. Căci eşti prea urât când dormi.
Deschide-ţi ochii înfăşuraţi de pânza ruptă
Murdară şi uzată.
Când auzi „deschide ochii”, la ce te gândeşti?
La laşitatea oamenilor de a vedea dincolo de ei înşişi.
Greşit.
Când îţi spun deschide ochii, cum reacţionezi?
Mă înfurii, mă calmez. Realizez.
Deschide ochii, încotro mergi?
Umbrela aceea nu îţi acoperă decât chipul.
Tremurul tău subtil nu e de la frig.
Ochii tăi bolnavi vor trebui să vadă.
Deschide ochii.
Căci umbrele nu sunt difuze, iar afară nu plouă.
Asfaltul nu-i albastru, iar cerul nu e gri,
Oamenii nu sunt veseli, dar nu sunt nici trişti.
Ploaia nu-ţi şterge lacrimile,
Iar tu nu pluteşti.
Iar sub pământ, Morrison se căieşte
Căci fanii lui copiază ce regretă.
Deschide ochii, căci te împiedici de prelungitoare.
Drogurile nu vor fi mereu acolo.
Sunt efemere, sunt distrugătoare.
Sunt tot ceea ce nu ai vrea.
Deschide ochii, lumina este vie.
Oraşul şopteşte:
Trăieşte, nu visa.
Visul e ireal, viaţa este singurul drog de care ai nevoie.
Deschide ochii.
Căci eşti urât când dormi.
Şi nimănui nu-i place urâtul.

Dezaprobare constanta

2009-05-12T23:34:00.002+03:00

Sunt obosita. Sunt om. Sunt capabil doar de un anumit numar de sarcini pe o singura zi. Si totusi nimeni nu pare sa bage de seama faptul ca sunt om, ca am nevoie de un numar de ore de somn de care nu beneficiez in fiecare noapte. De-ajuns ca moralul meu e obosit, mai apar si personajele episodice din viata mea care vor sa arate ca le pasa, insa pasarea asta e superficiala, doar la nivelul persoanei lor.
In alta ordine de idei, chiar imi place cand unii cred ca am puteri supranaturale de citire a gandurilor. Din pacate nu totdeauna am reusit sa excelez in acest domeniu. Mai bine zis, niciodata.
Sunt obosita. Nu mai pot formula. Noapte buna.

Do you only wanna dance?

2009-05-10T11:40:00.002+03:00

Gasibila si pe dA.
Inspiratia venita de la :

1 mai and all that crap

2009-05-03T21:40:00.003+03:00

Am un moment de ambitionism si energie pozitiva, si vreau sa il scriu aici. Pentru ca s-ar putea pe viitor sa zambesc cand citesc asta si sa ma simt mai bine. (Ma rog, depinde ce va iesi)
Imi place cand stiu ca sunt macar cu cineva pe aceeasi lungime de unda. Ajunsesem la concluzia ca sunt total schimbata fata de cum eram pana acum, ca nu mai am aceleasi lucruri in comun nici cu persoanele cele mai apropiate, ca e clar ca ceva e in neregula cu mine. Dar uitasem de unele persoane care mi-au fost mult mai apropiate cu ceva timp in urma, la care renuntasem sa apelez cand poate ei ar fi dat un sfat mult mai bun, si uitasem complet ca ei ma faceau sa ma simt mai bine.
Am avut nevoie de un moment de genul asta, cand acele persoane cele mai apropiate, nu erau aproape, nici la propriu, nici la figurat. Erau undeva la distante mari. Am avut nevoie de un moment ca acesta ca sa apelez din nou la prietenii vechi, pentru ca sa realizez ca nu am nevoie de un anumit standard in randul altora pentru a putea discuta.
Ma rog. Nu mai continui. Ideea e ca ma bucur ca am primit palma asta, care desi a fost dureroasa o vreme, acum ma simt atat de bine ca am primit-o.
Si ma bucur ca intr-un fel am pe cine sa ma bazez daca ma voi trezi intr-o dimineata sa zic 'hai sa mergem la piatra, acum!'
Si sper sa am ocazia chiar sa pun in aplicare asta.

In alta ordine de idei, cred ca tocmai mi-am schimbat parerea despre 1 mai. Nu marea e cel mai potrivit loc de mers de 1 mai. Vorba lui Chirila, desi nu sunt de acord cu multe lucruri care le spune el, 'eu nu asa inteleg marea'. Ce-i drept asa e... marea a devenit un loc de evadare pentru a bea pana adormi pe plaja, pentru a da peste o tipa/un tip care habar n-ai cum il cheama da' cu care totusi sa fii dispus sa pierzi o noapte, sa experimentezi toate chestiile care nu le poti face acasa. Da, palpitant, dar nu mi se pare un mod ok de a te distra. Mie personal mi s-a parut umilitor sa vad la tv doi tipi beti (da, am nimerit si eu in fata televizorului dupa multe luni de zile de lipsa de civilizatie [as in habar n-aveam de becali si toate problemele lui juridiciare] ) cum incepusera sa cante melodii despre bere, pentru ca totusi ei pareau ceva mai inteligenti decat atat. Si imi pare rau sa cred ca asta a devenit marea, ca asta a devenit 1 mai.
Sau poate sunt eu prea retrasa si prea close-minded si nu inteleg ce inseamna distractia si experimentul.
Be as it may, I still believe in my principles.

"hai sa ne mutam la mare
o tara de orase goale"

Si-am sa-mi ingrop trupul in nisip, si-am sa ma pierd printre valuri, si atunci am sa visez.

Sfarsit de-aprilie

2009-04-29T22:15:00.003+03:00

Se incheie si aprilie.
Azi am iesit in maieu, fara alte tricouri sau camasi pe dedesubt
a fost placut sa simti cum bate vantul pe piele si sa nu simti nevoia de altceva deasupra. Desi a fost cam ciudat sa vad un motociclist loser care si-a tras scuter si un maieu de plastic mulat pentru a-si expune muschii. Infioratoare scena.
E mai. Luna lui cuptor? Sau era iulie? Care o fi. Va fi cald. Se chiuleste tot mai des, se aprind tigarile mai des. Azi la o ora normala, cand in timpul iernii nici in pauza nu erau ocupate atatea banci, astazi lumea a hotarat sa arunce obisnuitele caiete in banci, sa bage scuza unei gripe acumulate in cele 5 minute de pauza, sa duca munca de convingere sa mai caute inca un om cu care sa mai socializeze in ora.
Trebuie sa recunosc, pana acum nu prea am experimentat ideea de 'chiul'. Cel putin nu atat de spontana. Ma simt ca un copil rebel care a facut un lucru rau si asteapta ca cineva sa il observe si sa reactioneze.
Bine, nu asta era ideea la urma urmei. E totul verde si galben afara, si e frumos. Si gandurile mele se plimba agale pe aleea unei biblioteci prafuite si se mai impiedica de cate o carte distrusa si prea des rasfoita, dar incerc, chiar incerc, sa o asez frumos inapoi pe raft.
In schimb, apar unele carti noi editate, cu foile inca lipite intre ele, dar deja inceputul e ciudat si dubios, si este un inceput total diferit de celelalte carti. Am schimbat rutina, si nimeni nici macar nu banuieste. Si sper ca niciodata sa nu banuiasca, pentru ca mi-e tare bine asa:)
Desi imi tusesc plamanii afara (desi am tot pomenit de tigari mai sus, tin sa spun ca n-am fumat, nu fumez, n-o sa fumez) ma simt... bine. Pentru prima oara, nu mai iau toate cele ce mi se intampla ca o drama ce trebuie sa se intample, am schimbat pasii la toate planurile mele, si ma simt bine, si... "schimbata"
Si am repetat de atatea ori ca ma simt bine ca nici macar eu nu ma cred.

Spiritual

2009-04-22T20:10:00.007+03:00

Soare, un soi de vara, verde!
Verde,da, pentru ca totul a inverzit, si e umbra peste tot.
Suflete parasite pe strada, prin marea de cupluri, creati de fabrica deschisa doar primavara (fabrica de creat cupluri adica), insa printre toate, sunt si cativa mai acri si secati de viata. Printre miile perechi de zambete, exista zambete false.
O statie de autobuz, un player zgomotos, urechi acoperite pentru a nu auzi zgomotele distribuite de cupluri, anume unirea zgomotoasa a buzelor, care creaza niste sunete poate scarboase sau poate excitante pentru unii perversi sau frustrati.
Nu e neaparat un comentariu, o observatie la urma urmei, pentru ca oricum majoritatea sunt perversi, iar cei care nu sunt, sunt naivi.
O mutra posomorata, pentru ca asa e la romani, urmeaza o zi obositoare de 7-8 ore, depinde de caz. La 2 metri distanta, alta mutra posomorata. Ambele par sa se gandeasca la multe, poate melodia din casca le aduce aminte de vreo drama ingropata demult in sertarul amintirilor, poate melodia care o asculta fiecare in parte e defapt aceeasi, poate imaginatia lor se completeaza, poate... Poate s-ar potrivi dar nu realizeaza asta niciunul, sau niciunul nu are acel curaj de a zambi celuilalt desi de cateva luni amandoi se trezesc mai devreme pentru a putea ramane in statie cat mai mult.
Nu stiu niciunul nimic despre celalalt, dar atractia fizica exista. Amandoi aveau un zambet de copil, dar care nu il aratau foarte des. Amandoi aveau pareri nonconformiste despre tot ce tine de realitatea inconjuratoare.

In fiecare dimineata, aceeasi poveste, ea ramane tot timpul printre ultimii care urca in autobuz, el o urmareste, si nu indrazneste sa o ia inaintea ei. In fiecare dimineata, ea isi pierde biletul, iar el are tot timpul 2 la el, si de multe ori ar fi vrut sa imparta unul din cele doua, dar e speriat de ceea ce ar putea fi denumita prejudecata.
In fiecare dimineata, amandoi asculta la player cu o singura casca, iar gusturile sunt la fel dar niciodata nu le vor sti. (sau poate...?)
In fiecare dimineata, ea se uita dupa soare, el vrea sa fie mai frig, pentru ca stie ca daca va fi prea cald, toate cuplurile isi vor face aparitia iar totusi sufletul lui ar fi la fel de rece.
In fiecare dimineata... amandoi nimeresc unul langa celalalt, amandoi simt o tensiune, amandoi se tin de mana. Desi nu au facut niciodata cunostiinta. Si nimeni nu-i vedea. Absurd nu?

Acea fata era speranta. Acel baiat era iubirea.

[original idea: roxo]

As I said : gol

2009-04-17T16:02:00.002+03:00

Uhuu!

2009-04-13T20:27:00.001+03:00

Ma tot chinui sa scriu ceva de cateva zile, cand defapt totul se poate scrie intr-un singur cuvant, si poate am realizat asta abia dupa ce am baut ca un boscau trist si impotent.
starea mea generala : goala.
Si asta depinde de cum o interpreteaza oricine, si cum vrea, si sincer, chiar nu imi pasa de ce se interpreteaza, plus ca nu stiu cui ii pasa.

Today shouldn't be today

2009-04-05T20:37:00.002+03:00

Nu am unde sa scriu asta, dar sincer putin imi pasa acum de cine o sa citeasca, si ce interpretari o sa se faca, oricum cine ar fi fost mai important nu o sa citeasca asta ever, so cred ca e un refugiu bun.
5 dimineata, caldura, 2 amici buni. Pustietate desi sunt inconjurata de blocuri, stalpuri, fantani arteziene.
Un sentiment ce ma framanta de prea multa vreme, care a venit cu schimbarea vremii, si nu stiu cand va disparea.
Atat de mult ador cand pot sa fac absolut orice, pentru ca nu e nimeni sa te vada la ora aia, pentru ca e liniste si calm, nu e aglomeratia zilnica, e fascinant cum nu se aude decat ecoul tocurilor si sa ascult povesti de concursuri cu alcool.
Si imi place sa ajung acasa, sa n-am somn la 5 dimineata, sa dau drumu la friends, sa ma uit pana rasare soarele, si sa ma culc cand e lumina de tot, ca apoi sa ma trezesc in mai putin de 2 ore cu sfarsitul unui vis frumos, transpirata, cu o frica nestapanita de a iesi de sub plapuma. Cred ca mi-era frica ca s-a terminat tot, si ca nu va fi nimic mai mult decat am sperat, si teama ca totul sa se termine s-a acumulat in cele 2h de somn.
Acum, e seara, si as fi vrut atat de mult ca azi sa nu fie azi.

A smoke of life

2009-03-29T22:02:00.000+03:00

It was a hot and sunny weather for Seattle that day, somewhere near May 1960. Same old, same old, the ocean view was peaceful as any day, the sun was burning the flesh off of many people, each and one of them wearing different shirts, but with one thing in common : sweat. The temperature hadn’t been less than 40 degrees for days, fact which was worrying many of our Settlers.

Elizabeth was a fine lady, freshly divorced from a five year marriage. Although many were worried about her behavior, she was acting quite unusual for a fresh divorced lady, if we include the fact that she caught her husband in bed with the dog walker, just after a hard week of work, with 2 nights of sleep. Her face was even more lightened then it was for the past couple of years.

She was walking down Morrison Avenue, wearing her thin red dress, quite provocatively, going up her knee as she walked slowly. Her long brown hair was dancing through the air, although there wasn’t any wind, her blue eyes were sparkling into the sun light, her sweet perfume was noticeable from the corner of the street. While she was making her show, amazing everyone passing by her, she violently ran into a good friend from back when she was in college.

“How are you, Elizabeth? Haven’t seen you since the old 1950’s!”
“Yes, yes, my dear Karen. Well, I just got divorced from Bill.” She said while she was trying to arrange her dress.
“Shut up! How come?!”
“Well, let us just say our dog walker just received a big tip.”
“Uh. You poor thing. I’m sorry dear. Oh, we have so much to catch up. Please, you must come by my place this week.”
“Karen, I would, I really would, but I do have a lot of court files to sign, a lot of walking to do, and of course, a lot of men to find, if you know what I mean.” she smiled in the corner of her lips.
“Yes, yes, always the busy one. I won’t take a no for an answer. Tomorrow night, 7.30 pm. And don’t be late.”
“Karen, I do thank you for your generosity, but…”
“No but! My place, and don’t be late.”
“Fine, you filthy old hag. I’ll be there.”
“Hag you say? Hah!”

Elizabeth didn’t stay for another word, just flew off on her morning walk. She didn’t have a thing to do that next day, but she always liked to be the “hard to get” kind of girl, not only to men, but to women too.
Same weather, same sun, same temperature. But not that important for Elizabeth. She was dressing up, for her dinner at Karen’s, wearing a black dress, all sorts of accessories, hoping to meet a man, as she hadn’t had sex for over a year. No wonder.
As she entered, the crackling of some fingers came from the phonogram, quite in fashion at the time. It was Peggy Lee’s new song, “Fever”, just put out on the radio for a couple of days. It was a romantic atmosphere, with cigar smoke in the whole place. The ceiling was inexistent because of all the smoke.

“Come in dear! Please do take a seat. Cigar?”
“No, thanks.”
“Oh my God, you dirty girl, don’t tell me you quitted!”
“Oh Karen, it’s been years, I couldn’t afford smoking, and it’s not healthy you know”
“Yeah right! But to pay your husband to sleep with that nasty old dog walker you had all the money in the world. Come on now, have a smoke, drink some whiskey, have some fun!”
“Karen…”
“I insist!”
“Alright, alright, for the good days. Is anyone joining us?”
“Well, my brother should have come by now, but I think he’s late. Typical.”

Elizabeth was feeling quite uncomfortable, so she took a shot of tequila, not really knowing what she was doing. In about an hour, she was as joyful as she was in the past five years summed up.
While laughing and bragging, Karen was acting very strangely around Elizabeth. She was awfully close to her, and while holding a cigar in one hand, a glass of wine on the other, she was tickling her red high healed shoe on Elizabeth’s foot, from the ankle to the knees. But Elizabeth didn’t seem to mind.

“Oh dear! I just spilt some wine on you.” Said Karen laughing loudly.
“You idiot! Look what you just did! It was my favorite dress.”
“Oh c’mon now, you’ve had it since college, I still remember that dress as it was my own. You need to get some new clothes my dear friend.” Suddenly Karen was smiling stupidly, with no worry in the world.
“This is insane. Where is your brother?”
“Oh the hell with him. What does it matter? We’re having so much fun.”
“No we aren’t. Listen it was nice chatting with you but I have to run.”
“Where are you going?”
“Anywhere but here.”
“Stay!”

It was then when the two pair of lips interacted, the rest of the wine spilled all over the floor and the last cigar just went out. Elizabeth was shocked of her friend’s behavior.
“Oh c’mon, it’s just a little bit of fun. How long has it been since you’ve had any?”
“Karen, I don’t think this is…”
“Shut it! How long?”
“One year.”
“Well dear, my bedroom is fully prepared for these kinds of situations”

Elizabeth started crying, not understanding what she was feeling, what was happening.

“Calm down. I know what you feel. We’ve had it in the past. We still have it now.”
“Excuse me?!”
“Poor thing. Doesn’t even remember. You know our senior year? When we got really drunk? Remember the night?”
“I don’t think so and I’m not very sure I would like to remember.”
“It was just for fun! You were one naughty little person, I didn’t think I would see you in that way. I always thought you were a stiffed person, but it seems I was wrong.”
“Oh my God!”
“Shhhh, shhh, it’s alright Elizabeth. I understand you. Come on, what do you say we repeat that night? Eh? I’ll help you remember every little thing, with every little detail.”

The sheets were covered with the sin. Karen was smoking a cigar, Elizabeth was trembling, asking herself repeatedly what has she done.
Karen woke up, put out her cigar, put on her bra, started to dress up.
“Where are you going?”
“Going to meet my husband of course and to get myself some cigars.”
“You mean you’re married?!”
“Calm down, he knows I’m doing these stuff from time to time. He got used to it.”
“Wait a minute, you mean this was just pure lust? I was just something for you to get satisfied?”
“You didn’t think I’d still have feelings for you?”
“Actually, I did!”
“Oh. I’m sorry then. Anyway, I don’t love him, he’s just rich. At least I can afford a pack of cigars!”
“Does anybody mean anything to you? I don’t care if it’s a woman or a …”
“Honey. A woman’s just a woman, but a cigar…is a good smoke!”

Pe tocuri

2009-03-22T19:12:00.002+02:00

Am sa ma abtin sa ma refer de la anumite chestii, doar pentru ca ar deveni dramatice si deprimante, asa ca voi spune ceea ce m-a pus pe ganduri de dimineata(ma rog, asa zisa semiadormita dimineata)
Am realizat ce urmaresc eu la niste pantofi. Pantofii trebuie sa fie placuti, sa nu iti omoare tot ce inseamna oase, ligamente, ce-o mai fi in picior si in glezne si in talpi. Sa aiba un toc cat sa se vada diferenta de la inaltimea normala la cea care ti-o ofera pantofii, si in special, dar cel mai mult, sa se auda. Cand pasesti sa se auda acel tropait care il recunosti intr-o seara pe strada, care sa iti dea incredere in tine. Tocurile s-au creat pentru femei, pentru ca ele sa aiba un statut mai "inalt" in societate, pentru ca niciodata ele n-au avut parte de acel respect care se ofera barbatilor, si care sa fim seriosi, nu il vom avea niciodata. So why not use this in our advantage? Oricum o femeie care poarta pantofi va fi vesnic mai frumoasa decat una in adidasi. (sau nu?)

Anyway. A, melodia e pentru mine, n-are legatura cu postu, nu e nevoie sa ascultati:) Noapte buna

Viva la vida!

2009-03-06T19:07:00.003+02:00

Am doar niste concluzii de tras.

1. Ador ploverele cu gat la baieti, eventual crem, sau un verde ocru, sau un verde inchis..nu ma pricep exact cum is culorile si denumirile.
2. Nu cred ca trebuie sa renunt la anumite principii doar pentru ca asa e lumea si daca am aceste principii sunt doar close-minded
3. Castile mari sunt sexi. Ce urat zis. Mirobolante? Nu conteaza, oricum mi se par appealing:)
4. Roboteeeeeel!
5. Exista un singur prototip in toata lumea de baiat perfect, ideal din toate punctele de vedere, absolut toate! ... si totusi imposibil.
6. Dumnezeu se afla in a 4a dimensiune.
7. Sezonul de boboci de gasca a inceput mai repede.
8. Nu mai sunt deprimata, imi iubesc viata, doar ca ma plictisesc usor.
9. ?
10. Si totusi, mi-ar fi placut ca unele lucruri sa fie altfel.

Atat :) Va iubesc!

Mirabolant, fantasmagoric.

2009-03-02T21:43:00.002+02:00

As avea atat de multe de zis, niciuna interesanta, dar atat ma deranjeaza.
Pentru inceput, sunt secata de-a binelea de toate activitatile de marketing care se fac in perioada asta totul in frunte cu valentine's day, dar acum vorbesc de 1 martie. si 8 martie desigur. Martisoarele au devenit ceva atat de obisnuit si nimeni n-are destul timp sa puna suflet in ele. Nu neaparat cine stie ce, dar macar o urare. Cred ca mai bine de 75% din martisoarele primite azi sunt chestii cumparate in graba. Si mi se pare inutil sa dai martisor cuiva cu care nu socializezi niciodata de-a lungul anului,dar dai ca sa fii dragut. Sincer, cred ca asta m-a facut sa ma deprim total astazi, insa poate pun eu suflet prea mult in ceva inutil. Insa sunt de parere ca se pot face martisoare ieftine si totusi mult mai interesante decat cele cumparate.
Whatever.

Alta chestie, simt tot mai tare pe piele cum cresc. N-am crezut ca pot ajunge la anii in care sa vad ce simpatica si dragalasa eram cand eram mica. Si ce simpla si trecuta prin viata sunt acum.Da, ma laud, pentru ca am ajuns sa ma scarbesc de toate tipele de care aud la televizor, de varsta mea, care sunt furate de tigani, fug de acasa ca frate, am un prieten cocalar care ma bate toata ziua da m-o lasat pentru alta, si sufar ca n-o sa mai gasesc niciodata unul ca el. Like dudettes, please do grow up!
Nu ca ele ar citi asta vreodata, ca le-ar pasa si ar avea un impact, sau o sa se maturizeze brusc.
Comparam cu poza mea cu Diana care o am in fata, si cu strambaturile mele de peste ani. Ce zambet sec si trist am acuma, doar ca sa nu arat ciudat in poza, si ce zambet sincer si fericit aveam atunci, zambeam sa se vada ca am dinti! Ca am toti 32 de dinti, ca incep sa cada, dar sunt toti, si ce dantura frumoasa aveam.
Si aveam flashbackuri ciudate, cum imi luam pantalonii de lana afara si ma tavaleam prin zapada, dar acum is prea domnisoara sa mai fac chestii de genul.
Sunt atat de revoltate pe tot ce inseamna feminitate, pentru ca prin asta te maturizezi si nu e feminin sa fii imatura. Kind of. N-am cum sa explic, dar ideea e ca n-am sa mai pot trai niciodata experienta de pantaloni de lana, de cercei de aur simpli, de plovere neasortate, de zambet larg si orice.

Doamne, ce posturi deprimate pot sa am.

De dragobete(2)

2009-02-24T15:01:00.003+02:00

Pozele mele de avatar care de vreo 2 sapt le invart doar pe astea 3.
Da,stiu ca titlul n-are nicio legatura.

De Dragobete.

2009-02-24T14:24:00.003+02:00

I can't help the fact I feel like shit.
Am sa incerc sa fie ultima chestie tampita care o scriu, dar ma simt atat de deprimata din niste motive atat de puerile.
Cred ca starea asta este multumita cuiva foarte drag mie care toata ziua a trebuit sa se planga din motive gen 'vreau si eu sa dau inimioara mea(de carton,data de cei care au organizat niste asa zise Dragobete in liceu) cuiva' si 'vreau si eu sa primesc un balon' si 'vreau si eu sa dansez dansuri tampite'. Nu credeam ca am sa ajung afectata din cauza asta. Si imi pare rau ca totusi sunt, pentru ca stiu ca daca totusi ar fi existat cineva care sa imi ofere mie toate astea, ori n-ar fi fost sentimentul destul de puternic, sau cel putin nu din partea amandurora. Sau daca ar fi fost, ziua ar fi trecut ca oricare alta si am fi ras amandoi de aceasta zi. Dar totusi ar fi facut diferenta daca era macar.
Ma gandeam, nici macar sa dau inima ca sa fie data doar n-am avut cui. Singura chestie care am putut sa o fac a fost sa imi prind inima de carton de sireturile de la adidasi(mersi alex de idee) ca sa o las sa fie calcata, pentru ca simt ca mai mult de atat nici nu merita.
Si trebuie sa merg la nora, si de 2 saptamani abia astept sa merg, nu stiu exact de ce, dar titlul piesei imi suna atat de dragut, ca am zis ca merg indiferent. Acum sunt atat de deprimata, nu am o senzatie buna despre dupa amiaza aceasta mirifica. Simt ca ar trebui sa dorm. Sau poate sunt doar cele 3 teste date in 2 zile(da, nu e mare chestie dar epuizant pentru mine) Am si o melodie care merge la perfectie in casti.

"Ce frig e-n mine astazi
Si simt cum o sa cada
Ninsoarea peste mine
Si peste calendar.

(bla bla)
Iarna ai venit fara sa ma-ntrebi
Daca sufletul meu te mai vrea astazi
Te implor sa pleci
Sunt destule ierni
De cand ninge in inima mea."

Cat iubesc eu iarna si toate traditiile de iarna, si totusi, atat o urasc acuma, si vreau doar sa fie soara, sa simt ca sunt incalzita, daca nu de cineva, atunci de ceva. Mare prostie ca scriu toate astea aici, pentru ca nu fac altceva decat sa ma plang de acelasi motiv care oricum n-o sa se schimbe doar pentru ca vreau eu. Si eu care credeam ca am ajuns sa ma obisnuiesc cu ideea.

Whatever.

Pauza publicitara. Ecran Negru

2009-02-19T19:39:00.002+02:00

Acum stiu, my place is not here:)
This blog shall remain, but no longer other posts. at least until my selfconfidence says so. Good bye now.

don't seem to care?

2009-02-17T18:49:00.002+02:00

Si iata cum retraiesc aceleasi lucruri. Totul e o bucla infinita, si nu se blocheaza nenorocita, cat sa dau un alt+ctrl+delete. Nu se blocheaza cat sa inchid tot si sa reiau totul de la 0.
Defapt o iau de la 0 in fiecare zi, insa nu cum as vrea eu. Pe moment traiesc cu impresia ca totul e ok insa va revad pe voi cum erati candva si cum sunteti acum. Si nu imi place cum sunteti voi, implicit nu-mi place si de mine, dar incerc sa raman cat de cat constanta, incerc sa iubesc ce am.
As vrea sa spun anumite lucruri despre oamenii cu care umblu, despre prietenii mei, dar cel mai probabil am sa regret daca ast face asta. Asa ca am sa ma abtin.
Despre prietenii mei cu care ma intalnesc mai rar, as vrea sa le spun doar ca mi-e dor de ei, fiecare dintre ei, pentru ca prin ironiile voastre si prin felul vostru de a va bate joc de mine imi demonstrati un lucru care evident nu il veti recunoaste niciodata. Si nici nu am sa il spun aici, pentru ca daca din intamplare veti citi asta, ati spune ca sunt intr-un moment mai delicat al lunii, sau intr-o ora nepotrivita, dupa cateva pahare de vin.
Mi-e dor de voi nenorocitilor, mi-e dor de banca noastra de afara. Banca noastra e ocupata de alti teribilisti care abia trec prin liceu, sau de niste tocilari care isi invata lectiile pentru diverse ore. Unde mai sunt glumele despre Rozi si despre ochiul lu Ficuta, unde mai este simtul ala al umorului ironic care imi lipseste cumplit.
Mi-e atat de ciuda ca suntem atat de influentabili si ne schimbam dupa vant, si voi nu realizati asta. Puteti sa spuneti ca sunt copil si ca ar trebui sa ma maturizez, ca la urma urmei ar trebui sa fac asta, dar vreau sa ma maturizez din alte puncte de vedere, nu cum faceti voi.
Hardcore. Chestia asta am sa o inteleg numai eu, nici nu m-as obosi sa o citesc in locul altcuiva..

Am sa las o concluzie : Mi-e dor de trecut, mi-e dor de el mai mult ca niciodata, urasc prezentul, si viitorul nu-mi suna bine.

Culcat! Drepti!

2009-02-09T21:35:00.002+02:00

Cred ca intr-un razboi, cel mai potrivit este sa trimiti barbati care sufera din dragoste. Nu care au suferit, ci care sufera in acel moment. Cred ca ura lor stransa pentru femeia care i-au umilit, care le-a oferit atatea nopti albe si de neuitat, cearceafuri virgine, martore la nopti pasionale, pentru femeile care le-au oferit totul si in acelasi timp le-au luat tot ce le-au oferit, tot ceea ce i-au facut niste barbati, au luat fara nicio mila sau compasiune.
Se spune ca barbatii arata mai bine in uniforma. Eu consider ca nu uniforma ii fac sa arate bine, ci nervii lor, teama cu care merg inainte, cu pustile in mana, cu frica de moarte in ei, insa merg inainte. Felul in care sunt cu adevarat barbati, in care vocea lor puternica se simte mai bine ca oricand, pentru teama care o baga din varful degetelor care se plimba atat de repede ca nici nu constientizezi cand ajunge in crestetul capului. Momente cand toata viata le trece in fata ochilor, de la amintirile de la 12 ani, sau 4 ani, depinde care e cea mai veche amintire care o pot avea in momentul acela, pana la privirea sotiei sau iubirii tale cum te inseala.
Tot timpul m-a impresionat felul in care majoritatea barbatilor, cand iubesc, isi dedica intreaga viata pentru acele femei, bunele maniere ii indeamna sa se comporte diferit, sa renunte la multe din placerile lor pentru femeia pe care o iubesc, pentru ca atunci cand e nervoasa e mai frumoasa ca niciodata.
Pentru ele, un barbat merge in razboi si infrunta toate amintirile crude, pentru ele barbatii impusca fara mila, pentru ca ei considera inamicii ca fiind primii oameni care vor face avansuri iubitei lor, pentru ca tin cumplit de mult la ele. Insa noi feministe cum suntem niciodata nu vom realiza asta in totalitate, chiar daca ei uneori prefera meciuri de fotbal, chiar daca uneori ei nu asculta tot ce spunem, pentru ca la urma urmei, suntem niste femei, care barfesc fara incetare, pentru ca ceea ce spunem noi de cele mai multe ori este plictisitor, dar suntem adorabile tocmai pentru asta, pentru ca toate avem un farmec aparte, care fac barbatii sa innebuneasca la propriu.
A fost doar un gand, am simtit nevoia sa exprim asta, si am exprimat-o cu mainile si degetele mele tremurand.

On the road

2009-02-06T22:05:00.001+02:00

Nu,azi nu mai am stare. Ca am sau nu bani, ies din casa.
Primul meu gand a fost sa iau primul tren care pleaca de pe sinele Bacaului,chiar de-ar fi nevoie sa scot bani de pe card. Insa infoferul nu anunta decat un tren spre Piatra neamt. Mi-era foame, nu de alta, si singura pizzerie care o stiu e scumpa.
Mi-am luat ghiozdanul, mp3-ul, camera. Nu-mi pasa unde plecam, am plecat pur si simplu.
M-am gandit sa parcurg drumul din generala, exact aceeasi pasi pana la 19. Desigur, am mers pe Cuza-Voda, sa vad ce s-a mai schimbat.
La prima vedere nimic. Se aud manelele mai tare ca deobicei (asta cu tot cu castile de la mp3 in urechi). Ia te uita! Un oarecare Petrus Flenchea sau asa ceva si-a deschis birou de avocat. Ba nene, proasta locatia, nu de alta, ultima oara cand m-am plimbat pe strada asta mizerabila a fost in vara si din obligatie... In rest nimic schimbat, in afara de gradinita trista care acum arata ca un spital de nebuni, si blocurile usor daramabile la primul cutremur par ceva mai intregi, dar mai gri.
Am ajuns la o intersectie intre Cuza Voda si inca ceva. Rusinea mea ca dupa 10 ani nu stiu nici acum numele la strada aia.
Flashback: Vine Ami la mine si ma-ntreaba daca-mi place de P. de la el din clasa. Rusinata si total contrariata de aceasta aberatie, desi adevarata (doar pentru a face gelos pe altul)(o doamne), raspund socata un nu convins. Si-mi povesteste el tot drumul spre scoala cum pe tabla lui super smechera pe care scrii cu markerul si altele de genu, e scris de toate toantele din clasa aia cat de tare il plac eu pe respectivul si cat ma place el .
Rad cu pofta cand imi aduc aminte, pacat ca atunci nu mi se parea deloc amuzant, vroiam doar sa dispar de pe fata pamantului.
Si iata-ma in scoala. Mi-e dor de cor. Tot timpul ma uitam cu frica la usile amfiteatrului pentru ca eram constienta de ce scandal imi va face profu de muzica ca nu am mai fost la cor.
Uitati domn profesor. Sunt la liceu acum, ati fi mandru de mine daca ati sti cat sunt de pasionata de muzica, de notele muzicale, de chitara, de propria-mi voce. Dar cred ca ati strans prea multa ura pentru mine in urma celor doi an in care am absentat frecvent de la dumneavoastra.
Fereastra de la etajul 1. Cat m-ai refugiat de-a lungul clasei a 8-a. Cati nervi si cate drame ai strans. Sunt 2 ani de cand nu te-am mai vazut. De ai sti ce drame am trait de atunci. Cat nu mai sunt eu. Te-ai mira cate suport acum fata de atunci.
La intrarea profesorilor, nu mai sunt fantasticele expozitii de desen, a copiilor terorizati de doamna Ionescu. Mai e doar un tablou amarat de0al lui Cuza. Sa traiti! Defapt ati murit demult. La fel si scoala asta.
N mai e nimic la fel. Nici banca pe care scriu nu e la fel. Nu mai e gata sa se darame, e noua si proaspat vopsita.Rusine sa-mi fie ca stau cu picioarele pe ea. Ca nu mai respect nimic de aici.
Pacat. S-a intunecat acum. Si imi curge nasul. Nu prea mai imi e locul aici. Felinarul imi lumineaza drumul spre iesire. Am inteles aluzia. Nu mai sunt binevenita de multa vreme.
La revedere 8 ani de diverse drame copilaresti. La revedere pubertate si inceput de adolescenta. Ma maturizez.

Rotile,amintiri.

2009-02-05T22:36:00.000+02:00

Si totusi ma pierd pe drum tot timpul. Cred ca imi reincep telurile, ca am alte idealuri, ca s-au schimbat oamenii total din viata mea, ca totul capata un sens. Ca si cum as merge pe strada, si deodata cineva ma opreste si ma tranteste pe scaunul cu rotile. Ca si cum mi-ar zice ‘te inseli fetito, nimic nu se schimba, tu mergi, da bati pasul pe loc’ .
Chiar daca unele chestii sunt evident schimbate, some things will never change. Like you can never learn an old dog new tricks. Si e placut sa stii ca acele lucruri vor fi la fel, si ca amintirile care se vor aduna vor fi la fel indiferent, doar ca e obositor sa crezi ca in sfarsit poti merge intr-un ritm normal, da te impiedici tot timpul de acelasi scaun cu rotile, si nu doar ca te impiedici de el, cazi peste el, se rupe o roata, nu-l mai poti ridica.
Cred ca suntem niste masochisti cu totii. Ne place sa ne distrugem, eu in special imi place sa ma tachinez singura cu ideea ca poate candva ...
Ok, deja nu mai are sens. Si cand voi reciti asta deja nu voi intelege miile de ganduri care imi pot trece prin cap, toate perversitatile mintii mele si toate planurile mele, toate care oricum nu vor mai avea niciun rost, si de care nu-mi va mai pasa, pentru ca am sa le uit. Trebuie doar sa dispara anumiti factori, si totul va reveni la normal, pana ma voi impiedica de roata rupta, si-mi voi aminti totul.

Crize

2009-02-04T00:06:00.003+02:00

Si a ajuns sa fie februarie. Personal tind sa cred ca e cea mai bizara luna din tot anul. Luna cu 14 si 24, 14 cel mai important probabil, pentru toti.
Niciodata nu mi-a placut in mod special, nu doar pentru faptul ca nu era cineva langa mine la acea data, pur si simplu mi s-a parut o alta metoda de marketing, o alta metoda de a trimite felicitari prostesti pentru cei care chiar ii placi.
Mi-aduc aminte de un episod din Simpsons cand isi dadeau copii de gradinita felicitari facute pe loc cu creioane si carioci in care spuneau cate cuiva din clasa ca il/o place.
Insa acolo reactiile erau altfel, se vede diferenta de mentalitate.
Tin minte ca am facut asta in clasa a 3a sau a 4a. Pentru ora de engleza. Insa consecintele au fost ca atare: jumatate de clasa a aflat cine era anonima care i-a dat lui T. felicitarea. Au urmat cateva luni de cantece stupide gen 'tarzan and jane sitting in a tree k-i-s-s-i-n-g' doar ca pe o varianta romaneasca si mult mai puerile si mai putin amuzante.
Mi-e dor desigur, de anumite lucruri din trecut. Mi-e dor sa fie iarna, cu zapada alba de la care sa orbesti, sa mergi pe strada si sa auzi cum apesi pe zapada cand mergi, sa iti ninga pe gluga, si cand intri la caldura sa te simti mai bine decat acasa. M-am saturat de trotuare gri si umede, de frigul ce-mi starneste robinetul interior nasului.
M-am saturat de bani aruncati pe tampenii si lipsa acestora in mod desavarsit. As vrea uneori sa ma intorc in zilele alea, cand poate nu aveam prieteni, dar totul era lipsit de drama si de stres, totul era mai simplu si fara inteles, si nu trebuia sa imi pese de chestiile de adulti, in mod desavarsit de cele de adolescenti.
Vreau doar sa o am pe doamna invatatoare in fata, cu vocea ei blanda, care sa ma invete sa citesc desi stiam deja sa fac asta, si care sa ma invete sa scriu, desi stiam majoritatea literelor.
Vreau sa imi primesc bulina neagra pentru neatentie si vreau sa ma iau la paruit pentru jucarii.
Si totusi, nimic posibil.

for now

2009-01-30T09:37:00.001+02:00

si am plecat. pentru trei zile de chitara multa, putina mancare, mult efort, distractie geniala. pa. gonna miss you>:D<

Post fara titlu

2009-01-27T22:09:00.001+02:00

Mi-ar place sa fiu un jukebox, din ala din anii 50 cred?
Sa cant, si sa se nimereasca melodia la fix pentru multi. Sa ma transpun in sentimentele oamenilor, sa atrag oameni la dans. Un jazz calm, usor de dansat, pe gustul tuturor. Sau un rock agresiv brusc, care face pe oricine sa tresara, sa urasca melodia la inceput pentru agresivitate, sa o iubeasca pana la urma din acelasi motiv.
Sa incep sa cant fix cand e nevoie, nu neaparat sa fie inserata o moneda ca sa cant. Sa fiu motivul principal pentru care intri intr-un local, doar ca sa asculti ce melodii mai scoate acel jukebox.
Sau as putea fi o rama foto. Alba,neagra,de lemn,plastic. Ce conteaza forma, textura? Ce conteaza ca nu se potriveste cu restul camerei? N-ai cum sa nu indragesti o rama foto. E plina de amintiri, zambesti cand o vezi, e adorabila. E perfecta pe un anumit raft, din cand in cand o stergi de praf. Nu cer multe,doar sa fiu admirata.
Nu. Vreau...vreau sa fiu o sina de metrou. Sa fiu locul unde multi aluneca si mor. Sa fiu vinovatul si suspectul principal pentru o crima, dar fara sa fiu acuzata pentru asta.
Nu, e trist, nu vreau sa am o viata trista...
As putea fi un tramvai dragut, nu foarte aglomerat, util pentru multi.... Unul vechi, vintage, depozit de amintiri, saruturi furate, certuri inutile. Depozit de iubiri ascunse si intersize, inca de pe vremea anilor '70. As putea fi atat de dorita.

Sau as putea sa fiu doar eu.

Romani. Un popor pesimist

2009-01-26T22:30:00.000+02:00

Ce este un popor, la urma urmei? Este o societate. O grupare de oameni, care traiesc pe aceeasi suprafata, vorbind aceeasi limba.
Da, aceste conditii le indeplinim, nu in totalitate, dar le indeplinim.
Ce inseamna un popor pesimist? Un popor care este comod, care prefera sa traiasca acelasi destin de nenumarate ori, fara a schimba ceva doar din cauza ideii preconcepute ca un singur om nu ar putea schimba situatia unui popor intreg.
Corect, dar suntem atat de multi care ar dori o schimbare, insa datorita acestui pesimism, acestei idei preconcepute cum am numit-o, destinul va fi acelasi.
Pesimismul nu este doar o stare generala, este atractia de energii negative. Ati mers vreodata pe strada, si ati simtit cum intr-adevar blocurile sunt gri, cerul innorat, asfaltul decolorat? Ati simtit cum toate emana o energie negativa, influentand astfel o zi intreaga?
E un efect constant asupra oricarui roman. De aceea aceasta situatie, de aceea multi se abtin de la a riposta, sau a incerca sa schimbe ceva din soarta poporului sau. Cei mai multi fug de aceasta responsabilitate, mergand in tari straine, deoarece, evident, sunt conditii mai bune, din punct de vedere financiar dar si pe celalalte planuri.
Alt exemplu pentru care romanii sunt un popor pesimist? Revolutia din 1989. Cati ani de comunism ne-au trebuit pentru ca pana la urma cineva care nici macar nu era roman, sa porneasca aceasta revolutie. Cati ani de suportat toate cozile infernale de la ora 4-5 dimineata, ante meridian, de stat la lapte si carne, care era dozata au trebuit, pentru ca toti sa se intoarca impotriva? Poate unii din voi pot afirma asta din amintirile parintilor.
Desigur, toate acestea se vor schimba in momentul in care toti oamenii de politica vor cunoaste un nou inceput, cei vechi vor avea un sfarsit, cei noi un inceput. Sa speram ca cei care vor veni ne vor face un popor mai putin pesimist.

If (bored) return read;

2009-01-25T10:30:00.003+02:00

Well well, it's sunday . (lalalala)(and then comes monday..nooo we don't like monday)
Nori multi, 3 carti in capul patului, dezastru in camera. Eagles in urechi, o sticla de apa la 45 de grade de unde e indreptata privirea mea (pi/4, mate info ruleaza).
Asa-i ca nu conteaza toate astea? Indeed nu conteaza. N-am pus in calcul primul volum din Shogun care e putin mai sus de monitor. Sta cred ca de 2 saptamani sau mai bine acolo. Ma tot gandesc sa o citesc, dar of course nu e niciodata timp sau chef, chiar daca am primit atatea indrumari sa las orice si sa citesc Shogun.
YYYeah. Anything important in my life?
M-am saturat de drama, cumplit. Nu mai suport filmele romantice, nu mai suport nicio drama de pe HBO, evit dramele din viata mea. Now this was a bit unexpected, avand in vedere ca pana acum alte filme in afara de porcarii cu adolescenti nu vedeam.
Desi A. mi-a zis ca marele roman a lu Camil Petrescu e cel mai oribil roman citit(ma rog, unul din ele)(vai, nu, n-am sa scriu tot titlul) mie chiar mi-a starnit un oarecare interes.
Ba, ce post. Si eu care credeam ca daca ma fortez putin iese ceva interesant. Da, whatever, alt post scris cu scopul de a-mi evidentia existenta. Please ignore if not at your taste:) thank you. Have a good day.

nic.

2009-01-23T00:19:00.001+02:00

Oh how cruel i can be sometimes.:|
(post cu scopul de a arata ca exist)

Vorbeste.Nu te-ascult

2009-01-20T22:44:00.003+02:00

E ca si cum peste tot e cate un ochi te urmareste.
In spatele fiecarei cortine a fiecarei scene pe care pasesti.
Fiecare zambet urmarit din unghiurile, toate cutele care le lasa pe fata, toate colturile indoite, spre nord sau sud.
Ca si cum orice mic gest e urmarit, iar tu nu ai nimic de spus despre asta, si nu ai ce face pentru a opri. E doar cursul vietii.
Ca si cum actiunile tale sunt prejudecate, chiar daca intentiile pot fi altele decat aparente.

Oh, if life would be a musical, i know i would be the lamest one singing. But at least not the only one.

(lipsa totala de luciditate. creierul meu vorbeste fara ca eu sa percep ce zice,ce simte, ce cere)

Si scriu. Indiferent

2009-01-17T00:09:00.003+02:00

Scriu acum, printre ochi semideschisi, pleoape acoperite de nisip, un folk simpatic in urechi.
Scriu acum, cand chiar daca nu am ce scrie, chiar daca evenimentele din viata mea anosta au luat o intorsatura ambigua.
Scriu acum cand totul pare in regula desi nu e. E doar un remediu pana cand va veni acel mare bum.
Scriu acum cand sunt o antiteza intre pesimism-realism-optimism. Cand toata energia mea e secata, cand toata oboseala mea s-a acumulat intr-un singur punct.
Scriu acum, cand putin imi pasa de viata ta. Atat de putin imi pasa de a mea, atat de putin de-a ta.

Soarele meu rasare cand se lasa intunericul.
Dar acum apune total, pentru ca ochii mei sunt deschisi la un unghi de teta = 1 care nu stiu ce sinus (pacat) (haha, rad singura) si cosinus are, si putin imi pasaaaa.
G'Night.

A,da,tu, mi-am adus aminte, miss you. Ma rog, n-ai sa te prinzi, dar i do.
Ok,really now, good night.

Insemnari asupra celor trei femei-minune

2009-01-13T21:19:00.001+02:00

Am ajuns la concluzia ca nu dau destula importanta unor detalii inconjuratoare, asa ca am fost mai atenta zilele astea. Si probabil am sa fiu si zilele urmatoare. Concluziile mele? Priviti si uimiti-va:

12 ianuarie 2009

12.14 – Pseudofemeia abereaza ideile sale care nu par a fi un subiect interesant pentru multi dintre noi.
12.15 – Femeia cocalar zace tacuta fara a schita vreun gest de inteligenta.
- Femeia Barbat este surprinsa luandu-si pozitia sa tipica care ii caracterizeaza masculinitatea, incercand sa atraga atentia prin coolimea sa pentru ca nu este atenta la ora ci citeste cine stie ce porcarie de jurnal emo
12.20 - pseudofemeia isi arunca parul atat de suav peste al sau cap, descoperind figura ei plapanda in acelasi timp odioasa
12.21 - femeia cocalar inca nu schiteaza vreun gest de inteligenta
12.22 - femeia barbat iese din lumea sa neinteleasa, exprimand un gest de fericire absoluta la exclamatia profesoarei : notati!

13 ianuarie 2009

8.39 – Pseudofemeia isi divulga o mare cantitate din grasimea asezata pe supla-i talie
8.44 – Femeia cocalar da dovada de inteligenta atins la nivel maxim ( pentru ea ) iesind la tabla la ora de matematica si scriind dupa dictare.
8.50 – Femeia- barbat este atentionata de marele Cosa sa-si ridice capul, ea exprimand prin figura ei ca abia a iesit din lumea sa emo. Vai ce teroare!
9.20 – Femeia cocalar isi afirma dragostea sa eterna pentru femeia-barbat : piiiiisiiii meeeeu! Lucurile deja incep sa prinda sens
10.20 – In acest moment pseudofemeia a reusit sa ma scoata din rabdari, mai pe romaneste, reusind sa suport 50 de minute asculdant-o pe ea incercand sa creeze un fel de critica literara proasta exprimata, care nu reuseste decat sa streseze inclusiv pe profesoara de romana.
10.21 – Enervata pe langa geamul deschis, imbracata intr-un tricou subtire, cu parul ravasit si rebel, femeia- barbat isi exprima nemultumirea asupra usei deschise, folosind corzile ei vocale pana la epuizare
10.44 – Gura pseudofemeii a fost inchisa intr-un mod evident, creand astfel un mare STROPIX!

15.52 – Astfel s-a mai terminat o zi din viata fantastica a celor 3 femei-minune: plictisitor, nesemnificativ, neinteresant. Astfel am dovedit teorema cum ca o zi din viata este de cele mai multe ori insusita de caracterul tau, fiind valabila si reciproca. Oricat ai logaritma, inmulti, imparti, scoate radicali de ordin n, generalizarea teoremei va fi oricand valabila, mai ales in cazul celor 3 cobai.

Am incheiat. Fara a pomeni de “puritatea metafizica a sufletului”, concept neclar in mintea micutei noastre pseudofemei.

Arta?

2009-01-10T13:54:00.002+02:00

Sunt atat de usor impresionabila, din punctul de vedere al eseticului.
Momentele cheie pentru mine in anumite carti, cuvintele de incheiere sa fie cu adevarat pasionale, care sa insemne ceva.
Spre exemplu in Maitreyi(pentru ca asta citesc acum)(recitesc defapt).. Eliade noteaza diverse sentimente in momentul in care simte ceva mai intens decat deobicei, cand vrea sa noteze ceva in jurnal si nu mai scrie, incheind cu "Prostii...".
Sau un capitol terminandu-se, un sfert de pagina lasata alba. Ultimele cuvinte din acel capitol : "O iubesc?"
Poate e putin siropos,dar reuseste cumva sa imi starneasca subtil o rotunjire ale colturilor buzelor. Imi provoaca o stare de 'vai ce tare'. Da, intr-adevar nimic profund in asta, dar ideea ma uimeste, cum poate un om sa reuseasca sa scrie cu 70 de ani in urma o carte atat de buna care sa ma impresioneze atat de profund cat sa nu refuz sa o mai citesc o data.
Desigur, Eliade poate fi considerat de multi un patetic, un iubitor pasional prea siropos, prea lingusitor. Poate si eu in viitor mi se va parea un fals, care a scris unele carti doar in scop comercial, pentru a-si vinde 'marfa' si pentru a trai, insa nu cu totii trebuie sa traim?
Cum spunea profesoara de desen,fie cat o fi ea de ciudata si de boema, totusi e o artista, care totusi cand spune anumite lucruri le spune bine : 'crezi ca artistii pot trai doar din arta?'
Mi-e ciuda cand ma gandesc ca acum 2 secole,artistii erau cei mai cautati, si nici nu erau prea multi. Acum, toti suntem artisti intr-o oarecare masura, dar renuntam la toate lucrurile care chiar ne-ar place sa le facem in viata, pentru ca am fi muritori de foame. Poate nu muritori de foame, dar in orice caz n-ar fi cea mai... buna..slujba.

Heh. Uneori ma intreb de ce scriu totul ca si cum m-as adresa cuiva. Ma indoiesc ca cineva citeste asta. Dar pentru cei care citesc nu pot decat sa spun felicitari pentru rabdarea de a citi toate aberatiile mele.

Pa. Pe bune,pa!

2009-01-06T20:31:00.002+02:00

Oh, buna si tie. Te-ai gandit sa dai un semn de viata?
Ma bucur ca am risipit un an din viata doar ca sa mentin o prietenie demult pierduta si uitata. Nu de mine, ci de tine, oricat de victima ai fi tu, si oricat ai da tu senzatia ca iti pasa.
Ma bucur de cele impartasite, si ma bucur ca totusi candva, te-am cunoscut. Am inteles, te-ai maturizat, orice te maturizeaza, eu am cele mai ciudate conceptii fata de anul trecut. Da, inteleg sa te schimbi. Dar nu inteleg de ce sa ma bagi pe mine in gloata de oameni care intr-adevar nu au nici cea mai mica tangenta.
Nu ma mai saluta. Nu mai spune nimic. Nu mai imi spune 'pa' de parca ai fi cea mai distrusa fiinta doar pentru ca nu te-am salutat. E vina ta la urma urmei. Pentru ca eu am reusit sa studiez buzele mele in asa fel incat sa-ti pupe partea dorsala atata amar de vreme, in asa fel incat la cel mai mic gest prostesc din partea ta sa explodez si sa nu mai suport nimic.
Stiu ca mi-ai sugerat ca deja nu va mai fi nimic la fel. Dar anumite gesturi te fac jalnica. Imi pare rau ca s-a ajuns aici, sincer, dar am obosit sa alerg intr-una si sa ma ignori. Sa imi cer scuze pentru orice porcarie mica as face, si sa inghit toate ipocriziile tale. Aroganta ta reuseste cumva sa ma faca sa te dispretuiesc cumplit.
La revedere, prieten vechi si bun. Cand iti vei reveni, cand vei pune tu piciorul in prag si vei veni la mine, am sa te ascult. Pana atunci, buzele mele pupacioase-n fund vor lua o lunga si minunata pauza. Pentru ca s-au saturat cumplit.
Pa!
really now.
Pa!

Si-am ajuns si-aici

2009-01-02T15:06:00.002+02:00

Am rupt ultima fila de calendar, am tras o linie la toate, am inceput o lista de 'to do for this year'. Am crescut, am iubit, am urat. M-am schimbat teribil.
Uite dragul meu ninge, pentru noi ninge. Pentru ca tu nu esti aici si n-ai sa fii pentru multa vreme. Pentru ca n-ai sa ma inviti niciodata la dans, pentru ca n-ai sa fii niciodata aici sa ma tii de mana cand voi avea nevoie cel mai tare de asta. N-ai sa ma strivesti de pieptul tau, nu vei fi niciodata destul de aproape incat sa-ti pot sopti numele.
Pentru ca mi-e dor de tine, cumplit, pentru ca ai disparut si m-ai lasat singura.
Acum dansez singura, mai bine decat cu tine, macar nu te mai calc de picioare.
Iti strig numele, anemic, chiar daca tu nu auzi.
Acum ma plimb singura pe strazi, si imi imaginez stangerea ta puternica de mana.
Imi amintesc de tot... de la parfum pana la cele mai mici gesturi. Ticul tau de a pocni degetele intr-un ritm placut, cosurile tale care te ingrijorau desi erau practic invizibile, strada noastra, pe care ma duceai tot timpul, chiar daca era total diferita de unde trebuia sa ajungem noi.
Cant un acord fals, si-am sa-l cant pana va suna perfect. Pana va suna normal.
Scriu pe o tablita, si nu-mi pasa ca scartaie creta, am sa scriu pana se toceste si va suna mai putin enervant.
Am sa beau pana ultima picatura din sticla va disparea, am sa sun pana cand creditul mi se va termina, am sa strig pana voi avea avea cea mai oribila raguseala din univers, in clipa aceea.
Toate acestea pana cand ai sa apari, macar sa ma rogi sa termin.
Pentru ca nu ai fost niciodata aici cand trebuia, si pentru ca de fiecare data cand aruncam o piatra in rau, ma gandeam la tine, nu pentru ca ar fi avut vreo legatura, ci pentru ca eram singura.

Toate astea pentru tine. Care nu vei fi niciodata, dragul meu.
Pentru ca nu existi.

.

2008-12-29T22:05:00.002+02:00

Ce ma enerveaza cand unii reusesc sa-si impuna un punct de vedere.
Unii s-au invatat sa zica eu vreau sa fac asta acum, si sa se indeplineasca, pentru ca au reusit prin antisociabilitatea lor sa devina mai interesanti.
Poate sunt doar incapatanata,dar de fiecare daca cand eu as vrea ceva n-ar avea nimeni timp sa si-l dedice sa ma ajute. Insa eu stau si inghit de fiecare data ca da, hai sa fac ceva frumos.
Ma rog, am inghitit prea multe doar. Si cu cat is mai multi cu atat mai putin drept de a raspunde in vreun fel imprevizibil am. Poate nu vreau sa merg acolo, poate nu vreau sa dau atatia bani, poate nu vreau sa mai treaca timpul si poate nu vreau sa trec in anul nou cu voi.
Poate nu vreau sa ma imbrac asa, poate nu vreau sa ma dau cu parfum, poate nu vreau sa fac dus.
Poate nu vreau sa imi mai pese.
Si ce daca? Chestiile astea oricum tot de mine depind, si tot eu trebuie sa iau decizii asupra lor.
Screw this.

Unde esti?

2008-12-28T11:09:00.003+02:00

Ma intreb uneori. Daca te-as intalni, m-ai recunoaste, printre miile de schimbari, printre rasetele schimbate, zambete false, daca m-ai sti dupa cum eram eu candva.
Daca te-as lua de mana, ai simti aceeasi fluturi care i-as simti eu,daca ai zambi instant si ai simti ca plutesti.
Daca mi-as arunca pantofii in mare, si m-as arunca eu cu totul, cu haine, cu suflet... ai veni dupa mine?
Daca ti-as striga numele, ai raspunde?
Daca gatul meu sta la bronzat, asteptand un sarut de vampir, o alinare, l-ai alinta?
Ma intreb uneori unde au disparut atatia ani, atatea mii de zile, atatea sentimente acoperite de un strat gros de zapada, pierdute, ingropate in noroi, biodegradabile.
Unde au disparut atatea aventuri, acoperite de nisip, de valurile gentile. Unde suntem noi?
In ce oras mai esti? In ce secol traiesti?
Ma intreb uneori, cand ne-am schimbat atat...de la 2 adolescenti natangi, anti-sistem, cu blugi rupti si camasi in carouri. Unde au disparut toate conceptiile noastre puerile. Noi de ce ne-am maturizat?
Si daca ne-am maturizat, de ce nu impreuna?
Daca nu impreuna, de ce nu in acelasi loc?
Unde esti?

Idei

2008-12-24T15:29:00.002+02:00

Nu voi mai spune nimic despre Craciun, e foarte over-rated, m-am plictisit de oamenii tristi.
Voi spune ca astazi sunt plina de energie, pentru ca ascult ultimul album Atmosphere. Ciudat, da, nu sunt mare fan, unii ar zice ca e naspa albumul, dar hei daca nu exista opinii pro si contra n-ar fi interesant, right?
Cele mai geniale melodii care le-am ascultat de multa vreme, chiar m-au trezit, gen sa screw Christmas, screw Hrusca. Nu de alta, foarte frumoasa sarbatoarea si astea, dar a devenit si asta prea comerciala, lipsita de implicare sau sentimente.
N-am bani frate de cadou. Dar consider ca un zambet valoreaza cat mii de cadouri, o urare mai buna decat orice, sau sa primesti un cadou cand repeti ca vrei acel lucru de mult timp si cand chiar primesti, zici : Uite frate, cineva chiar m-o ascultat.
Si iar am revenit la ideea de Craciun. Uf. Nu ne simtim bine daca nu avem cel putin 2 sarbatori in fiecare luna la care trebuie sa aruncam o gramada de bani. Oh, bine a zis cine a zis ce a zis.
Si stiu ca sunt multi care gandesc ca mine si sunt anti-sistem, dar singurul bine care il pot face este sa ignore, pentru ca ar fi mai bine pentru ei. Desi nu vad cata putere ar avea 10% din toata populatia care gandeste asa sa schimbe restul de 90% de mentalitate stricata de era vremurilor noastre.
People don't give a fuck.

ati observat vreodata ca cei mai tari oameni de la tv, gen mircea badea, carcotasii, bla bla, sunt doar barbati? chiar nu pot sa concep o femeie cu ton ironic, femeia are rolul de a zambi prosteste in fata camerei.... trist.

All i want for Christmas

2008-12-22T11:11:00.002+02:00

Buna dimineata.
E soare afara, si 0 grade in Sibiu. Asta am auzit in trecere cand ma plimbam prin casa dupa o gura de Pepsi. Am auzit parca vag un '4 grade in Iasi' ? In orice caz, Sibiul a iesit in evidenta.
Mi-e dor de Sibiu. Foarte frumos orasul. Probabil acuma e asa de frumos aranjat tot.
Aseara am facut bradul, pe ritm de colinde. Nu de a lui Hrusca, ci de a lui Sinatra.
Chiar suna frumos... pana a intervenit mama cu nervii ei vesnici, cum ca ea vrea sa asculte si Schimb de mame.
Joy. Si astfel inca o parte din traditii s-a distrus. Si mi-aduceam aminte anul trecut de unele lucruri care mama le-a zis legat de felul meu de a sarbatori Craciunul, ceea ca ma facea sa ma simt atat de naiva.
Si in felul acesta imi venea in cap o imagine din viitor, cu un sot si copii. Mi-am promis ca voi avea grija sa existe acel spirit al Craciunului ca in toate filmele de la ora 10 dimineata de la tv. Voi avea grija ca Mos Craciun sa existe pana la o varsta inaintata, sa existe cozonaci facuti de mine,oricat de prosti facuti ar fi, sa fie un brad intr-adevar frumos si sa nu ma zgarcesc sa arate bine, sa am grija ca toata casa sa fie placuta, si sa zambesc la vederea instalatiilor.
Azi dimineata, mama facea cozonaci si era nervoasa ca au luat idiotii astia apa. Si asa imi aduc aminte de societate. Si realizez...nu e numai mama de vina ca toate traditiile au disparut pe parcurs. Toti sunt, si modul oamenilor de a-i influenta pe restul.
De ce n-am mai primit un cadou propriu-zis de ceva ani buni? Cel putin nu din partea parintilor? Cause it's not worth it.

I'm dreaming of a white Christmas

2008-12-20T21:25:00.003+02:00

Perioada asta de sarbatori se schimba de la an la an. Da, scriu iar despre asta.
Merg o data pe saptamana, hai acum a fost o exceptie si am mers de 2 ori. Nu se pot freca mai tare oamenii de tine, sa se grabeasca mai tare sa coboare din autobuz, sa se tipe unii la altii 'fa doamna loc ca nu vezi ca-s batran si abia ma tin picioarele' si 'inaintati ca ma prinde dracu intre usi' .
Stiu ca sunt putin naiva si nu am cum sa sper la asta, dar macar acum nu poate fi lumea mai calma, sa se concentreze sa cumpere niste cadouri cat de cat simbolice, sa fie calmi, sa zambeasca. Eu in ultima vreme zambesc, indiferent de starea mea, zambesc la oamenii care cer sa le compostez biletul, zambesc la sofer, la oamenii de pe strada, la oamenii care nu i-am vazut de mult timp. O fi un zambet fals dar intr-un final ma face si pe mine sa ma simt mai bine si dau senzatia unui om ca nu am nimic cu el.
E perioada aia din an cand se canta colinde si ar trebui sa fiu atat de incantata ca merg si raspandesc bucuria sarbatorilor si etc. Cand ma chinui sa fac un cadou chiar daca din buzunarul meu isi iau zborul mii si mii de fluturasi.
E perioada aia din an cand it's better to love and to give then to take and to hate.
Perioada din an cand ar trebui sa fie totul alb, si sa ninga o gramada, si sa ne tavalim toti in zapada si sa mergem uzi leoarca in Natura, sa bem un ceai cald.

....e anul in care toate parerile mele s-au schimbat si toate traditiile nu mai sunt traditii, si realizez cum cursul vietii isi pierde farmecul. Chiar cu aceasta perioada de an care ar fi trebuit sa imi aduca atata bucurie.
At least i have you.
Totul e bine cand se termina cu tine.
De-aia things are getting from bad to worse:)
Noapte buna.

Concert

2008-12-18T19:11:00.003+02:00

Maine primul meu concert.
Staring : eu si D. de la mine din clasa.
Location : Cancelarie Vranceanu
:)))
da.. e cam prima oara cand cant in fata unui public mai matur, si am ceva emotii.
Bine, o sa iasa ok indiferent, chiar daca mai incurc cateva acorduri, it's gonna be fiine.
Okaay ma duc for some lady time, then for some friends time, then a bit of guitaring, then sleeep.

They're almost here

2008-12-17T23:24:00.002+02:00

Astazi m-am simtit din nou tanara.
Joaca de-a copii si Mos Craciun au adus o oarecare buna dispozitie, chiar daca durerea mea de cap excela de 3 ore, sentimentul de 'sa spun sau nu o poezie lu mosu' chiar era interesant.
Nu cred ca poate spune cineva ca a sarit in spatele lui Mos Craciun la propriu si i-a dat ordine gen 'du-ma acum pana la banca'.
Astazi m-am simtit din nou copil, chiar daca din cand in cand degetele mele mai sufereau, urechile mele se mai plictiseau, cantand aceleasi colinde de doar 3 zile,dar de-ajuns cat sa ma exaspereze.
Nici creierul meu nu vrea sa mai perceapa ceasul dimineata, el deja e in vacanta.
Sunt pierduta pe meleagurile sarbatorilor, intr-o zapada alba si fascinanta, de un spiridus care imi ia usor mana, delicat, si ma conduce spre un loc pasnic si linistit. Acolo nu mai conteaza ce zi e, nu mai conteaza perioada din zi, conteaza in totalitate bunastarea ta, bunatatea si vointa ta.
Better to give then to take they say. Indeedee-o.
Zambetul unui om care a primit un cadou de la tine si entuziasmul cu care deschide cadoul te face sa uiti de cele 2h pierdute cu impachetatul, sa uiti toate cele rele care le ai pe cap, macar stii ca un om isi schimba parerea despre tine,despre el, se pot repara unele legaturi, si la urma urmei n-a fost in zadar toata munca ta.
You've outdone yourself!
Heh... I really am smart.
Abia astept sa ii revad pe toti, sa se intoarca in orasul lor, orasul meu,de unde toate au inceput.

Colinda trista...

2008-12-16T23:10:00.004+02:00

Long time no write.
Trec printr-o perioada extrem de ciudata. Nu spun ca toata saptamana trecuta a fost un nou sens al expresiei 'a o duce prost'.
Din rau o duceam in mai rau.
Si din nu stiu exact ce motiv, totul a fost atat de previzibil, cu exceptia unor evenimente mai speciale.
Saptamana asta repetam colinde. Este sec. Si jalnic. Anul trecut tin minte ca simteam o bucurie, o stare de bine si de utilitate. Acum desi ma implic mai mult decat restul mi se pare ca ma implic degeaba, ca imi stric nervii inutil, ca ma tip la colegi care nu-si pot tine parerile pentru ei nici macar 5 minute pana se suna. Chiar daca raman in pauze, raman pentru voi, ca sa iasa ceva din toate astea, sa nu mai fim chiar ultimii tampiti in cancelarie.
Ma rog.
Nu stiu de ce ma refer la voi atat de direct, si-asa nu veti citi niciodata asta.
Imi revin atatea amintiri de anul trecut, de centrul de copii cu nevoi speciale, care nu pot fi fericiti, carora le lipseste o parte a corpului, sau mai rau, o parte a mintii. Simteam nevoia sa fiu mai buna, sa ajut cum pot pe oricine.
Era frumos anul trecut. Probabil si oamenii faceau sa fie asa. Nu mai sunt oamenii de a 12a de anu trecut. Da, poate n-aveam tangenta cu toti, dar simplul fapt ca vedeam niste oameni mai normali pe holurile preaiubitului nostru liceu, facea totul sa aiba o nota mai vesela.
Si-au luat toti alta viata, s-au mutat si au pierdut legatura pe parcurs, unii poate nici nu ma mai tin minte. Dar it was so nice.
Mi-e teama de anul 2009. 2009...heh..ce ciudat. pana cum 2008 era un numar porno si rotun. 2009 are o coada de albina in capat. Ah, o sa fie un an superb, prevad asta.

"Cand zurgalaii suiera-ntr-o dunga
Pe-o fila ultima de calendar..."

Uite un colind care reflecta cu adevarat parerea mea despre trecerea in anul nou. De-aia nu am niciodata chef de revelion,de-aia putin imi pasa unde il fac, cu cine il fac(mai nou), nu-mi mai pasa. Nu-mi vine sa sarbatoresc trecerea in noul an. Pentru ca odata cu trecerea timpului toti va schimbati. Nu am sa ma mai plang ca ma schimb eu, ci ca va schimbati voi. Si indirect ma afecteaza, si ma schimb si eu.
Si m-am saturat sa depind de voi. Nu va mai schimbati, la dracu! purtati aceleasi sosete(numai sa le spalati),aceleasi haine, nu va schimbati aspectul, nu-mi pasa ce faceti,doar stati naibii la fel.

Craciun fericit.

Unexplainable

2008-12-07T00:44:00.000+02:00

ce comedie, drama si fantastic.
ce intamplare, ce amintire.
ce dependenta!
ce?
tu.
un pepsi printre toate sucurile
pline de euri carbogazoase,
kilograme in plus, complexe.
o alocatie printre toate zilele lunii
mult dorita si asteptata
putin durabila,greu de mentinut.
dar putinele momente de fericire.
un greier ce creeaza acea armonie
din linistea de taiat cu cutitul.
un surplus binevenit intotdeauna.
un calm.
un jurnal ce mentine toate amintirile mele vii,
ce nu le-as putea pierde nciiodata.
nu mi-as permite.
si pe care-l urasc atat pentru ca ma intoarce unde nu vreau.
o pagina
de scrijelit,mototolit,desenat si scris.

esti matura ce ma invita la dans
in fiecare prima sambata a lunii.
tacuta si folositoare,
ce sterge toate regretele adunate
cel putin pentru o perioada.

esti imbratisarea mea in momentele singuratice,
esti lacrima calda ce-mi incalzeste obrajii,
esti sarutarea pasionala dupa care tanjesc o luna
si o primesc intr-un final
in fiecare prima sambata
a fiecarei luni.

ce drama,comedie,fantastic
ce inexistenta,ce dependenta.
tu.

Reflexie

2008-12-06T23:46:00.003+02:00

Doua concluzii am de spus.. intr-un mod cat mai ambiguu posibil. Cat sa nu inteleaga multi.

Mi se pare atat de ciudat sa plangi. Dar si mai ciudat e sa te privesti plangand. Sa te duci in baie sa te speli pe ochi si sa te intalnesti cu tine in oglinda. Sa iti reflecteze toata durerea si toate regretele tale din momentul acela. Sau in camera, plimbandu-te alene incercand sa te calmezi, crezand ca esti pe strada si mii de ochi te privesc. Macar de propria demnitate sa opresti lacrimile, macar pentru faptul ca poate e prea mult. Toti au plans o data la viata lor. Ori de la un film stupid (a, si s-a dovedit ca femeile plang din cauza hormonilor maternali or smth. ca sa nu fie doar din motivul 'femei', ci motive biologice ), ori de la o taietura cand erau mici. Si suntem toti atat de urati cand plangem. Figura noastra capata alta culoare, buza superioara ia o forma patratoasa. Si devine intreaga fata mai elastica. Uneori ma gandesc daca pur si simplu se incalzeste de la nervii aia si de la lacrimile calde...si daca e ca fierul..bate fierul cat e cald gen. Va dati seama? Fetile noastre vor putea avea forme dreptunghico-triunghi-molecularo-drepte. Da, n-au legatura una cu alta, si e imposibil anyway dar mintea mea bolnava asta a scos.
Si nasul nostru n-ar mai fi carn, rotund in varf, drept, rupt. Ar putea fi ca un nas de clovn. O sfera rotunda si rosie. Si ochii nostri ar fi denivelati si sprancenele nepensate , una pe-un obraz,cealalta pe frunte. Ah, ce lume buna ar fi atunci. Toti am fi urati. Insa, partea buna cand te vezi in oglinda, e ca vezi cum zambetul tau e atat de frumos, indiferent cum e in general. Conteaza ca ai o fata mai draguta cand zambesti, decat cand plangi ..

M-am razgandit. Scriu doar despre asta. Cealalta e enervanta si pentru mine, si nu vreau sa mai vorbesc despre ea. Noapte buna dragilor. Mos Nicolae fericit si voua.

Improving

2008-12-04T21:59:00.003+02:00

O figura plapanda se iveste de sub plapuma pufoasa a unei camere intunecoase, cu jaluzelele trase, hainele imprastiate, un pisic dormind printre haine, fara sa-ti dai seama care e bluza si care e pisicul.
Marlena este o fata cuminte, nu chiuleste, nu sare peste teme. Indiferent cate probleme are pe suflet si cat ar vrea sa spuna ce are, reuseste tot timpul sa treaca curajoasa peste probele vietii.
De mica a fost crescuta intr-un mediu de militara, mama ei murind in jurul varstei de 5 ani. A crescut cu tatal ei,care o iubea nespus, dar care de asemenea inghitind prea multe de la viata, inclusiv moartea iubirii sale, a hotarat sa o invete de mica cu greul, sa poata depasi mai usor situatiile.
Marlena este adolescenta acum. Certurile cu tatal ei desigur is din ce in ce mai dese. In acelasi timp si vanataile se inmultesc.
Odata cu cresterea ei, tatal ei devine tot mai violent. Tot mai nesigur, si tot timpul are grija ca ea sa aiba multa ocupatie, pe langa cele normale: citit,invatat,pian.
Are grija tot timpul ca totul din casa sa luceasca, sa i se vada figura clar pe spatele unei linguri.
Tatal ei n-a suportat niciodata pisica. Nu-i da niciodata de mancare, ii arunca priviri urate de fiecare data cand pisica miauna dupa atentie sau mancare. Eventual ranea si pisica cat sa nu mai dea ochii cu el timp de 3 saptamani. Nu a fost niciodata in stare sa-l dea afara pentru ca Marlena il iubea prea mult ; a fost cumparat exact dupa cateva zile de la inmormantarea mamei ei.
In aceasta dimineata, Marlena nu mai este fericita. Nu s-a mai putut trezi cu acel zambet de zi noua, nu putea nici sa se forteze. Nu vroia sa-si faca ghiozdanul, nu vroia sa parcurga acelasi drum spre liceu. Nu vroia sa se intoarca acasa sa fie batuta din nou pentru ca n-a sters praful cum trebuie.
Nu mai vroia. Si-a luat in ghiozdan 2-3 haine, niste bani si a plecat unde-au dus-o picioarele.
Desigur, tatal n-a sunat la politie. A presupus ca dupa atatia ani de educatie se poate descurca singura, si isi va da seama ca va trebui sa se intoarca.

Dupa 4 zile...
'Corpul unei adolescente de 16 ani a fost gasit in adancurile unei paduri in apropierea judetului Ilfov. Se sustine ca a fost violata de multiple dati, bluzele ei fiind sfasiate, lasata dezbracata in padure. Nu exista urme de suspecti, insa politia cerceteaza in continuare.'

Dupa 3 ani...
Pisicul moare.

2013...
'Nu-i an bun. Urmez eu,nu? Vin acum.'
Si dadu un sut la scaun, lasandu-se atarnat de tavan.

How to fall in love with a star

2008-12-03T18:01:00.002+02:00

Vedeta huh? Asta esti?
Gresit. Esti in Romania. Da, vedeta, aici.
Haha crezi ca a mai auzit de tine cineva pe undeva? ma indoiesc.
Ma enerveaza ca multi devin atat de infumurati dupa atatia ani de vedetism. Si la urma urmei poate nu e vina lor, e normal sa aiba o anumita parere de ei, sa lase publicul tot timpul sa doreasca mai mult.
Dar e trist pentru oameni simpli ca mine care tot timpul traiesc cu senzatia ca sunt si ei oameni, si ei au fost candva ca mine.
Cat de gresit. Normal ca fiecare a avut copilaria lui, dar cel putin unii chiar nu cred ca ajung atat de mari din nimic.
Imi pare rau ca m-am atasat atat de tare de tine. Vedeto. Ma distrug singura intr-o oarecare masura.. avand in vedere ca nici macar nu ma cunosti, nici n-ai sa ma cunosti vreodata.doar daca din intamplare dau cu o cafea pe tine si cumva ai incepe sa comunici. Daar astea is fantezii,filme,scurt metraje, povesti,cum vrei tu.
De-aia m-am hotarat din momentul asta...sa nu te mai cunosc. Sa nu mai ascult povestile despre tine, sa nu mai ascult ce canti,ce spui, idealurile tale in viata.
I'm going to go on with my own life. Chiar daca tie nu-ti pasa de asta
Ah crap. (ce post de cacat)

So much for faith

2008-12-02T19:16:00.006+02:00

Never have I been so dissapointed of my own town/country. Especially town.
De ce toti oamenii sunt atat de incruntati si supiciosi la vederea unor copii cu pancarde pe care scrie 'imbratisari gratuite'? De ce toti atat de incruntati si de speriati, mai ales cand suntem curati si zambitori?
Ideea campaniei Free Hugs n-a fost nici competitie, nici de a atrage mass-media. Ideea era pentru ca oamenii sa zambeasca si sa fie mai fericiti, mai linistiti.
De ce atat de grabiti? A fost 1 decembrie la naiba, ce aveati de facut? Majoritatea magazinelor erau inchise, 2 secunde pentru o imbratisare si un zambet nu era nicio problema.
De ce toate taxiurile treceau in viteza inainte sa se faca verde pentru ei? De ce un pas atat de grabit?!
Suntem in Bacau la naiba, e un oras de nimic, daca tot e un nimic, de ce nu il facem mai placut?
M-am saturat sa tot aud cat de rahat este tara noastra si sa nu se ia masuri. Si da, sunt in masura sa spun asta pentru ca eu am sustinut pentru prea mult timp ca nu este chiar atat de rau si ca ar trebui sa ne multumim ca totusi nu e lipsit de speranta totul : avem Subway-ul cu muzica de calitate buna, avem Folk Nights in Natura, avem ID Festul in vara, avem C.P.E.C.A aka antidrogul care se chinuie frate sa nu va mai drogati. Sa nu va mai ucideti degeaba. Am initiat pana si campania free hugs, si totul pentru societatea in care suntem, pentru a face tara asta un loc mai bun! Avem evenimente culturale, ceea ce nu poate fi mai minunat!
Pentru ce? Pentru ca orice parere buna a mea sa se sfarame in bucati, sa se dizolve si sa dispara, fara sa mai lase vreo urma.
Ca sa fiu pur si simplu acra si plictisita. Sa ma satur de toti oamenii de aici(da, cu exceptiile de rigoare). Sa incep din nou sa arunc hartii pe jos numai pentru ca oriunde as merge ori calc intr-o flegma, ori se lipeste o guma, ori vad un morman de mucuri de tigari.
Nu mai frate. Nu mai pot.

Un eu digital

2008-12-01T00:44:00.001+02:00

Tasteaza-ma.
Parul si urechile.
Figura si mimica.
Tasteaza-ma
Gesturile, comportamentul,
Mâinile si unghiile.
Tasteaza-mi tricoul,
Decoltat,larg, mulat.
Tasteaza-mi pulpele carnoase,
Nasul mic si rotunjit,
Buzele pline si trandafirii.
Si genele lungi, si dintii albi.
Drepti.
Tasteaza-mi zâmbetul asa cum l-ai vrea tu.
Si lacrimile cu culoarea ta preferata.
Indiferent cât de straniu ar fi.

Fa-ma o artista,
Pudica si rusinoasa,
Ce traieste in poezii
Si literatura universala.
Ce canta niste corzi, nu conteaza care
De chitara,vioara poate chiar vocale.

Fa-ma realista,
Sa stiu ca doar tu
Ai putea fi tot ce-as dori,
Ca mi-ai oferi tot,
Arata tot.
Ca ai fi acel 'el'.
Tasteaza-ma cu toata ura si dorinta
Cu toata dragostea si neplacerea,
Tasteaza-ma exact asa cum vrei tu.

Priveste-ma,
M-ai creat.
Nu-mi spune nimic.
Nici ca esti mândru,
Nici ca sunt frumoasa.
Nu-mi spune cât ma adori.
Nici ca sunt tot ce ti-ai putea dori.
Priveste-ma doar,
Priveste-ma atent.

Iubeste-ma.
M-ai creat.
Tu mi-ai creat alunita de pe gât.
Tu mi-ai creat ochii
Si sprâncenele-mi pensate.
M-ai facut picioarele lungi,
Talie de viepse,
Pielea curata, lipsita de cosuri.
Am gresit.
Un cos se iveste, ascuns sub parul de pe frunte.
Dar sunt adorabila!
Fantastica, minunata!
Iubeste-ma dragule, sunt a ta.

Acum...
Sterge-ma.
Nu da niciun print.
Nu ma reciti.
Sterge-ma,
Pentru ca totul sa ramâna perfect.
Asa cum sunt acum.
O amintire perfecta.

Locuri interzise

2008-11-30T23:39:00.003+02:00

Ce senzatie stranie...
Am trecut prin locul oarecum interzis din mine, in care mi-am propus sa nu trec prea des. Si de 2 ani n-am mai trecut de maxim 2-3 ori prin acest spatiu..cel putin in atata detaliu si profunzime..
Astazi am facut asta iar. Si realizez de fiecare data cate greseli am putut sa fac in privinta lui.
Fiecare cu greselile lui? Din greseli ne formam. Am mai spus undeva o chestie ca ar trebui sa ne multumim ca gresim.
Nu. Oricat de mult se sustine ca nu trebuie sa regreti ce faci, etc etc. Asta o regret la cel mai serios mod.
Daca nu el, atunci altcineva, dar sincer n-as fi vrut ca V. sa treaca prin acea perioada a mea. M-a inteles atat de bine, dar se pare ca nu a reusit sa ma cunoasca destul,cat sa ma inteleaga mai bine.
Defapt,vorbesc prostii. Abia daca intelegeam care erau scopurile mele. N-aveam nici cea mai mica idee de viitor. N-aveam nicio idee despre nimic, n-aveam niciun talent. Eram un mare nimic. Si m-a acceptat. Macar pentru o perioada.
Imi pare rau ca n-am apreciat cand ar fi trebuit si cum ar fi trebuit ideea de flori primite de la el, de tipatul de la parter dupa mine(care stau la etajul 6), de venit prin noapte chiar daca eu stau la un alt capat de oras numai ca sa ma vada. Sa faca tot posibilul,sa ma oblige sa cobor.
Ma bucur atat de mult ca te-am cunoscut, omule, si nu stiu daca ai sa intelegi vreodata care a fost adevaru. Si atat de rau imi pare ca n-ai sa stii niciodata lucrurile astea.
Poate totusi. peste 10 ani.. restaurantul si muzica jazz... la pian.. you know.. poate poate.
Papa. Pe curand!

Mai stii, iubitule?

2008-11-27T21:30:00.000+02:00

Bună iubitule,
Mă mai recunoşti?
Mi-am cumpărat o geantă,
În care îmi ţin toate cele necesare.
Ştii ce am aici?
O poză cu noi doi.
Alb-negru.
Ştii unde e? E cu noi. În Gara de Nord.
Când? Nu mai ştiu,dragul meu.
Cred că are 30 de ani pe puţin.
Dar uite, e o dată pe spate.
1974. An bun.
Dragostea mea, ce-ai mai făcut între timp?
Defapt nu-mi spune. Probabil ţi-ai găsit o soţie
Care ţi-a satisfăcut toate dorinţele.
Nu vreau să ştiu.

Dar uite ce mai am?
Am un trandafir.
Îl ţii minte, iubitule?
Da, l-am presat, în cartea aceea,
Care am găsit-o aruncată şi călcată în parc
Da, da, cea care am citit-o amândoi
Din care recitam câte o pagină,
Şi la care stăteam până când luna ne veghea
Şi citeam chicotind la cuvintele indecente.
Da, mi-ai lăsat mie cartea aia.
Mai ţii minte trandafirul?
L-am găsit fix după un an de când ne cunoscusem.
Da dragul meu, atâta timp a trecut.

Mai ţii minte asta?
E o bucată din geaca ta de piele.
E de la banchetul nostru, unde toţi ne invidiau
Unde mă simţeam ca o regină, firavă şi gingaşă,
Asta eram în braţele tale.
Şi pluteam amândoi deasupra meselor.
Şi săruturile noastre erau pline de pasiune.
Mai ţii minte, scumpul meu?
Atunci când mă conduceai spre casă
Şi te-ai agăţat de-acel gard nenorocit
Şi erai foarte supărat.
Şi am promis că vom râde când vom vedea acea bucată.

Mai ştii, dragostea mea?
Din păcate, eu plângeam când o vedeam.
Erau clipele când chiar mă simţeam împlinită.
Mai ştii prima noastră noapte de dragoste
Când ascultam o melodie de jazz.
Dumnezeu mai ştie care
Când dansam şi săruturile erau mai deosebite
Şi amândoi trăiam într-un univers diferit
Şi tu ai început să plângi?

Mai ştii?
Când nenea Ion ne fugărea
Pentru că ne pupam în faţa scării lui?
Pentru că nu suportă tinerimea de astăzi fără respect?
Mai ţii minte cum nu ne dădeam drumul de la mână
Nici când un profesor trecea pe lângă noi
Mai ţii minte când ne băteau inimile simultan
Şi cum fiorii ne treceau
Din cap până-n picioare.
Mai ţii minte?!

Da. Le-am luat după mine.
În eternul meu.

Christmas wish

2008-11-26T16:46:00.004+02:00

Iar a nins. Putin dar de ajuns cat sa ma faca sa zambesc, sa nu mai fiu atenta la vreo 2-3h. Chiar daca era o vreme posomorata, lumina nu indraznea sa bata si in clasa noastra, toata lumea tindea sa isi aseze capul pe banca... eu zambeam. Si imi venea in cap numai melodia de mai jos. Si in acelasi timp aveam in minte o imagine atat de ..previzibila as zice. Un tip, unul oarecare. Un el. Unul zambitor. Unul caruia as fi vrut sa-i sar in brate, sa stiu ca pot sa il mangai, sa-l alint, sa fiu plina de afectiune fata de cineva. Traiesc niste hormoni foarte ciudati acum. Sunt atat de simpatizata de unii, atat de mult invidiata de altii. (De ce sa fiu modesta acum? Ma simt bine, prefer sa cred ca restul ma invidiaza, nu ma urasc). Dar lipseste acel ceva care la un moment dat trebuie sa existe in viata tuturor. Simteam (fredonand melodia asta in cap) cum stau in fata unui semineu, ca zambesc acelui 'el' .. si el zambeste. Si amandurora ne-ar fi placut sa ne tinem de maini. Dar ne multumeam doar cu prezenta celuilalt. Asta vedeam eu. Si vedeam o camera goala. Cu pereti albi, pe care se reflectau doar umbrele noastre. Se simteau prin acele umbre, caldura si afectiunea pe care erau amandoi dispusi sa o ofere.
Desi frustrarile exista, nu simt nevoia de a .. vâna ca sa spun asa. Ma imbrac la fel, nu ma stresez sa arat mai bine ca doar doar unul ma va vedea. Nu. Nici nu-mi pasa sa se dea un oarecare la mine, nici nu vreau sa vad un tupeu de acela nemaivazut, si cat de grozavi sunt unii. Nici nu vreau sa-i vad grozavi. Vreau sa-i vad cat de cat intelectuali, sociabili. Cat de cat creativi si artisti. De ce? Pentru ca mi-ar place din cand in cand sa primesc cate un biletel cu 'stii, tin la tine'. Si mi-ar place ca fara motiv sa primesc o floare, nu un trandafir de 100 de mii firul sau cat o mai fi acum. O floricica de pe strada. Mi-ar place din cand in cand sa ma sune, sa ma lase sa vorbesc doar ca sa imi auda glasul. Mi-ar place sa nu fie el durul care poate inghiti multe din partea tuturor. Sa aiba nevoie de un om caruia sa se descarce, si sa fiu prima care o suna, pentru ca in primul rand el tine la mine ca o prietena, nu ca o simpla papusa care intamplator o pupa ocazional, cand o vede.
Mi-ar place ca din plictiseala sa deseneze un desen stupid si sa mi-l dea mie, doar pentru ca eu sa nu uit niciodata de el, desi stie ca indiferent ca vrea sau nu imi va lasa o gaura in mine, plina pana la momentul despartirii, vindecata doar dupa un timp dar nu in totalitate.
Mi-ar place sa cumpere un pix special pentru mine, sau special pentru mine sa faca un efort .. de genul...daca spun ca vreau o faţă zambitoare facuta doar din felii de cartofi. Sa o faca, oricat de stupid ar suna. Bine a fost un exemplu tampit.
Sau daca vreau un dans. Da, un dans, oricat de talambi am fi amandoi la asta, sa incercam, si sa ne simtim bine. Cred ca oricine stie sa invarta o fata, ignorand faptul ca m-as impiedica.
Sa radem amandoi de cat de prosti putem fi uneori, sa ne spunem cat suntem de prosti in gluma, fara ca celalalt sa se supere, sa ne obisnuim cu felul nostru de a fi, sa nu ne suparam de la unele jigniri in gluma.
Sa ne batem pana celalalt tipa de durere si ne oprim. Radem doar ca sa il facem pe celalalt sa rada,chiar daca ne simtim rau ca l-am facut sa-l doara.
Cred ca incep sa inteleg de ce nu mai am dorinte de Craciun. De ce de cativa ani nu pot concepe ce vreau. Pentru ca n-aveam nevoie. Si poate nici acum n-am nevoie. Dar mi-ar place.

Statusul universal astazi : ninge!

2008-11-22T13:39:00.003+02:00

Traiesc fix o senzatie ca in filme.
Ninge, se depune zapada peste tot.. Asta pe vocea lui Louis Armstrong.
Give me your lips for just a moment,
And my imagination will make that moment live.
Da, asta as vrea. Niste buze. Nu sa le contopesc cu ale mele. Niste buze vorbitoare. Sa ies acum cu cineva, sa ne plimbam intr-o cafenea si intr-o librarie, sa iesim si fulgii sa se aseze pe genele noastre. Da, inspirat dintr-un fapt real:).
Ah, canta saxofonul. Ma simt imbratisata, simt cum toti fiorii ma trec. Stau pe scaun, cu castile pe urechi. Stiti imaginea aceea de stat pe un acoperis de casa, intr-un hanorac gros si ciocolata calda? N-am ciocolata calda doar.
Vreau o cafea, extra-zucchero. Vreau sa alunec pe gheata de pe trotuar, sa tremur de frig, sa ma ia cineva in brate chiar daca cu tot cu geaca mea enorma sunt greu de cuprins.
Vreau. Vreau un vin fiert! Sa rad atat de tare, sa-mi dea lacrimile de ras, sa rad atat de tare pe o melodie atat de calma, sa rad incat sa rasune peste tot. Sa arat cat de fericita sunt ca ai venit, doamna. Da, te-astept de mult timp, si stiai asta. Si-ti multumesc ca ai ajuns. Indiferent ca toti te urasc, poate anul asta totusi imi indeplinesti dorinta. Gandeste-te ca multi dintre noi la anul pe vremea asta nu mai sunt copii. Daca nu pentru mine, atunci pentru ei, acorda-le ocazia sa vada cat de frumoasa esti. Lasa-ti zapada peste tot, lasa-ne sa ne bucuram de ea.
Sunt atat de entuziasmata, ca imi tremura degetele. Insa suspin.
How I wish you would be here for me,with me.

N-am chef.

2008-11-20T22:39:00.002+02:00

Nu am chef azi,
nu am chef azi,
n-am chef de nimic
Nu am chef azi, nu am chef azi
De vodca sau de gin,
Tequila, rom sau vin
Tigari, nu mai vorbesc
Iar pe tine, pe tine,
Pe tine te urasc.
Nu te vreau azi.

Melodia devenita mult prea populara de-a lungul anilor. Toti cocalarii o stiu. Toti cocalarii ii cunosc sensul. Da. Nu mai are farmec. Melodia care de-a lungul anilor m-a obsedat, m-a enervat. Dar pica atat de bine uneori. Te miri cum winampul se joaca starile tale, cum pica o melodie de genul asta si te caracterizeaza atat de bine. Si incepi s-o fredonezi usor, si simti cum esti invaluit de propria ta voce. Asta e una din melodiile care cand le cant suna bine. Si nu sunt singura care face asta.
Insa imi pare rau cum s-a comercializat atata. Ce a ajuns din ea. Cum ea e folosita in contexte de genul n-am chef sa fac teme, n-am chef sa merg la scoala. Banale, jalnice.
La mine tot timpul a picat in momentele cand..nu aveam chef. Tango cu matura in camera. N-am chef. Poze? N-am chef.
Chitara!
Nu, n-am chef.
Subway, vin fiert la naiba.
Nu-am-chef.
Este melodia care reprezinta la perfectie starea mea. Nu simt nicio nevoie fizica sau spirituala. Sunt doar frustrata si plina de nervi. Nu vreau sa mai aud problemele voastre, nu vreau sa mai fac nimic public, nimic care sa influenteze oamenii spre a-si face o parere despre mine, sa aiba ce sa critice.
Defapt, why do I care? Si-asa sunt total indiferenta de parerea oamenilor la care tin, apai la cei care nici nu ma cunosc. Nu-mi mai pasa cum ma imbrac(bine exagerez, de-aia stau cel putin 10 minute in fiecare seara sa vad cu ce merg next day) .. nu-mi pasa cum ma pieptan, nu-mi pasa de cosurile mele, nu-mi pasa ca am burta, nu-mi pasa ca am par pe picioare si ca am ochii obositi. Sa fiu curata si sunt multumita. E ... minunat. Sunt total revoltata pe tot ceea ce ma inconjoara, inclusiv incadrarea mea temporala.
Oh..wish i was a punk-rocker with flowers in my hair.
Vreau doar sa vina iarna, sa beau vin fiert si sa rad de un chelner pe nume dragos dar cu fata de petrica. (copyright Emilia)
Cate poate face un vin fiert.

Groovie baby!

2008-11-19T20:28:00.003+02:00

Anii 70. Anii 'groovie'. Anii disco.
Anii Abba si Queen. Anii parintilor nostri. Anii cand 'te iubesc' chiar insemna ceva.
Cand se inventau formule matematice pentru niste texte, cand pasiunea pentru ceva era pura, cand exista acea indragire de a invata, de a scrie la fizica si a lucra la matematica. Placerea de a citi.
N-aveai ce sa vezi la televizor. Calculatoarele erau niste satanisme. Defapt nici nu existau. Oamenii nu aveau de unde sa stie ca vor aparea. Nu in Romania.

Dragi parinti,
V-as ruga din tot sufletul sa nu uitati niciodata pentru ce v-ati casatorit. Iubirea voastra care ati promis ca va fi eterna. Sa nu uitati acele vremuri, pentru ca acelea sunt niste vremuri cu adevarat bune. Indiferent de comunismul implementat, indiferent de legile stupide. Atunci au fost vremurile cand barbatii erau cu adevarat romantici. E drept, tot o dadeau in bara. Dar pentru asta sunt facuti nu? Sa o dea in bara, sa se arunce in fata trenurilor ca sa isi ceara scuze. N-am mai vazut de mult un baiat cu parul mare si o mustata caraghioasa sa alerge la tren dupa femeia pe care o iubeste, sa o stranga in brate, sa o invarte, rochie fetei sa se razboiasca cu vantul, incercand sa acopere genunchii fetei pe cat posibil. Sa-i zboare un papuc pe sub tren si sa nu o intereseze, atata vreme cat el era sa o tina in brate, sa stea la pieptul lui si sa-i asculte bataile inimii. Sa ii porneasca si ei si lui fiori in tot trupul. Sa fie un poet dar un iubitor al electronicii.
Nu mai exista oamenii astia, mama. Si da tata, de tine sunt foarte mandra. De nepasarea ta de parerea lumii, si de curajul tau de a spune exact ce simti. Lucru pentru care te apreciez si te respect cu adevarat. Lucru care nu stiu cand ai sa il afli. Dar sper cat mai curand.
Nu mai exista. Nu mai auzi nicaieri o chitara. Nu mai exista fotografii rare. Exista fotografii editate-n photoshop. Toate fiid o imitatie jalnica de poze de acum 30 de ani. Jalnic va spun. Pozele voastre sunt atat de frumoase. Exprima atatea lucruri. Si sunt atat de putine incat le pretuiesti pe fiecare.
Si podul de la insula a ramas la fel mama. Poate cateva scanduri schimbate si cateva gauri in el. Dar e la fel. Si vazand aceste poze, stiu exact locul si unghiul din care e facuta poza.
Si acea poza unde aveai parul prins,o suvita atarnand pe fata ta palida, rochia ta cu buline. Unde stateai pe o banca ciudata. Si aveai un zambet atat de bland. Si acel loc il stiu. Si toate salciile de pe fundal. Inca sunt.
Si ma simt atat de bine cand stiu ca ceva din ce a fost acum 30 de ani a ramas. Si ma bucur atat de mult ca am avut ocazia sa traiesc atatea amintiri acolo.
Dar oamenii s-au schimbat, toti, dragii mei. Si regret atat de mult sa spun asta, si ar fi fost atat de minunat sa descopar si eu oameni cum ati fost voi: cu aceleasi conceptii despre tot, de la bani la muzica, adevaratele pasiuni, frica de a merge in armata, frica de a intra la o facultate buna. Oameni care se multumesc cu un cadou mic de ziua lor, care primesc o cravata, si care o poarta oricat de caraghiosa ar fi. Cand o floare culeasa conta atat de mult, cand duminica reprezenta cea mai minunata zi. Nu existau cai de comunicare, decat telefonul fix. Exista acea teama ca 'taticu' sa nu afle ca va intalniti. Exista acel dor cumplit, acea dorinta arzatoare de a auzi glasul celuilalt. De nimic mai mult. Cand numarai orele pana cand te suna, cand te ingrijorai pentru fiecare minut al celuilalt, si te gandeai daca se simte bine. Cand regretai toata viata pentru orice rau faceai. Da tata, cand o faceai sa planga, si iti parea atat de rau.
Nimic nu mai e asa.

Cu dragoste si cu regret,
Eu.

Schimbari cotidiene

2008-11-14T18:04:00.004+02:00

Ziua mea a inceput inca de dimineata sa fie diferita.
Nu. mint. de aseara.
Serile mele obisnuite de pierdut vremea pana la 12 pe mess au avut o intorsatura grava in seara precedenta. Calculatorul a zacut inchis de la ora 8.30 p.m. Am cautat sa citesc o carte buna, dupa care am realizat ca incepe Senfield pe pro cinema. Da, din fericire mai este bun la ceva cutiuta mea mica din camera, care sta deschisa de 2 ori pe saptamana in cel mai bun caz.
De ce palavragesc despre asta? Ideea este ca am dormit 9h intr-un final toata noaptea, ceea ce este extraordinar, am batut recordul meu de tinut o ciocolata in gura cat mai mult : 22 de minute.
Insa, pe langa toate astea...am realizat din nou cum lucrurile nu mai sunt cum erau altadata, desigur. Era normal, intr-adevar, insa de la 20 de prieteni buni sa ajungi sa ai doar 1? Si cel mai trist e ca nu sunt singura care trece prin asta, am ajuns la concluzia asta cu mai multi.
Cum oamenii pot avea o influenta atat de mare asupra ta... Cum am ajuns sa ma resemnez cu situatia mea. Cred ca cele mai fericite momente ale mele sunt cand imi fac un castron de popcorn si ma uit la cinestie ce serial de pe calculator, iau o carte si citesc, ascult o melodie frumoasa care daca o sa o gasesc am sa o pun aici, dansez singura, cant singura, cant la chitara. Activitati foarte...solitare.. Nu mai am nevoie de nimeni mai nou, nici de un sfat, am ajuns sa imi dau singura sfaturile. Pentru multi asta inseamna o mare realizare si multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar nu mai e bucuria aia de a depinde de cineva. Defapt..din contra..depind de multi din moment ce scriu asta.
Cum spunea cineva, am momente cand mi-e dor de oameni si am momente cand nu. Realizez cum multe legaturi s-au rupt, multe lucruri nu mai sunt deloc cum erau pana acum. Multe din ele nici macar nu mai exista, sau exista dar exista pentru ca respira, sau ceva in genul. Mi-e dor de multi dintre voi, dar devin rece in momentul cand vad ca interesul vine doar din partea mea.
Nu stiu exact ce s-a intamplat de toata lumea este ongrozitor de ocupata acum.. Nimeni nu mai are timp sa scrie o scrioase, un mail, sa dea un cadou mic, sa spuna un salut. Nimeni nu mai face niciun gest. Multi sunt prea ocupati de persoana lor proprie, de realizarea lor in viata, de gasirea fericirii si a scopurilor proprii.
Eu ce fac? Probabil la fel.
Nu ma mai atrage nimic. Nimic din ce faceam pana acum. Parca nu mai sunt om odata cu inaintarea mea in societate si varsta. Trebuie doar o zi ca asta. Cand totul ia o intorsatura grava. Cand mai cresc cate putin.
Cand suspin.

Must go on

2008-11-09T12:39:00.003+02:00

Astazi am dat peste aceasta melodie, printre altele de la Queen. Mi-aduc aminte cu cata pasiune traiam melodiile astea acum vreo 2-3 ani si cat de tare m-am schimbat de atunci. Si ma uit la jurnalul meu de acum 2-3 ani.. si cum scrisesem versuri de la Queen in destule din paginile mototolite alte jurnalului... Cata influenta avea muzica asupra mea, cum ea hotara starea mea.
Melodia asta spune tot despre optimism, chiar daca ea poate are o tenta trista.. Dar e realista.. e tot ce inseamna viata..e tot ce omul doreste. Dorinta spre bun, chiar daca ai trait drame de-a lungul anilor, chiar daca ai un accident, chiar daca te-ai facut de ras la un moment dat. Totul merge, nu sta pe loc, si nu poti sa te opresti pentru ca te prinde totul din urma. Da, nu poti sa fugi tot timpul, dar atata timp cat poti, de ce sa nu o faci?
'I can fly, my friends' ... Toata lumea a vrut la un moment dat sa zboare, fie ca era un copil si se urca pe dulap sa vada daca poate sa zboara, fie ca era adolescent sa zboara ca sa nu mai simta problemele inutile din timpul adolescentei. Sa nu se mai confrunte cu realitatea... Nu stiu daca am intalnit pe cineva care sa declare fericit asta, ca poate sa zboare. Nu trebuie sa ai aripi, nu trebuie sa plutesti neaparat. Trebuie doar sa crezi in asta cu putere.
'Does anybody know what are we living for?' Este aceeasi intrebare care devine obsedanta... e ca si cum ai pune intrebarea 'care e scopul vietii?' sau 'care e raspunsul vietii?'. Desigur multi dintre noi nu avem niciun scop, sau cel putin nu unul definit, dar totusi traim mai departe. Cautam acel scop. Cred ca asta face viata sa merite traita, sa aiba un rost. Sa-ti cauti acel scop pentru ca intr-un final sa fii fericit.
'I'm facing with the grin, i'm never giving in'. Da! Asta este ideea! Nu renunta niciodata, indiferent ca ai un picior rupt sau o mana paralizata. Nu renunta doar pentru ca te doare capul. Nu-i pasa nimanui ca ai asta. Ai capul si ai sufletul. Asta e tot ce conteaza.
Everything has it's own road, and it's only end is death.

For ...

2008-11-08T14:03:00.007+02:00

For all those times i was really happy, I salute you

Coboara jos,
sa te bati cu mine,
eu sunt Ahile
si sunt nervos!

Pai ce crezi tu,
mai Elohime,
Te bat in rime,
sunt mai bengos!

Astazi iar am inchis un vis..
intr-o cutie efemera
Astazi iar mi-e dor de tine
Ieri sa stii nu m-am simtit bine
in mine

(tapinarii versuri... chiar daca nu sunt asa..astea imi plac mai mult pe langa multe altele..acum poze memorabile. enjoy )

Viata mai joaca si feste

2008-11-07T21:16:00.002+02:00

Si totusi, exista o chestie cu negatul propriilor dorinte. Iti doresti atat de putin sa se intample ceva, sau iti doresti atat de mult sa nu se intample acel ceva, si totusi, ajung in stadiul in care nu mai poti da inapoi. Sau nu prea usor.
Si nu-mi place cand ajung in aceeasi situatie de fiecare data, sa ajung eu aia cu sperante ridicate,dar stiind si eu ca ar fi cea mai mare prostie dintotdeauna care as face-o. Care oricum nu are sa se intample.
Si nu-mi place cand trebuie sa ma refuz si sa ma comport ca totul e ok cand e clar ca nu ma pot zambi fortat, si sa ma comport ca e perfect cand nu e. Nu-mi place sa stiu ca acel lucru nu este in totalitate al meu, ci este al tuturor. Si imi pare rau cand realizez ca nu pot sa fiu si eu asa, sa ma comport ca totul e ok.
Nu pot. Nu stiu sigur cat mai este pana se va umple paharul, nu stiu nici daca e pe jumate gol si jumate plin. Si nu, nu stiu care parte din astea 2 ar trebui sa le privesc...
Imi place, ca n-o sa stie niciodata asta. Nu, n-o sa stie cat de mult tin a acest lucru. Acest lucru este la urma urmei..un lucru. e un obiect fara suflet care nu poate face nimic, nu ? Poate este un obiect de pe raftul meu sau al tau. Poate e umbra cd-urilor de pe alt raft. Poate sunt cerceii mei din urechi..sau poate esti o carte. Da, o carte. Cartea poate fi rasfoita de toata lumea nu? Ea poate sa fie atinsa de toti, toata lumea poate sa o simta, poate sa o pipaie si sa profite de ea pana la ultimul randulet din carte, pana la ultima pagina numerotata, pana la editura si data publicatiei. Sau poate e o punga de seminte. Da, niste seminte care pot umbla nu doar prin gura mea, ci a oricui. Si trec prin saliva tuturor, si toata lumea profita de gustul lor. Sau poate e un mobil care e cel mai pervers dintre toate. Sta in buzunarul tau toata ziua, aproape de partile ce ne definesc. Da, deja povestea primeste un alt aer.
Ideea e ca urasc acel lucru, care nu poate fi doar al meu, pentru ca nu pot sa profit doar eu de el. Pentru ca nu pot sa-l uit si pentru ca nu pot sa renunt la el. Si pentru ca tot timpul, indiferent ca vreau sau nu, totul se invarte in jurul lui. Si isi va face aparitia, din cand in cand desigur, pentru ca atunci cand apare, sa ma sperie, sa fiu ceva de genul 'dar ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut'. Da, si atunci toate sentimentele mele adunate se vor elibera, si se va face loc pentru altele acumulate pentru momentul cand acel obiect va disparea din nou din viata mea.
Si se va da disparut.. poate o zi, o luna, un an. Poate 10 ani. Poate o viata. Dar voi fi tot timpul posesoara principala a acelui obiect... chiar daca nu o stie. Si voi tine tot timpul la el. Da, obiectule, sper ca intr-o zi sa citesti asta. Si sper sa nu-ti dai seama despre cine-i vorba.
Aberatii aberatii... unde ma vor duce?
To hell.

Pentru ca nu esti aici

2008-11-05T23:20:00.003+02:00

Azi e seara Tapinarii.
Au un mod atat de ironic de a canta, de a prezenta viata, de statuturile sociale si de ideile preconcepute ale sociatatii. Au un mod atat de superb de a ma scoate dintr-o stare cumplita de nervi.
Acum sunt doar obosita si secata. Sunt obosita sa mai accept atatea compromisuri, sa mai accept sa mi se spuna 'esti proasta,fato! trezeste-te!'... sunt treaza. doar ca umblu cu ochii inchisi pe o gresie rece cu picioarele goale. Si ma lasa rece de fiecare data. La figurat si propiu.
Sunt inca socata, da, socata, de faptul ca modul meu de percepere a lucrurilor este din ce in ce mai putin conturat. Nu mai pricep multe lucruri, totul incepand de la viata mea fantastic de amoroasa, pana la problemele existentiale in fizica, matematica etc. Pot sa declar ca am o 'viata su-per-ba'.
Nu-mi mai place sa mi se spuna ce sa fac.
Nu mai accept sa fac ce vor ei cand eu nu vreau.
Nu mai accept sa imi fac atatea griji pentru o chestie absolut inutila, de care nu imi va mai pasa mai tarziu.
Nu mai accept sa inghit dumele oricui. Nu mai sunteti interesanti bai!

... si totusi, sunt atat de naiva, ca as crede orice, si as asculta oricand ce ai avea de zis. As vrea acum sa ies din casa, sa ma duc la un ceai sau o cafea cu tine, sa vorbim pe indelete tot ce avem de zis. Fara sa-mi fie frica de golanii de pe strada pe drum spre casa. Te-as asculta, ti-as zambi, ti-as spune ca esti adorabil, fara sa itnelegi daca esti adorabil doar atunci si nu si altadata. Te-as strange in brate, asigurandu-te ca voi fi acolo intotdeauna, chiar daca timpul nu ne va permite asta intotdeauna. Chiar daca n-ar fi corect.

Doamne, cat bat campii. Cat nu mai sunt eu.

My generation

2008-11-04T18:08:00.002+02:00

Inocenta nu-si mai spune cuvantul. A disparut de peste tot. De-ajuns ca la liceu, inocenta este deja data disparuta, nici macar printre cei mici nu mai vezi asta. Ma dezamageste ideea ca vor sa se maturizeze atat de repede, sa fie ca 'aia mari'. Cand vad pe cate un pici de a 3a pe la un colt cu tigara in gura, fete care nici nu ajung intr-a 5a si au avut deja 4 relatii. La fel si baietii. Cocalareala grava peste tot.
Copii mici nici macar nu mai au teama aia de cei mai mari. Si inteleg sa nu le fie teama de cei care au ceva de spus contra lor...dar nu sa se ia din proprie initiativa de fetele de 2 ori mai mari decat ei si ca varsta si intaltime. (Evident, asta am patit-o azi si de-aia o zic aici. )
Eu intr-a 5a traiam cu impresia ca tot ce zboara se mananca, ca oamenii sunt atat de buni, si putini sunt aia rai. Traiam ca in basme, cu ideea ca eu sa fiu buna, sa nu raspund urat oamenilor, sa imi respect parintii, sa cred in Dumnezeu, sa nu fur, sa nu injur, etc. Desigur, nu tot timpul imi reusea .. deja incepusem sa raspund parintilor, deja treceam prin primele etape ale pubertatii, si deja mi se pareau multe nedrepte. Dar cred ca inca credeam ca in viata voi avea o sursa infinita de dulciuri si de bunatati. Si ca sunt doar anumite perioade.
Acum imi dau seama cat de puerila eram. Nu regret, in niciun caz, dar pentru vremurile astea, se pare ca eram prea puerila. Deja a fi 'mare' e la moda. Imi pare rau pentru astia micii care au senzatia ca asa e mai interesanta viata. Si ca nu au cum sa-si dea seama ca e mai frumoasa cand esti mic,dragut si inocent.
Acum am 16 ani, si regret in fiecare zi ca nu m-am nascut cu 30-40 de ani in urma. Nu ajung mizeriile din politica, care indirect ne afecteaza si pe noi din ce in ce mai tare. Acum sunt mizerii si printre multimea de oameni cu care ai de a face in fiecare zi.
We're going down down down... [gen, ne ducem rau pe rapa, foarte rau]. Si nu cred ca se poate face ceva pentru a schimba asta. Oricate sperante as avea eu ca totul se poate face cu putina vointa, incep sa ma indoiesc, cel putin daca un singur om vrea asta, nu cred ca ar putea avea un efect..oricata vointa ar avea.
Oh well.. inca o zi.

Calendar peste calendar

2008-11-03T23:39:00.003+02:00

E atat de ciudat sa revezi datile astea. Sunt peste tot. Calendare, caiete, jurnal(da, detin un jurnal ciudatel), tabla... commenturi pe hi5.
E ciudat ... difera doar anul. Cate s-au putut schimba intr-un singur an. Relatiile mele cu oamenii sunt total diferite, eu am un mod total diferit de gandire. Bine,era normal sa se intample asta, doar ca privesc altfel multe situatii. Si imi pare rau cand ma gandesc ca ma schimb atat. Ca ma maturizez. Da, si iata cum ajungem din nou la subiectul timp si schimbare, de care toti se tem acuma, si de care toti se feresc. Nimeni nu vrea sa creasca. Nici eu.
Ma sperie ideea de tigani de 12-13 ani care scuipa fete in fata, de copchii ai strazii perversi care freaca bete intre picioare (not kidding, surse reale:| ) din Bucuresti...dar in acelasi timp, abia astept. Pentru ca m-am plictisit de Bacau, m-am plictisit de aceleasi locuri de vizitat. M-am plictisit sa nu pot sa merg pe insula decat vara, si iarna doar in subway. M-am plictisit sa ma stresez cu fizica vietii, cu chimia si cu toate.
Vreau sa ajung acolo, unde nu mai conteaza daca ai caiet sau pix. Nu conteaza daca te duci sau nu. Nu conteaza daca e vara sau iarna. Poti sa faci ce vrei. Mai putin terasa La Motoare care se inchide pe timpul iernii din cate am inteles.
Vreu sa ma duc iar in varful unui munte, deasupra norilor, sa alerg ametita si sa tip dume tampite ale youtube-ului si sa nu-mi pese ca rad ceilalti de mine, chiar si generatia de cocalari-boboci. Sa fiu doar eu, si sa nu-mi simt picioarele, si sa tip de fericire, si sa fie remediul tuturor problemelor.
Si-as vrea sa mai innot in marea sarata si tulbure, sa fac ca o sirena pe sub apa, sa fiu mandra ca stiu sa innot si sa fac pluta fara cursuri speciale. Sa fiu mandra ca sunt libera. Chiar daca in curand multe din libertati aveau sa-mi fie furate.

Ce se-aude in casti? You can't always get what you want. Oh, destin, esti atat de ironic uneori.

Before Sunrise

2008-11-01T23:39:00.002+02:00

Asta este unul din filmele care m-a marcat prima oara cand l-am vazut, si mai tare acum a 2a oara cand l-am vazut. Poate si pentru faptul ca si eu am trecut prin cele intamplate.
O data as vrea sa mai (re)intalnesc un tip frumos din punctul meu de vedere, care sa ma priveasca din cap pana in picioare, si sa ii ramana ochii atintiti asupra figurii, sa se uite fix in ochii mei inainte si dupa ce ma saruta, sa ma stranga in brate ca si cum n-ar vrea sa imi mai dea drumul vreodata. Sa ma doreasca si sa stie care sunt limitele. Sa imi dea parul la o parte de pe fata atunci cand vorbesc, si sa imi pierd vorbele cand face gesturi de genul. Sa il sarut doar pentru ca nu mai am ce zice. Nu cer romantismul absolut. Nu cer apusuri de soare, rasarituri, nisip, luna,stele, nu cer sa ma ia tot timpul in brate precum se face la nunti si sa ma treaca pragul.. sau alte chestii de genul. Nici nu vreau sa fie visator. Nu vreau sa fie genul 'ai sa vezi ce frumos o sa fie, si o sa avem copii, si lalala si o sa avem o fetita pe numele Adina si un baietel cu numele Andrei'. Nu. Chiar vreau sa il vad misogin, si eu misogina(da, pentru ca nu-mi plac fetele din ziua de azi deloc, dar nici baietii nu-mi plac cum se comporta in cosecinta). Si sa ne contrazicem reciproc pana ajungem la un acord si ne deschidem noi orizonturi, si ne maturizam impreuna. Si vreau sa nu-i pese de oameni, sa nu fie complexat de cum ar putea fi vazut de lume. Sa aiba sperantele la pamant ca eu sa i le ridic. Sa ii zic sa se tunda si el sa sustina clar ca nu se va tunde. Sa poarte ochelari de soare(nu de aia house) intr-o zi de iarna. Sa isi lase barba doar pentru ca ador sa o simt atunci cand ii dau cate un mic sarut pe obraz. Sa se tunda cand il rog sa-l lase, pentru ca imi place sa-mi plimb mana prin firele dese.
Si, pe de o parte... as vrea sa stiu cand sa ma opresc, sa stiu ca nu va fi niciodata ceva perfect pana la capat, ci doar pana la un anumit punct.
Imi pare rau ca am intins cu tine coarda mai mult decat ar fi trebuit. Poate ar fi trebuit sa vorbim unele chestii mai deschis, si poate totul ar fi ramas perfect... si poate totul ramanea doar o amintire frumoasa pentru amandoi. Oricum nu e doar vina mea.

Heavy night

2008-11-01T00:32:00.003+02:00

Acum sunt in unul din momentele alea cand am senzatia sunt inutila. Si cand am senzatia ca unii tind sa le pese tot mai putin. Da,da, sigur asta e deja un cliseu auzit de toata lumea, sigur ca asta e o chestie care am simtit-o de atatea ori pe pielea mea. Sigur ca deja m-am obisnuit...dar.. cred ca traiam cu speranta ca eu ma insel. Think instinct said its word.
In fiecare zi mi se reproseaza toate defectele mele. Printre acestea se numara 'nesimtita, egooista,zgarcita' si in special 'naspa'. Cu timpul pur si simplu ma obisnuisem cu ideea ca sunt toate astea dar incercam sa repar.
Very bad move. Do not be selfless! Be selfish! ( imi cer scuze ca o tot dau in engleza, alte cuvinte nu-mi vin si trebuie sa exprim astea) Pentru ca atunci cand vrei sa fii bun te calca toti in picioare si considera ca un amanunt mic este nesemnificativ si inutil de pasat. Poate si eu as fi reactionat la fel. E o reactie in lant la urma urmei i guess.
Nu, n-am sa spun nimic concret despre ce s-a intamplat, pentru ca intamplarea asta va fi data uitarii in curand, subconsitentul criticandu-ma de asemenea cum fac toti 'ai fost fraiera la faza aia' . Da, am fost, dar asta e.
A da, inca o chestie care o regret enorm. Cum din orice petrecere daca nu se da house(haus,hauzz cum naiba se mai scrise acum) nu are farmec. Putin drum and base ii deprima pe toti. Like dudes, that is so sad! Nu-i rock, nu-s manele! E dnb! Nu muriti daca incercati si altceva.
Ma rog, generatia noastra se duce urat de rapa. Si nu, n-am nimic cu cei care asculta house, ma enerveaza doar conceptiile lor despre alte genuri de muzica, si cum au pretentia de la restu sa accepte muzica lor, dar ei sa nu accepte altceva. Cred ca e stadiul ala in care toti isi cauta o personalitate, insa ei se considera mai puternici.
Doamne, de ce fac teorii despre muzica? I'm so passed that age.
Noapte buna pentru cel care chiar citeste asta

Ma tête fait mal

2008-10-28T17:26:00.002+02:00

De dimineata m-am trezit binedispusa, optimista,chiar daca abia am putut sa ma trezesc. Defapt m-am trezit luni bine...si m-am simtit relativ bine toata ziua..si ieri si azi. Chiar daca au fost 2 teste unu dupa altul, chiar daca era o caldura de vreo 30 de grade in clasa, 27 de suflete inchise, eu langa calorifer si soarele batandu-mi in ceafa. Da, a fost o zi frumoasa.. pe hol zambeam oamenilor chiar si fostii colegi cu care nu prea mai aveam nicio tangenta. Defapt...nu, pe ei nu ii salutam, as fi tinut minte reactia lor ciudata daca ii salutam. Dar in orice caz m-am simtit bine din punctul asta de vedere.
Ar fi fost bine daca ramanea totul asa.. M-a lovit o durere ingrozitoare de cap, care m-a facut sa pierd 3h din aceasta dupa amiaza mirifica. Si tot ma doare, si sunt putin irascibila cu ocazia asta. Deci nu raspund de viitoarele mele actiuni. Test chimie maine (si engleza, dar asta e cantitate neglijabila). Daca citeste cineva asta, si se simte bun la materia de organica a 10a. Please do announce:) (god, am ajuns disperata)

Definitie

2008-10-25T17:06:00.006+03:00

Societate - sunt grupări mai mari de oameni care convieţuiesc, trăiesc împreună

Societatea nu traieste impreuna, din moment ce nu stie sa isi accepte oamenii cu calitatile si defectele lor.
Societatea nu va scoate niciodata in evidenta oamenii cinstiti si buni.
Societatea nu accepta ideea de incalcare a legii. Accepta doar legi stricte, care nu sunt respectate.
Societatea nu stie sa puna in valoare ce are bun, doar tot ce-i mai rau, reusind sa atraga atentia asupra problemelor,fara sa caute o solutie.
Societatea nu va scoate niciodata in evidenta artistii, adevaratii oameni cu care n-am fi nimic. Am fi doar un punct.
Societatea stie doar sa te fure de tot ce ai mai bun, sa-ti fure sufletul si sa nu ti-l dea inapoi. Ca un mic copil care iti ia jucaria doar pentru ca ea nu are, dar vrea.
Societatea e egoista! Societatea doarme atunci cand tu ai probleme!
Societatea se plimba cu mainile in buzunar, tinand in mana un mobil bun impreuna cu alte bunatati, pe cand tu te tii de cheile tale, sperand sa nu ti le fure cineva... pentru ca e tot ce ai mai valoros. In afara de familie.
Societatea rade atunci cand tu dai cu pumnii in pereti, cand simti ca ai o cadere nervoasa, cand simti ca totul se contrasteaza si tu nu-ti gasesti locul.
Societatea isi cumpara pahare noi cand tu incerci sa il lipesi pe cel spart.
Ea copiaza la teste si bea noaptea, cand tu te scufunzi in hartii si pixuri.
Societatea se va mentine tot timpul printre primii in absolut toate, pe cand tu te vei uita urat la ea. Si nu o sa ii pese.
Societatea mananca fructe de mare, in timp ce tu te multumesti cu niste hamsii nenorociti.
Societatea inoata in mare cand tu te uiti dupa trenul 'Suceava-Mangalia'.
Tu vei fi acela care se uita la un televizor de 17 inch, ea va avea 5 televizoare in camera. Plasma... 30 inch pe putin.
Tu ai sa fii cel care isi cauta maruntul in buzunar si il pune intr-o pusculita si il numara la fiecare sfarsit de saptamana. Societatea va fi cea care va arunca maruntul doar pentru a fi mai usor buzunarul.
Tu vei fi cel care va zambi la vederea unui prieten nou si la o bucatica de turta dulce. Un zambet din toata inima. Ea se va scarbi, va zambi doar la vederea 'malaiului'.
Societatea stie doar sa profite si sa manipuleze.
La urma urmei... societatea nu te va ajuta niciodata cand o sa ai nevoie. Din contra, va da vina pe tine ca nu esti destul de atent in viata. Si ca vei invata din greseli. Societatea nu va fi niciodata de partea ta.
Nu sunt antisociala. Sunt doar anti-societate.

Destainuri

2008-10-24T21:59:00.002+03:00

Da, trebuie sa spun neaparat si asta. Daca tot n-am mai scris asa mult, scriu azi pentru mai multe zile.
Bine zicea, cine zicea,ce zicea. Nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om. Nu-mi ajunge deloc. Ce te credeam initial cu suflet bun, trecuta prin multe, cu multe idei ca ale mele. Esti acum doar un egoist. De ce te mai superi cand nu esti acceptat in anumite lucruri, si de ce te implici daca stii ca nu te 'implici' ? Ce rost are sa te chinui singur daca si-asa nu faci nimic sau doar faci sa stresezi oamenii, fara ca tu sa te stresezi singur.
Poate unele nevoi sunt mai importante, dar uneori trebuie facute compromise pentru ceea ce vrei sa faci, pentru ca ceva sa iasa bine. De ce de fiecare data cand cineva spune ceva, tu trebuie sa ai ceva mai bun de facut? Macar de-ar fi bun.
Ma dezamagesti tot mai tare pe zi ce trece. Si nu doar tu.
Poate totul a pornit de la mine:| Next time i shall be more careful with what i chose.

Aberant

2008-10-24T21:06:00.002+03:00

Well, well, long time no write.
Probabil cea mai mare framantare a mea in momentul asta este trecerea timpului, care vesnic ma va speria. Dar subiectul l-am dezbatut atat de des ca nu as sti neaparat ce sa mai spun. As putea sa zic cauzele si cum ma simt cand observ anumite chestii... da, asta am sa fac.
Astazi, la balul bobocilor, pur si simplu imi parea rau din anumite puncte de vedere de ce sunt eu. Bobocii si boboacele parca proaspati porniti pe drum. Toti antrenati sa spuna anumite lucruri, sa faca anumite gesturi. Toti pareau rigizi, de frica sa nu greseasca, sa nu dea totul in bara. Mi se pare stupid. Eu ma imaginam cum daca as fi fost din nou a 9a, de data asta as fi participat, si m-as fi pus serios pe slabit burta mea fantastica. Si ma imaginam dansand ca o besmetica pe "Jet - are you gonna be my girl". Nu dansuri aranjate, nu repetitii inainte. As fi facut totul spontan, aveam o scena intreaga pentru mine. Multi probabil ar fi ras, poate cineva m-ar fi fugarit pe scena. Heh... ma imaginez pe tocuri alergand de cine stie ce prof care ar zice ca fac de rusine liceul . Nu mai pot eu frate.
Mi se pare atat de ciudat ...sa fiu a 10a.. da, mai sunt 3 ani intregi aproape,dar uite,acusi vine vacanta de vara deja. E noiembrie... deja se apropie tezele. Doamne, cand trece timpul asa?
Ideea este, imediat ce termin a 12a, totul se schimba. Absolut totul. Nu mai e cand esti boboc de liceu, ca vai s-au schimbat profii, vai ca is naspa profi, e infricosatoare Rozi, te omoara Ciobanu. In bucuresti sau orice alt oras sau tara unde faci facultatea, totul se schimba. Mediul inconjurator, mai multa poluare, prieteni noi, prieteni vechi mai putini. Prietena/prieten.. E trist ca practic intr-un final urmezi tot cursul vietii care il urmeaza toata lumea. Iti promiti in liceu ca 'nu bai, eu nu o sa fiu parinte de ala care nu lasa copilu la petreceri, nu o sa fiu parinte de ala care il freaca cu notele, nu o sa pierd legatura cu oamenii, nu o sa ma casatoresc pana la 30 de ani sau chiar deloc.' ..da...cati chiar fac asta? nu toti ajungem tot acolo? Nu tot la schimbat scutece si plimbat caruciorul in lift o sa ajungem?
Se schimba tot, te maturizezi nu mai ai teribilismul ala in tine ca totul va fi diferit pentru ca asa vrea muschiul tau si pentru ca e viata ta si tu o controlezi. Pana la urma n-ai incotro, de ce sa-ti complici viata fiind altfel daca nu faci decat sa fii considerat imatur?
Ce spuneam?
Da, am ajuns de la o idee la alta.
Totul se leaga... si e trist ca sunt atatea evenimente din viata unui om care promiti ca nu le faci dar tot le faci. sau promiti ca le faci si n-ai sa le faci. As vrea sa fiu remarcata prin ceva. Sa fac ceva de care chiar sa fiu mandra, si sa stiu ca nimeni n-a mai facut asta.
As vrea ca timpul sa fie mai ingaduitor cu mine si sa ma lase sa experimentez mai mult micile bucurii. Acel timp,de care momentan ma indoiesc daca mai exista.
Uhm...consider chestia asta putin aberanta si abstracta, si nici foarte interesanta,deci ma voi opri aici. read you guys around:)

Le excursion!

2008-10-22T19:56:00.008+03:00